ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1246/2023

Ședința publică din data de 26 iunie 2023

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 26.04.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. și Asociații a solicitat în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - C.N.A.I.R. S.A., obligarea pârâtei la plata sumei de 669.107,25 euro (cu TVA) reprezentând parte din onorariul datorat și neachitat, potrivit Contractului de asistență juridică nr. x din data de 13.10.2008, anexă la Contractul Cadru de Asistență și Reprezentare Juridică nr. 2427/26.01.2004.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1547, 1548, 969, 970, 1073 din C. civ. de la 1864.

Prin încheierea de ședință din 19.12.2018 s-a admis excepția necompetenței funcționale a secției a Vl-a civilă, fiind declinată competența de soluționare în favoarea secțiilor civile III-V din cadrul Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției a IV-a din cadrul Tribunalului București la data de 15.02.2019, sub nr. x/2018**.

Prin sentința civilă nr. 2514/15.11.2019 în dosar nr. x/2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile menționate a formulat apel reclamanta A. și Asociații, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă la data de 10.09.2020, sub număr unic x/2018**.

În ședința publică din 21 ianuarie 2021 instanța, verificându-și propria competență, din oficiu a ridicat excepția necompetenței funcționale a secției a IV-a civilă a Curții de Apel București în soluționarea cererii de apel.

Prin încheierea de ședință din 21 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, instanța a admis excepția necompetenței funcționale a secției a IV-a civilă din cadrul Curții de Apel București cu privire la soluționarea apelului ce formează obiectului dosarului nr. x/2018

A trimis cauza la Secțiile Specializate, a V-a sau a VI-a civilă, din cadrul Curții de Apel București.

La data de 18.02.2021, dosarul a fost repartizat aleatoriu secției a V-a civile a Curții de Apel București.

Prin încheierea de ședință nr. 14 din data de 24.03.2021, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței funcționale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a constatat intervenit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea cauzei la ICCJ, secția a II-a civilă în vederea soluționării acestuia.

Prin decizia civilă nr. 1215/18.05.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a IV-a civile a Curții de Apel București.

La data de 18.01.2022, în conformitate cu dispozițiile art. 97 alin. (4) cu ref. la art. 111 alin. (1) din ROIIJ, așa cum a fost interpretat prin hotărârea nr. 313/13.11.2018 a Curții de Apel București, dosarul a fost înaintat completului inițial învestit.

Prin decizia civilă nr. 1002A/20.06.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. și Asociații, împotriva sentinței civile nr. 2514/2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - C.N.A.I.R. S.A., a anulat sentința civilă apelată și în rejudecare a respins excepția lipsei de interes și cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiate.

Împotriva deciziei civile nr. 1002A/20.06.2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs reclamanta A. și Asociații, criticând soluția pentru nelegalitate.

În cuprinsul cererii de recurs, reclamanta a criticat soluția instanței de apel invocând drept motive de casare pct. 5, pct. 6 și pct. 8 ale art. 488 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a încălcat regulile de procedură reglementate de art. 9 și art. 14 C. proc. civ., schimbând obiectul cererii de chemare în judecată, fără ca acest aspect să fie pus în discuția părților.

Astfel, obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de plata unei sume de bani, respectiv a unei părți din onorariul avocațial datorat conform contractului de asistență juridică nr. x din data de 13.10.2008, anexă la contractul cadru de asistență și reprezentare juridică nr. 2427 din data de 26.01.2004 încheiat între părți.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a indicat modalitatea de calcul a pretențiilor sale, aplicabilă din perspectiva sa, prin raportare la relațiile contractuale existente între părți la acea dată.

Or, prin încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. (2) și art. 14 alin. (5) C. proc. civ., instanța de apel a schimbat obiectul cererii de chemare în judecată, reținând în considerentele deciziei atacate că obiectul acesteia ar consta în recunoașterea existenței unui acord tacit între părți care modifică un element important al contractului, respectiv contraprestația uneia dintre părți, și anume onorariul.

S-a mai susținut că instanța de apel a reținut că scopul demersului judiciar ar fi reprezentat de intenția reclamantei de a-și constitui un titlu executoriu care să conțină drepturi și obligații corelative diferite de contractul special nr. x. Însă reclamanta nu a solicitat prin cererea de chemare în judecată sau printr-o cerere modificatoare, ca instanța să constate adiționarea contractului special nr. x. Referirile la o eventuală acceptare tacită a ofertei reclamantei au avut în vedere justificarea algoritmului de calcul a onorariului prestat pentru serviciile solicitate de către CNAIR în baza Legii nr. 255/2010, chiar în lipsa unui act adițional în sensul de instrumentum, având în vedere că un astfel de algoritm era cel practicat între părți, în cadrul unor contracte similare.

Așadar, în discuție era modul în care reclamanta a înțeles să își cuantifice pretențiile, iar nu o cerere de constatare a existenței unui acord tacit între părți.

În aceste condiții, analiza și soluția instanței de apel, de respingere a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, au fost fundamentate pe o viziune eronată asupra obiectului cererii de chemare în judecată.

Totodată, recurenta-reclamantă a mai susținut că instanța de apel are o viziune diferită și asupra cauzei cererii de chemare în judecată, din perspectiva sa, cauza, sub aspectul fundamentului juridic, fiind actul adițional a cărui încheiere reclamanta a solicitat-o, dar a fost refuzată de CNAIR.

Or, cauza cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată, este contractul de asistență juridică nr. x din data de 13.10.2008, anexă la contractul cadru de asistență și reprezentare juridică nr. 2427 din data de 26.01.2004.

