ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1000/2023

HOTĂRÂRE

27.04.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1000/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 27 aprilie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal la data de 09.03.2021, sub nr. x/2021 reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR - ANSVSA și DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR TELEORMAN, a solicitat obligarea pârâtelor la achitarea sumei de 70.000 RON, respectiv 10.000 RON/luna de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 și până la data apariției O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 - până la data de 24.07.2020, conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 235/2019.

Prin sentința civilă nr. 2678/21.04.2021 pronunțată de Tribunalul București a fost admisă excepția de necompetență materială, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

În motivare, tribunalul a arătat că raportul de drept administrativ dedus judecății vizează exercitarea unor competențe de către autoritatea publică centrală, iar prin raportare la prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 10 alin. (3) și (4) din același act normativ, competența materială revine Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 02.06.2021.

Prin sentința civilă nr. 1230 din 13 septembrie 2021 a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

În motivarea acestei soluții, instanța a reținut că cererea dedusă judecății este o acțiune în executarea contractului, iar nu o acțiune în despăgubiri, solicitate ca efect al anulării unui act administrativ tipic sau asimilat, iar potrivit dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, acțiunea în pretenții de competența instanței de contencios administrativ nu poate fi formulată decât ca rezultat al anulării unui act administrativ, însă în cauză reclamantul nu a solicitat anularea unui act administrativ tipic sau asimilat.

Pe cale de consecință, s-au reținut incidente dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ. judecătoria fiind competentă să soluționeze material cauza, iar în determinarea instanței competente din punct de vedere teritorial s-au avut în vedere dispozițiile art. 111 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București.

Prin sentința civilă nr. 957/2022 din 3 februarie 2022 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, s-a suspendat judecarea cauzei și s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea acestei soluții instanța a constatat că, în privința competenței materiale sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 întrucât cererea de chemare în judecată vizează un raport juridic de drept administrativ în legătură cu competențele unei autorități publice centrale, și anume Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor. În consecință, în raport cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța a reținut că este competentă material și teritorial în soluționarea cauzei Curtea de Apel București având în vedere că sediul sediul reclamantei se află în județul Teleorman.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 21 martie 2023.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea formulată de reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la achitarea sumei de 70.000 RON, respectiv suma de 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 și până la data apariției Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 117/2020, adică de la 16 decembrie 2019 până la 24 iulie 2020, conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

Art. IV din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative prevede că:

"beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul AUTORITĂȚII NAȚIONALE SANITAR VETERINARE ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR, până la finalizarea acestora".

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, "litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun".

Înalta Curte constată că este incidentă ipoteza prevăzută de art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, față de împrejurarea că raporturile contractuale dintre părți se circumscriu noțiunii de contract de concesiune de servicii publice.

Obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă pretențiile rezultate dintr-un contract, fie chiar de concesiune, pretenții ce decurg din executarea contractului.

Faptul că pârâtele au calitatea de instituții publice sau împrejurarea că pretențiile solicitate derivă dintr-un contract de concesiune nu determină natura litigiului ca fiind unul de contencios administrativ.

Ceea ce determină natura litigiului ca fiind de contencios administrativ este ca acesta să fie născut din emiterea sau încheierea unui act administrativ, din tăcerea administrativă ori din refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Așadar, litigiul dintre părți privește executarea unui contract administrativ, astfel că pentru stabilirea competenței materiale trebuie avute în vedere exclusiv prevederile art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, iar nu cele ale art. 10 din același act normativ, consecința fiind aceea că le revine instanțelor civile de drept comun competența materială de soluționare a cauzei deduse judecății.

De asemenea, analizând cererea cu care a fost învestită instanța de judecată, se constată că reclamantul nu face referire la anularea unui act administrativ sau la un refuz de rezolvare a unei cereri sau la vreo vătămare adusă acestuia printr-un act administrativ, în sensul pe care Legea contenciosului administrativ îl dă acestor concepte.

Astfel, obiectul acțiunii în contencios administrativ este configurat de dispozițiile exprese ale art. 52 din Constituția României și de cele ale art. 1 alin. (1) și (8) din Legea nr. 554/2004, în sensul că persoana care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ sau prin refuzul rezolvării unei cereri adresate unei autorități publice poate sesiza instanța de contencios administrativ pentru anularea, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei.

Prin urmare, în contenciosul administrativ, cererea privind recunoașterea unui drept sau a unui interes legitim și repararea pagubei cauzate este subsecventă cererii îndreptate împotriva unui act administrativ tipic sau asimilat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în caz contrar, competența revenind instanțelor civile.

În concluzie, având în vedere prevederile legale anterior menționate și dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă material să soluționeze cauza este instanța de drept comun, respectiv Judecătoria Sectorului 1 București.

Față de cele arătate, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.