ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2088/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Pitești sub dosar nr. x/2019 reclamantele A. și B. în contradictoriu cu pârâții Ministrul Justiției și Ministerul Justiției au solicitat instanței următoarele: -obligarea la emiterea unui ordin/decizie în mod individual prin care să se stabilească sumele reprezentând diferențele salariale la care sunt îndreptățite, urmare a emiterii Ordinelor nr. 2066/C/24.05.2018 și nr. 89/C/4.01.2019, cu plata de îndată a întregii sume, la care să se aplice dobânda legală până la data plății efective; -în temeiul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor de natură salarială restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției. Prin sentința nr. 137/F-CONT/2019, Curtea de Apel Pitești a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Alba Iulia. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia la data de 28.10.2019. 1.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel Alba Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 7 din 27 ianuarie 2020, a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată din oficiu și, pe cale de consecință, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâții Ministrul Justiției și Ministerul Justiției, ca inadmisibilă. În argumentele expuse în susținerea soluției, istanța a reținut că reclamantele nu au făcut dovada că anterior formulării acțiunii s-au adresat pârâților cu o cerere de emitere a unui ordin având conținutul menționat în petitul cererii de chemare în judecată, astfel că nu există niciun refuz de soluționare a cererii din partea pârâților, care să fie supus cenzurii instanței de contencios administrativ. A mai reținut instanța că, în prezenta acțiune reclamantele nu sunt persoane vătămate în înțelesul Legii nr. 554/2004, astfel că acțiunea în contencios administrativ a acestora este inadmisibilă. 1.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 7 din 27 ianuarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal, au promovat recurs reclamantele A. și B., în condițiile art. 483 C. proc. civ. După prezentarea contextului raportului juridic, reinterând susținerile din actiunea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel, recurentele au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. În cuprinsul memoriului de recurs, recurentele-reclamante au arătat că în mod eronat instanța de fond a respins acțiunea, ca inadmisibilă, în condițiile în care au invocat excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 3/2019, față de solicitarea de a se dispune plata integrală și de îndată a sumelor la care sunt îndreptățite. În opinia reclamantelor, hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică. În drept, sunt invocate dispozițiile Legii nr. 554/2004, art. 16, 44 și 115 din Constituția României și art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO. 1.

Apărările formulate în cauză Legal citat, intimatul-pârât Ministerul Justițieiei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, pe cale de excepție, nulității recursului iar pe fond a solicitata respingea recursului ca nefondat. 1.

Procedura de soluționare a recursului În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția din 13 mai 2020 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 6 aprilie 2022, cu citarea părților. În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar și față de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reține că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. În prealabil, Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente și concludente, recurentele reclamante reiterează sub o altă formă considerentele prezentate prin apărările formulate la instanța fondului fără a dezvolta un raționament juridic pentru care apreciază că sentința recurată este neîntemeiată, fără a aduce reale critici modului în care curtea de apel a soluționat prezenta cauză, fiind nemulțumite de fapt de soluția pronunțată de aceasta. Obiectul acțiunii în contencios administrativ este configurat de prevederile exprese art. 1 alin. (1) și art. 8 din Lege nr. 554/2004, în sensul că persoana care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ sau prin refuzul rezolvării unei cereri adresate unei autorități publice poate sesiza instanța de contencios administrativ pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei cauzate Astfel, așa cum reiese din actele și lucrările dosarului, prin Ordinul nr. 2066/C/2018 a Ministerului Justiției s-a stabilit că în perioada 09.04.2015-30.11.2015 indemnizațiile de încadrare brute lunare ale judecătorilor se vor calcula în funcție de valoarea de referință sectorială de 421,36 RON, iar în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 în funcție de valoarea de referință de 463,5 RON. Potrivit art. 3 plata drepturilor salariale se va realiza pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018 după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției. În temeiul acestui ordin a fost emis Ordinul nr. 35/C/2019 privind drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanțelor de judecată din circumscripția Curții de Apel Alba Iulia. Prin acțiunea formulată reclamantele au solicitat obligarea pârâților la emiterea unui ordin/decizie în mod individual prin care să se stabilească sumele reprezentând diferențele salariale la care sunt îndreptățite, urmare a emiterii Ordinelor nr. 2066/C/24.05.2018 și nr. 89/C/04.01.2019, cu plata de îndată a întregii sume, la care să se aplice dobânda legală până la data plății efective. Potrivit art. 8 alin1 din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă. Așadar, în contenciosul administrativ, cererea privind recunoașterea unui drept sau a unui interes legitim și repararea pagubei cauzate este subsecventă cererii îndreptate împotriva unui act administrativ tipic sau asimilat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 . Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, iar potrivit art. 2 alin. (2) din același act normativ, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal. Or, este mai mult decât evident că reclamantele nu au făcut dovada că anterior formulării acțiunii s-au adresat pârâților cu o cerere de emitere a unui ordin având conținutul menționat în petitul cererii de chemare în judecată, astfel că nu există niciun refuz de soluționare a cererii din partea pârâților, care să fie supus cenzurii instanței de contencios administrativ. Așadar, ceea ce s-a reproșat instanței de fond nu pote fi reținut, în condițiile în care dispozițiile alin. (5) ale art. 9 din Legea nr. 554/2004 trebuie interpretate coroborat cu celelalte dispoziții referitoare la obiectul acțiunii în contencios administrativ, mai sus redate, în sensul că obiectul principal al acțiunii poate consta în analiza legalității refuzului rezolvării cererilor de emitere a unui act administrativ cu consecința obligării autorității la emiterea unui administrativ, nefiind de conceput, așa cum s-a arătat și anterior, a se solicita doar recunoașterea dreptului pretins. Din perspectiva celor expuse, cum nici unul din motivele de recurs nu se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1), (8) C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul promovat în cauză ca nefondat.