Astfel, cauza cererii de chemare în judecată cuprinde fundamentul juridic pe care partea își întemeiază obiectul cu care a învestit instanța - actul sau faptul generator al dreptului, împrejurările de fapt care au determinat promovarea acțiunii și dispozițiile legale incidente.

Cu privire la împrejurările de fapt care au determinat promovarea cererii de chemare în judecată nu există diferență de viziune între cea a instanței de apel și cea a reclamantei, fiind evident că demersul judiciar a fost promovat ca urmare a faptului că CNAIR refuză plata contravalorii serviciilor prestate de reclamantă.

Cu toate acestea, în ceea ce privește actul generator al dreptului, instanța de apel a considerat că acesta ar fi actul adițional care trebuie încheiat între părți, iar în lipsa acestuia, pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate.

Dimpotrivă, actul generator este contractul de asistență juridică nr. x din data de 13.10.2008, anexă la contractul cadru de asistență și reprezentare juridică nr. 2427 din data de 26.01.2004, iar existenta sau inexistenta unui act adițional nu este de natură a înlătura faptul că reclamanta a prestat servicii în baza acestui contract și prin urmare, că este îndreptățită la plata contravalorii acestora.

Mai mult decât atât, în măsura în care instanța ar fi considerat că din cuprinsul cererii de chemare în judecată ar rezulta că reclamanta a considerat actul generator ca fiind un act adițional inexistent în sensul de instrumentum și că în realitate, fundamentul juridic al pretențiilor din cererea de chemare în judecată este Contractul de asistență juridică nr. x din data de 13.10.2008, instanța ar fi trebuit să solicite lămuriri din partea părților cu privire la situația de fapt și motivarea în drept, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, iar nu să respingă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, pe motiv că nu a fost încheiat un act adițional care să constate algoritmul de calcul după care recurenta a înțeles să își cuantifice pretențiile.

Așadar, chiar dacă instanța de apel considera că algoritmul de calcul propus de reclamantă nu este aplicabil în lipsa unui act adițional, aceasta avea obligația de a menționa care anume este algoritmul de calcul aplicabil și în funcție de acesta să decidă asupra temeiniciei pretențiilor - dacă CNAIR datorează sau nu contravaloarea serviciilor prestate - și asupra cuantumului pretențiilor solicitate.

Or, deși instanța de apel a menționat în mai multe rânduri în cuprinsul deciziei atacate că reclamanta a prestat serviciile solicitate de CNAIR, chiar în baza contractului de asistență juridică nr. x din data de 13.10.2008, aceasta a pronunțat o soluție de respingere a pretențiilor recurentei, dând de înțeles că reclamanta nu are dreptul la contraprestație, în lipsa unui act adițional încheiat în scris, care să adapteze prevederile contractuale la dispozițiile Legii nr. 255/2010.

De altfel, algoritmul de calcul nu ar putea fi considerat cauza unei cereri de chemare în judecată, iar existența sau inexistența unui act adițional nu schimbă premisele cauzei, respectiv faptul că A. și Asociații a prestat serviciile solicitate de CNAIR, dar nu a fost remunerată pentru acestea.

În concluzie, cauza cererii reprezintă situația de fapt calificată juridic.

În timp ce instanța nu poate schimba situația de fapt, aceasta are posibilitatea de a-i conferi o altă calificare juridică în cazul în care există diferențe de viziune cu privire la acest aspect între instanță și parte, nu este însă posibil ca atunci când instanța apreciază drept eronată calificarea juridică a faptelor propusă de parte, să lase pretenția neanalizată în fond. Aceasta din urmă va trebui analizată în raport de corecta calificare juridică.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, precum și că nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Astfel, în motivarea soluției asupra excepției lipsei de interes, instanța de apel a considerat într-o primă etapă, că reclamanta nu a solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea CNAIR la plata unor sume de bani, ci că demersul său judiciar ar viza constituirea unui titlu executoriu care să conțină drepturi și obligații corelative diferite de contractul special nr. x (a se vedea pag. 24, penultimul paragraf din decizia nr. 1002A/2022), iar ulterior a reținut că în petitul cererii de chemare în judecată apelanta-reclamantă a solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata onorariului datorat și neachitat, datorat potrivit contractului de asistență juridică nr. x/13.10.2008, anexă la contractul cadru de asistență și reprezentare juridică nr. 2427/26.01.2004 (pag. 27, paragraful 6) și că în prezenta cauză, s-ar solicita plata unui onorariu mai mare decât cel agreat de părți (pag. 25, paragraful 1 din decizia civila nr. 1002A/2022).

Prin urmare, motivele contradictorii pe care instanța le-a invocat în cuprinsul deciziei civile recurate conturează faptul că aceasta, pe de-o parte, s-a aflat în eroare cu privire la obiectul cauzei și, pe de altă parte, că nu a fost asigurată transparența asupra silogismului judiciar care trebuie să explice și să justifice dispozitivul hotărârii.

Recurenta-reclamantă a mai susținut că motivele pentru care instanța de judecată a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată vin în contradicție cu soluția din dispozitiv.

Astfel, atât timp cât a solicitat plata unor sume de bani cu titlu de onorariu parțial datorat potrivit contractului de asistență juridică nr. x din data de 13.10.2008, anexă la contractul cadru de asistență și reprezentare juridică nr. 2427 din data de 26.01.2004, o soluție de respingere a acțiunii ca neîntemeiate presupunea o analiză asupra caracterului datorat al pretențiilor. Așa fiind, instanța putea respinge cererea de chemare în judecată doar în măsura în care ar fi considerat că subscrisa nu este îndreptățită la încasarea onorariului, fie pentru ca nu a prestat serviciile aferente, fie pentru că nu au fost prestate corespunzător.

