ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 227/2023

Ședința publică din data de 9 februarie 2023

Deliberând, asupra cauzei de față constată următoarele:

I. Obiectul cererii:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la 26 iulie 2021, contestatorul Ministerul Justiției i-a chemat în judecată pe intimații Curtea de Apel Iași și A., formulând contestație la executare împotriva executării silite începute de BEJA B. în dosarul nr. x/2021, împotriva încheierii nr. 1480/CS din 12 februarie 2021 de încuviințare a executării silite, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2020, precum și a tuturor actelor de executare. Totodată, contestatorul a solicitat și suspendarea executării silite, admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune, anularea somației, a încheierii de încuviințare a executării silite și a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, precum și întoarcerea executării silite.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 651 și art. 712-720 C. proc. civ.

II. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență:

2.1 Prin sentința civilă nr. 9975 din 24 noiembrie 2021 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin încheierea nr. 1480/CS din 12 februarie 2021 a Judecătoriei Iași, astfel cum a fost schimbată în parte prin decizia nr. 2131 din 1 iulie 2021 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr. x/2021, a fost încuviințată, la cererea intimatei A., executarea silită împotriva debitorilor Curtea de Apel Iași și Ministerul Justiției, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 66 din 12 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia civilă nr. 855 din 22 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Suceava.

Față de prevederile art. 714 alin. (1) coroborate cu 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ., instanța a apreciat că, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanță nu va putea fi apreciată drept instanță de executare, motiv pentru care – exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestației la titlu, spre exemplu – toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competența aceleiași instanțe de executare.

De asemenea, a constatat că sunt relevante considerentele deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021 de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prima instanță învestită cu soluționarea litigiului a mai reținut că opțiunea rezultând din dispozițiile art. 112 alin. (1) corelate cu cele ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ. a fost manifestată, cererea de încuviințare a executării silite fiind admisă de Judecătoria Iași, în circumscripția căreia se află sediul unuia dintre debitori.

2.2 Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Iași a pronunțat sentința civilă nr. 9802 din 30 septembrie 2022, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamț.

Judecătoria Iași a reținut că la data sesizării organului de executare silită, 13 ianuarie 2021, creditoarea A. avea calitatea de judecător la Curtea de Apel Iași, aceasta fiind eliberată din funcție prin pensionare ulterior acestui moment.

Constatând aplicabilitatea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ. și având în vedere calitatea creditoarei de judecător la Curtea de Apel Iași la data sesizării organului de executare, instanța a apreciat că nu putea avea calitatea de instanță de executare, fiind obligatorie sesizarea uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu Curtea de Apel Iași.

Drept consecință, având în vedere că Judecătoria Iași nu poate fi instanță de executare, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamț, raportat la opțiunea exprimată de intimata creditoare privind alegerea acestei instanțe.

2.3 Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, prin sentința civilă nr. 4727 din 7 decembrie 2022, Judecătoria Piatra-Neamț a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul Ministerul Justiției și pe intimații Curtea de Apel Iași și A. în favoarea Judecătoriei Iași.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea conflictului de competență și înaintarea dosarului către instanța supremă în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Instanța a statuat că, prin încuviințarea executării silite, calitatea de instanță de executare o dobândește judecătoria care a dispus admiterea cererii de încuviințare a executării silite, reținând că executarea silită în cadrul dosarului x/2021 al BEJA B. a fost încuviințată prin încheierea nr. 1480/CS din 12 februarie 2021 a Judecătoriei Iași, astfel cum a fost schimbată în parte prin decizia nr. 2131 din 1 iulie 2021 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr. x/2021.

A reținut că nu au prioritate dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., deși au caracter de ordine publică, întrucât trebuie avută în vedere necesitatea asigurării unicității instanței de executare, astfel încât toate incidentele care pot apărea pe parcursul derulării executării silite să primească o singură soluție, mai ales în cazul în care executarea silită este pornită față de mai mulți debitori.

Totodată, a făcut trimitere la considerentele deciziei nr. 20/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, precizând că în cazul în care legiuitorul dorea să instituie norme derogatorii în materia competenței instanței de executare, ar fi reglementat în mod expres situația în care contestatorii sunt persoane dintre cele la care face trimitere art. 127 C. proc. civ., sau ar fi dispus ca în cadrul executării silite să fie aplicabile și dispozițiile acestuia.

Judecătoria Piatra-Neamț a mai reținut că, în lipsa unei reglementări exprese, nu se pot crea premisele existenței multiplelor instanțe de executare în cadrul aceluiași dosar execuțional.

III. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență privește contestația formulată de Ministerul Justiției, în contradictoriu cu intimații Curtea de Apel Iași și A., împotriva executării silite începute de BEJA B. în dosarul nr. x/2021, împotriva încheierii nr. 1480/CS din 12 februarie 2021 de încuviințare a executării silite, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2020, precum și a tuturor actelor de executare.

Sub aspectul determinării competenței teritoriale în funcție de obiectul cererii, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) și (3) din același act normativ.

Contestația la executare se introduce la instanța de executare, astfel cum stipulează prevederile art. 714 alin. (1) C. proc. civ.

Instanța de executare este definită de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. ca fiind judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

În conformitate cu alin. (3) al aceluiași text de lege, instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Rezultă că în cazul contestației la executare competența este exclusivă, o astfel de cerere adresându-se judecătoriei în cărei rază se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, dacă nu există reglementări derogatorii. Astfel, sub aspectul criteriului teritorial, competența instanței de executare este una exclusivă, fiind reglementată prin norme de ordine publică, de la care părțile nu pot deroga.

Prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, a fost admis recursul în interesul legii și, în consecință, s-a stabilit că: în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Deși executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare, conform art. 622 alin. (2) C. proc. civ., prin cererea formulată de creditor, totuși, încuviințarea executării silite este procedura care marchează trecerea acestei etape a procesului civil într-o nouă fază, aceea a efectuării actelor de executare în condițiile în care niciun act de executare nu poate fi înfăptuit decât după obținerea încuviințării. În consecință, elementul care condiționează sine qua non întreaga fază procesuală execuțională este procedura încuviințării executării silite.

Din momentul încuviințării executării silite este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport de criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

Acest principiu al unicității instanței de executare reclamă observarea regulilor de determinare a competenței teritoriale a instanței care încuviințează executarea, cu luarea în considerare a tuturor aspectelor relevante din această perspectivă, inclusiv acela care se circumscrie incidenței art. 127 C. proc. civ., încă din această fază.

Drept urmare, stabilirea instanței competente în vederea soluționării oricăror incidente ce se puteau ivi în procedura de executare silită, inclusiv cu referire la dispozițiile art. 127 C. proc. civ., se putea realiza la momentul învestirii Judecătoriei Iași cu soluționarea cererii de încuviințare a executării silite, respectiv odată cu reținerea de către această instanță a competenței de soluționare a cererii în favoarea sa.

Cum cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă prin încheierea nr. 1480/CS din 12 februarie 2021 a Judecătoriei Iași, astfel cum a fost schimbată în parte prin decizia nr. 2131 din 1 iulie 2021 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr. x/2021, competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare urmează a se stabili în favoarea judecătoriei care a încuviințat cererea de executare silită, ca instanță de executare, față de dezlegările obligatorii ale deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 februarie 2023.