ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1215/2021

Ședința publică din data de 18 mai 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 26 aprilie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. și Asociații a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - C.N.A.I.R. S.A., obligarea pârâtei la plata sumei de 669.107,25 euro (cu TVA) reprezentând parte din onorariul neachitat, datorat potrivit Contractului de asistență juridică nr. x din data de 13.10.2008, anexă la Contractul Cadru de Asistență și Reprezentare Juridică nr. 2427/26.01.2004 încheiat între părți.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1547, art. 1548, art. 969, art. 970, art. 1073 din C. civ. de la 1864.

Prin întâmpinarea depusă odată cu cererea reconvențională, pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - C.N.A.I.R. S.A. a înțeles să invoce excepția necompetenței funcționale a secției a VI-a Civilă, arătând că, în accepțiunea sa, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal este instanța competentă.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a solicitat instanței respingerea excepțiilor și apărărilor formulate, opinând în sensul că litigiul este unul de drept comun, astfel încât, acesta urmează a fi soluționat de o secție civilă a tribunalului și nu de secția de contencios administrativ.

Prin încheierea de ședință din 19 decembrie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței funcționale a secției a VI-a Civilă și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea uneia din Secțiile a III-a, a IV-a sau a V-a Civile din cadrul Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției a IV-a Civilă din cadrul Tribunalului București la data de 15 februarie 2019, sub nr. x/2018**.

La termenul din 18 septembrie 2019, astfel cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată (aflată la dosarul x/2018 vol. II), Tribunalul București, secția a IV-a civilă a pus în discuție excepția necompetenței invocată de pârâta-reclamantă, față de care reprezentantul pârâtei-reclamante a arătat că nu o mai susține, iar apărătorul reclamantei-pârâte a menționat că secția Civilă a Tribunalului este competentă în soluționarea cauzei. Totodată, Tribunalul a apreciat că este competent să soluționeze cauza, fiind vorba de un litigiu care izvorăște dintr-un contract de asistență juridică, cu multiple anexe și acte adiționale, fiind, așadar, de competența instanței civile.

Prin sentința civilă nr. 2514 din 15 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile menționate a formulat apel reclamanta A. și Asociații, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă la data de 10 septembrie 2020, sub număr unic x/2018**.

În ședința publică din 21 ianuarie 2021, instanța, verificându-și propria competență, a ridicat, din oficiu, excepția necompetenței funcționale a secției a IV-a Civilă din cadrul Curții de Apel București în soluționarea cererii de apel, raportat la Decizia Î.C.C.J. nr. 40/2020 privind interpretarea dispozițiilor art. 53 și 55 din Legea nr. 101/2016.

Apelanta-reclamantă, prin avocat, a solicitat respingerea excepției ca neîntemeiată. A susținut că, pornind de la ipoteza că această excepție are natura unei excepții similare excepției materiale, ar fi trebuit dedusă judecății în fața primei instanțe, ceea ce nu s-a întâmplat, cauza judecându-se de secția a IV-a civilă din cadrul Tribunalului. A arătat că această excepție nu poate fi invocată direct în apel. A solicitat instanței să-și mențină competența în judecarea apelului.

Intimata-pârâtă, prin avocat, a solicitat respingerea excepției. A învederat instanței faptul că pricina a fost inițial promovată la secția a VI-a civilă unde s-a pus în discuție competența funcțională a acestei secții, dispunându-se declinarea către secția a IV-a, punându-se în discuție natura contractului.

Apelanta-reclamantă, prin avocat, a confirmat susținerile intimatei-pârâte și a arătat că acest conflict s-a clarificat întrucât cauza s-a declinat la secția a IV-a civilă, unde nu s-a mai invocat nicio excepție.

Prin încheierea din 21 ianuarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis excepția necompetenței funcționale a secției a IV-a Civilă din cadrul Curții de Apel București cu privire la soluționarea apelului ce formează obiectului dosarului nr. x/2018 și a trimis cauza la secțiile specializate, a V-a sau a VI-a Civilă, din cadrul Curții de Apel București.

În pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut, în prealabil, că excepția necompetenței funcționale vizează exclusiv competența instanței de control judiciar, având în vedere că instanța de fond a devenit competentă ca urmare a aplicării coroborate a dispozițiilor art. 130 alin. (2) și ale art. 132 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.. Cum, în speță, nici judecătorul și nici părțile nu au invocat excepția necompetenței materiale funcționale la termenul prevăzut de art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., aceasta nu poate face obiectul judecății în apel. În consecință, în considerarea dispozițiilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., instanța a arătat că se pronunță exclusiv asupra propriei competențe în soluționarea cauzei.

Evocând dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., instanța a arătat că obiectul cauzei este reprezentat de cererea apelantei-reclamante de obligare a intimatei-pârâte la plata unei sume de bani în executarea Contractului de asistență juridică nr. x din 13.10.2008, anexă la Contractul Cadru de asistență și Reprezentare Juridică nr. 2427/26.01.2004 încheiat de părți în urma parcurgerii procedurii de achiziții publice.

Prin urmare, în accepțiunea instanței, acțiunea reclamantei este întemeiată pe un contract încheiat potrivit legii speciale privind achizițiile publice, plata onorariului avocațial ce se pretinde în cauză reprezentând obligația pârâtei - C.N.A.I.R. asumată prin contract, astfel încât, raportul juridic litigios este reprezentat de executarea unui contract de asistență juridică - procedura de achiziție publică fiind organizată de intimata-pârâtă.

Având în vedere că încheierea Contractului cadru a fost făcută la data de 26.01.2004, Contractul de asistență juridică încheiat în baza acestuia a fost perfectat la data de 13.10.2008, iar cererea de chemare în judecată a fost introdusă la 26.04.2018, Curtea a constatat că, la data introducerii cererii de chemare în judecată, dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006 nu mai erau în vigoare, prevederile acestui act normativ în ceea ce privește competența soluționării litigiilor referitoare la executarea contractelor administrative fiind înlocuite de dispozițiile art. 55 alin. (3) și de art. 53 alin. (1)

1

din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 212/2018.

Prin urmare, instanța a apreciat că prezentului litigiu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 101/2016, cererea de chemare în judecată fiind introdusă după data intrării în vigoare a acestui act normativ și a modificărilor aduse prin Legea nr. 212/2018.

În acest sens, instanța a avut în vedere și dispozițiile art. I din Legea nr. 101/2016, arătând că, prin acest act normativ, a fost reglementat în mod distinct regimul juridic al remediilor și căilor de atac, aplicabil în mod unitar și valabil în materie de atribuire a contractelor de achiziții publice, achiziții sectoriale, concesiuni de lucrări și concesiuni de servicii, conform art. I alin. (3) din lege.

Totodată, făcând trimitere la considerentele Deciziei nr. 40/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanța a reținut că, în ceea ce privește competența instanței ierarhic superioare, aceasta se verifică în funcție de competența stabilită prin lege pentru judecata cauzei în primă instanță, și nu în funcție de competența câștigată prin omisiunea de a invoca necompetența de către instanța inferioară.

De asemenea, a evocat o altă decizie (13/2020) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, în care instanța supremă a arătat că problema de drept pusă în discuție (stabilirea competenței materiale funcționale) prezintă importanță deoarece aplicarea unitară a regulilor de competență a instanțelor judecătorești are rol esențial în asigurarea încrederii destinatarilor legii sistemului judiciar și în modul său de acțiune - cu trimitere la cele statuate anterior prin Decizia nr. 2/14.01.2019 pronunțată în recurs în interesul legii - analiza acestor apărări necesită valorificarea specializării judecătorului într-o anumită materie, întocmai ca în cazul cererilor formulate pe calea dreptului comun. Or, în accepțiunea instanței, acest principiu referitor la valorificarea specializării judecătorului se aplică și la judecata în apel, cu atât mai mult cu cât se pune problema competenței de soluționare între secții civile ale aceleiași instanțe ierarhic superioare, diferența fiind dată de specializarea completelor de judecată.

Nu în ultimul rând, evocând dispozițiile art. 53 alin. (1)

1

din Legea nr. 101/2016, arată că textul a fost interpretat prin Decizia nr. 40/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel:

"Hotărârea pronunțată în primă instanță în procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se atacă cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare la instanța ierarhic superioară, secția sau completul specializat în litigii cu profesioniștii, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 101/2016".

Prin urmare, aplicând dispozițiile legale incidente, interpretate potrivit Deciziei nr. 40/2020, Curtea a admis excepția necompetenței funcționale a secției a IV-a Civilă din cadrul Curții de Apel București și a trimis cauza la secțiile specializate a V-a sau a VI-a Civilă din cadrul Curții de Apel București.

