Decizia nr. 2810/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Hotărârea pronunțată de instanța de fond 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 13.10.2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători și B., anularea Hotărârii nr. 52/16.01.2020 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, cu consecința respingerii solicitării doamnei judecător B. de apărare a reputației profesionale. 1.

Prin sentința civilă nr. 45 din 9 martie 2021, Curtea a respins, ca nefondată, excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii. A admis excepția lipsei de interes, invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii și, în consecință, a respins, ca lipsită de interes, acțiunea formulată de reclamantă. 2. Cererea de recurs Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei Curții de Apel Alba Iulia în vederea soluționării fondului. După ce a prezentat premisele cauzei, recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea este nelegală raportat la aplicarea și interpretarea greșită a prevederilor art. 40 din HCSM nr. 1073/2018 coroborate cu art. 53-54 ale Regulamentului aprobat prin HCSM nr. 1027/2012 raportat la art. 48 din Regulamentul CSM. Procedura descrisă de aceste regulamente trebuie coroborată cu prevederile art. 48 din Regulamentul CSM care stabilesc posibilitatea oricărei persoane de a ataca hotărârile Secțiilor la instanța de contencios administrativ. Limitarea acestei căi de atac la persoana judecătorului/procurorului vizat de hotărâre este nelegală, câtă vreme legea nu distinge în sensul reținut de instanța de fond. A mai apreciat recurenta că instanța a interpretat greșit prevederile art. 30 din Legea nr. 317/2004 raportat la jurisprudența ÎCCJ pronunțată cu privire la aplicarea acestui text de lege. Instanța a omis faptul că situația dedusă judecății este una atipică, îndepărtându-se de la situațiile analizate de ÎCCJ prin deciziile reținute de instanță, pentru că cererea doamnei judecător B. pune în discuție apărarea propriei reputații în detrimentul reputației sale, care, asemenător acesteia, se bucură de poziția de judecător având, însă, începând cu anul 2017, și calitatea de membru al CSM. Situația de față este una specială, determinată de materia specială pe care o pune în discuție, cariera magistratului, nu doar a celui care a formulat cererea de apărare a reputației profesionale, ci și a celui împotriva căruia s-a solicitat apărarea reputației. Nominalizarea sa în cuprinsul hotărârii atacate, de 14 ori, dublată de punerea la îndoială a propriei reputații prin caracterizarea conduitei sale ca fiind una culpabilă, trădează natură juridică a hotărârii, de act administrativ cu caracter individual cu dublu destinatar, atât titularul cererii de apărare a reputației profesionale și, în aceeași măsură, reclamanta, ca magistrat în sarcina căruia s-a stabilit vinovăția față de cererea doamnei B.. Instanța a interpretat și aplicat greșit și dispozițiile art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004, apreciind că aceste prevederi s-ar aplica strict în cazul hotărârilor pronunțate de plenul CSM, pentru că, atâta vreme cât textul art. 9 din Legea nr. 304/2004 nu distinge cu privire la persoana care ar putea ataca hotărârea secției CSM și, totodată, există un text de lege care în materia hotărârilor CSM stabilește că pot fi atacate de orice persoană interesată, atunci același raționament trebuie aplicat și în cazul hotărârilor Secțiilor CSM. Interpretarea instanței de fond trasează o diferență nejustificată între hotărârile CSM și cele ale Secțiilor CSM pronunțate în aceeași materie, fapt care ar putea conduce la situații discriminatorii. A mai suținut recurenta că instanța a interpretat greșit prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, reținând că acestea nu ar avea relevanță, pentru că, atâta vreme cât prin art. 9 din Legea nr. 304/2004 legiuitorul a înțeles să recunoască competența instanței de contencios administrativ de a analiza legalitatea hotărârilor CSM, atunci în mod evident trebuie admis faptul că în viziunea legiuitorului aceste hotărâri trebuie considerate veritabile acte administrative supuse cenzurii instanțelor de contencios administrativ. Aceasta înseamnă că și condiția interesului în promovarea acțiunii trebuie interpertată în concordanță cu prevederile Legii nr. 554/2004, care prevăd că noțiunea de interes legitim este o chestiune care ține de fondul litigiului care urmează a fi dezlegată pe baza probelor administrate. În