ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 28 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța împotriva deciziei penale nr. 450/P din data de 03 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2018, privind pe inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 281/04.05.2021 a Tribunalului Constanța pronunțată în dosarul penal nr. x/2018 s-a dispus, în baza art. 396 C. proc. pen., în referire la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea inculpatului A. pentru infracțiunea de abuz în serviciu, faptă prevăzută de art. 13

2

din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu e prevăzută de legea penală.

Potrivit art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă formulată în cauza de către partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială Județul Constanța.

În baza art. 397 alin. (5) C. proc. pen., s-au menținut măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanța nr. 255/P/2016 din data de 11 aprilie 2018 a Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, prin care s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpatului A. și care urmează să înceteze de drept dacă persoana vătămată Unitatea Administrativ Teritorială Județul Constanța, nu introduce acțiune în fața instanței civile, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 272 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorpție - Serviciul Teritorial Constanța.

Prin decizia penală nr. 450/P din 03 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție -Serviciul Teritorial Constanța împotriva sentinței penale nr. 281/04.05.2021 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. x/2018

S-a desființat în totalitate sentința penală apelată și, rejudecând cauza, în temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 5 din Cosul penal.

În baza art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen. și art. 27 alin. (4) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, acțiunea civilă formulată de Unitatea Administrativ Teritorială Constanță-Consiliul Județean Constanța.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-a ridicat măsura asiguratorie a sechestrului asigurător instituit prin ordonanța nr. 255/P/2016 din data de 11 aprilie 2018 a Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, asupra bunurilor inculpatului A..

S-au înlăturat din cuprinsul sentinței penale apelate dispozițiile privind achitarea inculpatului A. în temeiul art. 396 C. proc. pen., în referire la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., precum și celelalte dispoziții contrare prezentei decizii.

S-au menținut restul dispozițiilor în măsura în care nu contravin deciziei de față.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate pe pentru faza apelului au rămas în sarcina statului. În baza art. 272 C. proc. pen., onorariul parțial al apărătorului din oficiu av. B., în sumă de 250 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Decizia penală nr. 450/P din 03 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a fost comunicată Direcției Naționale Anticorupție la data de 09.05.2023.

Pentru Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție termenul s-a împlinit la data de 08 iunie 2023, în conformitate cu art. 269 alin. (2) și (4) din C. proc. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 450/P din 03 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție, la data de 17.05.2023.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată către inculpatul A. la data de 25.05.2023 și părții civile Unitatea Administrativ Teritorială Județul Constanța la data de 23.05.2023.

La data de 31.05.2023, inculpatul A. a depus concluzii scrise și a solicitat respingerea recursului în casație formulat, arătând că instanța de apel a dispus în mod corect reținerea incidenței prescripției răspunderii penale, făcând aplicarea art. 16 lit. f) din C. proc. pen.

În esență, a susținut că la momentul pronunțării deciziei în apel, instanța de control judiciar trebuia să aplice legea penală mai favorabilă intervenită de la data săvârșirii faptelor și până la data judecării definitive a cauzei și, prin urmare, să se constate că în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale, fiind împlinite termenele generale de prescripție prevăzute de lege. Acest raționament are la bază faptul că prescripția reprezintă o instituție de drept penal substanțial și, prin urmare, schimbările legislative cu privire la aceasta operează ca o lege penală mai favorabilă. În ce privește întreruperea cursului prescripției, s-a precizat că și aceasta reprezintă o instituție de drept penal substanțial, întrucât, în realitate, vizează tot prescripția, chiar dacă actele întreruptive sunt acte de procedură cărora le este aplicabilă legea procedurală în vigoare la data săvârșirii lor. Actele întreruptive sunt acte de procedură, dar instituția întreruperii cursului prescripției este normă substanțială privitoare la condițiile atragerii răspunderii penale și, prin urmare, legalitatea pedepsei.

Într-o decizie reper a Curții Constituționale privind modul de identificare și aplicare a legii penale mai favorabile (Decizia nr. 365/2014), Curtea nu a pus niciodată sub semnul întrebării caracterul prescripției de instituție de drept substanțial (care trebuie avută în vedere în procesul de identificare a legii penale mai favorabile), ci, raportat la această calificare a prescripției, a stabilit modul în care trebuie aplicată legea penală mai favorabilă (global, iar nu pe instituții autonome).

Concluzionând intermediar, atunci când se succed mai multe legi de drept penal substanțial pe parcursul unui proces (astfel cum s-a întâmplat în speță), organele judiciare sunt obligate să aleagă dintre legile penale succesive doar una singură, legea care îi conferă persoanei cercetate cea mai favorabilă situație, și să aplice această lege cu exclusivitate (în speță, aceasta fiind C. pen. în forma pe care o avea în perioada cuprinsă între momentul publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 și momentul publicării O.U.G. nr. 71 din 2022 privind art. 155 alin. (1) C. pen.).

Pe cale de consecința, aplicarea legii penale mai favorabile în timpul judecații se face potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (2) din C. pen. și în cazul actelor normative declarate neconstituționale, astfel că, dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. nou, ce nu includ nicio cauza de întrerupere a cursului termenului de prescripție, reprezintă lege penală mai favorabilă. Ca urmare, prescripția specială nu operează, iar prescripția răspunderii penale intervine la împlinirea termenului general de prescripție prevăzut de art. 154 C. pen.

