ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1159/2021

HOTĂRÂRE

25.05.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1159/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 25 mai 2021

Asupra conflictului negativ de competență;

I. Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 08 septembrie 2020, sub nr. x/2020, contestatorul Ministerul Justiției, în contradictoriu cu intimata A., a formulat contestație la executare împotriva executării silite începută de Biroul Executorului judecătoresc B., în dosarul execuțional nr. x/2019 și a tuturor actelor comunicate, respectiv: somație de plată emisă la data de 11 august 2020, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, a raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul contabil C., a tuturor actelor de executare emise sau care vor fi emise în acest dosar de executare silită, precum și împotriva încheierii de încuviințare a executării silite nr. 1402/CC/2020 din data de 06 mai 2020 a Judecătoriei Alba Iulia, pronunțată în dosarul nr. x/2020, solicitând: să se dispună suspendarea executării silite începute de către Biroul Executorului Judecătoresc B. până la soluționarea contestației; să se admită excepția prescripției dreptului de a obține executarea silită; să se dispună anularea Somației și a tuturor actelor emise de Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul de executare, precum și încheierea de încuviințare a executării silite; întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia, potrivit dispozițiilor art. 723 și urm. din C. proc. civ. să se dispună suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare formulată de Ministerul Justiției.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

2.1. Prin sentința civilă nr. 2801 din 21 decembrie 2020, Judecătoria Alba Iulia a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a contestației la executare, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Pentru a pronunța această hotărâre, raportându-se la dispozițiile art. 651 alin. (1), art. 712 alin. (1) și art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., Judecătoria Alba Iulia a constatat că revine judecătoriei de la domiciliul sau sediul debitorului, de la data începerii executării silite, competența exclusivă de soluționare a contestației la executare.

Cum cererea de executare silită, formulată la data de 30 decembrie 2019, privea inclusiv pe debitorul Ministerul Justiției, cu sediul în București, str. x, prima instanță a apreciat că asupra contestației la executare este exclusiv competentă a se pronunța judecătoria de la sediul său, ca instanță de executare în sensul art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., reținând că la stabilirea instanței competente teritorial nu prezintă relevanță instanța care a dispus încuviințarea executării silite.

Aceasta întrucât în procedura necontencioasă, în care se soluționează cererea de încuviințare a executării silite, verificarea competenței se face în conformitate cu art. 529 alin. (1), art. 651 alin. (1) și art. 666 alin. (1) din C. proc. civ., cu luarea în considerare a eventualelor cazuri de prorogare a competenței, inclusiv potrivit art. 112 sau/și art. 127 din C. proc. civ., însă în contextul expus nu se realizează tranșarea definitivă a problemei competenței de soluționare a oricărei cereri ce poate fi formulată referitor la executarea silită încuviințată.

Din acest punct de vedere, s-a apreciat că după formularea contestației la executare, instanța învestită este chemată a analiza propria competență, fără a fi ținută de concluzia instanței care s-a pronunțat asupra cererii de încuviințare a executării silite în condițiile în care încheierea de încuviințare poate fi supusă verificării pe calea contestației la executare, inclusiv sub aspectul competenței instanței care a pronunțat-o, însă nu poate determina concluzia la care instanța învestită cu contestația la executare va ajunge cu ocazia analizei competenței sale.