concret, interesul său există câtă vreme, prin admiterea solicitării doamnei judecător B., îi este afectată propria carieră, afirmațiile sale fiind caracterizate ca fiind dăunătoare reputației unui alt magistrat. A mai apreciat recurenta că instanța a interpretat eronat prevederile art. 9 din Legea nr. 304/2004 din perspectiva imposibilității de obținere a unui folos prin promovarea prezentului demers, contrar principiului legalității, pentru că, în materia contenciosului administrativ, orice act se bucură de prezumția de legalitate până la momentul la care este revocat ori anulat de o instanță judecătorească. În realitate, inclusiv un eventual viitor demers de obținere de despăgubiri, demers la care face referire instanța de fond, ar trebui condiționat de verificarea prealabilă a legalității hotărârii secției pentru judecători. În caz contrar, o eventuală acțiune de acest gen ar trebui respinsă ca neîntemeiată, căci ar pune în discuție legalitatea unui act administrativ necontestat în termenul prevăzut de lege și care se bucură de prezumția de legalitate.

Apărările formulate. Recursul incident 3.1. Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile de drept material incidente în cauză în ceea ce privește excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii. 3.2. Odată cu întâmpinarea, în condițiile art. 491 raportat la art. 474 C. proc. civ., Consiliul Superior al Magistraturii a formulat recurs incident, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că instanța de fond a dispus în mod netemeinic și nelegal cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii. A arătat recurentul-pârât că formularea plângerii prealabile cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004 echivalează cu neparcurgerea procedurii plângerii prealabile și, totodată, cu neîndeplinirea unei dintre condițiile de exercitare a dreptului la acțiune. Recurenta-reclamantă a formulat plângere prealabilă împotriva Hotărârii nr. 52/16.01.2020 a secției pentru judecători din cadrul CSM la data de 16.07.2020, plângere ce a fost respinsă ca tardiv formulată în ședința secției pentru judecători din 24.09.2020. Termenul de 30 de zile pentru formularea plângerii prealabile, calculat conform art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, recurenta nefiind destinatarul hotărârii contestate, ar fi început să curgă de la data publicării acestei hotărâri pe site-ul CSM, respectiv 22.04.2020, moment obiectiv când cel mai târziu recurenta trebuia și putea să ia cunoștință de hotărârea contestată. Însă, în contextul Decretului nr. 195/16.03.2020, care a instituit starea de urgență pe teritoriul României pe o durată de 30 de zile începând cu 16.03.2020, și al Decretului nr. 240/14.04.2020, care a prelungit cu încă 30 de zile starea de urgență, până pe data de 14.05.2020, termenul de 30 de zile pentru formularea plângerii prealabile a început să curgă de la momentul încetării stării de urgență, respectiv 15.05.2020, și s-a împlinit pe data de 15.06.2020, aceasta fiind ultima zi în care se putea formula plângerea prealabilă împotriva hotărârii atacate. De la momentul publicării hotărârii pe site-ul CSM, 22.04.2020, orice persoană a putut lua cunoștință de conținutul hotărârii. A precizat recurentul că, fiind constatate mai multe erori materiale, hotărârea a fost retrasă de pe site, la data de 17.06.2020, procedându-se la îndreptarea acestora, conform art. 47 alin. (9) raportat la art. 22 alin. (9) din Regulamentul de organizare și funcționare a CSM aprobat prin HCSM nr. 1073/03.12.2018, cu modificările și completările ulterioare, prin procesul-verbal întocmit în aceeași zi. La data de 18.06.2020, hotărârea a fost republicată pe site-ul CSM, aspectele corectate neconducând la schimbarea conținutului actului atacat. Contrar celor reținute de prima instanță, termenul de 30 de zile pentru formularea plângerii prealabile nu a început să curgă de la data republicării hotărârii pe site-ul CSM, îndreptarea erorilor materiale și republicarea hotărârii neavând niciun efect cu privire la data publicării hotărârii pe site-ul CSM la data de 22.04.2020 și nici cu privire la termenul de 30 de zile pentru formularea plângerii, neputându-se aprecia că ar începe să curgă un nou termen pentru formularea plângerii prealabile. De asemenea, termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 s-a împlinit la data de 15.06.2020, anterior chiar momentului retragerii hotărârii de pe site în vederea îndreptării erorilor materiale, 17.06.2020.

