ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2723/2021

Ședința publică din data de 9 decembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la 8 ianuarie 2021 sub nr. x/2021, contestatorul Ministerul Justiției, în contradictoriu cu intimații A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. și T., a formulat contestație la executare împotriva executărilor silite în ansamblu începute de către Biroul executorului judecătoresc U. în dosarele de executare cu numerele: 809/E/2019, 810/E/2019, 811/E/2019, 812/E/2019, 813/E/2019, 814/E/2019, 815/E/2019, 816/E/2019, 817/E/2019, 818/E/2019, 819/E/2019, 820/E/2019, 821/E/2019, 822/E/2019, 824/E/2019, 825/E/2019, 826/E/2019, 827/E/2019, 831/E/2019, 833/E/2019, împotriva somațiilor emise în dosarele menționate, precum și încheierilor de stabilire a cheltuielilor de executare, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună suspendarea executării silite începută de către Biroul executorului judecătoresc U. până la soluționarea definitivă a prezentei contestații și anularea executării silite însăși și a tuturor actele de executare efectuate în dosarele de executare menționate, inclusiv a încheierilor prin care a fost încuviințată executarea silită în dosarul de executare anterior menționat și să se constatate că nu există sume de plată aferente sentinței civile nr. 376 din 21 februarie 2008 a Tribunalului Suceava.

În motivare contestatorul a arătat că la 23 decembrie 2020 au fost înregistrate la Ministerul Justiției un număr de 8 somații, iar la 31 decembrie 2020 au fost înregistrate alte 12 somații, toate emise de către Biroul executorului judecătoresc U., toate dosarele de executare în care au fost emise somațiile având la bază același titlu executoriu, respectiv sentința civilă nr. 376 din 21 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava, definitivă prin decizia nr. 1431 din 12 noiembrie 2019 a Curții de Apel Suceava, pronunțată în dosarul nr. x/2008.

La termenul din 7 aprilie 2021, raportat la aspectele privind împrejurarea că în 17 dosare de executare încuviințarea executării a fost pronunțată de Judecătoria Iași, iar în 3 dosare de executare încuviințarea a fost acordată de Judecătoria Suceava, Judecătoria Sectorului 5 București a dispus disjungerea și formarea pentru fiecare dosar de executare indicat în contestația la executare, respectiv nr. 810/E/2019, 811/E/2019, 812/E/2019, 813/E/2019, 814/E/2019, 815/E/2019, 816/E/2019, 817/E/2019, 818/E/2019, 819/E/2019, 820/E/2019, 821/E/2019, 822/E/2019, 824/E/2019, 825/E/2019, 826/E/2019, 827/E/2019, 831/E/2019 și 833/E/2019, a câte unui nou dosar având ca obiect contestație la executare și s-a format prezentul dosar înregistrat sub nr. x/2021.

II. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 5 București:

La termenul de judecată din 16 iunie 2021 instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București.

Prin sentința civilă nr. 5349 din 16 iunie 2021 Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat soluționarea contestației la executare formulate de Ministerul Justiției în contradictoriu cu intimata L. în favoarea Judecătoriei Iași.

Instanța a constatat că executarea silită care face obiectul prezentei cauze a fost încuviințată cu privire la mai mulți debitori, respectiv Ministerul Justiției, Tribunalul Suceava și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, prin încheierea nr. 1533/CS din 12 februarie 2020 a Judecătoriei Iași urmare a declinării judecării cererii de încuviințare a executării silite depuse de executorul judecătoresc la Judecătoria Suceava, prin sentința civilă nr. 40/12.02.2020 a Judecătoriei Suceava pentru motivul prevăzut de dispozițiile art. 127 C. proc. civ. raportat la calitatea creditorilor și care funcționează în raza Curții de Apel Suceava.

În motivare, instanța a reținut că, din interpretarea art. 651 alin. (1) C. proc. civ. rezultă fără echivoc faptul că domiciliul debitorului la data sesizării organului de executare este criteriu determinant pentru stabilirea instanței de executare, și nu domiciliul contestatorului. Așadar, împrejurarea că unii dintre debitori, în raport cu care a fost încuviințată executarea silită, formulează contestație la executare înregistrată la instanța care a încuviințat executarea silită, iar alții formulează contestație la instanța în a cărei circumscripție își au sediul acești alți debitori, nu este aptă a schimba competența instanței de executare, stabilită deja legal, aceasta fiind Judecătoria Iași.

În acest sens pentru similitudine de ipoteză, instanța a avut în vedere dispoziția din cuprinsul art. 651 alin. (2) C. proc. civ., unde se arată că schimbarea sediului debitorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare. Practic, principiul enunțat în norma evocată stabilește caracterul unicității instanței de executare, prin raportare tocmai la criteriul unic determinant aplicabil la momentul stabilirii pentru prima oară a instanței de executare și anume, criteriul situării domiciliului debitorului în circumscripția acelei instanțe, la data sesizării organului de executare.

A mai menționat că, fiind stabilită deja instanța de executare, orice altă chestiune care privește executarea silită încuviințată, contestația la executare și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, se soluționează de instanța de executare conform art. 651 alin. (3) C. proc. civ., adică în cauză, toate acestea se soluționează sau se vor soluționa de către Judecătoria Iași.

