ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1574/2022

HOTĂRÂRE

22.06.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1574/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 22 iunie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 12.01.2021, sub. nr. x/2021, reclamantul Cabinet Medical Veterinar A. în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Teleorman a solicitat obligarea pârâților la achitarea sumei de 70000 RON (respectiv 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 și până la data apariției O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019- până la data de 24.07.2020) conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, precum si dobânda legala calculata asupra sumelor datorate lunar, de la data scadentei acestora si până la data plații efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației calculate pentru fiecare perioada de la data scadentei acestora pana la data plații efectiv, având in vedere că prin Adresa comunicata de către ANSVSA la notificarea reclamatului, nu se menționează începând cu ce data se achita suma stabilita lunar prin lege, care sunt persoanele juridice/fizice îndreptățite sa beneficieze de aceasta, modalitatea de plata, daca se aplica retroactiv etc, astfel încât se consideră că sunt in prezenta unui refuz al ANSVSA de a soluționa favorabil cererea, pentru perioada anterioara O.U.G. nr. 117/2020, când suma de 10.000 RON/luna se acorda fiecărui deținător de contract (valid), fără decont justificativ, precum și obligarea pârâtelor la achitarea cheltuielilor de judecata (taxa judiciara de timbru + onorariu de avocat).

Prin sentința civilă nr. 2230/06.04.2021, Tribunalul București, secția a II-a a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea acestei soluții Tribunalul, după redarea art. 10 alin. (1) din legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin legea nr. 212/2018 și art. 5 lit. a) din O.G. nr. 42/2004, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, a reținut că reclamantul a contestat în fața instanței de contencios administrativ un refuz de soluționare a cererii adresate ANSVSA, refuz de soluționare asimilat unui act administrativ conform art. 2 alin. (2) din legea nr. 554/2004, precum și că acțiunea nu conține pretenții concrete față de DSVSA Teleorman ori referiri la cereri care să fi fost adresate acestei pârâte, aceasta vizând numai actul administrativ asimilat al instituției centrale, iar rangul acestei din urmă autorități determină competența materială a curții de apel.

S-a mai reținut că, în vederea stabilirii competenței, reclamantului i s-a pus în vedere să precizeze obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, iar, la data de 11.10.2021, reclamantul a depus precizări prin care a indicat că obiectul cererii este reprezentat de solicitarea de obligare a pârâtelor la plata sumei de 70.000 RON și refuz soluționare, iar temeiul de drept este dat atât de Legea nr. 236/2019, Legea 554/2004, cât și de contractele de concesiune, subsecvente de servicii, acte adiționale, acorduri cadru etc.

Prin sentința civilă nr. 1463/20.10.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția Civilă.

În fundamentarea acestei soluții instanța a reținut că prezenta cerere de chemare în judecată decurge din executarea contractului de concesiune nr. x/1999 și actul adițional la acesta nr. 8/19.08.2014, încheiat de către reclamantă cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, prin Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Teleorman, precum și că sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. (1) Legea nr. 101/2016 și art. 53 alin. (1)

din aceeași lege.

În aplicarea dispozițiilor art. 53 alin. (1)

din Legea nr. 101/2016, instanța a constatat că este competentă să soluționeze prezenta cauză secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul, reclamantul având posibilitatea de a alege între cele două instanțe.

Cum, reclamantul a optat pentru instanța de la sediul autorității contractante (Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor), instanța a constatat că este competentă să soluționeze prezenta cauză secția civilă a Tribunalului București.

Pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă cauza a fost înregistrată la data de 10.02.2022 sub nr. x/2021*.

Prin încheierea din 14 aprilie 2022, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, a declinat cauza la Curtea de apel, secția a IX - a de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În fundamentarea acestei sentințe, instanța a reținut că, în speță, litigiul nu are legătură cu executarea contractului de concesiune nr. x/1999 și actul adițional la acesta nr. 8/19.08.2014, ci are legătură cu refuzul nejustificat al Autorității de a răspunde la cererea reclamantei în sensul acordării unor sume de bani ce reprezintă o formă de ajutor de stat către deținătorii de cabinete medicale veterinare în baza legii 236/2019.

Nu se invocă neexecutarea sau executare defectuoasă a contractului de concesiune, nu se atacă un act administrativ ce are legătură cu executarea contractului de concesiune, ci se invocă refuzul unei autorități centrale a statului de punere în aplicare a unei legi ce acordă un ajutor acestor cabinete medicale.

Reclamantul a arătat, în mod expres și prin precizările depuse că temeiul și procedura urmată este cea a contenciosului administrativ prin atacarea unui refuz administrativ de a răspunde al Autorității.

În concluzie, s-a reținut că, în speță, se atacă un act administrativ asimilat - refuz nejustificat - al unei autorități centrale astfel încât competența ar reveni Curții de apel în raport de art. 10 alin. (1) din legea nr. 554/2004.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Se constată că, prin prezentul demers judiciar, reclamantul Cabinet Medical Veterinar A. a solicitat, în esență, obligarea pârâților Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Teleorman la achitarea sumei de 70.000 RON (respectiv 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 și până la data apariției O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 - până la data de 24.07.2020), conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, ca urmare a existenței între părți a contractului de concesiune nr. x/1999 și actului adițional la acesta nr. 8/19.08.2014.

Art. IV din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative prevede că:

"Beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora".

În speță, se reține că raporturile contractuale dintre părți se circumscriu noțiunii de contract administrativ, altfel spus, obiect al contestării, în acțiunea de față, îl reprezintă, astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, executarea contractului de concesiune nr. x/1999 și actului adițional la acesta nr. 8/19.08.2014, încheiat de către reclamantă cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, prin Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Teleorman.

Este de subliniat că obiectul acțiunii în contencios administrativ este configurat de dispozițiile exprese ale art. 52 din Constituția României și de cele ale art. 1 alin. (1) și (8) din Legea nr. 554/2004, în sensul că persoana care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ sau prin refuzul rezolvării unei cereri adresate unei autorități publice poate sesiza instanța de contencios administrativ pentru anularea, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei.

Altfel spus, în contenciosul administrativ, cererea privind recunoașterea unui drept sau a unui interes legitim și repararea pagubei cauzate este subsecventă cererii îndreptate împotriva unui act administrativ tipic sau asimilat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în caz contrar, competența revenind instanțelor civile.

În soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte va avea în vedere dispozițiile art. 53 alin. (1) indice 1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții legale care prevăd: "Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul."

Astfel, în considerarea acestor dispoziții legale, care conferă posibilitatea reclamantului de a alege între instanța de la sediul autorității contractante sau cea în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul, competentă să soluționeze prezenta cauză este secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante (Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor), în condițiile în care reclamantul a optat pentru această instanță.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.