ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 385/2024

Ședința publică din data de 13 februarie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

I.1. Obiectul cauzei.

Prin cererea înregistrată la data de 27.09.2021 pe rolul Tribunalului Brăila – secția I civilă, reclamanta A. S.R.L. Brăila a chemat în judecată pe pârâții B., C. și D., solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să se dispună: obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 100.000 euro, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciile cauzate reclamantei prin campania de defăimare purtată de pârâți împotriva acesteia, ce i-a afectat în mod grav dreptul la reputație și imagine; obligarea pârâților să înceteze de îndată și pentru viitor campania de defăimare inițiată împotriva reclamantei, respectiv de a elimina de pe canalul E. "F." clipurile video postate la datele de 12.08.2021 și 06.09.2021; obligarea pârâților să publice, pe cheltuială proprie, sentința instanței în cadrul unui ziar de circulație națională, respectiv de a o posta pe canalul denumit "F." al platformei social media E., în extrasul stabilit de către instanță; obligarea tuturor pârâților la a înceta de îndată conduita delictuală constând în demersurile întreprinse de aceștia în vederea blocării activității reclamantei prin formularea de petiții, sesizări și reclamații nefondate la diferite autorități împotriva reclamantei, demersuri care reprezintă un adevărat abuz de drept și pentru care solicită obligarea pârâților la plata unei sume de 20.000 de RON, cu titlu de prejudiciu material, precum și obligarea în solidar a pârâților la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei cauze.

La data de 15.12.2021, reclamanta a depus o cerere precizatoare, prin care a solicitat ca, pentru obligarea pârâților la plata despăgubirilor în sumă de 100.000 euro (pct. 1 din cerere), să se aibă în vedere și postările și comentariile defăimătoare realizate pe x de cei trei pârâți la data de 16.10.2021, la data de 17.10.2021 și la data de 18.10.2021. Cu privire la capătul nr. 5 de cerere, a arătat că solicită obligarea pârâților la plata sumei de 25.559 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciile aduse prin comportarea abuzivă a pârâților, determinate de faptul că în perioada 13.08.2021 - 25.11.2021 reclamanta a avut 15 controale din partea diverselor autorități sesizate de pârâți, iar pentru fiecare dintre aceste controale câte două angajate ale reclamantei au fost nevoite ca în timpul programului de lucru să stea la dispoziția autorităților, să furnizeze informații și documente necesare controalelor, să asiste la întocmirea notelor de control, astfel alocându-și pentru fiecare control cel puțin câte două zile lucrătoare. Având în vedere costul suportat de societate cu salariul fiecărei angajate, costurile pentru certificarea IFS, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 25.559 RON, cu titlu de daune materiale.

La data de 10.03.2022, reclamanta a depus o a doua cerere precizatoare, prin care a arătat că, în referire la pct. 5 din cererea de chemare în judecată, solicită obligarea pârâților la plata sumei de 19.886 RON, reprezentând costuri salariale suportate de societate pentru cele două angajate implicate în reprezentarea societății în cadrul diverselor controale pe perioada 13.08.2021-16.02.2022, a sumei de 8.879,84 RON, reprezentând costuri suportate de societate pentru certificarea IFS, având în vedere că realizarea acestor activități s-a realizat printr-un consultant - G. S.R.L.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul Brăila.

Prin sentința civilă nr. 354/20.05.2022, Tribunalul Brăila a respins acțiunea ca nefondată și a obligat reclamanta să plătească cheltuieli de judecată către pârâți, astfel: suma de 292 RON pârâtului B. și suma de 100 RON pârâtului C.. Totodată, a respins ca fiind nefondată cererea pârâtului C. de acordare a cheltuielilor de judecată.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Galați.

Prin decizia civilă nr. 16A din 2 februarie 2023, Curtea de Apel Galați – secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. Brăila împotriva sentinței civile nr. 354/20.05.2022 pronunțate de Tribunalul Brăila, secția I civilă în dosarul nr. x/2021 și a anulat, ca tardiv formulat, apelul declarat de pârâtul C. împotriva aceleiași sentințe civile.