Cu toate acestea, instanța de apel a reținut în mai multe rânduri faptul că reclamanta a prestat serviciile juridice prevăzute în contractul de asistență juridică nr. x din data de 13.10.2008, anexă la contractul cadru de asistență și reprezentare juridică nr. 2427 din data de 26.01.2004, ceea ce vine în deplină contradicție cu soluția din dispozitiv.

Recurenta-reclamantă a mai susținut că respectivele considerente ale deciziei civile recurate sunt insuficiente și nu sunt susceptibile de a justifica o soluție de respingere a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Astfel, obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de plata unor sume de bani, sens în care soluția din dispozitiv ar fi beneficiat de o motivare corespunzătoare numai dacă ar fi reflectat o analiză cu privire la faptul dacă reclamanta este îndreptățită la plata contravalorii serviciilor prestate către CNAIR în baza contractului special nr. x, precum și cu privire la cuantumul sumelor la care este îndreptățită.

Or, din cuprinsul deciziei civile nr. 1002A/2022 lipsește cu desăvârșire prima etapă a analizei, instanța motivându-și soluția de respingere ca neîntemeiată a acțiunii exclusiv prin prisma faptului că, din punctul său de vedere, părțile nu se puteau folosi de instituția "ofertei" urmate de "acceptare tacită" din partea clientului, pentru modificarea valabilă a contractului special nr. x, iar emiterea ordinelor de lucru de către CNAIR și executarea obligațiilor de către reclamantă s-a făcut în considerarea contractului încheiat deja de părți, iar nu în considerarea "ofertei" transmise de apelantă.

În concret, instanța a statuat că algoritmul de calcul propus de recurentă prin acțiune nu poate fi aplicat în cazul contractului special nr. x, în lipsa încheierii unui act adițional în scris. Or, dacă instanța de apel nu a agreat algoritmul de calcul utilizat de reclamantă pentru cuantificarea pretențiilor sale, aceasta ar fi trebui să meargă mai departe cu analiza sa, la a stabili, motivat, cuantumul pretențiilor în funcție de acesta, în funcție de algoritmul de calcul pe care l-ar fi considerat aplicabil.

Contrar acestor aspecte, instanța de apel s-a oprit în analiza sa la a reda raționamentul pentru care nu poate fi aplicabil algoritmul de plată propus de recurentă, respingând exclusiv pe acest motiv cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În acest mod, soluția instanței este una deosebit de prejudiciabilă, întrucât rezultă că recurenta nu are dreptul la plata contravalorii serviciilor prestate ca urmare a faptului că nu a fost încheiat un act adițional la contractul special nr. x, fără a fi realizată o veritabilă analiză asupra fondului cauzei.

Pentru a se pronunța asupra temeiniciei pretențiilor reclamantei, revenea instanței obligația de a examina argumentele părților relevante în soluționarea cauzei, analiză care să releve raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Dimpotrivă, instanța de apel nu a analizat fondul cererii de chemare în judecată pentru a se putea pronunța asupra temeiniciei sale și prin urmare, nu a realizat un examen efectiv al cauzei prin prisma tuturor aspectelor invocate de către părți, care trebuiau a fi analizate și lămurite pentru justa soluționare a cauzei și pronunțarea unei hotărâri judecătorești legale și temeinice.

Mai mult decât atât, în considerentele hotărârii, instanța de apel a expus o serie de concluzii, în lipsa unei analize care să vină în susținerea acestora.

Astfel, intimata de apel a reținut că pretențiile solicitate prin cererea de chemare în judecată ar viza un onorariu mai mare decât cel din contractul special nr. x. Or, nu rezultă din decizia recurată raționamentul prin care a ajuns să statueze de o asemenea manieră, în condițiile în care nu s-a realizat o comparație între sumele cerute și cele la care reclamanta ar fi fost îndreptățită în baza algoritmului de calcul prevăzut în contractul special nr. x. Este cu atât mai mult lipsită de fundament această susținere, cu cât suma solicitată de reclamantă reprezenta 45% din onorariul stabilit, iar dacă s-ar considera aplicabil algoritmul de calcul din contract, CNAIR ar datora subscrisei 95% din valoarea acestuia.

Prin urmare, există o vădită contradicție între considerentele și dispozitivul deciziei recurate, ceea ce atrage nelegalitatea acesteia din urmă.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., respectiv că decizia atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1187-1196 C. civ. și a încălcat dispozițiile art. 969-970 C. civ. din 1864, art. 1547, art. 1548 și art. 1073 C. civ. din 1864.

De asemenea, a susținut că au fost aplicate greșit dispozițiile art. 4 din Legea nr. 255/2010 și au fost încălcate dispozițiile art. 35 pct. c din Legea nr. 255/2010.

În ceea ce privește aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1187, art. 1188 și art. 1196 C. civ., recurenta-reclamantă a susținut că aceste dispoziții au fost greșit aplicate atunci când instanța de apel a reținut că părțile nu se puteau folosi de instituția "ofertei" urmate de "acceptare tacită" din partea clientului, pentru modificarea valabilă a contractului special nr. x.

Astfel, dispozițiile art. 1186 C. civ. prevăd că oferta și acceptarea trebuie emise în forma cerută de lege pentru încheierea valabilă a contractului.

Contractul de asistență juridică se încheie în forma scrisă, cerută ad probationem.

Atât "oferta" - adresele emise de către reclamantă către CNAIR cu privire la adiționarea contractului, pentru adaptarea sa la noile modificări legislative, cât și acceptarea acesteia - ordinele de lucru din partea CNAIR, emise ulterior "ofertei", au formă scrisă.

