ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5595/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 24.05.2021, sub nr. x/2021, reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a chemat în judecată pe pârâta A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Sentinței arbitrale nr. 76 din 18.12.2020 și a Sentinței arbitrale nr. 32 din 14.04.2021, prin care a fost soluționată cererea de îndreptare eroare materială/lămurire/completare a Sentinței arbitrale nr. 76 din 18.12.2020, a încheierii din 9 mai 2018 prin care a fost soluționată cererea de recuzare a arbitrului unic desemnat în cauză, precum și a următoarelor încheieri interlocutorii: încheierea de ședință din 6 mai 2020, prin care a fost respinsă cererea CNAIR S.A. de audiere nemijlocită a martorilor, încheierea de ședință din 19.06.2020, prin care a fost respinsă administrarea unei probe noi, pronunțate în dosarul x/2018 de către Tribunalul arbitral din cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. La data de 02.07.2021 pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat în principal, să se admită excepția necompetenței materiale procesuale a secției de contencios administrativ și fiscal și, pe cale de consecință, să se dispună declinarea soluționării cauzei în favoarea uneia dintre secțiile civile din cadrul aceleiași instanțe; într-un prim subsidiar, să se admită excepția inadmisibilității acțiunii în anulare și, pe cale de consecință, să se respingă acțiunea ca inadmisibilă; într-un al doilea subsidiar, să se respingă acțiunea în anulare formulată de CNAIR ca neîntemeiată. La termenul din 12.11.2021, la interpelarea instanței, pârâta, prin avocat, a învederat că mai există un dosar înregistrat pe rolul instanței, care are ca obiect acțiunea în anulare formulată de A. S.A. cu calitățile procesuale inversate, în care la primul termen de judecată în fața secției a V-a a Curții de Apel București, A. S.A. a depus o cerere de renunțare la judecata acțiunii în anulare cu care reclamanta din prezenta cauză a fost de acord, însă instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de renunțare la judecată întrucât a declinat competența de judecare a cauzei, dosarul fiind pe rolul secției a VIII-a. Acțiunea a fost înregistrată inițial sub numărul x/2021 pe rolul secției a V-a, a fost ulterior declinat către secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal primind numărul x/2021. La termenul din 21.01.2022 părțile au învederat că în respectiva cauză s-a luat act de renunțarea la judecată. Curtea a respins la același termen excepția necompetenței funcționale și a amânat cauza pentru atașarea dosarului arbitral.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 582 din 18 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamanta Compania Națională de Adminstrare a Infrastructurii Rutiere S.A, în contradictoriu cu pârâta A., ca neîntemeiată; a fost obligată reclamanta la 70.000 RON cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei, reprezentând onorariu avocat redus.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 582 din 18 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Compania Națională de Adminstrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. Recurenta-reclamantă a solicitat: admiterea recursului, casarea sentinței recurate, iar pe cale de consecință: admiterea acțiunii în anulare a Sentinței arbitrale nr. 76 din 18.12.2020 și a Sentinței arbitrale nr. 32 din 14.04.2021 prin care a fost soluționată Cererea de îndreptare eroare materială/lămurire/completare, precum și a încheierilor interlocutorii și trimiterea dosarului arbitral spre rejudecare de către un alt arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. A arătat că împotriva sentințelor arbitrale, CNAIR S.A. a formulat acțiune în anulare, motivând în esență că toată procedura arbitrală a fost administrată de un arbitru incompatibil, fiind astfel încălcate principiile fundamentale ale procesului civil. În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că sentința recurată este nemotivată cu privire la aspectele invocate de reclamantă în acțiunea în anulare. Astfel, în opinia sa, sentința pronunțată în fond nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază din perspectiva tuturor motivelor invocate, nu cuprinde raționamentul juridic pe care l-a avut în vedere instanța la înlăturarea normelor de drept invocate, iar toate acestea echivalează cu nemotivarea sentinței, împrejurarea care atrage casarea hotărârii recurate. Instanța de fond nu a arătat de ce nu este incompatibil un arbitru care acordă, în același timp consultanță pe același contract