ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.03.2021

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 508/2021

HOTĂRÂRE
16.03.2021
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 508/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 16 martie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 14.08.2020, sub nr. x/2020, contestatoarea A. S.A. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimata B., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, pe cale de excepție, să se constate necompetența teritorială a BEJA C. și D. cu consecința constatării nulității absolute a executării silite ca fiind efectuată de un organ de executare necompetent teritorial și necompetența teritorială a Judecătoriei Iași ca instanță de executare și, pe cale de consecință, să se dispună anularea încheierii de încuviințare a executării silite din dosarul nr. x/2020. Pe fond, contestatoarea a solicitat anularea în parte a actelor de executare emise în dosarul nr. x/2020, în sensul îndreptării acestora, având în vedere că o parte din debitul principal a fost achitat voluntar anterior emiterii somației mobiliare, cenzurarea cheltuielilor de executare silită raportat la art. 451 alin. (2) coroborat cu art. 670 C. proc. civ., având în vedere executarea voluntară parțială a debitului principal și întoarcerea executării silite pentru sumele executate nelegal în dosarul de executare silită nr. x/2020.

În drept, au fost invocate prevederile art. 712 și următoarele, art. 723 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 8887 din 23 noiembrie 2020, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 714 C. proc. civ., competența soluționării contestațiilor la executare aparține instanței de executare. De asemenea, conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripții se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul/sediul debitorului.

Or, în condițiile în care creditoarea a înțeles să formuleze cererea de executare împotriva debitoarei A. S.A. - Sucursala Iași, executarea silită fiind încuviințată exclusiv împotriva acestuia, și nu împotriva contestatoarei A. S.A., s-a arătat că instanța competentă să soluționeze contestația la executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul Sucursalei Iași, aceasta fiind singurul debitor din dosarul de executare nr. 27/L/2020 al BEJ C. și D..

Pe de altă parte, instanța a apreciat că, în raport de modalitatea în care a fost pronunțată sentința care reprezintă titlu executoriu, și anume împotriva A. S.A. prin Sucursala Iași, oricum, instanța competentă este cea de la sediul acesteia.

Prin sentința nr. 1264 din 10 februarie 2021, Judecătoria Iași a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a-l soluționa.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că în materia executării silite, cu privire la competența instanței de executare, dispozițiile art. 651 C. proc. civ. reglementează o competență exclusivă, de ordine publică, derogatorie de la competența de drept comun, respectiv cea de la domiciliu/sediul debitorului, astfel încât nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 107-113 C. proc. civ.

Astfel, instanța a arătat că debitorul prevăzut în titlul executoriu este A. S.A., având sediul, potrivit extrasului ONRC depus la dosar în Sector 1, București, fără a prezenta relevanță dacă acesta a fost reprezentat sau nu printr-o sucursală fără personalitate juridică.

În consecință, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin contestația la executare formulată la data de 14.08.2020 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr. x/2020, contestatoarea A. S.A., în contradictoriu cu intimata B., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, pe cale de excepție, să se constate necompetența teritorială a BEJA C. și D. cu consecința constatării nulității absolute a executării silite ca fiind efectuată de un organ de executare necompetent teritorial și necompetența teritorială a Judecătoriei Iași ca instanță de executare și, pe cale de consecință, să se dispună anularea încheierii de încuviințare a executării silite din dosarul nr. x/2020.

Pe fond, contestatoarea a solicitat anularea în parte a actelor de executare emise în dosarul nr. x/2020, în sensul îndreptării acestora, având în vedere că o parte din debitul principal a fost achitat voluntar anterior emiterii somației mobiliare, cenzurarea cheltuielilor de executare silită raportat la art. 451 alin. (2) coroborat cu art. 670 C. proc. civ., având în vedere executarea voluntară parțială a debitului principal și întoarcerea executării silite pentru sumele executate nelegal în dosarul de executare silită nr. x/2020.

Contestația la executare este de competența instanței de executare, așa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) C. proc. civ.. Mai mult, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 6 din O.U.G. nr. 1/2016:

"Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Prin încheierea nr. 2742/C.S/05.03.2020 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2020 instanța a încuviințat executarea silită, prin toate modalitățile prevăzute de lege, împotriva debitoarei A. S.A. - Sucursala Iași, pentru realizarea obligației de emitere a graficului de rambursare și restituire a sumelor ce rezultă din titlul executoriu.

Cum cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă prin încheierea din 5 martie 2020, competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare se va stabili în favoarea judecătoriei care a încuviințat cererea de executare silită, anume Judecătoria Iași, ca instanță de executare.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 martie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-03-11
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 487/2021
Ședința publică din data de 11 martie 2021 asupra conflictului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, la data de 01.07.2020, sub nr. x/2020, Biroul executorului judecătoresc A. a solicitat, la c
ÎCCJ 2021-10-26
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2215/2021
Ședința publică din data de 26 octombrie 2021 Asupra conflictului negativ de competență; I. Circumstanțele cauzei 1. Cererile de chemare în judecată 1.1 Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău, secția ci
ÎCCJ 2021-06-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1384/2021
Ședința publică din data de 16 iunie 2021 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 26 august 2020, sub nr. x/2020, contest
ÎCCJ 2021-09-30
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1914/2021
Ședința publică din data de 30 septembrie 2021 Asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la 24 august 2020, sub nr. x/2020, contestatorul Minist
ÎCCJ 2023-02-09
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 227/2023
Ședința publică din data de 9 februarie 2023 Deliberând, asupra cauzei de față constată următoarele: I. Obiectul cererii: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la 26 iulie 2021, contestatorul Ministerul Just
Sursă