Decizia nr. 6055/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 666/2019 a Curții de Apel București

Cadrul procesual Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 15.06.2018, contestatoarea A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, anularea rezoluției de clasare nr. 858/1J/431/DIJ/2018/11.05.2018, și cercetarea disciplinară a doamnelor judecător B., C., D. și E. din cadrul Curții de Apel Alba Iulia, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r), s) teza a II-a și t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și atragerea răspunderii disciplinare, după caz, potrivit art. 98 alin. (1) din același act normativ.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 666 din data de 21 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta A. S.A. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate. Temeiul de drept al cererii de recurs îl reprezintă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susținând recurenta că hotărârea recurată este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. În ce privește admisibilitatea recursului, arată recurenta că la data de formulării contestației, 15.06.2018, exista un vid legislativ atât în ceea ce privește calea de atac împotriva rezoluției de clasare cât și calea de atac împotriva hotărârii de fond urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 397/03.07.2014 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a sintagmei "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii constatându-se că aceasta este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege. Cum dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituția României dispun că dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă în acest interval Parlamentul sau Guvernul nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, pe durata acestui termen dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Prin urmare, apreciază recurenta că în perioada 16 iulie 2014 - 30 august 2014 dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice în data de 31 august 2014 întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea legii. Susține recurenta că existența acestui vid legislativ și aplicarea legii prin analogie nu se circumscriu prevederilor art. 27 din C. proc. civ. pentru a se putea susține că dispozițiile art. 45 1 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 se aplică doar proceselor începute ulterior intrării în vigoare a aliniatului 6 al art. 45 1 după cum arată norma de drept intertemporal. Întrucât legiuitorul a reglementat peste termen ceea ce trebuia să reglementeze în intervalul 16.07.2014 - 31.08.2014 susține recurenta că normele art. 45 1 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, întrucât vin și completează vidul legislativ, se aplică inclusiv hotărârilor pronunțate după intrarea în vigoare a Legii nr. 234/2018 în procesele aflate pe rol, pornite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 234/2018, înțelege să formuleze și cerere de sesizare a ÎCCJ în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. În ce privește recursul formulat, se susține că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod eronat dispozițiile art. 99 lit. o), r), s), t) și art. 99 1 din Legea nr. 303/2004 În opinia recurentei, prima instanță nu a arătat care sunt acele hotărâri judecătorești la care Inspecția Judiciară trebuie să se raporteze pentru a îndeplini procesul de verificare și a emite o rezoluție onestă și imparțială; prima instanță nu a observat faptul că magistrații ce au judecat litigiile sale nu au dat răspunsuri la cererile formulate și la alte aspecte sesizate (în contestația în anulare încadrată arbitrar cu punerea la adăpost de analiză și motivare, iar în revizuire nu dau niciun răspuns la argumentele recurentei referitoare la limitele investirii instanței de apel, nu lămuresc aspectul de instanță sesizat și care constă într-un dubiu legat de existența cererii subsidiare, și vin cu o motivare vădit contrară raționamentului juridic ce pune sub semnul întrebării prestigiul justiției referitoare la interpretarea și aplicarea Deciziei ÎCCCJ nr. 1954 din 30 mai 2014 pe care își argumentează considerentele referitoare la pronunțarea implicită pe excepția nulității apelului). De asemenea, prima instanță în mod eronat a reținut că "la momentul efectuării cercetărilor, dosarul la care se referea sesizarea se afla pe rolul instanței de recurs, fiind în curs de soluționare calea de atac exercitată de reclamanta petiționară", întrucât societatea nu a declarat recurs pentru că nu a avut posibilitatea legală de a declara recurs, decizia pronunțată de doamnele judecător B. și C. în dosarul nr. x/2015 fiind definitivă. Mai arată recurenta că prima instanță a preluat apărările Inspecției Judiciare fără să observe apărarea recurentei ce viza faptul că o analiză din punct de vedere administrativ poate duce la aplicarea unei sancțiuni disciplinare care, potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. are efecte asupra unei hotărâri fiind deschisă calea revizuirii.

