ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1104/2021

Ședința publică din data de 19 mai 2021

asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București la 3 septembrie 2020, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava au formulat contestație la executare și cerere de suspendare a executării silite împotriva executării silite începute de BEJ A. în dosarul nr. x/2019, la cererea creditoarei B., pentru recuperarea unor sume de bani presupus datorate în baza unor sentințe ale Tribunalului Suceava, împotriva somației din 6 august 2020, încheierii nr. 2 din 6 august 2020 și tuturor actelor de executare emise în același dosar, precum și împotriva încheierii nr. 2228/CS din 26 februarie 2020 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2019.

2.1. Prin sentința nr. 382 din 20 ianuarie 2021, Judecătoria sectorului 5 București, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată prin întâmpinare. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Transpunând normele de competență cuprinse la art. 112 alin. (1) prima teză la ipoteza speței, în care prin titlul executoriu a fost instituită o obligație unică în sarcina mai multor debitori și făcând aplicarea art. 651 alin. (1) din cod, s-a reținut că, în materia executării silite, poate fi instanță de executare cea în a cărei circumscripție teritorială se află domciiliul sau sediul oricărui debitor.

S-a opinat în sensul că odată fixată competența în favoarea unei instanțe de executare în maniera expusă, o modificare sub acest aspect ar putea interveni în cadrul fazei de executare silită doar în situația în care încuviințarea acesteia s-a dispus de o instanță în circumscripția căreia nu se afla sediul niciunui debitor dintre cei obligați prin titlul executoriu, întrucât o eventuală necompetență a instanței de executare se subsumează neregularităților susceptibil a fi cenzurate pe calea unei contestații la executare.

S-a reținut, pe de altă parte, calitatea creditoarei de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Raportând dispozițiile legale la circumstanțele cauzei s-a constatat că a fost manifestată opțiunea rezultând din art. 112 alin. (1) corelat cu art. 651 alin. (1) C. proc. civ., cererea de încuviințare a executării silite fiind admisă de Judecătoria Iași în circumscripția căreia se află sediul unuia din cei trei debitori.

2.2. Prin sentința nr. 3119 din 22 martie 2021, Judecătoria Iași, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu. A declinat competența de soluționare a cauzei, având ca obiect contestație la executare - suspendare executare silită, în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București. A constatat ivit conflictul negativ de competență. În baza art. 134 C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

S-a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 714 alin. (1) și art. 651 C. proc. civ., în raport de care s-a reținut competența instanței de la sediul debitorului, respectiv Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a observat că cererea de încuviințare a executării silite a fost adresată Judecătoriei Suceava care și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Iași, în considerarea calității de procuror a reclamantei, apreciindu-se incidența dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

S-a reținut însă că în cauză nu se mai pune în discuție aplicabilitatea acestor prevederi și, cum cererea a fost introdusă la instanța din circumscripția sediului unuia dintre debitori, s-a opinat că Judecătoria sectorului 5 București este instanța de executare.

S-a reținut, totodată, că nu prezintă relevanță faptul că Judecătoria Iași a încuviințat executarea silită, în condițiile în care instanța de executare este determinată de sediul debitorului.

II. Considerentele Înaltei Curți

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București, în considerarea argumentelor ce succed:

Cererea de chemare în judecată care a generat declinările reciproce de competență este o contestație la executare formulată împotriva executării silite și a actelor emise în dosarul de executare nr. 852/E/2019, precum și împotriva încheierii nr. 2228/CS/2020 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2019.

Dispozițiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., reglementând instanța competentă a soluționa contestația, prevăd că aceasta se introduce la instanța de executare.

În termenii art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

De asemenea, instanța de executare este cea care, în sensul art. 651 alin. (3) C. proc. civ., soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente privitoare la executare, ceea ce accentuează necesitatea stabilității și predictibilității determinării acestei instanțe.

Or, în speță, actele îndeplinite în procedura de executare silită din dosarul de executare, care fac obiectul contestației la executare, sunt formulate împotriva debitorilor Ministerul Public - Parchetul de Pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.

Faptul că Judecătoria Iași a pronunțat, în raport de dispozițiile art. 127 C. proc. civ., încheierea nr. 2228/CS/2020 de încuviințare a executării nu determină stabilirea competenței de soluționare a contestației la executare în favoarea respectivei instanțe, având în vedere textele de lege menționate care reglementează expres instanța competentă prin raportare la sediul debitorului.

Se reține, totodată, că încheierea de încuviințare a executării silite este pronunțată într-o procedură necontencioasă, iar, potrivit art. 535 C. proc. civ., nu are autoritate de lucru judecat, aceasta putând a fi cenzurată, conform art. 666 alin. (6) din cod, în cadrul contestației la executare, introdusă în condițiile prevăzute de lege, inclusiv cu privire la competența instanței care a emis-o.

De asemenea, nu prezintă relevanță faptul că în dosarul de executare sunt mai mulți debitori și că încheierea de încuviințare a executării silite a fost pronunțată împotriva debitorilor Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și Ministerul Finanțelor Publice, față de dispozițiile art. 112 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., care stipulează în sensul introducerii cererii la instanța competentă pentru debitorul principal.

Pentru aceste considerente, cum sediul debitorului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este în sectorul 5, București, ambii contestatori alegându-și sediul procesual la această adresă, regulatorul de competență va fi pronunțat în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 mai 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.