ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2037/2021
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2037/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 07 octombrie 2021
asupra conflictului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la 26 august 2020, sub nr. x/2020, contestatorii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava au formulat contestație la executare împotriva executării silite începute de B.E.J. A. în dosarul nr. x/2019, la cererea creditoarei B., pentru recuperarea unor sume de bani presupus datorate în baza sentințelor civile nr. 1403 din 22.11.2007 și nr. 1192 din 20.05.2009 ale Tribunalului Suceava. Contestația a privit și somația din 31.07.2020, emisă în același dosar execuțional, încheierea nr. 2 din 31.07.2020, toate actele de executare emise în același dosar, precum și încheierea nr. 1502/CS/2020 din 11.02.2020, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2019, în finalul cererii fiind solicitată și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației.
Judecătoria sectorului 5 București, secția a II-a civilă, prin sentința civilă nr. 404 din 21 ianuarie 2021 a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a contestației în favoarea Judecătoriei Iași.
În pronunțarea soluției, a reținut, în esență, că instanța care a încuviințat executarea silită este instanța de executare competentă să soluționeze toate incidentele care survin fazei de executare silită, inclusiv contestațiile la executare, aspect reglementat univoc de textul art. 651 alin. (3) C. proc. civ., iar debitorii împotriva cărora a fost demarată o procedură execuțională nu beneficiază de un nou drept de opțiune între instanțele care, în abstract, ar fi putut dobândi calitatea de instanță de executare.
În cauza dedusă judecății, prin încheierea din Camera de Consiliu din 11.02.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Judecătoria Iași a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 1403/22.11.2007 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2007, lămurită prin încheierea nr. 317/01.04.2019 a aceleiași instanțe în dosarul nr. x/2007, definitivă, și de sentința nr. 1192/20.05.2009 a Tribunalului Suceava în dosarul nr. x/2008, lămurită prin încheierea nr. 318/01.04.2019 a aceleiași instanțe în dosarul nr. x/2008, împotriva debitorilor Ministerul Public - Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și Ministerul Finanțelor Publice.
La rândul său, Judecătoria Iași, prin sentința civilă nr. 5447 din 12 mai 2021 a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat pricina în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul instanței supreme pentru pronunțarea regulatorului de competență.
În determinarea competenței, instanța s-a raportat la prevederile art. 714 alin. (1) și 651 alin. (1) C. proc. civ., acestea din urmă stabilind că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
A reținut că, în litigiile având ca obiect contestație la executare, competența teritorială este una exclusivă, devenind astfel aplicabile dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. ce reglementează necompetența de ordine publică.
Având în vedere că cei doi debitori au înțeles să introducă contestația la executare la instanța din circumscripția sediului unuia dintre aceștia, în speță Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie și Justitie, s-a reținut că Judecătoria sectorului 5 București este instanță de executare, contestatorii având dreptul de a sesiza această instanță în temeiul art. 651 alin. (1) C. proc. civ.
Nu prezintă relevanță faptul că Judecătoria Iași a încuviințat executarea silită, instanța de executare fiind determinată de sediul debitorului, iar nu de instanța ce încuviințează executarea silită. Textul legal prevede în mod clar, fără loc de interpretări, faptul că domiciliul sau sediul debitorului atrage competența instanței de executare, iar în aplicarea acestuia nu se poate adăuga la lege.
Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că, în cauză, competența soluționării contestației la executare revine Judecătoriei Iași, pentru considerentele ce succed:
Prin cererea inițiată la 26 august 2020 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București sub nr. x/2020, contestatorii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava au formulat contestație la executare împotriva executării silite începute de B.E.J. A. în dosarul nr. x/2019, la cererea creditoarei B., pentru recuperarea unor sume de bani presupus datorate în baza sentințelor civile nr. 1403 din 22.11.2007 și nr. 1192 din 20.05.2009 ale Tribunalului Suceava. Contestația a privit și somația din 31.07.2020, emisă în același dosar execuțional, încheierea nr. 2 din 31.07.2020, toate actele de executare emise în același dosar, precum și încheierea nr. 1502/CS/2020 din 11.02.2020, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2019, în finalul cererii fiind solicitată și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației.
Contestația la executare este de competența instanței de executare, așa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) C. proc. civ.. Mai mult, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".
Judecătoria Iași, prin încheierea din Camera de Consiliu nr. 1502/CS/2020 din 11 februarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 1403/22.11.2007 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2007, lămurită prin încheierea nr. 317/01.04.2019 a aceleiași instanțe în dosarul nr. x/2007, și de sentința civilă nr. 1192/20.05.2009 a Tribunalului Suceava în dosarul nr. x/2008, lămurită prin încheierea nr. 318/01.04.2019 a aceleiași instanțe în dosarul nr. x/2008, împotriva debitorilor Ministerul Public - Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și Ministerul Finanțelor Publice.
Cum cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă prin încheierea din 11 februarie 2020, competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare se va stabili în favoarea judecătoriei care a încuviințat cererea de executare silită, anume Judecătoria Iași, ca instanță de executare.
Soluția preconizată este în acord cu decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, nepublicată la acest moment în Monitorul Oficial al Românei, prin care s-a stabilit că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.’’
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 07 octombrie 2021.