ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1524/2023

Ședința publică din data de 16 martie 2023

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul litigiului

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București – secția a II-a Civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor – ANSVSA și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Teleorman DVSA, a solicitat obligarea acestora la achitarea sumei de 70.000 RON (respectiv: 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 și până la data apariției O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 — până la data de 24.07.2020), conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

2.1. Prin sentința nr. 7694 din 23 septembrie 2022, Judecătoria Sector 1 București – secția a II-a Civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că este învestită cu o acțiune întemeiată pe art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 – persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă - exprimat de ANSVSA prin adresa nr. x/08.03.2022, solicită repararea pagubei cauzate, respectiv plata sumei de 10.000 RON lunar, care (pretinde că) i se cuvine în calitate de concesionar, fără decont justificativ, conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

Astfel, reclamanta pretinde repararea pagubei cauzate prin încălcarea unui drept recunoscut de Legea nr. 236/2019 prin acordarea sumei de 10.000 RON/lunar pe perioada 16.12.2019 - 24.07.2020, care reprezintă intervalul de timp dintre intrarea în vigoare a Legii nr. 236/2019 și apariția O.U.G. nr. 117/2020, plata sumelor de bani cuvenite în baza legii reprezentând o consecință a constatării lipsei de temeinicie a refuzului autorității, în speță pârâta ANSVSA.

Ca atare, prin aplicarea criteriului poziționării autorității publice împotriva căreia este îndreptată cererea de chemare în judecată (ANSVSA), instanța a apreciat că revine Curții de Apel competența materială de soluționare a prezentei cauze, potrivit art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

2.2. Prin sentința nr. 2275 din 29 noiembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, instanță competentă să soluționeze conflictul negativ de competență.

Instanța a constatat că temeiul pretențiilor îl reprezintă contractul administrativ încheiat între Ministerul Agriculturii și Alimentației și reclamant, respectiv contractul de concesionare nr. x/01.09.1999 pentru CSV IZLAZ, jud. Teleorman și actul adițional nr. x/28.08.2014 la contractul de concesiune, încheiat între Direcția Sanitar - Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița și reclamant.

Având în vedere obiectul acțiunii și valoarea acestuia, a reținut incidența dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ. și a constatat că revine judecătoriei competența de soluționare a cauzei.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Analizând prezentul conflict negativ de competență, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Sectorului 1 București – secția I, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte observă că prin acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, se solicită obligarea pârâților, potrivit dispozițiilor Legii nr. 236/2019 și O.U.G. nr. 117/2020, la plata sumei de câte 70.000 RON, aferentă activității prestată de reclamantă.

Conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019: "Beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora."

Potrivit art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ: "Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun".

Din interpretarea acestei dispoziții legale, rezultă că legiuitorul a instituit o regulă de competență specială, derogatorie de la regulile instituite de art. 10 din același act normativ, astfel că, ori de câte ori este incidentă ipoteza prevăzută la art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, criteriile valoric și cel privind rangul autorității emitente pe care le consacră art. 10 din același act normativ nu își mai găsesc aplicabilitatea pentru stabilirea instanței competente.

Plecând de la această premisă, Înalta Curte constată că în speță este incidentă ipoteza prevăzută de la art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, având în vedere că raporturile contractuale dintre părți se circumscriu noțiunii de contract de concesiune de servicii publice.

Contractele de concesiune prin care se asigură prestarea unui serviciu public, în speță, serviciul de supraveghere, prevenire și control a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, intră în categoria celor ce sunt definite de art. 2 alin. (1) lit. c) indice 1 din Legea nr. 554/2004 ca fiind contracte administrative.

În plus, chiar dacă temeiul juridic al pretinselor obligații de plată, care formează obiectul contractelor și actelor adiționale încheiate între părți, îl constituie o prevedere legală, acest fapt nu este de natură a determina concluzia că litigiul dintre părți nu ar fi unul privind executarea contractelor administrative, de vreme ce atât temeiul juridic invocat în susținerea acțiunii, cât și legea, în sine, au ca premisă conferirea unui drept în favoarea titularului contractului de concesiune.

Astfel, contractele administrative, în mod diferit față de cele civile, au o parte reglementară, stabilită prin dispoziții legale, non-negociabilă. Or, art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 și art. 15 alin. (7) din O.G. nr. 42/2004 nu fac decât să completeze această parte reglementară a contractului administrativ cu un drept nou creat în favoarea medicilor veterinari.

În raport de aceste aspecte, competența în soluționarea cauzei pendinte aparține instanțelor civile.

În consecință, întrucât litigiul dedus judecății decurge din executarea unui contract de concesiune, valoarea pretențiilor solicitate este de 70.000 RON, iar art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 stabilește competența de soluționare a unor astfel de litigii în favoarea instanței civile de drept comun, în raport de dispozițiile art. 94 pct. l lit. k) C. proc. civ., Înalta Curte constată că revine judecătoriei competența materială de soluționare a cauzei.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București – secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L în contradictoriu cu pârâtele Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Teleorman - DVSA și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor - ANSVSA în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București – secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.