Decizia instanței de recurs Înalta Curte constată că ambele recursuri vizează soluționarea de către instanța fondului a două excepții, respectiv excepția lipsei interesului și excepția inadmisibilității acțiunii pentru tardivitatea formulării procedurii prealabile. În raport cu dispozițiile art. 248 C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, primează analiza recursului incident formulat de Consiliul Superior al Magistraturii vizând soluția dată asupra excepției inadmisibilității acțiunii. În analiza recursului incident, instanța de recurs are în vedere cele statuate prin Decizia nr. 14/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a statuat că, în aplicarea unitară a dispozițiilor art. 472 și art. 491 C. proc. civ., apelul sau recursul incident nu poate fi limitat la obiectul apelului sau recursului principal, ci poate viza orice alte soluții cuprinse în dispozitivul hotărârii atacate și/sau considerentele acesteia. Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul incident este fondat, instanța de fond interpretând eronat dispozițiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 din punct de vedere al momentului la care s-a împlinit termenul pentru formularea plângerii prealabile, astfel că recursul principal, referitor la soluția instanței de fond asupra excepției lipsei de interes, nu se mai impune a fi analizat, urmând a fi respins. 4.1. Înalta Curte reține că Hotărârea nr. 52 din 16 ianuarie 2020 emisă de secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii reprezintă un act administrativ cu caracter individual, fiind emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, și adresat unei persoane determinate. Aspect corect reținut de prima instanță, recurenta-reclamantă A. este un terț față de hotărârea contestată, nefiind destinatarul acesteia. Conform art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, "Este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept. Plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale, se va introduce în termen de 30 de zile din momentul în care persoana vătămată a luat cunoștință, pe orice cale, de conținutul actului. Pentru motive temeinice, plângerea prealabilă se poate formula și peste termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de 6 luni de la data la care a luat cunoștință, pe orice cale, de conținutul acestuia. Termenul de 6 luni prevăzut în prezentul alineat, precum și cel prevăzut la alin. (1) sunt termene de prescripție." Art. 2 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 554/2004 prevede că plângere prealabilă reprezintă cererea prin care se solicită autorității publice emitente sau celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia. 4.2. În cazul hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii, publicarea acestora pe site-ul instituției reprezintă momentul obiectiv de la care orice persoană interesată se presupune că a luat/putea lua cunoștință de conținutul acestora și, corelativ, începe să curgă termenul pentru formularea plângerii prealabile. Aspect necontestat, hotărârea ce face obiectul acțiunii a fost publicată pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii la data de 22.04.2020. Însă, instanța de fond a reținut că, sub aspectul începerii termenului prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, relevantă este data de 18.06.2020, când hotărârea a fost republicată urmare a constatării unor erori materiale constatate ulterior momentului inițial al publicării acesteia, din 22.04.2020. Înalta Curte, analizând procesul-verbal de îndreptare a erorilor materiale strecurate în cuprinsul Hotărârii nr. 52/16.01.2020 a secției pentru judecători și erorile materiale evidențiate în forma inițială a hotărârii, găsește neîntemeiate aprecierile instanței de fond, avându-se în vedere că, într-adevăr, după cum a precizat recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, aspectele corectate nu au schimbat în niciun fel conținutul actului atacat. Se constată că erorile materiale corectate au constat în înlocuirea unor cuvinte scrise fără diacritice, adăugarea sau eliminarea