Mai mult decât atât, adresele emise de către A. și Asociații conțin suficiente elemente pentru încheierea actului adițional și exprimau intenția recurentei de a se obliga la executarea obligațiilor contractuale în concordanță cu dispozițiile legale noi în materie de expropriere, în cazul acceptării ei de către destinatar.

Așa fiind, "oferta" a fost acceptată tacit pentru că în urma ei au fost emise multiple ordine de lucru de către CNAIR, acceptate de recurenta și executate ca atare. CNAIR a recepționat fiecare lucrare aferentă primei etape din procedura de expropriere fără obiecțiuni.

Pe de altă parte, raționamentul instanței de apel încalcă dispozițiile art. 1196 alin. (1) C. civ. conform cărora, orice act sau fapt al destinatarului constituie acceptare dacă indică în mod neîndoielnic acordul său cu privire la ofertă, astfel cum aceasta a fost formulată și ajunge în termen la autorul ofertei.

Dat fiind că CNAIR, după primirea "ofertei", nu a procedat la încheierea formală a actului adițional, dar nici nu a emis vreun act sau vreun fapt din care să rezulte că are vreo obiectiune la oferta reclamantei, înseamnă că este vorba de comenzi urmate de executare, a unor oferte acceptate.

Necontestarea "ofertei" de către CNAIR și continuarea emiterii de ordine de lucru, în baza dispozițiilor Legii nr. 255/2010, se încadrează în sfera faptelor destinatarului care constituie acceptare.

De altfel, CNAIR nu putea să emită ordine de lucru strict în baza contractului special nr. x, întrucât etapele exproprierii prevăzute în cuprinsul acestuia erau distincte de cele prevăzute de noua legislație, iar exproprierea nu se poate demara decât în baza dispozițiilor legale în vigoare la data demarării procedurii. În consecință, CNAIR a avut în vedere "oferta" reclamantei și faptul că a emis ordinele de lucru în baza legii noi este de natură să conducă la concluzia că acceptarea a avut loc în mod tacit, în conformitate cu dispozițiile art. 1196 alin. (1) C. civ.

Prin urmare, soluția instanței de apel, conform căreia părțile nu ar fi putut agrea tacit o modificare a contractului special nr. x, referitor la modalitatea de calcul al onorariului, încalcă dispozițiilor art. 969 și 970 C. civ. din 1864 (legea în vigoare la data încheierii contractului) potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, trebuie executate cu bună-credință și obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa.

Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 1547, 1548 și 1073 C. civ. din 1864, recurenta-reclamantă a susținut că aceste dispoziții reprezintă temeiul juridic indicat în acțiunea introductivă, iar prin pronunțarea soluției de respingere a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiate, acestea au fost încălcate.

De asemenea, s-a susținut că instanța de apel nu a ținut cont în analiza sa de prevederile legale indicate mai sus, care conferă dreptul celui ce a prestat servicii în baza unui contract să primească contraprestația, respingând cererea de chemare în judecată fără să procedeze la o analiză asupra incidenței acestora în cauza de fată.

Conform art. 1547 C. civ. din 1864, mandantul trebuie să dezdăuneze pe mandatar de anticipațiile și spezele făcute pentru îndeplinirea mandatului și să-i plătească onorariul, dacă i s-a promis, iar conform art. 1548 C. civ. din 1864, nu se poate imputa mandatarului nicio culpă, mandantul nu poate să se scutească de asemenea dezdăunare și plată, chiar când afacerea n-a reușit, nici să reducă suma cheltuielilor sau a anticipațiilor pe cuvânt că ar fi putut fi mai mică.

În măsura în care debitorul refuză să își îndeplinească obligațiile, art. 1073 C. civ.. conferă posibilitatea creditorului de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.

Așa fiind, indiferent dacă instanțele vor considera că a existat un acord tacit la adiționarea contractului special nr. x, pentru ajustarea sa în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 255/2020 și pentru modificarea algoritmului de calcul al onorariului, reclamanta a prestat serviciile juridice solicitate de CNAIR prin ordinele de lucru, aspect care nu a fost contrazis de către instanța de apel, dimpotrivă a reținut executare prestațiilor.

Astfel, în acest context, instanța ar fi trebuit să dea efect dispozițiilor art. 1547 si art. 1548 C. civ. din 1864 și pe cale de consecință, să constate că reclamanta este îndreptățită la contraprestație și să oblige CNAIR la plata acesteia, în funcție de algoritmul de calcul pe care instanța l-ar fi apreciat ca fiind aplicabil.

Or, contrar acestor considerente, instanța de apel a pronunțat o soluție de netemeinicie a cererii de chemare în judecată, considerând așadar că aceasta nu este îndreptățită să primească contravaloarea serviciilor prestate, ceea ce încalcă în mod evident dispozițiile art. 1547, art. 1548 și art. 1073 C. civ. din 1864.

În ceea ce privește aplicarea greșită a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 255/2010 și încălcarea dispozițiilor art. 35 pct. c) din Legea nr. 255/2010, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a reținut că emiterea ordinelor de lucru de către CNAIR s-a făcut în considerarea contractului încheiat deja de părți, iar nu în considerarea "ofertei" transmise de apelantă, iar executarea obligațiilor de către reclamantă s-a făcut în considerarea aceluiași contract, iar nu în considerarea "acceptării tacite a ofertei" de către pârâtă. De asemenea, instanța de apel a mai reținut că Legea nr. 255/2010 nu a adus modificări incompatibile cu derularea contractului de asistență juridică în forma agreată anterior de părți.