Totodată, s-a reținut că în cauză nu se pune problema incidenței art. 112 sau art. 127 din C. proc. civ. atâta timp cât contestația la executare a fost formulată de către debitorul Ministerul Justiției, iar părțile nu au o legătură relevantă, prin prisma art. 127 din C. proc. civ., cu instanțele de la sediul acestui debitor.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Sectorului 5 București, prin sentința civilă nr. 2603 din 25 martie 2021, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia. Totodată, a constatat intervenit conflictul negativ de competență între Judecătoria Sectorului 5 București și Judecătoria Alba Iulia și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, față de particularitatea situației de fapt expuse în considerentele sentinței menționate, în care procedura de executare silită a fost demarată simultan împotriva tuturor debitorilor obligați prin titlul executoriu, în temeiul unei încheieri de încuviințare a executării silite unice, din perspectiva determinării instanței de executare, Judecătoria Sectorului 5 București a reținut, în lipsa unor dispoziții legale speciale și derogatorii în materia executării silite, aplicabilitatea prevederilor art. 112 alin. (1) teza I din C. proc. civ., care constituie norma de competență teritorială în ipoteza pluralității de părți în contradictoriu cu care se solicită valorificarea unui drept sau protejarea unui interes ori a unei situații de fapt, potrivit cărora cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia, iar alegerea dintre instanțele deopotrivă competente aparține reclamantului, conform art. 116 din C. proc. civ.

Astfel, s-a avut în vedere că în materia executării silite, poate fi instanță de executare, instanța în a cărei circumscripție teritorială se află domiciliul sau sediul oricărui debitor obligat prin titlul executoriu, iar determinarea acestei instanțe se realizează, în concret, în funcție de modalitatea în care organul de executare, la solicitarea creditorului, înțelege să își exercite dreptul de opțiune în raport de instanțele deopotrivă competente, prin înregistrarea cererii de încuviințare a executării silite pe rolul unei dintre aceste instanțe.

Luând în considerare că doi dintre debitorii obligați prin titlul executoriu au sediul situat în municipiul Cluj-Napoca, iar executorul judecătoresc a înțeles să sesizeze Judecătoria Cluj-Napoca, precum și faptul că instanța de executare inițial învestită de către executorul judecătoresc cu cererea de încuviințare a executării silite împotriva celor trei debitori prevăzuți în titlul executoriu și-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, în temeiul art. 127 din C. proc. civ., respectiv că această din urmă instanță a încuviințat executarea silită, a concluzionat că Judecătoria Alba Iulia este instanța de executare competentă să soluționeze orice incident în legătură cu procedura execuțională obiect al dosarului nr. x/2019, aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc B..

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, în considerarea argumentelor ce succed:

Cu titlu preliminar, se reține că prin notele de ședință, intimata A. a arătat că excepția necompetenței teritoriale în soluționarea contestației la executare este o excepție relativă, izvorâtă dintr-o normă juridică privată, și care, în raport de dispozițiile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., poate fi invocată doar de către intimat, iar nu de către contestator și instanța de judecată, din oficiu.

S-a mai arătat că aceeași concluzie rezidă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 651 alin. (1) și (2) raportat la cele ale art. 129 alin. (3) din același cod, precum și din faptul că norma procedurală permite alegerea unei instanțe competente în cazul pluralității de debitori cu domiciliul sau sediul în circumscripția unor instanțe diferite.

Înalta Curte apreciază că sub aspectul competenței teritoriale, instituția executării silite este reglementată de norme imperative, derogatorii de la dreptul comun, de strictă interpretare și aplicare, conform dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., sediul materiei în ceea ce privește instanța de executare fiind reprezentat de dispozițiile art. 651 și art. 714 alin. (1) din C. proc. civ.

Împrejurarea că dispozițiile art. 651 din C. proc. civ. prevăd o competență teritorială absolută nu face inaplicabile prevederile art. 112 din același cod, deoarece acestea nu transformă caracterul de ordine publică al normei menționate în unul de ordine privată, ci doar transpune în plan execuțional competența teritorială de drept comun, în absența unui text de lege special care să reglementeze modalitatea de determinare a instanței de executare în ipoteza pluralității de debitori cu domiciliul sau sediul diferite.

Prin urmare, fiind în prezența unei norme de ordine publică, devin incidente dispozițiile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora necompetența teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți sau de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Dispozițiile 431 alin. (2) din C. proc. civ., invocate de aceeași parte, în susținerea competenței Judecătoriei Sectorului 5 București în soluționarea contestației la executare, reglementează prezumția legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a principiului autorității de lucru judecat ce corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanței a unei chestiuni litigioase deja rezolvate.