unor ghilimele sau unor virgule, îndreptarea unor nume proprii scrise fără majusculă de început, înlocuirea unor prepoziții, adăugarea unor articole genitivale, îndreptare care a fost efectuată în conformitate cu procedura prevăzută de art. 47 alin. (9) raportat la art. 22 alin. (9) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii aprobat prin HCSM nr. 1073/2018. Deci, termenul prevăzut de lege pentru formularea plângerii prealabile a început să curgă la data de 22.04.2020, data publicării hotărârii pe site-ul CSM, republicarea hotărârii în forma recorectată la data de 18.06.2020 neputând produce efecte juridice, în sensul că ar începe să curgă un nou termen pentru formularea plângerii. Nu se poate considera, după cum argumentează recurenta-reclamantă prin întâmpinarea la recursul incident, că abia la data de 18.06.2020, data republicării, hotărârea ar fi putut fi cunoscută în forma sa completă, de vreme ce erorile materiale care au fost îndreptate erau erori materiale evidente, care nu au schimbat cu nimic forma, conținutul și înțelesul actului. De altfel, se impune a fi reținut aspectul învederat de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, în sensul că termenul de 30 de zile s-a împlinit la data de 15.06.2020 (fiind prelungit în condițiile stării de urgență), anterior chiar momentului la care a fost retrasă hotărârea de pe site în vederea îndreptării erorilor materiale, 17.06.2020, astfel că recurenta-reclamantă nu se putea prevala de republicarea hotărârii pentru a dovedi respectarea termenului plângerii prealabile. Prin urmare, în mod corect plângerea prealabilă formulată de recurenta-reclamantă A. a fost respinsă ca tardiv formulată în Ședința secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii din data de 24.09.2020. Procedura prealabilă este reglementată ca o condiție specială, obligatorie, de exercitare a dreptului la acțiune, ca un fine de neprimire a acțiunii, și este obligatorie, neîndeplinirea acesteia sau îndeplinirea cu nerespectarea termenului prevăzut de lege afectând însuși dreptul la acțiune în contencios administrativ și fiind sancționată cu respingerea cererii ca inadmisibile, în acord cu art. 7 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 193 alin. (1) C. proc. civ. Or, în raport cu actele dosarului, în cauză, nu a fost îndeplinită această cerință obligatorie, reclamanta adresându-se cu plângere prealabilă cu nerespectarea termenului prevăzut de lege. 4.3. Pe lângă cele arătate, în ceea ce privește argumentele recurentei-reclamante în sensul că publicarea actului pe site-ul autorității nu ar putea constitui nici măcar o prezumție relativă de cunoaștere a existenței actului, Înalta Curte reține, în raport cu circumstanțele factuale ale cauzei, că recurenta-reclamantă A., în calitate de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a fost prezentă în ședința din 16.01.2020 și s-a abținut de la votul prin care fost soluționată cererea privind apărarea reputației profesionale formulate de doamna judecător B.. Deci, cu atât mai mult, recurenta cunoștea soluția dată asupra cererii de apărare a reputației profesionale și, dacă se considera vătămată de actul emis de secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, putea să urmărească emiterea și publicarea hotărârii. Prin urmare, în mod eronat prima instanță a apreciat că procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a fost respectată în cauză. 4.4. Față de cererea recurentului-pârât Consiliul Superior al Magistraturii de obligare a recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de taxa judiciară de timbru pentru recurs, Înalta Curte, reținând culpa procesuală a recurentei-reclamante, în temeiul art. 453 C. proc. civ., o va admite. 4.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul reclamantei, va admite recursul incident, va casa hotărârea recurată și, în rejudecare, va admite excepția inadmsibilității acțiunii invocată de pârât, va respinge acțiunea reclamantei, ca inadmisibilă, și va obliga recurenta-reclamantă la plata sumei de 100 RON cheltuieli de judecată către recurentul-pârât.