I.4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 16A din 2 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Galați – secția I civilă, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. Brăila, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 7 iulie 2023 și repartizată aleatoriu, spre soluționare, completului de judecată nr. 9.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului și casarea în parte a deciziei atacate cu privire la apelul său, precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

I.5. Motivele de recurs.

În motivarea recursului, subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., recurenta reclamantă a susținut că sancțiunile dispuse împotriva sa de către GNM și Direcția Sanitar Veterinară Brăila nu pot fi considerate ca reprezentând o bază factuală pentru afirmațiile defăimătoare făcute de intimați la adresa sa și a angajaților săi, având în vedere motivele pe care le-a expus pe larg în cadrul dosarului de fond și apel.

Astfel, arată că amenda din procesul-verbal de contravenție din 07.09.2021 a fost aplicată de GNM Brăila nu pentru că s-ar fi constatat veridicitatea afirmațiilor defăimătoare făcute de cei trei intimați, ci pentru că reclamanta nu ar fi realizat integral măsura dispusă în urma controlului anterior, din 12.08.2021. Prin urmare, această sancțiune nu poate fi considerată ca reprezentând o bază factuală pentru afirmațiile defăimătoare din cadrul clipurilor realizate de pârâți, cum în mod eronat a reținut instanța de apel.

De asemenea, faptul că reclamanta a fost sancționată de DSAVSA Brăila în octombrie 2021 nu poate reprezenta o bază factuală pentru afirmațiile calomnioase ale intimaților întrucât clipurile sunt postate anterior constatărilor Direcției (la datele de 12.08.2021 și 6.09.2021), întrucât faptele privitoare la pretinsa poluare nu pot fi constatate și sancționate de DSV, ci de Garda de Mediu, întrucât opinia DSV cu privire la spațiul de depozitare a dejecțiilor respective este în contradicție cu opinia Gărzii de Mediu referitoare la același aspect, întrucât autorizația de mediu îi permite să depoziteze dejecțiile animaliere acolo unde a făcut-o, și întrucât anterior DSV nu a avut obiecții cu privire la depozitare și nici măcar nu a indicat norma legală ce se încalcă.

În contextul în care singurele sancțiuni cu amenda primite de reclamantă în urma controalelor GNM și DSV au fost aplicate pentru alte motive decât cele invocate de intimați, motive care nu au legătură cu fapte de poluare, nerespectarea normelor DSV, comercializarea produselor neconforme destinate consumului uman sau faptele de corupție, recurenta reclamantă a considerat că nu se poate reține existența unei minime baze factuale pentru afirmațiile defăimătoare ale pârâților, care ar putea conduce la ideea că fapta ilicită nu există.

De asemenea, recurenta reclamantă a arătat că nici lipsa autorizației de funcționare, respectiv eventuala lipsă a autorizației de construcție nu au cum să justifice toate comentariile defăimătoare la adresa sa, astfel că reținerile instanței de apel cu privire la lipsa acestor autorizații sunt contrare și străine de situația de fapt din speță.

Recurenta reclamantă a considerat că nici sancționarea unor alte societăți cu care are relații de colaborare nu poate fi reținută drept bază factuală pentru afirmațiile calomnioase la adresa sa.

Recurenta reclamantă a arătat că, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a considerat constant că existența unei minime baze factuale nu este suficientă pentru a respecta limitele dreptului la exprimare, fiind necesar a se verifica și analiza scopul afirmațiilor, gradul de exagerare, precum și reaua sau buna credință a persoanelor care fac afirmații ce pot leza dreptul la demnitate al altei persoane.

Recurenta reclamantă a considerat că aceste aspecte nu au fost analizate de către instanța de apel, care nu a arătat motivele pentru care nu a ținut cont de cele învederate de reclamantă prin cererea de apel, răspunsul la întâmpinare și notele scrise depuse la dosar, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii atacate.

Recurenta reclamantă a susținut că instanța de apel nu a analizat motivele de drept care au stat la baza sancțiunilor dispuse de GNM și DSV Brăila și a preluat apărările intimaților fără a face o analiză și aplicare corectă în speță a prevederilor legale în baza cărora a fost sancționată, considerând în mod neîntemeiat că sancțiunile dispuse împotriva sa au fost aplicate pentru acuzațiile defăimătoare și nefondate ale intimaților, context în care sunt incidente și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În drept, recurenta a invocat incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

I.6. Apărările formulate în cauză.

