ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5604/2024

Ședința publică din data de 28 noiembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 21 iunie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în contradictoriu cu pârâții A. S.R.L., B. S.R.L. și C. S.R.L.. a formulat acțiune în anulare împotriva sentinței arbitrale nr. 35 din 19 mai 2022 (înregistrată la sediul CNAIR S.A. sub nr. x/23.05.2022), pronunțată în dosarul x/2017 de către Tribunalul Arbitral din cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, solicitând: în temeiul dispozițiilor art. 613 alin. (3) lit. b), raportat la art. 608 alin. (1) lit. f), g) și h) din C. proc. civ., admiterea acțiunii în anulare, desființarea în tot a sentinței arbitrale nr. 35 din 19 mai 2022 pronunțată în dosarul x/2017 de către Tribunalul Arbitral din cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, iar pe cale de consecință trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunalul arbitral și, în temeiul dispozițiilor art. 451 și 453 C. proc. civ., obligarea pârâtelor la suportarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2077 din 16 noiembrie 2022, Curtea de Apel București:

- a respins acțiunea în anulare formulată de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în contradictoriu cu pârâtele A. S.R.L., B. S.R.L. și C. S.R.L., ca nefondată;

- a obligat reclamanta la plata către pârâte a sumei de 7037 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate, constând în onorariu de avocat.

Împotriva sentinței de fond a declarat recurs reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 5 același Cod, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate, cu reținerea cauzei spre judecare, iar pe fondul cererii de recurs, admiterea acțiunii în anulare, desființarea în tot a sentinței arbitrale nr. 35 din 19 mai 2022 pronunțată în dosarul arbitral nr. x/2017 de către Tribunalul Arbitral din cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, iar pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunalul arbitral.

În motivarea recursului, după o scurtă prezentare a situației de fapt și a unor argumente avute în vedere de instanța de fond pentru respingerea, ca nefondată, a acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale, recurenta-reclamantă susține, în esență, următoarele:

*sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. f) și g) și h) C. proc. civ., coroborat cu art. 9 C. proc. civ.

Mai întâi, recurenta arată că, prin acțiunea în anularea hotărârii arbitrale a solicitat instanței de fond să constate că Tribunalul Arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut și nici nu a indicat motivele pentru care a decis să stabilească prelungirea duratei de execuție a contractului cu 303 zile și a costirilor aferente avestei perioade. În opinia recurentei, reținerile instanței de fond sub acest aspect sunt nelegale, conform considerentelor pe care le enumeră cu liniuță, în cuprinsul paginii 9 din cererea de recurs.

În continuare, arată că, prin acțiunea în anularea hotărârii arbitrale a solicitat instanței de fond să constate că Tribunalul Arbitral nu a arătat raționamentul logico-juridic care a stat la înlăturarea apărărilor formulate de CNAIR S.A., privind pretinsa prelungire a duratei de executare a contractului cu 303 zile, acesta rezumându-se să afirme numai că "în ceea ce privește perioada de prelungire, tribunalul arbitral va reține întreaga durată solicitată de reclamante – 303 de zile – așa cum a fost stabilită de expertul tehnic D.". În opinia recurentei, sub acest aspect, sentința arbitrală este nemotivată, conform considerentelor pe care le enumeră cu liniuță, în cuprinsul paginilor 10-11 din cererea de recurs.

*sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 286 alin. (4), art. 292 alin. (2) și art. 319 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal;

Face trimitere la prevederile art. 268 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, la pct. 3 alin. (2) din H.G. nr. 1/2016 privind Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, precum și la art. 281 din Codul fiscal și susține că instanța de fond, în mod nelegal al ignorat faptul că nu plata se consideră a fi în sfera TVA, ci operațiunea livrarea de bunuri/prestarea de servicii, a cărei contrapartidă o reprezintă respectiva plată.

Consideră că nu se poate discuta despre o plată a fi în sfera TVA, cât timp aceasta nu reprezintă contrapartida unei livrări de bunuri/prestări de servicii. Orice altă interpretare ar fi o abatere de la sistemul de TVA, care reprezintă un impozit bazat pe consum.

Chiar și în măsura în care din punct de vedere contractual și/sau în urma analizei Tribunalului Arbitral s-ar putea constata faptul că aceste pretenții se califică (sau nu) din punct de vedere juridic drept penalizări/compensații, consideră că analiza TVA trebuie realizată în baza principiilor autonome ale sistemului comun al TVA.

Astfel cum rezultă din prevederile art. 281 alin. (7) din Codul fiscal, simplul fapt că Antreprenorul a angajat costuri cu sediul central, organizarea de șanțier, s.a, costuri care fac parte din oferta financiară a Antreprenorului acceptată de beneficiar, nu reprezintă din punct de vedere al TVA prestări de servicii către Beneficiar. Acestea ar fi fost purtătoare de TVA numai în situația în care Antreprenorul, potrivit legii, ar fi prestat serviciile care fac obiectul contractului, ar fi întocmit situațiile de lucrări în care ar fi menționat și cheltuielile efectuate în vederea recuperării.

