ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1295/2025

Ședința publică din data de 10 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația la executare ce face obiectul prezentei cauze, contestatoarea Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, în contradictoriu cu intimatul B.E.J. A., a solicitat admiterea excepției prescripției extinctive intervenite în cadrul dosarului de executare nr. 3044/2015 al B.E.J. A., repunerea în termen privind dreptul de a contesta încheierile de stabilire a cheltuielilor de executare, emise în perioada 2014 - 2016 de către intimat și reducerea cheltuielilor de executare stabilite în dosarul de executare, cu eliminarea sumei reprezentând onorariul executorului judecătoresc din încheierile de stabilire a cheltuielilor de executare.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1640/18.02.2025 pronunțată în dosarul nr. x/2024, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caracal.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că la data declanșării executării silite, 23.06. 2015, domiciliul debitorului B. se afla în Drăgănești - Olt, iar, în raport cu dispozițiile art. 714 alin. (1) și art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea nu dispune altfel.

A argumentat că nu este aplicabilă Decizia nr. 2/2021 pronunțată în recurs în interesul legii de către instanța supremă, căci aceasta vizează situația pluralității de debitori, iar interpretarea în sensul că instanța care a încuviințat executarea silită este competentă să judece contestația la executare silită ar lăsa fără sens dispozițiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ.

2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Caracal, prin sentința civilă nr. 619/9 aprilie 2025 a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, a constatat ivit conflict negativ de competență, a suspendat, din oficiu, judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Această instanță a reținut că executarea silită a fost încuviințată de instanța de executare prin încheierea din data de 23.03.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul x/2015

În drept, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. privind excepția de necompetență teritorială exclusivă de ordine publică, ale art. 132 C. proc. civ., precum și ale art. 651 alin. (1) și art. 714 C. proc. civ., în lumina Deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021 (RIL) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, a reținut că o dată cu încuviințarea executării silite, Judecătoria Sector 1 București a câștigat calitatea de instanță de executare, care rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale.

Pentru aceste considerente, a apreciat că se impune admiterea excepției de necompetență teritorială exclusivă de ordine publică și a declinat dosarul la Judecătoria Sector 1 București spre soluționare.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul litigiului care a generat prezentul conflict negativ de competență îl reprezintă contestația la executare formulată de contestatoarea Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, în contradictoriu cu intimatul B.E.J. A., prin care s-a solicitat admiterea excepției prescripției extinctive intervenite în cadrul dosarului de executare nr. 3044/2015 al B.E.J. A., repunerea în termenul privind dreptul de a contesta încheierile de stabilire a cheltuielilor de executare, emise în perioada 2014 - 2016 de către intimat și reducerea cheltuielilor de executare stabilite în dosarul de executare, cu eliminarea sumei reprezentând onorariul executorului judecătoresc din încheierile de stabilire a cheltuielilor de executare.

Înalta Curte constată că Judecătoria Sector 1 București și Judecătoria Caracal și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, făcând aplicarea acelorași dispoziții legale, respectiv art. 651 alin. (1) C. proc. civ., Judecătoria Caracal reținând și incidența celor statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin decizia nr. 20 din data de 27 septembrie 2021.

Contestația la executare este de competența exclusivă a instanței de executare, așa cum rezultă din dispozițiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu art. 651 alin. (3) din același cod, potrivit cu care "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ. instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

În speță, prin încheierea din data de 23.03.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul x/2015, a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenției nr. x/21.03.2012.

Prin decizia nr. 20 din data de 27 septembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din data de 11 noiembrie 2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 C. proc. civ., s-a statuat că instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Astfel, în motivarea deciziei anterior menționate, instanța supremă a reținut principiul unicității instanței de executare, care presupune că "una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite".

Câtă vreme în cauză nu există o situație de excepție dată de lege în competența altei instanțe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., reținând scopul urmărit de legiuitor prin determinarea clară, printr-o singură normă atributivă de competență a instanței de executare, respectiv acela de a asigura unicitatea instanței de executare, deja determinată prin efectul pronunțării hotărârii prin care a fost soluționată contestația la executare, care a tranșat în mod necesar și problema calificării instanței ce a pronunțat-o ca având statutul de instanță de executare, acest aspect nu mai poate fi reapreciat în cadrul procedurii prezente în care se contestă executarea silită deja declanșată.

Cu alte cuvinte, competența instanței de executare dobândită la data sesizării sale cu contestația la executarea silită, rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite, indiferent de data sesizării instanței de executare cu cereri sau incidente ulterioare, precum o altă contestație la executare, cerere de suspendare a executării silite sau cerere de întoarcere a executării silite și indiferent de eventuala schimbare a domiciliului debitorului, după încuviințarea executării silite.

Pentru aceste considerente, în raport de cele anterior reținute și de dispozițiile legale evocate, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a contestației la executare formulate în cauză, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 iunie 2025.