Prin urmare, recurenta-reclamantă a apreciat că în acest context, decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 255/2010 care prevăd etapele procedurii de expropriere și cu încălcarea dispozițiilor art. 35 pct. c) din același act normativ, conform cărora la data intrării în vigoare a Legii nr. 255/2010 se abrogă Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local.

Astfel, prin art. 4 din Legea nr. 255/2010 procedura de expropriere s-a împărțit în două etape distincte, una care se desfășoară exclusiv în interesul expropriatorului și cealaltă în care se procedează efectiv la despăgubirea individuală a expropriatului. Prima etapă nu a existat în Legea nr. 198/2004, iar serviciile prestate de către recurentă, a căror contravaloare se solicită în cauză, sunt aferente acestei prime etape.

Totodată, întrucât procedura de expropriere pentru secțiunea IC Ogra - Târgu Mureș și drum de legătură a fost demarată la nivelul anului 2014, în vigoare era Legea nr. 255/2010, în timp ce contractul special nr. x s-a încheiat la nivelul anului 2008, când în vigoare era Legea nr. 198/2004. Or, Legea nr. 198/2004 a fost abrogată conform art. 35 lit. c) din Legea nr. 255/2010, citat mai sus.

În atare situație, dezlegarea instanței de apel contravine dispozițiilor legale anterior citate, fiind de natura evidenței că atât CNAIR la data emiterii ordinelor de lucru, cât și reclamanta la data prestării serviciilor au avut în vedere dispozițiile Legii nr. 255/2010, dispoziții care nu erau preluate prin Contractul special nr. x, la data încheierii sale.

Rezultă deci, că părțile au luat în considerare nu doar prevederile contractuale din cuprinsul Contractului special nr. 3, dar și cele din "ofertă", convenind în mod tacit ca executarea prestațiilor și algoritmul de calcul al onorariului să respecte dispozițiile legii noi.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a mai criticat și considerentele care au stat la baza soluției de respingere a excepției lipsei de interes, susținând că recalificarea făcută de instanța de apel cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată a stat la baza întregii argumentații cu privire la soluția dată acestei excepții.

De asemenea, a mai susținut că motivarea instanței de apel este una contradictorie, întrucât, pe de-o parte a reținut că reclamanta justifică interes, întrucât ar urmări recunoașterea modificării contractului sub aspectul algoritmului de calcul al onorariului, iar pe de altă parte, a reținut că reclamanta ar urmări obținerea unui titlu executoriu pentru o obligație necuprinsă în contract. Or, este de natura evidenței că, atât timp cât s-ar urmări constatarea modificării algoritmului de calcul, obligația de plată este prevăzută în contract, chestiunea litigioasă planând doar asupra modului de calcul, nu a existenței obligației în sine.

Din motivarea conferită de Curtea de Apel, rezultă că pe de-o parte există obligația de plată, iar ulterior că nu ar fi cuprinsă în contract și se dorește obținerea unui titlu executoriu în acest sens.

Totodată, recurenta-reclamantă a mai arătat că motivarea instanței de judecată contravine dispozițiilor art. 633 alin. (2) și (3) C. proc. civ., conform căruia existența unui titlu executoriu nu este o condiție suficientă pentru declanșarea procedurii de executare silită, fiind necesară justificarea și altor condiții substanțiale, privind creanța a cărei recuperare se urmărește.

În cauză, CNAIR refuză achitarea contravalorii serviciilor prestate, pe motiv că nu există un act adițional prin care să se stabilească algoritmul de calcul al prețului contractului special nr. x pentru serviciile prestate în baza Legii nr. 255/2010. Ca atare, interesul reclamantei este de a obține o hotărâre judecătorească care să tranșeze chestiunea litigioasă referitoare la algoritmul de calcul, să determine contravaloarea prețului și obligarea CNAIR la plata acestuia.

S-a mai susținut că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 713 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, așa cum de altfel a reținut și Curtea de Apel prin decizia recurată, dacă pentru titlul executoriu, legea prevede o altă cale procesuală de desființare, inclusiv calea dreptului comun, aspectele de fapt și de drept referitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu și care tind la desființarea sa nu mai pot fi invocate pe cale contestației la executare.

Acțiunea din prezenta cauză nu are în vedere o acțiune în desființarea unui act juridic, sens în care nu este aplicabilă condiționarea de la art. 713, alin. (2) C. proc. civ.. Astfel, în motivele de fapt și de drept ce țin de fondul titlului executoriu, dar care nu tind la desființarea sa, au fost lăsate de legiuitor la aprecierea părților, după cum aceștia înțeleg să le valorifice în cadrul unei acțiuni de drept comun sau în cadrul contestației la executare, fără ca acele două căi să poată fi soluționate în paralel, dar, în același timp, fără a se exclude reciproc.

Așa fiind, textul de lege nu limitează în vreun fel dreptul părților de a se adresa instanței de judecată pe calea dreptului comun, în cazul în care nu sunt invocate aspecte care să tindă la desființarea unui eventual titlu executoriu.

În consecință, recurenta-reclamantă consideră incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând instanței de recurs casarea în parte de deciziei civile nr. 1002A/2022, respectiv menținerea soluției de respingere a excepției lipsei de interes ca neîntemeiată și trimiterea cauzei spre o nouă judecată, urmând ca instanța de apel, în limitele casării și ținând cont de dezlegările instanței de recurs, să înlocuiască considerentele referitoare la respingerea excepției lipsei de interes cu propriile considerente.

În probațiune s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte la data de 19.09.2022 .