Prin urmare, instanța investită cu soluționarea unei cereri are obligația de a respecta chestiunile litigioase care au fost deja tranșate printr-o altă hotărâre, înzestrată cu autoritate de lucru judecat, situație în care nu mai poate face evaluări proprii asupra acestei chestiuni, ci ea constituie premisa demonstrată de la care trebuie să pornească și pe care nici nu o poate ignora.

În contextul aspectelor de ordin teoretic expuse, Înalta Curte constată că statuarea asupra competenței Judecătoriei Sectorului 5 București, prin decizia nr. 861 din 14 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, s-a derulat într-o procedură necontencioasă în cadrul căreia nu s-au dezlegat în mod implicit chestiuni care să excludă posibilitatea de a mai face propria verificare jurisdicțională asupra elementelor apte a fundamenta soluția asupra conflictului de competență.

În altă ordine de idei, se observă că regulatorul de competență menționat a stabilit instanța competentă a soluționa contestația la executare în ceea ce privește executarea silită, obiect al dosarului de executare nr. 1523/2019, demarată de executorului judecătoresc B. la solicitarea creditoarei D., ca atare nu este îndeplinită condiția identității de părți pentru a fi aplicabile prevederile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.

În ceea ce privește legalitatea învestirii în vederea soluționării conflictului de competență, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Sub aspectul determinării competenței teritoriale în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată, sunt aplicabile dispozițiile art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) și (3) din același cod.

Competența teritorială în soluționarea contestației la executare pendinte este reglementată, astfel cum au reținut și instanțele care s-au declarat necompetente, prin norma de ordine publică cuprinsă în art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data înregistrării cererii de executare silită - 30 decembrie 2019, potrivit cărora:

"Contestația se introduce la instanța de executare."

Înalta Curte constată că Judecătoria Alba Iulia și Judecătoria Sectorului 5 București și-au declinat reciproc competența de soluționare a litigiului, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de interpretarea diferită a dispozițiilor art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., în temeiul cărora se stabilește instanța competentă teritorial a soluționa pricina.

Instanța de executare este definită de art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

Potrivit art. 651 alin. (3) din C. proc. civ., "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."

În speță, Judecătoria Alba Iulia, prin încheierea nr. 1402 C. civ. din 06 mai 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, atașată în copie la contestația la executare formulată în cauză, a admis cererea formulată de Biroul Executorului Judecătoresc B. privind pe creditoarea A. și pe debitorii Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj și Ministerul Justiției și, în consecință, a încuviințat executarea silită, în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, în conformitate cu dispozițiile titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 335/25.02.2008, pronuntată în dosarul nr. x/2007 al Tribunalului Cluj, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2811/R/07.12.2009 a Curții de Apel Cluj, încheierea din 27.06.2019, pronuntată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr. x/2007, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 59/R/17.12.2019 a Curții de Apel Cluj, sentința civilă nr. 170/2015, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1778/A/2015 a Curții de Apel Cluj, precum și cheltuielile de executare.

Câtă vreme nu există o situație de excepție dată de lege în competența altei instanțe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., reținând scopul urmărit de legiuitor prin determinarea clară, printr-o singură normă atributivă de competență a instanței de executare, respectiv acela de a asigura unicitatea instanței de executare, deja determinată prin efectul pronunțării hotărârii prin care a fost încuviințată executarea silită, care a tranșat în mod necesar și problema calificării instanței ce a pronunțat-o ca având statutul de instanță de executare, acest aspect nu mai poate fi reapreciat în cadrul procedurii în care se contestă executarea silită deja declanșată.

Cu alte cuvinte, competența instanței de executare dobândită la data sesizării sale cu cererea de încuviințare a executării silite, rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite, indiferent de data sesizării instanței de executare cu incidente ulterioare de competența sa, precum contestația la executare, cererea de suspendare a executării silite sau cererea de întoarcere a executării silite.

În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Alba Iulia este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.