Dosarul a fost repartizat secției a V-a Civilă din cadrul Curții de Apel București, fiind înregistrat la data de 18 februarie 2021, sub nr. x/2021.

La termenul din 24 martie 2021, apărătorul apelantei-reclamante A. ȘI ASOCIAȚII a depus note scrise prin care a invocat necompetența secției. Apărătorul intimatei-pârâte COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. arată că are aceleași concluzii.

Prin încheierea nr. 14 din 24 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă a admis excepția necompetenței funcționale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Totodată, constatând intervenit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea cauzei la Î.C.C.J., secția a II-a civilă, în vederea soluționării acestuia, iar, în temeiul art. 134 C. proc. civ., a constatat suspendarea de drept a judecării cauzei.

În pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut că dispozițiile art. 129-137 din C. proc. civ. guvernează competența instanțelor judecătorești în a soluționa o cauză concretă.

După ce a evocat dispozițiile art. 129 alin. (1) - (2) și art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., instanța de conflict a menționat că dispoziția legală mai sus menționată (art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.) este completată cu o prevedere particulară aplicabilă pentru ipoteza drepturilor și obligațiilor stabilite în sarcina judecătorului sub aspectul examinat, dispunând că, la primul termen la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.

În cauza de față, instanța a arătat că verificarea competenței potrivit stipulațiilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ. s-a realizat de judecătorul primei secții a Tribunalului București învestit cu cauza de față la termenul din data de 19.12.2018 când, prin încheierea de ședință de la acel termen, a fost admisă excepția necompetenței funcționale a secției a VI-a Civilă din cadrul Tribunalului București și a fost declinată competența de soluționare în favoarea secțiilor civile III-V ale Tribunalului București, cauza fiind înregistrată pe rolul secției a IV-a din cadrul Tribunalului București la data de 15.02.2019, sub nr. x/2018**.

A mai arătat că, ulterior ajungerii acestei cauze la secția a IV-a Civilă a Tribunalului, nici părțile cauzei, nici completul învestit cu soluționarea dosarului nu au invocat excepția de necompetență materială funcțională a acestei secții, astfel încât competența acestei secții a devenit una stabilită cu caracter definitiv, întrucât, în considerarea dispozițiilor art. 132 alin. (2) din C. proc. civ., niciuna dintre părți nu a atacat hotărârea pronunțată de prima instanță sub aspectul lipsei de competență materială funcțională a acesteia.

Prin urmare, nefiind contestată competența de soluționare a prezentei cauze de către secția a IV-a a Tribunalului București, aceasta a rămas câștigată instanțelor civile, iar nu celor competente pentru litigii cu profesioniști.

De altfel, faptul că doar în primă instanță, la primul termen la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii, judecătorul sau părțile pot invoca excepția necompetenței materiale (funcționale sau procesuale) rezultă cu evidență din modalitatea de redactare a art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

Concluzionând asupra excepției necompetenței materiale și reținând argumentele de drept mai sus expuse, Curtea a declinat competența de soluționare a căii de atac în favoarea secției a IV-a Civilă a Curții de Apel București. Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competență între secțiile a IV-a și a V-a a Curții de Apel, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) coroborat cu art. 136 alin. (2) C. proc. civ., Curtea a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă cu soluționarea prezentului conflict negativ de competență.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 15 aprilie 2021.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Dispozițiile privitoare la conflictul de competență sunt aplicabile și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești, conform art. 136 alin. (1) C. proc. civ.

În acest sens art. 136 alin. (1) prevede că:

"Dispozițiile prezentei secțiuni privitoare la excepția de necompetența și la conflictul de competență se aplică prin asemănare și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol: "Conflictul se va soluționa de secția instanței stabilite potrivit art. 135 corespunzătoare secției înaintea căreia s-a ivit conflictul".

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestor texte de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două secții ale aceleiași instanțe, secția a IV-a civilă și secția a V-a Civilă din cadrul Curții de Apel București - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între secțiile sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două secții este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, în considerarea dispozițiilor art. 136 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Cu toate că, prin Decizia nr. 18/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că:

"competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare", în speță, prezintă relevanță Decizia nr. 17/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 872 din 16 octombrie 2018, prin care s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) și (3), art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) din C. proc. civ. și ale art. 35 alin. (2) și art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, necompetența materială procesuală a secției/completului specializat este de ordine publică. Ulterior, modificarea C. proc. civ. adusă prin Legea nr. 310/2018 a valorificat interpretarea dată de instanța supremă prin Decizia nr. 17/2018.