La data de 17.10.2022, intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a invocat excepția de netimbrare a cererii de recurs, solicitând admiterea acesteia, motivat de faptul că recurenta-reclamantă nu a atașat cererii de recurs dovada achitării taxei judiciare de timbru, astfel cu se prevede în art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

În ceea ce privește fondul recursului, intimata-pârâtă a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat și menținerea deciziei recurate ca fiind temeinică și legală.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 20.10.2022, aceasta nedepunând răspuns la întâmpinare.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților.

Prin încheierea din 14 februarie 2023, completul de filtru a respins excepția netimbrării recursului declarat de reclamanta A. și Asociații, invocată de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - C.N.A.I.R.

A admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. și Asociații împotriva deciziei nr. 1002A din 20 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

A fixat termen de judecată la data de 13 iunie 2023, ora 10:00, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate prin întâmpinare și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele care urmează să fie expuse și care răspund sistematizat din punct de vedere logic și juridic criticilor și apărărilor realizate de părțile procesuale.

În conformitate cu prevederile art. 194 lit. c) și d) C. proc. civ., "cererea de chemare în judecată va cuprinde: (…) c. obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani (…) d. arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea".

Așadar, în principiu, în cadrul procesului civil, părțile au dreptul de a dispune de obiectul procesului (dreptul subiectiv sau interesul născut din raportul de drept civil dedus judecății) și de mijloacele acordate de lege în acest scop. Tot în principiu, motivarea în fapt a unei cereri de chemare în judecată va fi însoțită și de motivarea în drept, în sensul că reclamantul va indica și cauza cererii sale, temeiul juridic al acesteia, definită ca actul sau fapta juridică constituind fundamentul direct și imediat al dreptului reclamat.

Prin principiul disponibilității se înțelege așadar, faptul că părțile pot determina nu numai existența procesului, prin declanșarea procedurii judiciare și prin libertatea de a pune capăt procesului înainte de a interveni o hotărâre pe fondul pretenției supuse judecății, ci și conținutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual, în privința obiectului, a cauzei sale juridice, a participanților la proces, a fazelor și etapelor pe care procesul civil le-ar parcurge.

În principiu, cadrul procesual, deci inclusiv obiectul și cauza cererii de chemare în judecată se fixează la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, excepțiile decurgând din posibilitatea conferită de către art. 204 C. proc. civ., realizându-se cu respectarea condițiilor edictate de acest text legal, evident coroborate cu prevederile art. 178 C. proc. civ.

Potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., "Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților".

De asemenea, conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ., "Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

În considerarea principiului evocat al disponibilității, date fiind inclusiv prevederile anterior citate, instanța de judecată nu va putea așadar, schimba obiectul cererii de chemare în judecată, înțeles pornind de la prevederile art. 194 lit. c) C. proc. civ., ca reprezentând pretenția concretă a reclamantului și nici cauza juridică a cererii de chemare în judecată, stabilită de reclamant, acestea reprezentând coordonatele procesuale ale judecății sale. Obligația instanței de a se pronunța numai cu privire la obiectul și cauza cererii, constituie corelativ, garanția aplicării principiului în discuție.

Deci, instanțele nu ar putea să analizeze situația de fapt decât prin raportare la obiectul și la cauza invocate de către reclamantul din procesul judiciar, judecătorul fiind ținut de cadrul procesual trasat de către părți, sub aspectul obiectului, cauzei și al părților și trebuind să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut (omnia petita), fără însă a depăși limitele învestirii (numai asupra a ceea ce s-a cerut).

În egală măsură, instanța de recurs notează că potrivit art. 14 alin. (5) C. proc. civ., "Contradicrorialitatea - Instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate".

Prevederile art. 7 alin. (2) C. proc. civ. ("Judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispozițiilor legii privind realizarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părților din proces") impun în mod expres, cerința respectării prevederilor normative enunțate.

Aplicând toate aceste considerente de ordine teoretic, speței prezente deduse judecății, instanța de recurs observă că în cuprinsul cererii de chemare în judecată, recurenta reclamantă a arătat în mod expres din perspectiva temeiului obligării pârâtei intimate la plata onorariului restant solicitat, următoarele:

"Oferta a fost acceptată tacit pentru că în urma ei au fost emise multiple ordine de lucru de către CNAIR, acceptate de subscrisa și executate ca atare. CNAIR a recepționat fiecare lucrare aferentă primei etape din procedura de expropriere fără obiecțiuni. (...)

Faptul că nu avem un act adițional încheiat din care să rezulte expres tranșele de plată a onorariului nu scutește pârâta de plata onorariului restant pentru serviciile deja prestate și recepționate fără obiecțiuni.

Mai mult, actul adițional urma a fi încheiat doar pentru adaptarea și detalierea obligațiilor aferente noii proceduri de expropriere reglementate de Legea nr. 255/2010, nicidecum nu putea să intervină asupra reducerii onorariului stabilit deja prin Contractul special nr. x în mod ferm, pe toată perioada desfășurării acestuia.

Chiar dacă din Contractul special nr. x nu rezultă că onorariul se achită în proporție de 50% pentru fiecare din cele două etape, nu înseamnă că nu putem aplica și în acest caz raționamentul de calcul consimțit de părți pentru secțiunile 2A și 3B, cu atât mai mult cu cât a fost acceptat tacit de CNAIR în urma ofertei primite. Simplul fapt că nu avem un instrumentum nu poate să influențeze în vreun fel soarta negotium-ului convenit deja definitiv de către părți.