Intimații-pârâți intimații-pârâți C. și B. au depus întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Prioritar, cu privire la excepția nulității recursului, Înalta Curte constată că, față de prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., aceasta intervine în situația în care niciuna dintre criticile aduse deciziei recurate nu pot fi încadrate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din același act normativ, împrejurare care nu se verifică în speța de față.

Astfel, prin cererea de recurs, pe lângă expunerea detaliată a circumstanțelor de fapt ale speței, recurenta-reclamantă a arătat că decizia atacată este nemotivată. În acest sens, recurenta reclamantă a susținut că nu au fost analizate toate argumentele sale, că argumentele instanței sunt contradictorii, având în vedere că, pe de o parte, instanța de apel a reținut că afirmațiile intimaților sunt exagerate și nu au o bază factuală, iar, pe de altă parte, se apreciază că acestea nu se înscriu în sfera unei fapte delictuale. De asemenea, recurenta reclamantă a susținut că motivarea hotărârii este străină situației de fapt, în condițiile în care amenzile dispuse de organele de control nu au legătură cu faptele imputate de către pârâți.

Cum criticile recurentei-reclamante tind a demonstra o nemotivare sau o motivare contradictorie a deciziei atacate, precum și existența unor motive străine de natura cauzei, este posibilă încadrarea acestora în motivul de casare invocat de către parte, respectiv în cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Ca atare, Înalta Curte, față de cele anterior arătate, constatând că nu poate fi aplicată sancțiunea reglementată de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului și va proceda la analiza pe fond a căii de atac, prin primsa criticilor care pot fi încadrate în cazul de casare menționat.

În ceea ce privește cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se constată că dezvoltarea acestui motiv de recurs nu relevă aspecte de nelegalitate, susținerile formulate în acest sens de recurenta reclamantă fiind în parte circumscrise motivului de casare anterior indicat, privind existența unor deficiențe în considerentele instanței de apel, și în parte subsumate situației de fapt reținute în cauză, ele urmând a fi analizate în acest context.

Examinând decizia recurată, se constată că, în evaluarea circumstanțelor factuale ale cauzei, instanța de apel a reținut faptul că "pârâții au inițiat un demers de sensibilizare a opiniei publice, dar și a autorităților statului cu atribuții în domeniul prezervării mediului înconjurător, în sensul că au realizat clipuri video cu posibile nerespectări ale legislației de mediu, dar și ale legislației privitoare la desfășurarea unor activități comerciale" de către reclamantă, materialele filmate fiind postate pe platformele media x și You Tube.

S-a mai reținut că, din materialele postate pe platformele media x și E., reiese că pârâții au afirmat că reclamanta nu respectă normele sanitar-veterinare în materia gestionării deșeurilor rezultate ca urmare a activităților agricole și chiar au pus sub semnul întrebării integritatea comportamentală a reclamantei și a autorităților cu atribuții de control în materia respectivă.

Examinând contextul și scopul în care au fost făcute afirmațiile pârâților, instanța de apel a concluzionat că acestea au fost făcute pentru a sensibiliza autoritățile și opinia publică, examinând în acest sens probele administrate în cauză din care a rezultat că autoritățile au relevat deficiențe în desfășurarea industriei reclamantei. Astfel, instanța de apel a examinat în detaliu circumstanțele de fapt ale speței și a concluzionat că "pârâții au dorit doar sensibilizarea opiniei publice și intrarea în legalitate a apelantei" reținând în acest sens că "nu doar au formulat sesizări repetate autorităților în domeniu, ci au și postat conținut video pe platforme sociale, tocmai pentru a fi aduse la cunoștința publicului, cu scopul de a crea o presiune publică asupra apelantei să intre în legalitate, ceea ce aceasta a și făcut în final".

Instanța de apel a considerat că scopul final al activităților ce privesc mediul, societatea sau politica "este tocmai prezentarea (uneori exagerată sau brutală) a unor fapte neconforme activității respective, în vederea eliminării greșelilor, asperităților, neconformităților, comportamentelor greșite", astfel că nu se poate considera că "prin ele însele se realizează doar prejudicierea subiectului asupra căruia se îndreaptă atenția activistului".