În speța dedusă arbitrajului, pentru pretinsele costuri suplimentare, Antreprenorul nu a fost în măsură să întocmească situații de lucrări care să fie acceptate de beneficiar, în consecință, potrivit Codul fiscal nu a avut loc prestarea de servicii (faptul generator de taxă).

Cu privire la Profitul nerealizat (sumele pe care Antreprenorul ar fi trebuit să le obțină cu titlu de profit în măsura în care ar fi executat lucrările/pierderea de profit ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către Beneficiar), recurenta-reclamantă invocă jurisprudența CJUE (cazurile C-525/16 MEO, C-43/19 Vodafone Portugal și C-242/18 Unicredit Leasing) din care rezultă că astfel de pretenții nu reprezintă operațiuni în sfera TVA.

Recurenta consideră relevantă și constatarea CJUE în cauza C-108/99 Cantor Fitzgerald Internationals, după care, arată că sumele solicitate de Antreprenor în cadrul acțiunii arbitrale și acordate de tribunalul arbitral prin hotărârea arbitrală (costuri efectiv realizate de către Antreprenor; profitul nerealizat) reprezintă, în realitate, compensarea Antreprenorului pentru costurile suportate pe perioada cât nu a putut să realizeze lucrările contractate, iar nu costuri (sau costuri suplimentare) cu realizarea efectivă a lucrărilor pe o durată de timp mai îndelungată sau cu materiale suplimentare. Așadar, sumele acordate prin hotărârea arbitrală contestată are natura unor compensații (despăgubiri) pentru prejudicii financiare (stric din perspectiva TVA) care nu intră în sfera de aplicare a TVA.

Intimatele-pârâte A. S.R.L., B. S.R.L. și C. S.R.L.., prin liderul asocierii A. S.R.L., au depus întâmpinare prin care au solicitat, în principal, admiterea excepției inadmisibilității recursului, cu consecința respingerii recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar, pe cale de excepție, admiterea excepției nulității recursului întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (5) C. proc. civ. și, în consecință, anularea recursului sub aspectul nemotivării acestuia prin raportare la motivele de casație prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 489 C. proc. civ., pe fond, respingerea recursului, ca nefondat. De asemenea, a solicitat obligarea recurentei-reclamante la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinare, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru motivele expuse în paragrafele ce urmează.

Recursul este formulat împotriva sentinței civile nr. 2077 din 16 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins acțiunea în anulare formulată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinței arbitrale nr. 34/19.05.2022.

Dispozițiile art. 613 alin. (4), coroborat cu art. 613 alin. (3) din C. proc. civ. prevăd că numai hotărârea prin care curtea de apel a admis acțiunea în anulare și a anulat hotărârea arbitrală este supusă recursului.

Este adevărat că, prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și a unor acte normative conexe, care a intrat în vigoare la data de 24 martie 2017, a fost modificat art. 613 alin. (4) din noul C. proc. civ., în sensul că "(4) Hotărârea curții de apel prin care se soluționează acțiunea în anulare este supusă recursului."

Însă, conform prevederilor art. 24 din noul C. proc. civ., "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", iar potrivit art. 27 același Cod "hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

Legea civilă nu retroactivează, legiuitorul optând pentru regula previziunii, potrivit căreia faza judecății, în întregul ei, este guvernată de dispozițiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

În speță, raportat la faptul că cererea arbitrală a fost înregistrată la data de 3 ianuarie 2017 pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, la momentul înregistrării acțiunii fiind în vigoare dispozițiile art. 613 alin. (3) și alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile curții de apel sunt supuse recursului numai în cazul admiterii acțiunii în anulare, împotriva sentinței civile nr. 2077 din 16 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal nu poate fi exercitată nicio cale de atac.

Prin urmare, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțare, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

Conform principiului legalității căilor de atac consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei ".

Înalta Curte constată că dispozitivul hotărârii atacate cuprinde mențiunea cu recurs, însă mențiunea respectivă nu îndreptățește recurenta să declare calea de atac indicată pentru că aceasta nu este prevăzută de lege, față de dispozițiile legale mai sus redate.

Prin urmare, hotărârile definitive, cum este cazul în speță, nu pot fi atacate cu recurs, pentru că ar însemna să se adauge o nouă cale extraordinară de atac în afara celor expres prevăzute de C. proc. civ., ceea ce nu este admisibil.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 457 alin. (1) raportat la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția invocată și va respinge recursul, ca inadmisibil.

De asemenea, observând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimate, Înalta Curte, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va admite și va dispune obligarea recurentei la plata către intimate a sumei de 5.907,52 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, dovedite prin înscrisurile depuse la dosarul pendinte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisbilității recursului.

Respinge recursul declarat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinței civile nr. 2077 din data de 16 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Obligă recurenta-reclamantă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii la plata către intimatele-pârâte a cheltuielilor de judecată în sumă de 5.907,52 RON.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 28 noiembrie 2024.