De asemenea, în considerente s-a reținut că din interpretarea sistematică și teleologică a dispozițiilor art. 651 și a art. 714 C. proc. civ. reise fără tăgadă că, mai întâi, se stabilește instanța de executare după criteriul domiciliului debitorului, fiind în drept creditorul să sesizeze oricare dintre instanțele în a căror competență are sediul oricare dintre debitori în cazul pluralității de debitori, instanță de executare care așa cum anterior s-a argumentat, va rămâne aceeași pe toată durata executării silite, și apoi, această instanță se investește cu contestația la executare, iar nu invers, în sensul că formularea contestației la executare stabilește și calitatea de instanță de executare.

III. Hotărârea Judecătoriei Iași:

Prin sentința civilă nr. 11011 din 22 octombrie 2021 Judecătoria Iași a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat soluționarea contestației la executare formulată de Ministerul Justiției în contradictoriu cu intimata L. în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Învestită prin declinare, Judecătoria Iași a reținut că instanța de trimitere nu a invocat excepția necompetenței teritoriale în termenul impus de dispozițiile legale, deoarece la primul termen cu părțile legal citate, respectiv la 7 aprilie 2021, a ales să dispună disjungerea contestației la executare în 19 dosare, fără însă a invoca excepția necompetenței teritoriale, astfel că, prin depășirea primului termen, competența a fost câștigată de Judecătoria Sectorului 5 București.

A mai constatat că la termenul din 7 aprilie 2021 instanța s-a pronunțat asupra cererii de conexare și a unit cu fondul excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită.

A reamintit dispozițiile Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, potrivit căreia, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată sub dosarul nr. x/2021, contestatorul Ministerul Justiției a arătat că înțelege să conteste actele de executare silită încheiate în 19 dosare de executare, printre care și dosarul nr. x/2019 al Biroul executorului judecătoresc U., privind cererea creditoarei L.. Urmare a măsurii disjungerii dispuse de Judecătoria Sectorului 5 București la 7 aprilie 2021, s-a format dosarul nr. x/2021 având ca obiect contestație la executare împotriva actelor de executare din dosarul de executare x/2019

Sub aspectul determinării competenței teritoriale în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) și (3) din același act normativ.

Potrivit art. 712 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de cei interesați sau vătămați prin executare, iar conform art. 714 alin. (1) din același act normativ, contestația se introduce la instanța de executare.

Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 5 București și Judecătoria Iași și-au declinat reciproc competența de soluționare a litigiului, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de interpretarea dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul cărora se stabilește instanța competentă teritorial a soluționa pricina.

De asemenea, prezintă relevanță pentru soluționarea prezentului conflict de competență interpretarea dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., care instituie momentul limită până la care poate fi invocată necompetența materială și teritorială de ordine publică.

Instanța de executare este definită de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. ca fiind judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

În conformitate cu alin. (3) al aceluiași text de lege, instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință, s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

În conformitate cu dispozițiile art. 517 alin. (4) C. proc. civ., "Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I."

În speță, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, Biroul executorului judecătoresc U. a solicitat instanței încuviințarea executării silite în dosarul execuțional nr. x/2019, având ca obiect cererea de executare silită formulată de creditoarea L. împotriva debitorilor Tribunalul Suceava, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției.

Prin încheierea nr. 1533/CS din 12 decembrie 2020 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2019, s-a admis cererea formulată de petentul Biroul executorului judecătoresc U., fiind încuviințată executarea silită a debitorilor Tribunalul Suceava, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției până la realizarea dreptului creditoarei L..

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțată în recurs în interesul legii s-a statuat că "încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel."

Cum în speță cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă prin încheierea nr. 1533/CS din 12 decembrie 2020 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2019, competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare urmează a se stabili în favoarea judecătoriei care a încuviințat cererea de executare silită, anume Judecătoria Iași, ca instanță de executare.

Câtă vreme nu există o situație de excepție cu privire la care legea să prevadă competența altei instanțe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 C. proc. civ., reținând decizia pronunțată în procedura de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte constată că Judecătoria Iași este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare dedusă judecății.

În ceea ce privește împrejurarea că excepția de necompetență teritorială a fost invocată de către Judecătoria Sectorului 5 București la al doilea termen de judecată, din 16 iunie 2021, se reține că acesta este primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate în fața primei instanțe și puteau pune concluzii.

Conform dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii."

Dispoziția legală relevă că se impune întrunirea celor două condiții: părțile sunt legal citate și pot pune concluzii. A putea pune concluzii, în sensul textului de lege, înseamnă că partea este în măsură să-și exprime punctul de vedere în legătură cu orice aspect din procesul respectiv.

La primul termen de judecată (7 aprilie 2021), Judecătoria Sectorului 5 București a dispus disjungerea și formarea a câte un dosar nou având ca obiect contestație la executare, pentru fiecare dosar de executare indicat, cu termen de judecată acordat la 16 iunie 2021. Prin urmare, chiar dacă părțile au fost legal citate, nu se poate considera că puteau pune concluzii asupra excepției necompetenței la primul termen la care au fost legal citate în fața primei instanțe, având în vedere că instanța a dispus măsura disjungerii și formarea a câte un dosar nou având ca obiect contestație la executare pentru fiecare dosar de executare indicat, fiind necesară amânarea cauzei în acest scop.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 decembrie 2021.