În ceea ce privește incidentul din ianuarie 2022 referitor la deversarea unor dejecții animaliere, instanța a reținut că: "Este adevărat că la un moment dat scurgerea dejecțiilor din remorca de transport s-a făcut accidental și într-o cantitate minimă, ceea ce a putut preveni o poluare masivă, precum și înlăturarea imediată a consecințelor negative, dar nu se poate pretinde pârâților să fie atât de exacți în descrierea "faptei" și nici să aibă doar o atitudine "contemplatoare" sau înțelegătoare față de micul "incident" poluator, cu atât mai mult cu cât acțiunile anterioare ale reclamantei-apelante arătau că aceasta nu fusese foarte preocupată în a-și desfășura activitatea în deplină legalitate în ceea ce privește obținerea autorizațiilor sau respectarea mediului înconjurător".

Instanța de apel a concluzionat că intimații au avut în vedere doar o sensibilizare socială și instituțională, astfel încât nu se poate aprecia că faptele în discuție ar intra în sfera delictului civil.

Prin urmare, nu pot fi primite alegațiile reclamantei privind existența unei motivări contradictorii în sensul că instanța de apel ar fi constatat că unele afirmații ar fi fost exagerate și că nu au o bază factuală, iar pe de altă parte ar fi concluzionat că acestea nu se înscriu în sfera unei fapte civile delictuale.

Astfel, instanța de apel a arătat motivele pentru care a exclus din sfera ilicitului civil activitatea intimaților, chiar dacă a reținut că nu s-a dovedit, pentru unele din afirmații, existența respectivelor fapte. În acest sens instanța de apel a arătat că "este adevărat că nu s-a dovedit că ar fi existat toate faptele sesizate public de către intimați (de exemplu, că apelanta ar comercializa produse ce pun în pericol sănătatea publică), dar astfel de afirmații au fost făcute și pe fondul emoțiilor generate de existența unor lipsuri grave în activitatea apelantei (lipsa unor autorizații absolut necesare funcționării), ce îndreptățesc orice persoană minim informată să considere că este pusă într-un potențial pericol", considerând că "nu se poate pretinde intimaților să facă doar afirmații cu un grad mare de exactitate, documentate științific, situația tensionată de la fața locului filmării putând justifica și afirmații mai puțin exacte."

În contextul expus, nu poate fi reținută pretinsa contradictorialitate a argumentelor instanței de apel, aceasta evaluând conduita imputată intimaților în raport de circumstanțele de fapt ale speței iar împrejurarea că, în urma acestei evaluări, instanța a ajuns la o altă concluzie decât cea dorită de parte nu presupune o deficiență a motivării.

În ce privește baza factuală, care în opinia recurentei nu ar fi fost suficientă pentru a demonstra demersul pârâților, se constată că sub acest aspect criticile vizează de fapt modalitatea de evaluare a probatoriului administrat în cauză.

În acest context, recurenta face trimitere la chestiunile legate de autorizațiile de funcționare și construcție, la verificările efectuate de organele de control, la amenzile care au fost dispuse de acestea și la faptele care au atras aplicarea acestor sancțiuni și care n-ar fi putut fundamenta atitudinile defăimătoare și calomnioase ale pârâților – aspecte care nu pot fi cenzurate însă, în calea extraordinară de atac a recursului.

Astfel, modalitatea în care instanțele fondului au administrat și evaluat probele, reținând o bază factuală suficientă pentru afirmațiile făcute de către pârâți, vizează elementele de fapt ale pricinii, iar nu controlul de legalitate ce poate fi exercitat în condițiile stricte ale dispozițiilor art. 488 din C. proc. civ.

La fel, este sustrasă controlului de legalitate aprecierea instanței de apel cu privire la atitudinea subiectivă a pârâților, câtă vreme concluzia bunei credințe este dedusă din reținerea unei baze factuale suficiente și credibile, ceea ce a impus concluzia reținerii unui demers activistic realizat în scopul informării opiniei publice cu privire la probleme de interes general, care presupune limite ale libertății de exprimare mai largi decât în cazul persoanelor particulare.

