ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5613/2021

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia la data de 24.09.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători, solicitând pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună:

- anularea parțială a Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, secția de Judecători nr. 412/24.03.2020, în ceea ce privește art. 2 privind respingerea cererii formulate de reclamantă de continuare a activității la Curtea de Apel Cluj, în acord cu prevederile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data de 1 ianuarie 2018.

- admiterea în integralitate a cererii formulate de reclamantă la data de 10.02.2020, respectiv continuarea activității la Curtea de Apel Cluj, în acord cu prevederile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data de 1 ianuarie 2018, începând cu data formulării cererii.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 202 din 7 decembrie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În esență, a arătat că în Hotărârea CSM atacată nu se indică motivele pentru care, deși cererea sa de continuare a activității profesionale la instanța ierarhic superioară a fost formulată în temeiul art. 51 din Legea nr. 303/2004 (forma în vigoare la data numirii în funcția de conducere), această cerere a fost respinsă în temeiul unui alt text de lege, respectiv dispozițiile art. 110 din Legea nr. 303/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 242/2018, care reglementează transferul magistraților.

Cu toate că la fond a invocat nemotivarea hotărârii CSM atacate, prima instanță nu a răspuns acestui motiv al acțiunii, ci și-a însușit argumentația pârâtului CSM, apreciind legalitatea și temeinicia acesteia prin aplicarea altui text legal, respectiv art. 53 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 242/2018, decât art. 110 din Legea nr. 303/2004, reținut în hotărârea atacată.

Procedând în această manieră, a apreciat că hotărârea instanței de fond conține motive contradictorii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cu referire la motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a considerat că în mod nelegal instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 si ale art. 110 din Legea nr. 303/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 242/2018, apreciind că în caz contrar legea ar ultraactiva.

Contrar interpretării instanței de fond, a considerat că legea aplicabilă situației sale este cea în vigoare la data numirii în funcția de conducere (01.01.2018), aceasta trebuind aplicată în scopul producerii de efecte juridice.

Chiar dacă a promovat concursul de grad profesional ulterior modificării legii, în această situație particulară, legea trebuie aplicată în scopul de a se da eficienta concursului de promovare coroborat cu beneficiul oferit de dispozițiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

În continuare, a susținut că la momentul adoptării Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, secția de Judecători nr. 412/24.03.2020, decizia luată sub aspectul contestat, nu a fost adoptată cu unanimitate, ci cu majoritatea voturilor membrilor prezenți, dovedind că interpretarea sa nu este una izolată. Mai mult, și ulterior datei de 18.10.2018 când a intervenit modificarea dispozițiilor Legii nr. 303/2004 prin Legea nr. 242/2018, CSM a aplicat în mai multe rânduri, unor cereri similare formulate de alți magistrați, dispozițiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 în forma în vigoare la data numirii în funcție, sens în care a anexat Hotărârile CSM nr. 1484 și nr. 1485 din data de 7 noiembrie 2019.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motive contradictorii, din considerente reieșind foarte clar că a fost analizată critica reclamantei privind o pretinsă nemotivare a actului administrativ atacat.

Nemotivarea unui act administrativ implică lipsa unui temei juridic și a unei argumentații în baza cărora autoritatea administrativă emite un act administrativ. Or, din cuprinsul Hotărârii secției pentru judecători se poate observa că cererea reclamantei a fost respinsă cu invocarea și aplicarea prevederilor art. 51 alin. (1) și art. 110 din Legea nr. 303/2004, situație care a fost analizată de prima instanță și confirmată din punct de vedere al legalității.

Cu referire la motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., consideră că instanța de fond a aplicat și interpretat corect dispozițiile legale incidente, reținând că respingerea cererii recurentei-reclamante în temeiul prevederilor art. 51 alin. (1) și art. 110 din Legea nr. 303/2004, cu modificările ulterioare, a fost motivată și justificată.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

Prin rezoluție a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 17 noiembrie 2021, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Reclamanta A. a investit instanța de contencios administrativ cu o cerere de anulare parțială a Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, secția de Judecători nr. 412/24.03.2020, în ceea ce privește art. 2 privind respingerea cererii de continuare a activității la Curtea de Apel Cluj, în acord cu prevederile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data de 1 ianuarie 2018.