Apărările intimatei Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca inadmisibil.

Cererea de sesizare a Înaltei Curți de casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. La data de 18 februarie 2020 recurenta A. S.A. depune cerere se sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 45 1 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii raportat la: i) dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. ii) dispozițiile art. 27 din C. proc. civ. în sensul de a se stabili dacă art. 45 1 alin. (6) adoptat prin art. I pct. 41 din Legea nr. 234/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și intrat în vigoare la data de 11 octombrie 2018 se circumscrie sau nu: - dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., și - dispozițiilor art. 27 din C. proc. civ. referitor la posibilitatea atacării cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal inclusiv a hotărârilor Curții de Apel București de respingere a contestației pronunțate după intrarea în vigoare a Legii nr. 234/2018 în procesele aflate pe rol, pornite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 234/2018, având în vedere faptul că art. I pct. 41 din Legea nr. 234/2018 completează vidul legislativ lăsat de încetarea efectelor juridice începând cu data de 31 august 2014, a dispoziției "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 care a fost declarată neconstituțional în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege, urmare admiterii excepției de neconstituționalitate și neintervenirea legiuitorului în termenul de 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale nr. 397 publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, avându-se în vedere, după caz, și faptul că rezoluția inspectorului judiciar nr. x/2018 a fost confirmată de către inspectorul-șef pe calea recursului grațios, potrivit răspunsului inspectorului-șef din data de 20 iunie 2018 prin care ne-a comunicat că "Inspecția Judiciară își menține punctul de vedere exprimat anterior cu privire la aspectele sesizate de dumneavoastră". În cuprinsul cererii de sesizare, recurenta A. S.A. redă condițiile prevăzute de lege pentru admiterea sesizării și arată că la data înregistrării contestației împotriva rezoluției de clasare - 15.06.2018 - exista un vid legislativ atât în ceea ce privește calea de atac împotriva rezoluției de clasare cât și calea de atac împotriva hotărârii pronunțate la fond urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 397/03.07.2014 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a sintagmei "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii constatându-se că aceasta este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege. Conform art. 147 alin. (1) din Constituția României dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Prin urmare, apreciază recurenta că în intervalul 16 iulie 2014 - 30 august 2014 dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice în data de 31 august 2014 întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea legii. Față de această împrejurare cu respectarea dispozițiilor art. 5 alin. (3) din C. proc. civ. s-a aplicat prin analogie și în cazul rezoluției de clasare art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii care reglementa dispozițiile de procedură referitoare la atacarea rezoluției de respingere a sesizării. Mai arată recurenta că Soluția de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017 de secția de contencios administrativ și fiscal a ÎCCJ se aplică în toate cazurile de până la 11 octombrie 2018, data intrării în vigoare a noilor dispoziții ale Legii nr. 317/2004 prin Legea nr. 234/2018. Astfel nu se poate susține, așa cum susține Inspecția Judiciară, ca fiind aplicabile în prezenta cauză dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. întrucât în prezenta cauză "legea veche" lipsește cu desăvârșire. Susține recurenta că existența acestui vid legislativ și aplicarea legii prin analogie nu se circumscriu prevederilor art. 27 din C. proc. civ., iar în opinia sa, dispozițiile art. 45 1 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 referitoare la calea de atac a recursului, vine și completează vidul legislativ lăsat de Decizia CCR nr. 394/2014 se aplică inclusiv hotărârilor pronunțate după intrarea în vigoare a Legii nr. 234/2018, în procesele aflate pe rol pornite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 234/2018. Concluzionează recurenta că recursul formulat de aceasta este admisibil întrucât hotărârea atacată a fost pronunțată la data de 21 februarie 2019, dată la care era în vigoare art. 45 1 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 privvind Consiliul Superior al Magistraturii. II. Considerentele asupra cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Analizând cerere de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la aspectele de drept astfel cum au fost formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte urmează să o respingă. Potrivit dispozițiilor art. 519 din C. proc. civ.: "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată." Procedura reglementată de textul de lege anterior citat reclamă verificarea, de către completul de