Susținerile recurentei reclamante referitoare la modalitatea de interpretare a probatoriului excedează analizei ce poate fi realizată în faza procesuală a recursului, instanțele de fond și de apel având plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză. O eventuală greșeală în stabilirea situației de fapt rezultând din interpretarea probelor administrate în cauză nu poate forma obiect de analiză în faza procesuală a recursului întrucât acesta este o cale extraordinară de atac nedevolutivă, prin care se poate invoca doar nelegalitatea hotărârii atacate, pentru cazurile indicate în art. 488 din C. proc. civ.. În consecință, criticile exprimate de recurent fată de hotărârea atacată trebuie să se încadreze în motivele fixate de lege iar instanța de recurs nu poate, sub niciun aspect, să reanalizeze starea de fapt a cauzei, să reaprecieze probele, să dea eficiență uneia sau alteia dintre probe, în detrimentul altor probe administrate, cu scopul schimbării stării de fapt deja reținute de instanța de fond ori de instanța de apel, și nici nu poate să verifice modalitatea în care instanța de apel a apreciat probele administrate în cauză.

Examinând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că instanța de apel a analizat în mod riguros și obiectiv faptele imputate, iar concluzia la care a ajuns instanța, în sensul că acestea nu sunt susceptibile să aducă atingere imaginii reclamantei, nu relevă o aplicare eronată în cauză nici a normelor legale interne și nici a normelor convenționale, astfel cum acestea au fost interpretate prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, se constată că instanța de apel a avut în vedere și a aplicat, raportat la circumstanțele de fapt reținute, principiile rezultate din jurisprudența menționată, având în vedere că, "în aprecierea depășirii limitelor libertății de exprimare și necesitații respectării dreptului la viață privată, respectiv dreptul la imagine și dreptul la reputație, Curtea Europeana a avut în vedere calitatea și funcția persoanei criticate, dar și a persoanei care critică; subiectul dezbătut, în sensul de a stabili dacă acesta este sau nu de interes public (cauza Bugan c. Romaniei); forma, stilul și contextul mesajului critic (cauza Niculescu Dellakeza c. Romaniei); buna-credință a autorului afirmațiilor incriminate (cauza Ileana Constantinescu c. Romaniei); distincția dintre judecățile de valoare și imputarea unor fapte obiective; doza de exagerare a limbajului jurnalistic; proporționalitatea sancțiunii cu fapta imputată (cauza Bugan c. României, cauza Dumitru c. României, Cumpănă si Mazăre c. României).

De asemenea, instanța de apel a avut în vedere că, în cazul unor ingerințe în dreptul la libera exprimare, acestea trebuie să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim și să fie necesare într-o societate democratică, în sensul de a răspunde unei nevoi sociale imperioase de reglare a raporturilor sociale, condiții legale cărora li se adaugă și cerința proporționalității, respectiv ca ingerința dispusă să nu fie arbitrară sau excesivă, vând în vedere, în acest sens, cauzele Cumpănă și Mazăre contra României, Barb împotriva României, Sabou și Pircalab împotriva României).

Având rolul de a informa opinia publică atunci când dețin informații despre posibile nereguli – vizând inclusiv activități legate de o persoană juridică al cărei scop depășește sfera interesului privat – activiștii de mediu/sociali, similar jurnaliștilor, trebuie să facă dovada existenței unei baze factuale suficiente, regăsite în speță, așa cum au reținut instanțele fondului, în fața cărora s-au administrat probele necesare determinării elementelor de fapt ale pricinii.

Or, raportat la baza factuală relevată de probele administrate și la atitudinea subiectivă a pârâților care au acționat ca "activiști" de mediu/sociali în privința cărora limitele libertății de exprimare sunt mai largi decât în cazul persoanelor particulare, nu pot fi reținute aspecte de nelegalitate în argumentele instanței de apel în baza cărora aceasta a concluzionat că nu au fost depășite limitele libertății de exprimare, în situația în care analiza instanței a respectat principiile și criteriile de apreciere conturate prin jurisprudența dezvoltată în aplicarea art. 8 și 10 din Convenție. Astfel cum s-a arătat, instanța de apel a analizat contextul și scopul afirmațiilor pretins defăimătoare, a evaluat gradul de exagerare precum și atitudinea subiectivă a pârâților, criteriile expuse fiind examinate în raport cu circumstanțele de fapt ale speței.