După primirea ofertei, Clientul nu a procedat la încheierea formală a actului adițional, dar nici nu a emis vreun act sau fapt din care să rezulte că are vreo obiecție la oferta noastră. În aceste condiții ne-am aflat în faza unor comenzi urmate de executare, a unor oferte acceptate și ca atare am considerat acordul de voință al părților realizat, și pe cale de consecință, contractul modificat" .

Din conținutul citat al cererii de chemare în judecată, conținut arondat de reclamantă capitolului "Temeiul obligării pârâtei la plata onorariului restant" al cererii de chemare în judecată, rezultă cu evidență faptul că prezenta cerere de chemare în judecată a fost întemeiată, fundamentată pe două cauze: actul adițional încheiat (ca și negotium) prin invocata ofertă urmată de alegata acceptare tacită a intimatului, respectiv contractul special nr. x încheiat de părți al cărui algoritm de calcul al onorariului ar putea fi - potrivit susținerii reclamantei recurente - cel indicat de reclamantă și care ar fi fost utilizat deja, potrivit aserțiunii aceleiași părți procesuale, pentru secțiunile 2A și 3B.

Concluzia indicării a două cauze ale cererii de chemare în judecată reiese în mod evident, din analiza rațională, gramaticală, sistematică a conținutului cererii de chemare în judecată, citat parțial anterior, folosirea în paragraful 4 citat a locuțiunii "cu atât mai mult" fiind elocventă sub aspectul individualizării a două cauze distincte alternative ale cererii de chemare în judecată formulate.

Cu alte cuvinte, din conținutul concret al cererii de chemare în judecată, reiese că reclamanta a apreciat că suma solicitată își are justificarea, temeiul, în contractul special nr. x al cărui raționament de calcul prin prisma intervenirii Legii nr. 255/2010 ar putea fi cel indicat de reclamantă, însă concomitent a apreciat (dovadă fiind folosirea locuțiunii menționate "cu atât mai mult") că acest algoritm de calcul a fost agreat de părți în temeiul unui act adițional la contract care nu beneficiază de instrumentum și care justifică la rândul său, acordarea sumei pretinse.

Către aceeași concluzie decelată conduce inclusiv circumstanțierea de către reclamantă, a temeiului cererii de chemare în judecată din perspectiva aspectului de fapt al prestării de servicii, aspect invocat de această parte procesuală la punctul IV.2 din cerere.

Împrejurarea invocată de recurentă, că algoritmul de calcul al unei obligații pecuniare contractuale nu ar putea fi considerat cauza unei cereri de chemare în judecată, nu are relevanță în ecuația determinării cauzei/cauzelor cererii de chemare în judecată formulate în prezent.

Concluzia se impune, întrucât ceea ce este relevant din perspectiva decelării cauzei cererii de chemare în judecată, este actul sau faptul generator al dreptului. Or, atât timp cât potrivit cererii de chemare în judecată prezente, anterior citate, fundamentul sumelor solicitate potrivit algoritmului de calcul indicat de reclamantă, a fost indicat de însăși această parte procesuală a fi pe de o parte, invocatul act adițional la contractul special nr. x și pe de altă parte, însuși contractul special nr. x, rezultă în mod inechivoc din punct de vedere juridic, că ne aflăm în prezența a două cauze distincte ale cererii prezente și nu în prezența doar a uneia dintre ele (contractul special nr. x, potrivit punctului de vedere din recurs al recurentei reclamante, respectiv actul adițional invocat a fi fost încheiat la contractul special nr. x, potrivit punctului de vedere al instanței de apel), astfel cum greșit s-a susținut de recurentă, respectiv de instanța de apel.

Or, raportat la această dualitate decelată a cauzei cererii de chemare în judecată prezente, se observă așadar, că întreaga motivare a deciziei civile recurate s-a grefat doar pe cauza juridică reprezentată de actul adițional (negotium) invocat de recurenta reclamantă a fi fost încheiat la contractul special nr. x.

Astfel, atât excepția lipsei de interes în promovarea cererii de chemare în judecată, cât și soluționarea în continuare pe fond a cauzei au fost rezolvate de curtea de apel prin jalonare exclusiv la această cauză separată a cererii de chemare în judecată, dovadă irefutabilă în acest sens fiind următoarele considerente din decizia recurată:

"În realitate însă, reclamanta, deși se folosește de acest contract semnat de părți (și în baza căruia evident a prestat servicii juridice), dorește recunoașterea existenței unui acord tacit între părți care modifică un element important al contractului, respectiv contraprestația uneia dintre părți: onorariul.

Într-adevăr, dacă s-ar fi solicitat obligarea pârâtei la plata unor sume datorate în baza contractului de asistență ce reprezintă titlu executoriu, demersul ar fi fost lipsit de interes, întrucât toate aspectele legate de caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, în înțelesul dispozițiilor art. 663 C. proc. civ., puteau fi valorificate doar în cadrul unei eventuale contestatii la executarea titlului executoriu" sau pe fond:

"Modalitatea de calcul a pretențiilor sale este însă diferită de ceea ce părțile au agreat, apreciind apelanta că suntem în prezenta unei modificări implicite a contractului de asistență juridică sub aspectul modalității de plată a onorariului, ca urmare a "ofertei" urmate de "acceptare" din parte intimatei pârâte. (...) Emiterea ordinelor de lucru de către pârâtă s-a făcut în considerarea contractului încheiat deja de părți, iar nu în considerarea "ofertei" transmise de apelantă. De asemenea, executarea obligațiilor de către reclamantă, s-a făcut în considerarea aceluiași contract, iar nu în considerarea "acceptării tacite a ofertei" de către pârâtă. (...) În raport de cele reținute mai sus, Curtea apreciază că pretențiile solicitate de reclamantă sunt neîntemeiate".