pe care îl arbitrează. Așa cum a arătat și dovedit prin inscrisuri în cadrul acțiunii în anulare, SCA B. a acordat consultanță și reprezentare juridică societății C. S.R.L., iar societatea C. S.R.L. a fost subcontractor (prestator de servicii) D. în contractul ce a făcut obiectul dosarului arbitrai x/2018. Instanța de fond, în mod legal, ar fi trebuit să arate raționamentul logico-juridic care a stat la baza înlăturării apărărilor CNAIR S.A.. De asemenea, a arătat că, în opinia sa, sentința recurată are o motivare sumară și confuză, iar în practica judiciară s-a decis, în mod constant, că motivarea sumară și confuză a unei hotărâri judecătorești echivalează cu nemotivarea hotărârii, întrucât nemotivarea hotărârii este un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii. În fine, recurenta a susținut că sentința recurată cuprinde motive contradictorii, când, pe de o parte a reținut că "(...) sfera motivului indicat la lit. h) este circumscrisa încălcării principiilor fundamentale ale derulării litigiului arbitrai, astfel cum a fost reglementate prin art. 575 cu trimitere la art. 576 din C. proc. civ.. Legiuitorul a urmărit ca prin acest motiv de desființare (...) să garanteze părților în mod adecvat egalitatea de tratament, respectarea dreptului la apărare, a principiului contradictorialității, oralității și nemijlocirii", (...) în doctrină s-a considerat că noțiunea de ordine publică înglobează toate principiile și regulile de ordine social și morală pe care legiuitorul le-a considerat esențiale pentru societate și care, din acest motiv, se impun respectul tuturor", iar pe de altă parte, a stabilit că (...) ceea ce o nemulțumește pe reclamantă este faptul că tribunalul arbitral nu ar fi admis unele apărări formulate de această parte sub aspectul desemnării arbitrului". Astfel, între considerentele mai sus arătate există o contradicție vădită, întrucât pe de o parte instanța de fond, în mod legal, a stabilit că încălcarea principiilor fundamentale derulării litigiului arbitral se circumscriu motivului prevăzut de art. 608 lit. h) C. proc. civ., iar pe de altă parte, reține că aspectele ce țin de desemnarea arbitrului pentru soluționarea cauzei sunt norme dispozitive, iar nu norme imperative. Recurenta-reclamantă a mai arătat că, în opinia sa, hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sanctiunea nulității - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., precum și că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., În susținere, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond, în mod simplist, s-a rezumat să analizeze motivele de incompatibilitate și imparțialitate ale arbitrului E. numai din punct de vedere economic. Prima instanță, în mod legal, ar fi trebuit să rețină că reclamanta a dovedit că există mai mult decât o percepție de imparțialitate prin desemnarea ca arbitru a domnului E. în cauza arbitrată 15/2018, întrucât SCA B. a acordat consultanță și reprezentare juridică societății C. S.R.L., iar societatea C. S.R.L. a fost subcontractor (prestator de servicii) D. în contractul ce face obiectul dosarului arbitral nr. x/2018. Imparțialitatea este calitatea fundamentală certă unui judecător/arbitru și reprezintă atributul esențial al justiției. Imparțialitatea trebuie să existe atât în realitate cât și din perspectiva unui observator rezonabil. Chiar dacă s-ar aprecia că domnul E. nu a emis personal, în calitate de avocat, vreo opinie juridică subcontractorului C. în contractul dedus judecății, acesta, în calitate de asociat al SCA B., nu trebuie să participe la judecarea unei cauze în care arbitrul sau firma la care acesta lucrează a fost implicată direct sau indirect. Or, câtă vreme instanța de fond a stabilit că încălcarea principiilor fundamentale derulării litigiului arbitrai se circumscriu motivului prevăzut de art. 608 lit. h) C. proc. civ., întrucât acestea sunt reglementate imperativ atât prin norme speciale, cât și prin norme generale, acesta nu poate da o altă natură acestor principii fundamentale, și anume că aspectele ce țin de desemnarea arbitrului, respectiv măsura de respingere a cererii de recuzare a arbitrului ar privi norme dispozitive. A mai susținut recurenta că sentința civilă a fost data cu încălcarea art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., coroborat cu art. 6 și 42 alin. (1) pct. 2 și 13, art. 576 C. proc. civ., art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 14 paragraf 1 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, Articolul 6 paragraful 1, din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art. 21 din Regulile de Arbitraj. De