Prin actul administrativ atacat, la art. 1 a fost dispusă eliberarea reclamantei A. din funcția de vicepreședinte al Tribunalului Cluj, începând cu data de 01.04.2020, ca urmare a demisiei, iar la art. 2 a fost respinsă cererea reclamantei de continuare a activității la Curtea de Apel Cluj, cerere formulată în temeiul dispozițiilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările ulterioare.

Prima instanță a respins acțiunea reclamantei reținând, în esență, că este vorba de instituții juridice diferite, de promovare în funcții de conducere, și respectiv de promovare în funcții de execuție, iar concursurile la care a participat reclamanta au fost date în anii 2017 și 2019, deci înainte și după intrarea în vigoare a Legii nr. 242/2018 care a adus modificări Legii nr. 303/2004. Or, pentru fiecare din aceste instituții trebuie aplicată legea în forma în vigoare la data promovării examenului, iar pentru promovarea la instanța superioară sunt aplicabile noile dispoziții ale Legii nr. 303/2004.

Nemulțumită de soluția primei instanțe, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., susținând, în primul rând, că hotărârea primei instanțe cuprinde motive contradictorii, iar în al doilea rând, că în mod nelegal instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 si ale art. 110 din Legea nr. 303/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 242/2018,

2.1.1 Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Deși aparent am fi în prezența unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Este însă important de reținut că judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluția este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument. Din aceste considerente nu pot fi reținute criticile recurentei-reclamante cu privire la faptul că actul administrativ atacat nu conține motivele detaliate pentru care i s-a respins cererea sau că deși a invocat nemotivarea hotărârii CSM atacate, instanța de fond nu a răspuns acestui motiv al acțiunii, apreciind legalitatea acesteia prin aplicarea altui text legal, respectiv art. 53 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 242/2018.

Analizând hotărârea pronunțată de prima instanță, Înalta Curte constată că aceasta îndeplinește exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Chiar dacă soluția și argumentarea expusă de judecătorul fondului o nemulțumesc pe recurenta-reclamnată, în cauză nu se identifică motive contradictorii, astfel cum susține aceasta. Prin urmare, instanța de control judiciar nu poate reține incidența acestui motiv de casare invocat.

2.1.2 Cu referire la motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că și acesta este nefondat, apreciind că soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate.

Prin memoriul de recurs recurenta - reclamantă a susținut că legea aplicabilă speței este cea în vigoare la data numirii în funcția de conducere (01.01.2018), respectiv art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 242/2018.

Înalta Curte nu poate primi această interpretare întrucât promovarea pe loc la Curtea de Apel Cluj a recurentei-reclamante s-a realizat la data de 06.02.2020 prin Hotărârea secției de judecători nr. 110/6.02.2020 care a validat rezultatele concursului organizat la data de 15.12.2019.

În acord deplin cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar constată că, solicitarea recurentei-reclamante de continuare a activității la Curtea de Apel Cluj, este lipsită de temei juridic, raportat la data formulării cererii, februarie 2020, dată la care dispozițiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 242/2018 nu mai prevedeau posibilitatea ca la încetarea mandatului de conducere, judecătorul să revină la o altă instanță unde are dreptul să funcționeze.

În mod corect, a reținut prima instanță și faptul că în cuprinsul Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, secția de Judecători nr. 412/24.03.2020 s-a făcut trimitere la prevederile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 242/2018 și că această formă este aplicabilă numai cererii de eliberare a recurentei-reclamantei din funcția de vicepreședinte al Tribunalului Cluj, ca urmare a demisiei.

Astfel, în ceea ce privește cererea de continuare a activității la Curtea de Apel Cluj, se observă că obținerea gradului profesional superior în urma concursului de promovare în funcții de execuție susținut ulterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 242/2018, cum este și cazul recurentei-reclamante, nu îi conferă dreptul de a funcționa efectiv la instanța superioară prin instituția transferului, conform art. 60 din Legea nr. 303/2004 și nici prin instituția continuării activității la o altă instanță, conform art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, acest drept fiind dobândit numai în urma parcurgerii unui nou concurs de promovare efectivă la instanța superioară.

Prin urmare, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe este la adăpost de criticile recurentei-reclamante, fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din același act normativ, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 202 din 7 decembrie 2020 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 noiembrie 2021.