Considerentele citate ilustrează inechivoc faptul că instanța de apel s-a preocupat în rejudecare de cercetarea litigiului din perspectiva exclusiv a cauzei cererii reprezentate de actul adițional, fără a proceda la analizarea sa și prin prisma celeilalte cauze a cererii decelate, folosirea modului condițional - optativ, timpul perfect al verbelor "a solicita" și "a fi" în extrasul citat ilustrând fără putință de tăgadă din punct de vedere logic și gramatical împrejurarea că instanța de apel nu s-a considerat învestită și cu această cauză distinctă.

Aceeași concluzie a aprecierii instanței de apel asupra faptului că nu s-a considerat învestită cu cercetarea cererii din perspectiva cauzei reprezentate de contractul special nr. x, rezultă inclusiv din argumentul preliminar al curții de apel referitor la faptul că reclamanta a înțeles să formuleze "o acțiune în pretenții unitară, prin care solicită plata unei sume constând în contravaloarea onorariului pentru activitățile juridice prestate și care a fost calculat în baza unui alt algoritm de calcul decât cel agreat de părți în scris".

Or, argumentul este unul greșit din perspectiva cauzei cererii de chemare în judecată, cauză care astfel cum am ilustrat, a fost disociată de reclamantă în cererea sa de chemare în judecată, astfel încât tratarea unitară a cererii din perspectiva acestui element al cererii de chemare în judecată a echivalat tocmai cu încălcarea de către instanța de apel a principiului disponibilității reglementat de art. 9 C. proc. civ., potrivit celor anterior expuse.

Din această perspectivă ilustrată, criticile recurentei relative incidenței motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. în referire la art. 9 C. proc. civ. prin raportare la cauza cererii de chemare în judecată, sunt fondate.

Această încălcare a legii și omisiune de cercetare configurată au determinat pe cale de consecință, și o analiză doar parțială a fondului cauzei, lipsa de motivare invocată de recurentă din perspectiva cauzei cererii de chemare în judecată reprezentate de contractul special nr. x echivalând într-adevăr cu o necercetare a fondului cauzei din acest unghi de vedere, devenind așadar incident și motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. în partea circumscrisă de criticile aferente punctului C din motivele de recurs.

Așadar, în temeiul art. 488 pct. 5, 6 C. proc. civ., instanța de recurs apreciază că se impune admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate și trimiterea pricinii spre rejudecare pentru a se cerceta pricina și din perspectiva cauzei cererii reprezentate de doar contractul special nr. x, implicit evaluarea în raport de susținerile părților procesuale a excepției lipsei de interes a cererii de chemare în judecată configurate de această dată pe cauza juridică omisă.

Soluția se impune deoarece astfel cum am arătat, atât excepția lipsei de interes, cât și judecata pe fond a cererii au fost realizate de către instanța de apel, prin raportare doar la una dintre cele două cauze ale cererii de chemare în judecată, ele rămânând necercetate (în pofida existenței de critici concrete în apel) din perspectiva secundei cauze juridice decelate a actului de învestire a instanței de fond.

Pe cale de consecință, în rejudecarea menționată, evident în limitele procesuale care se configurează ale rejudecării, instanța de apel va evalua - în măsura în care nu se vor interpune eventuale diverse impedimente procesuale - inclusiv criticile din recurs afectate fondului raportului juridic - laolaltă cu apărările opuse lor de partea procesuală adversă - reunite sub cupola juridică a motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurentă, critici referitoare la necesitatea respectării în cauză a normelor juridice substanțiale indicate de recurentă a fi incidente.

Astfel, în ansamblul deciziei recurate (cercetate astfel cum am expus, de instanța de apel prin prisma doar a uneia din cele două cauze ale cererii invocate de reclamantă), curtea de apel s-a raportat corect la pretenția concretă a reclamantei, pe care a evidențiat-o în mod repetat:

"solicită plata unei sume constând în contravaloarea onorariului pentru activitățile juridice prestate", "În prezenta cauză, se solicită plata unui onorariu", "Așa cum s-a reținut mai sus, în petitul cererii de chemare în judecată, apelanta reclamantă a solicitat obligarea intimatei pârâte la plata onorariului datorat și neachitat".

Contrar aserțiunilor recurentei, instanța de apel a arătat clar și corect care este obiectul cererii de chemare în judecată, departajându-l în mod expres de interesul practic al acțiunii pe care de asemenea, l-a decelat (evident, din perspectiva unic cercetată a cauzei cererii reprezentate de actul adițional invocat a fi fost încheiat):

"În raport de obiectul cererii de chemare în judecată, reclamanta și-a justificat interesul practic care constă în obținerea unui titlu executoriu pentru o obligație necuprinsă în contractul de asistență acesta din urma bucurându-se deja de forța coercitivă a statului", în aceeași cheie de interpretare trebuind a fi citite și considerentele instanței de apel referitoare la ce anume ar dori reclamanta prin inițierea demersului judiciar pendinte.

Drept urmare a ansamblului argumentelor anterior expuse, instanța de recurs remarcă și faptul că criticile recurentei relative caracterului contradictoriu al considerentelor deciziei recurate din perspectiva confuziei invocat a fi fost realizate cu privire la obiectul cauzei, nu sunt fondate, premisa reținerii, grefării de către instanța de apel pe un alt obiect al cererii de chemare în judecată decât cel individualizat de reclamantă în temeiul principiului disponibilității, nefiind întrunită.

În egală măsură, nici secunda critică de contradictorialitate invocată de recurentă din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art.