Astfel cum s-a reținut și în considerentele deciziei mai sus amintite, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în cadrul competenței jurisdicționale trebuie distins între competența materială (de atribuție) și competența teritorială, iar în cadrul competenței materiale se distinge între competența materială funcțională, stabilită după felul atribuțiilor jurisdicționale ce revin fiecărei categorii de instanțe (de exemplu, judecata în primă instanță, judecata în apel, judecata în recurs) și competența materială procesuală, care se stabilește în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecății (a se vedea paragraful 155 din Decizia nr. 18 din 17 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 6.04.2017 și paragraful 29 din Decizia nr. 16 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 24.11.2017).

Totodată, competenței materiale procesuale i se subsumează și competența specializată, care este reglementată în cuprinsul Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum și în cuprinsul unor legi speciale.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (2) și ale art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 207/2018 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 20.07.2018), în cadrul curților de apel și al tribunalelor, funcționează secții sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesioniști, cauze penale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, insolvență, concurență neloială sau pentru alte materii, precum și completuri specializate pentru cauze maritime și fluviale. De asemenea, potrivit art. 37 alin. (1) din aceeași lege, în domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înființa tribunale specializate.

În consecință, s-a reținut că, dacă la nivelul unei instanțe există secții sau completuri specializate, o cauză de o anumită natură trebuie repartizată la secția sau completul specializat corespunzătoare naturii litigiului dedus judecății.

După cum s-a arătat, de lege lata, specializarea judecătorilor și secțiilor instanțelor nu este reglementată în C. proc. civ., ci în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, având caracter de ordine publică.

Având în vedere că specializarea instanțelor/secțiilor și judecătorilor nu este o chestiune de ordine privată, ci una ce ține de organizarea și administrarea justiției, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că normele care reglementează competența materială procesuală (specializată) sunt în mod evident de ordine publică întrucât ocrotesc un interes public - buna administrare a actului de justiție, prin specializarea judecătorilor, necesară în raport cu complexitatea și numărul cauzelor.

În speță, reclamanta a învestit instanța cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 1547, 1548, 969, 970, 1073 din C. civ. de la 1864, solicitând obligarea pârâtei C.N.A.I.R. - S.A. la plata unei sume de bani, reprezentând parte din onorariul neachitat, datorat potrivit Contractului de asistență juridică nr. x din data de 13.10.2008, anexă la Contractul Cadru de Asistență și Reprezentare Juridică nr. 2427/26.01.2004 încheiat între părți, fiind soluționată în primă instanță de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Împotriva hotărârii tribunalului a declarat apel reclamanta A. ȘI ASOCIAȚII, cale de atac ce a fost înregistrată inițial pe rolul secției a IV-a Civilă din cadrul Curții de Apel București. Ulterior, cauza a fost trimisă la una din secțiile specializate din cadrul Curții de Apel București, fiind repartizată secției a V-a Civilă din cadrul aceleiași curți de apel.

Se reține faptul că, în cauză, la termenul de judecată din 18 septembrie 2019, completul din cadrul Tribunalului București, secția a IV-a Civilă a apreciat că este competent să judece cauza.

De altfel, se cuvine amintit inclusiv paragraful 132 din Decizia (RIL) 40/2020, potrivit căruia, în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a mai reținut deja și prin Decizia nr. 18 din 17 noiembrie 2016 - Completul competent să judece recursul în interesul legii (paragraful 164) că în căile de atac se păstrează în mod corespunzător competența materială procesuală a instanței care a judecat litigiul în fond.

Având în vedere că, la fond, litigiul a fost soluționat de o secție civilă, nespecializată, competența materială procesuală de soluționare a căii de atac revine secției corespunzătoare, din perspectiva specializării, celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Așa fiind, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (2) și (4), raportate la 136 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a apelului declarat de reclamanta A. ȘI ASOCIAȚII împotriva sentinței civile nr. 2514 din 15 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în favoarea secției a IV-a Civilă a Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a IV-a Civilă a Curții de Apel București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 mai 2021.