asemenea, în opinia sa, în cauză au fost nerespectate dispozițiile art. 575 alin. (2), și art. 589, coroborat cu art. 13 și 22 C. proc. civ. si art. 6 CEDO, art. 8, 22, 254 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. art. 6 CEDO si art. 34 alin. (5) din Regulile arbitrale. În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată (70.000 RON) la care a fost obligată, recurenta-reclamantă a susținut că acesta este disproporționat cu complexitatea cauzei și munca depusă de avocatul care a asigurat repezentarea pârâtei, munca prestata de avocat în această etapă procesuală nefiind o muncă elaborată, iar onorariul acordat de instanța de fond nu reflecta activitatea prestată, astfel că au fost aplicate greșit dispozițiile art. 452 coroborat cu art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Apărările formulate în recurs Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocate excepția nulității recursului, pe motiv că, în opinia sa, nu sunt aduse veritabile critici de nelegalittae sentinței recurate. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, fiind corespunzător motivată.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta a solicitat respingerea excepției nulității recursului și a apărărilor formulate de intimată, reiterând, în esență argumentele prezentate prin cererea de recurs.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 26 octombrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Excepția nulității recursului Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă, constatând că argumentele de ordin critic formulate de recurenta-reclamantă privesc nemotivarea sentinței recurate și existența unor considerente contradictorii, precum și faptul că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sanctiunea nulității, invocând și greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor legale expres menționate de recurentă, putând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. 2. Argumente de fapt și de drept relevante. Analiza motivelor de casare Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta Compania Națională de Adminstrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a chemat în judecată pe pârâta A., solicitând anularea Sentinței arbitrale nr. 76 din 18.12.2020 și a Sentinței arbitrale nr. 32 din 14.04.2021, prin care a fost soluționată cererea de îndreptare eroare materială/lămurire/completare a Sentinței arbitrale nr. 76 din 18.12.2020, a încheierii din 9 mai 2018 prin care a fost soluționată cererea de recuzare a arbitrului unic desemnat în cauză, precum și a următoarelor încheieri interlocutorii: încheierea de ședință din 6 mai 2020, prin care a fost respinsă cererea CNAIR S.A. de audiere nemijlocită a martorilor, încheierea de ședință din 19.06.2020, prin care a fost respinsă administrarea unei probe noi, pronunțate în dosarul x/2018 de către Tribunalul arbitral din cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată, reclamanta Compania Națională de Adminstrare a Infrastructurii Rutiere S.A. formulând recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., a căror incidență nu poate fi reținută în cauză. În ceea ce privește criticile subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se constată că recurenta invocă, pe de o parte, lipsa unei motivări adecvate și, pe de altă parte, existența unor considerente contradictorii. Referitor la lipsa motivării, Înalta Curte amintește că nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății. Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată. În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv. Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentei neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În ceea ce privește existența unor considerente contradictorii, Înalta Curte constată că, deși, formal, recurenta invocă o pretinsă contrarietate între considerente, în realitate, își exprimă nemulțumirea față de un considerent al instanței de fond, apreciind că aceasta a reținut în mod greșit caracterul dispozitiv al normelor privind desemnarea arbitrilor. În aceste condiții, nu se poate vorbi de o contradicție între considerente, ci de o chestiune de fond care ar putea, eventual, prezenta relevanță din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Referitor la criticile subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut, pe de o parte, că cele trei încheieri la care se referă criticile formulate prin acțiunea în anulare nu fac parte din categoria încheierilor care pot fi atacate pe cale separată și, pe de altă parte, a apreciat că aspectele învederate de contestatoare nu se circumscriu