judecată învestit cu această chestiune incidentală, a condițiilor de admisibilitate a sesizării formulate într-o cauză pendinte. Condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decelate din cuprinsul art. 519 C. proc. civ. sunt următoarele: - existența unei chestiuni de drept; - chestiunea de drept să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță; - chestiunea de drept să fie esențială, în sensul că, de lămurirea ei depinde soluționarea pe fond a cauzei; noțiunea de "soluționare pe fond" trebuie înțeleasă în sens larg, incluzând nu numai problemele de drept material, ci și pe cele de drept procesual, cu condiția ca de rezolvarea acestora să depindă soluționarea pe fond a cauzei (în aceste sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia nr. 1/2013, pronunțată în dosarul nr. x/2013); - chestiunea de drept să fie nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii. În esență, prin cererea de sesizare formulată de recurenta-reclamantă, se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept dacă modificările aduse Legii nr. 317/2004 la data de 11 octombrie 2018 prin Legea nr. 234/2018, respectiv dacă noul articol introdus 45 1 , în special alin. (6) al acestui nou articol introdus care dispun că "Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în termen de 15 zile de la comunicare" se aplică și acțiunilor formulate înainte de modificarea legii, respectiv înainte de 11 octombrie 2018 în raport de faptul că prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 394/2014 s-a admis excepția de neconstituționalitate a sintagmei "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Cu privire la chestiunea de drept invocată, Înalta Curte constată că cererea formulată de recurenta reclamantă nu vizează o dezlegare de principiu, ci urmărește soluționarea cauzei. Astfel, instanța de fond a respins acțiunea recurentei-reclamante ca neîntemeiată, iar ca urmare a cererii de sesizare formulată de către recurentă, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ar trebui să stabilească dacă modificările aduse Legii nr. 317/2004 prin Legea nr. 234/2018 se aplică și acțiunilor formulate înainte de data modificării, respectiv înainte de data de 11 octombrie 2018. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că deși art. 519 C. proc. civ. nu definește noțiunea de "chestiune de drept", însă, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale. Finalitatea demersului constă în împiedicarea apariției unei jurisprudențe neunitare în materie, împrejurare care se analizează inclusiv prin intermediul criteriului noutății chestiunii de drept. Prin urmare, Înalta Curte constată că cerința ca de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluționarea pe fond a cauzei, nu este îndeplinită. Pentru ca mecanismul procedural reglementat prin art. 519 din C. proc. civ. să nu fie deturnat de la scopul firesc al unificării practicii judiciare și utilizat pentru tranșarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanței de trimitere, Înalta Curte a arătat constant că în sesizare trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul soluționării în principiu a chestiunii de drept. În speță, recurenta-reclamantă solicită lămuriri privind interpretarea și aplicarea unor dispoziții legale care nu comportă o reală dificultate, o aplicare corectă a prevederilor incidente în vederea soluționării cauzei presupunând doar realizarea de către instanța de judecată a unei analize corelate a prevederilor legale incidente circumstanțelor factuale reținute. Nu este vorba, așadar, de identificarea unor texte de lege lacunare ori controversate care să necesite interpretarea printr-o hotărâre prealabilă, rămânând atributul exclusiv al completului de judecată să soluționeze cauza cu judecata căreia a fost învestit, aplicând, în acest scop, regulile de interpretare a actelor normative. Pentru aceste considerente, întrucât cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu privește o chestiune de drept nouă, interpretarea textelor de lege neridicând dificultăți de înțelegere sau aplicare a conținutului lor, de natură a crea practică judiciară neunitară, Înalta Curte va respinge cererea formulată de recurenta-reclamantă A. SA III. Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimatei și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Prin cererea formulată la data de 15 iunie 2018, recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu examinarea legalității Rezoluției de clasare nr. x/2018/11.05.2018 emise de Inspecția Judiciară. În raport de data formulării cererii de chemare în judecată împotriva Rezoluției de clasare nr. x/2018/11.05.2018 respectiv data de 15 iunie 2018, Înalta Curte va analiza admisibilitatea căii de atac formulată, în raport de legea în vigoare la data de 15 iunie 2018. În acest sens, Înalta Curte va avea în vedere dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu dispozițiile art. 27 C. proc. civ. Principiul legalității căilor de atac este consacrat în art. 129 din Constituția României, potrivit căruia căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești pot fi exercitate în condițiile legii. Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, nefiind permisă altor mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei. În raport de normele procedurale mai sus enunțate, se constată că o cale de atac poate fi declarată doar în situația în care aceasta este prevăzută de legea sub care a început procesul, concluzie ce rezultă, de altfel, și din dispozițiile art. 25 alin. (1) C. proc. civ. ce instituie principiul supraviețuirii legii vechi: "(1) Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi". În prezenta cauză, Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamanta A. S.A. la data de 15 iunie 2018, dată la care Legea nr. 317/2004 nu prevedea calea de atac a recursului împotriva hotărârii pronunțate în fond de Curtea de Apel București. În acest sens, dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 - forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată (15 iunie 2018) prevedeau: "(7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă". În atare situație, recursul formulat de recurenta-reclamantă A. S.A. este inadmisibil. Analizând sentința de fond din această perspectivă, Înalta Curte constată că aceasta este definitivă, având în vedere prevederile art. 47 din Legea nr. 317/2004 (forma în vigoare la data de 15 iunie 2018), conform cărora: "(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată: a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii; b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă; c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii. (2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege. (3) Rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef. Inspectorul-șef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef. (4) Rezoluția inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-șef, în scris și motivat, acesta putând dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, una din soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c). (5) Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile. (6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt: a) respingerea contestației; b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare. (7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă". Exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Astfel, conform dispozițiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. și ale art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, se constată că hotărârea recurată, prin care a fost respinsă plângerea împotriva rezoluției de clasare, este definitivă (irevocabilă, în formularea Legii nr. 317/2004). În acest sens, trebuie menționat că, potrivit art. 8 din Legea nr. 76/2012, "De la data intrării în vigoare a C. proc. civ., referirile din cuprinsul actelor normative la hotărârea judecătorească "definitivă și irevocabilă" sau, după caz, "irevocabilă" se vor înțelege ca fiind făcute la hotărârea judecătorească "definitivă". Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege". Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului". În cauză, recurenta A. S.A. a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispozițiilor menționate, este definitivă. Nu pot fi primite susținerile recurentei ce vizează admisibilitatea recursului în raport de faptul că exista un vid legislativ atât în ceea ce privește calea de atac formulată împotriva rezoluției de clasare cât și calea de atac împotriva hotărârii de fond urmare a Deciziei Curții Constituționale a României nr. 397 din 3 iulie 2014. Observă Înalta Curte că prin Decizia nr. 397/2014, Curtea Constituțională a decis: "Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de F. în Dosarul nr. x/2013 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege". Prin urmare, această decizie a constatat neconstituționalitatea unei norme juridice ce nu permitea formularea contestației împotriva Rezoluției de clasare emisă de Inspecția Judiciară. Prin această decizie nu s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 care nu permitea calea de atac a recursului împotriva hotărârii pronunțate de Curtea de Apel București. În cauză, se pune problema admisibilității căii de atac a recursului formulat împotriva hotărârii Curții de Apel București în raport de legea în vigoare la data formulării acestei căi de atac, și nu a admisibilității formulării plângerii împotriva Rezoluției de clasare emisă de Inspecția Judiciară. Amintește Înalta Curte că dispoziția art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 au fost modificate prin art. I pct. 47 din Legea nr. 234/2018 (act normativ ce a intrat în vigoare la data de 11 octombrie 2018) prin care a fost introdus aliniatul 8 cu urmtătorul conținut:"(8) Hotărârea poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în termen de 15 zile de la comunicare. Soluționarea cauzei se face în termen de 6 luni." Cum la data de 15 iunie 2018 norma art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 nu permitea formularea căii de atac a recursului, rezultă că recursul declarat de A. S.A. este inadmisibil. Prin urmare, instanța de control judiciar constată că recurenta nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinței atacate, care nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca inadmisibil.