Cu privire la susținerile recurentei cu privire la nemotivarea deciziei atacate, întrucât nu ar fi fost analizate toate aspectele deduse prin apelul formulat de partea reclamantă, prin răspunsul la întâmpinare și prin notele scrise, Înalta Curte reține, însă, că instanța de apel avea obligația de a analiza legalitatea și temeinicia hotărârii apelate, având în vedere limitele devoluțiunii în apel, respectiv de a realiza propriul examen asupra ingerinței solicitate în cauză, în sensul de a analiza dacă această ingerință corespunde unui nevoi sociale imperioase de reglare a raporturilor sociale și de a păstra un just echilibru între mijloacele folosite și scopul urmărit, cu luarea în considerare a ansamblului elementelor ce constituie criterii ale analizei în materia libertății de exprimare, circumscrise, în mod necesar, condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, reglementate în plan intern, prin intermediul căreia persoana vizată solicită luarea măsurilor pentru protejarea dreptului său la viață privată, cu componentele sale privind reputația, onoarea și demnitatea.

Or, în speță, se constată că instanța de apel a procedat la o analiză a susținerilor și a probelor administrate, invocate și evidențiate ca atare în cuprinsul cererii de apel formulate de către reclamantă și a prezentat într-o manieră coerentă, logică și convingătoare argumentele care au condus la pronunțarea soluției în cauză, în debutul considerentelor sale menționând că analiza urmează a se efectua "cu ignorarea unor eventuale motive de apel invocate cu depășirea" termenului legal.

În același sens este de observat și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor și a Libertăților Fundamentale ale Omului obligă instanțele să își motiveze deciziile, însă acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument [Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, pct. 61; García Ruiz împotriva Spaniei (MC), pct. 26; Jahnke și Lenoble împotriva Franței (dec.); Perez împotriva Franței (MC), pct. 81]. Obligația de motivare a hotărârii judecătorești presupune o expunere a argumentelor care, prin conținutul lor, sunt de natură să influențeze soluția, or, astfel cum s-a arătat mai sus, instanța de apel și-a îndeplinit această obligație.

Împrejurarea că recurenta nu este de acord cu argumentele expuse în hotărârea recurată nu presupune că aceasta ar fi nemotivată, instanța de apel expunând, cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., raționamentul logico-juridic avut în vedere la pronunțarea soluției, nefiind astfel incident cazul de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Înalta Curte mai constată că, deși recurenta-reclamantă a indicat și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. privind aplicarea greșită a normelor de drept material, aceasta nu a invocat în concret vreo greșeală săvârșită de către instanța de apel în aplicarea unei dispoziții legale, criticile formulate constând în afirmații ce reproduc elemente ale situației de fapt.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. București împotriva deciziei nr. 16A din 2 februarie 2023 a Curții de Apel Galați – secția I civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți C., B. și D..

Întrucât, urmare a soluției ce se va pronunța, recurenta este partea care a pierdut procesul și se află, astfel, în culpă procesuală, aceasta urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., către intimatul-pârât C. care a solicitat acordarea acestor cheltuieli.

În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată, se constată că intimatul a indicat suma de 5309 RON, din care 5000 RON reprezintă onorariul de avocat și 309 RON reprezintă cheltuieli de deplasare. De asemenea, se constată că intimatul a depus acte justificative pentru aceste cheltuieli, fiind îndeplinită astfel cerința dispozițiilor art. 452 din C. proc. civ. cu privire la dovedirea cheltuielilor de judecată. În consecință, Înalta Curte va obliga pe recurentul-pârât la plata sumei de 5202 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-pârât C., constând în onorariul de avocat și cheltuielile de transport parțiale în cuantum de 202 RON, acestea din urmă fiind acordate în considerarea deplasării apărătorului intimatului pe distanța Brăila-București și retur, de 348 km, raportat la contravaloarea a 7,5 litri de carburant la 100 km parcurși și la prețul carburantului de 7,73 RON/litru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. București împotriva deciziei nr. 16A din 2 februarie 2023 a Curții de Apel Galați – secția I civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți C., B. și D..

Obligă pe recurenta-reclamantă A. S.R.L. București la plata sumei de 5202 RON către intimatul-pârât C., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2024.