motivelor pentru care se poate formula acțiune în anularea unei hotărâri arbitrale, neputându-se reține o încălcarea ordinii publice, a bunelor moravuri sau a dispozițiilor imperative ale legii. În ceea ce privește problema incompatibilității arbitrului, Înalta Curte constată că, nu doar că încheierea prin care s-a respins recuzarea nu face parte din categoria încheierilor care pot fi atacate, la instanță, pe cale separată, în conformitate cu prevederile art. 594 din C. proc. civ., dar, mai mult, articolul 563 alin. (2) teza finală prevede că o astfel de încheiere "nu este supusă niciunei căi de atac". În cauză, nu a fost invocat un caz de incompatibilitate absolută pentru a putea fi aplicat, eventual, art. 45 din C. proc. civ., care permite invocarea în orice stare a pricinii a neregularității. În aceste condiții, în cadrul unei acțiuni în anulare formulate împotriva unor hotărâri arbitrale nu vor putea fi analizate aspecte legate de incompatibilitatea arbitrilor întrucât o astfel de analiză ar fi de natură să eludeze prevederile imperative ale art. 563 din C. proc. civ., permițând căi de atac care nu sunt prevăzute de lege. Din această perspectivă, analiza realizată de instanța de fond cu privire la incompatibilitatea arbitrului este superfluă, fiind realizată cu depășirea limitelor acțiunii în anulare impuse de art. 608 coroborat cu art. 563 din C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte nu va mai analiza criticile de fond formulate de recurentă cu privire la aceste dezlegări ale primei instanțe. În ceea ce privește respingerea, de către tribunalul arbitral, a cererii de audiere nemijlocită a unor martori și a cererii de suplimentare a probatoriului cu un raport de expertiză extrajudiciară, prima instanță a reținut în mod corect că, potrivit art. 36 din Regulile de procedură ale Curții de arbitraj CCIR "(1) Depozițiile martorilor pot fi depuse sub formă de declarații autentice sau sub legalizare de semnătură ori de atestare a identității de către avocat. (2) Martorii sau experții propuși de părți se vor prezenta pentru a fi audiați de tribunalul arbitral sau de părți, cu excepția situației în care tribunalul arbitral, după consultarea părților, decide altfel." În condițiile în care legea permitea administrarea, în acest mod, a probei cu martori, neaudierea, de către tribunalul arbitral, a martorilor, în mod nemijlocit, nu poate constitui o încălcare a unor norme imperative, fiind vorba de o chestiune de apreciere, la dispoziția tribunalului arbitral. De asemenea, în ceea ce privește probele suplimentare solicitate de recurentă în fața tribunalului arbitral, Înalta Curte constată că argumentele de ordin critic ale recurentei se referă la necesitatea și utilitatea respectivelor probe. Prima instanță a reținut în mod corect că "art. 587 alin. (2) conferă tribunalului arbitral competența exclusivă de a decide asupra utilității, pertinenței și concludenței probelor propuse de părți, ceea ce exclude posibilitatea de a aduce în discuție în fața instanțelor judecătorești acest aspect. Cu consultarea părților, tribunalul arbitral poate fixa termene-limită pentru administrarea probelor încuviințate. După expirarea acestor termene, administrarea probei nu mai poate avea loc decât dacă tribunalul arbitral apreciază că aceasta este esențială pentru soluționarea corectă a litigiului. Odată ce tribunalul arbitral fixează termene-limită pentru administrarea probelor, nerespectarea acestora, atrage sancțiunea decăderii, ceea ce este și cazul în speță". Încercarea recurentei de a lega aprecierea utilității unei probe de dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil nu poate fi primită. În speță nu se poate vorbi de o dezechilibru vădit între părți, indus de atitudinea tribunalului arbitral, ci de o chestiune de apreciere care aparținea, în totalitate tribunalului arbitral. În fine, în ceea ce privește cheltuielile de judecată, se constată că prin Decizia nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..". Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. În temeiul art. 453 C. proc. civ., care prevede că "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", Înalta Curte urmează să oblige recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a sumei de 20.000 de RON cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ. 3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și 453 C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă și va respinge recursul ca nefondat și va obliga recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a sumei de 20.000 de RON cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.