ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4328/2022

Ședința publică din data de 30 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în contradictoriu cu pârâtele A. S.A. și B. S.R.L. a formulat acțiune în anulare împotriva Sentinței Arbitrale din data de 18.10.2019 pronunțată în dosarul nr. x de Tribunal Arbitral din cadrul Curții de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera Internațional de Comerț -ICC Paris, comunicată în data de 28.10.2019 și înregistrată sub nr. x/28.10.2019, solicitând în temeiul dispozițiilor art. 613 alin. (3) lit. b), teza a-II-a, raportat la art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., admiterea acțiunii în anulare, desființarea în parte a Sențintei Arbitrale din data de 16.10.2019, pronunțată în dosarul nr. x, si pe cale de consecință respingerea cererii arbitrale ca neîntemeiată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1500 din 21 octombrie 2020, a admis excepția inadmisibilității și, pe cale de consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în contradictoriu cu pârâtele A. S.A și B. S.R.L., ca inadmisibilă.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și art. 613 alin. (4) C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, astfel că devine incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) net. (6) din C. proc. civ.

În opinia recurentei, sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția instanței de admitere a excepției inadmisibilității acțiunii în anulare. Or, procedând în acest mod instanța de fond a încălcat dispozițiile imperative ale art. 425, alin. (1), pct. (b) din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Recurenta consideră că nemotivarea sentinței recurate cu privire la aspectele indicate, prima instanță a privat-o de dreptul la un proces echitabil, încălcând dispozițiile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât CNAIR S.A. nu are garanția că argumentele sale au fost analizate.

În doctrină s-a reținut faptul că nemotivarea hotărârii sau o motivare necorespunzătoare va atrage casarea acesteia, iar printre situațiile când se poate invoca cu succes acest motiv de recurs se menționează cazul când lipsește motivarea soluției sau aceasta este superficială.

Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă și inteligibilă, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile și apărările formulate de părți și să conducă în mod logic și convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv.

Or, față de aceste cerințe, apreciază nemotivată hotărârea pronunțată de instanța de fond, întrucât motivele arătate de instanță nu reprezintă convingerea intimă a judecătorului, ci este o preluare efectivă a susținerilor reclamantei. Instanța de fond nu a procedat la un examen efectiv al mijloacelor de probă și nu a indicat motivele pentru care au fost înlăturate susținerile prezentate în acțiune.

Din lecturarea sentinței recurate se poate observa cu ușurință faptul că, instanța de fond, nu a prezentat în cadrul considerentelor hotărârii, raționamentul logico-juridic prin care a stabilit că excepția inadmisibilității este întemeiată, aceasta reproducând în integralitate susținerile pârâtei, astfel că, în prezenta cauză este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În practica judiciară s-a statuat că motivarea sumară și confuză a unei hotărâri judecătorești echivalează cu nemotivarea hotărârii, iar nemotivarea hotărârii este un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii.

Pentru toate aceste motive apreciază că sentința recurată este lovită de nulitate în conformitate cu art. 174 din C. proc. civ.

În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Intimata-pârâtă A. S.A a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Prin Hotărârea Arbitrală pronunțată la data de 18.10.2019, instanța arbitrală a admis în parte cererea formulată și a dispus obligarea pârâtei CNAIR la plata sumei de 2.764.084,32 RON, fără TVA și, totodată, a obligat pârâta la plata de dobânzi legale și cheltuieli de judecată în valoare proporțională cu pretențiile admise.

Împotriva Hotărârii Arbitrale, CNAIR a formulat acțiune în anulare solicitând desființarea, în parte, a Hotărârii Arbitrale și respingerea cererii arbitrale, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1055/21.10.2020, Curtea de Apel București a respins ca inadmisibilă acțiunea, reținând, în esență, că s-au formulat, pe calea acțiunii în anulare, critici de netemeinicie ce nu pot fi încadrate pe niciunul dintre motivele expres și limitativ prevăzute de lege.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod temeinic și legal a respins acțiunea, ca inadmisibilă.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect, la pronunțarea hotărârii atacate, a avut în vedere dispozițiile art. 608 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora: "hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive:

a) litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului;

b) tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule ori inoperante;

c) tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenția arbitrală;

d) partea a lipsit la termenul la care au avut loc dezbaterile și procedura de citare nu a fost legal îndeplinită;

e) hotărârea a fost pronunțată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut la art. 567, deși cel puțin una dintre părți a declarat că înțelege să invoce caducitatea, iar părțile nu au fost de acord cu continuarea judecății, potrivit art. 568 alin. (1) și (2);

f) tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut;

g) hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul și motivele, nu arată data și locul pronunțării ori nu este semnată de arbitri;

h) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii;

i) dacă, după pronunțarea hotărârii arbitrate, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea, ordonanța ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță care a făcut obiectul acelei excepții ori alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare.

Astfel, instanța de fond a apreciat că motivele acțiunii în anulare sunt expres și limatitiv prevăzute de art. 608 C. proc. civ., ele fiind de strictă interpretare și neputând fi extinse prin analogie, acestea vizând în ansamblu, condițiile de regularitate a hotărârii arbitrale în raport cu înțelegerea lor concretizată prin convenția arbitrală și cauze de nelegalitate expres stabilite, iar nu motive care să vizeze situația de fapt și probele administrate sau, mai sintetic temeinicia hotărârii arbitrate.

De asemenea, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că în ceea ce privește motivul de anulare referitor la faptul că hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii, pe care și-a întemeiat acțiunea recurenta, în doctrină se arată că deși există mai multe reglementări atât în C. civ., cât și în C. proc. civ. cu privire la "ordinea publică" și "bunele moravuri", niciuna din reglementări nu definește aceste noțiuni. Astfel, legea civilă este de ordine publică ori de câte ori ordonă sau oprește un act juridic a cărui aplicare este utilă sau vătămătoare întregului corp social, și nu numai unuia sau câtorva dintre membrii societății.

Prin urmare, instanța de fond în mod corect a constatat că prin maniera în care CNAIR a înțeles să își formuleze cererea, aceasta urmărește, practic, o rejudecare pe fond a cauzei de către instanțele naționale, ceea ce nu poate fi acceptat.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că în mod temeinic și legal s-a reținut că niciunul dintre motivele invocate prin acțiunea în anulare nu se încadrează în motivele limitativ prevăzute de dispozițiile art. 608 C. proc. civ., toate argumentele invocate fiind, în realitate, critici de netemeinicie.

În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-reclamantă la plata sumei de 5.861,35 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinței civile nr. 1500 din 21 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata sumei de 5.861,35 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2022.