ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 330/2022

HOTĂRÂRE

10.02.2022

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 330/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 10 februarie 2022

Asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II a contencios administrativ și fiscal la 4 noiembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul Cabinet Medical Veterinar A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor București - ANSVSA, obligarea acesteia la plata sumei de 70.000 RON, (respectiv 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 și până la data apariției O.U.G. nr. 117/2020, adică de la 16 decembrie 2019 până la 24 iulie 2020), conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

Prin sentința civilă nr. 233 din 19 ianuarie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a II a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția de necompetență materiale, invocate din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cererii, în favoarea Curții de Apel București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că raportul de drept administrativ dedus judecății vizează exercitarea unei competențe de către o autoritate publică centrală cu competențe la nivel național, respectiv Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor București, precum și incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1), (3) și 4 din Legea nr. 554/2004, constatând că, în speță, competența materială și teritorială aparține curții de apel în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal a pronunțat sentința civilă nr. 1034 din 28 iunie 2021, prin care a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Fetești.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut că cererea reclamantului este întemeiată pe dispozițiile art. I din Legea nr. 236/2019, prin care a fost completat art. 15 din O.G. nr. 42/2004, constatând că suma de 10.000 RON lunar pretinsă de reclamantul din prezentul litigiu reprezintă onorariul prevăzut de lege pentru executarea contractelor ce urmează a fi încheiate de direcțiile sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor cu medicii veterinari organizați în condițiile legii, având ca obiect prestarea activităților constând în transportul probelor, ridicarea produselor și tipizatelor necesare, instruirea și formarea profesională aferentă activităților contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informațiilor privind lanțul alimentar, bunăstarea și condițiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situații de urgență, precum și pentru inspecția și certificarea animalelor destinate sacrificării.

A mai reținut că suma pretinsă în prezentul litigiu este o acțiune în plata onorariului contractual, respectiv o acțiune în executarea contractului, iar nu o acțiune în despăgubiri, solicitate ca efect al anulării unui act administrativ tipic sau asimilat, având în vedere că, potrivit disp. art. 18 din Legea nr. 554/2004, acțiunea în pretenții de competența instanței de contencios administrativ nu poate fi formulată, de regulă, decât ca rezultat al anulării unui act administrativ, suma solicitată la plată reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat prin emiterea actului nelegal, iar, în cauză, reclamantul nu a solicitat anularea unui act administrativ tipic sau asimilat.

Se arată că, deși a invocat existența unui refuz, din modul de formulare a cererii, nu rezultă că ar fi solicitat inclusiv anularea acestui refuz și plata de despăgubiri.

Curtea de Apel a observat că refuzul de plată al autorității publice nu reprezintă un act administrativ asimilat, în sensul Legii nr. 554/2004, nefiind emis în regim de putere publică, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din lege, ci un act în legătură cu executarea contractului.

Constatând că reclamantul se plânge de neexecutarea de către pârât a obligațiilor contractuale având ca obiect plata onorariului de 10.000 RON/lună, dat fiind că invocă drept temei juridic al acțiunii Legea nr. 236/2019, a reținut că dosarul de față nu privește anularea unui refuz al autorității publice, ca act administrativ asimilat, ci obligarea pârâtului la executarea obligațiilor contractuale, cu conținut determinat, stabilit în baza legii.

Din coroborarea dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cu cele ale art. 111 C. proc. civ. și art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., în raport și de valoarea obiectului cererii de 70.000 RON, precum și de sediul reclamantului din comuna Bordușani, jud. Ialomița, aflată în circumscripția Judecătoriei Fetești, cauza a fost declinată în favoarea acetei ultime instanțe.

Învestită prin declinare, Judecătoria Fetești a pronunțat sentința civilă nr. 1228 din 2 decembrie 2021, prin care a admis excepția necompetenței materiale, invocate din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de apel București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut că cererea reclamantului este întemeiată pe dispozițiile art. I din Legea nr. 236/2019, prin care a fost completat art. 15 din O.G. nr. 42/2004, astfel încât suma de 10.000 RON/lună își are izvorul în aceste dispoziții legale, nefiind prevăzută în Contractul subsecvent de servicii nr. x din 14 octombrie 2019, Actul adițional nr. x din 27 ianuarie 2020 sau Contractul subsecvent de servicii la acordul cadru de servicii nr. x din 14 octombrie 2019.

Constatând că suma solicitată nu reprezintă obligații contractuale sau accesorii ale acestora pentru a fi incidente dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a reținut că pentru stabilirea competenței teritoriale trebuie avute în vedere calitatea pârâtei, caracterul cererii de chemare în judecată și sediul social al reclamantei.

Apreciind incidente dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora instanța competentă este cea de la sediul reclamantei și reținând că pârâta este o autoritate publică centrală, a apreciat că instanța competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel București.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat, în baza Legii nr. 554/2004, în contradictoriu cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, obligarea pârâtei la achitarea sumei de 70.000 RON (respectiv 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 și până la data apariției O.U.G. nr. 117/2020, adică de la 16 decembrie 2019 până la 24 iulie 2020), în temeiul art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 pentru fiecare contract încheiat.

Se constată că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența materială și teritorială de soluționare a cauzei în raport de obiectul acțiunii, Curtea de Apel București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal prin calificarea litigiului ca fiind unul care ține de executarea unei obligații contractuale, iar Judecătoria Fetești reținând că vizează îndeplinirea unei obligații legale.

Se reține că reclamantul, în calitatea sa de beneficiar al contractului de concesiune pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, potrivit căruia "Beneficiarii contractelor de concesiune și/sau prestări servicii prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora".

Ca atare, în cauză se urmărește recuperarea unor sume de bani solicitate în temeiul unui act normativ, Legea nr. 236/2019, reclamantul apreciind că pârâta refuză soluționarea cererii sale în mod nejustificat.

Se constată că litigiul decurge din nerespectarea, de către o autoritate publică, a prevederii legale care recunoaște un beneficiu patrimonial titularilor unor contracte de concesiune, beneficiu care nu face obiect al contractului (nu ține de prestațiile asumate de părți). Ca atare, solicitarea nu are legătură cu încheierea și nici cu executarea unor astfel de contracte, pentru a fi operabilă distincția prevăzută de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Acest aspect reiese cu claritate și din cuprinsul cererii de chemare în judecată, instanța fiind învestită cu o acțiune formulată în baza Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin care reclamantul a considerat că există, din partea pârâtei, un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri.

Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat al unei autorități publice de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termen legal.

Prin urmare, obiectul cererii deduse judecății vizează refuzul nejustificat al autorității de a soluționa într-un termen rezonabil cererea reclamantului, respectiv de a achita suma de bani în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, nefiind vorba de un litigiu care decurge din executarea contractelor administrative.

În limitele astfel trasate, dând eficiență și principiului disponibilității care guvernează procesul civil, în stabilirea competenței teritoriale se vor avea în vedere dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora instanța de la domiciliul reclamantului este competentă să soluționeze cererea.

Calitatea pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor de autoritate centrală, organ al administrației publice centrale, se desprinde dintr-o serie de acte normative, respectiv Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, art. 5 lit. a) și Anexa nr. 1, Hotărârea Guvernului nr. 1415/2009, art. alin. (1) și (3).

În raport de calitatea pârâtei, devin incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care stipulează în sensul că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.