Având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 și prevederile art. 5 C. pen., legea penală mai favorabilă era Noul C. pen. în forma ulterioară publicării Deciziei CCR nr. 297/2018, lege conform căreia nu există caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, așa încât, la data împlinirii termenelor generale de prescripție, a intervenit prescripția răspunderii penale, soluția legală care se impunea fiind încetarea procesului penal.

În concret, referitor la data consumării/epuizării infracțiunilor pentru care inculpatul a fost judecat s-a reținut ca fiind anul 2010.

În ce privește pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de abuz în serviciu, prin raportare la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, era închisoarea de la 2 ani și 8 luni la 9 ani și 4 luni, iar termenele generale de prescripție conform art. 154 alin. (1) din C. pen., erau 8 ani pentru infracțiunea de abuz în serviciu, prin raportare la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, în consecință, termenul general de prescripție de 8 ani s-a împlinit încă din anul 2018.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub dosar nr. x/2018, iar judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 05.09.2023.

În cuprinsul cererii de recurs în casație formulată, în esență, s-a invocat cazul de recurs în casație prev de art. 438 pct. 8 din C. proc. pen. și s-a solicitat admiterea recursului în casație, întrucât în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal, atâta vreme cât nu era împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale.

S-a susținut că instanța a procedat în mod greșit apreciind ca obligatorie aplicarea în cauză a interpretării date de considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022 a prevederilor privind prescripția răspunderii penale, ca lege mai favorabilă, fără a avea în vedere că în cazul prescripției răspunderii penale Curtea Constituțională a României a pronunțat două decizii cu efecte contradictorii (nr. 297/2018 și nr. 358/2022), iar principiul supremației dreptului Uniunii Europene impune instanței naționale să asigure efectul deplin al cerințelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică națională, chiar și ulterioară, care este contrară unei dispoziții de drept al Uniunii.

Pentru respectarea acestui principiu, având în vedere că infracțiunea ce face obiectul cauzei este una din infracțiunile ce aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, instanța trebuia să facă aplicarea prevederilor privind prescripția răspunderii penale, în interpretarea dată prin prisma deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale, care înlătură noțiunea de instituție autonomă a prescripției din interpretarea globală a legii penale mai favorabile.

În acest sens, s-au prezentat următoarele argumente:

Din jurisprudența Curții Constituționale privitoare la aplicarea retroactivă a normelor prin care anumite infracțiuni au fost declarate imprescriptibile (Deciziile nr. 511/2013 și nr. 341/2014) rezultă că, în cazul normelor privitoare la prescripție, principiul aplicării legii penale mai favorabile poate fi pus în balans cu cerințele echității substanțiale.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului distinge, cu privire la aplicarea art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privitoare la principiul neretroactivității legii penale mai favorabile, între normele privind prescripția și cele care definesc infracțiunile și pedepsele care le sancționează. Dacă în discuție nu este reapariția posibilității de a sancționa fapte cu privire la care termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit, neaplicarea celei mai favorabile interpretări a legii privitoare la prescripție nu pune probleme din perspectiva art. 7 din Convenție (decizia din data de 22 septembrie 2015 din cauza Borcea c. României, par. 64-67).

Curtea Europeană de Justiție consideră că neutralizarea efectului temporal al întreruperii termenului de prescripție poate crea un risc sistemic de impunitate în cauzele privind fraude grave aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene. În acest caz, instanța internă trebuie să lase neaplicată legea internă privind reducerea termenului prescripției speciale, cu excepția cazului în care neaplicarea legii interne mai favorabile determină o încălcare a principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, din cauza unei lipse de precizie a legii aplicabile sau pentru motivul aplicării retroactive a unei legislații care impune condiții de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii. Faptul că legiuitorul național prelungește un termen de prescripție cu aplicare imediată, inclusiv unor fapte imputate care nu sunt încă prescrise, nu aduce, în principiu, atingere principiului legalității infracțiunilor și pedepselor - deciziile din cauzele C-105/14 (Taricco I) și C-42/17 (Taricco II).

Deși prescripția răspunderii penale este o instituție de drept material, instituția întreruperii termenului de prescripție este o instituție preponderent de drept procedural. Ea reprezintă în esență unul dintre efectele actelor de procedură, acte realizate în cursul procesului penal de către organele judiciare. Acest fapt rezultă inclusiv din aceea că în cuprinsul Deciziei nr. 358/2022 (par. 67) Curtea Constituțională tratează în mod distinct cele două instituții. Având în vedere natura ei, întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale este guvernată de principiul aplicării imediate a legii care guvernează actele de procedură. Ca urmare, orice act de procedură întocmit în intervalul de timp situat până la data de 25 iunie 2018 (data publicării Deciziei nr. 297/2018) a produs efectul juridic prevăzut de dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale.

Așadar prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituțională a decis că noua reglementare nu este constituțională pentru că este lipsită de previzibilitate și contrară principiului legalității incriminării pentru că suspectul și inculpatul nu pot cunoaște că a fost întrerupt cursul termenului prescripției răspunderii penale. În considerente, s-a arătat că reglementarea din vechiul C. pen. satisfăcea toate exigențele de constituționalitate. Ulterior Deciziei nr. 297/2018 textul prevedea în continuare posibilitatea întreruperii cursului prescripției, iar practica judiciară, în conformitate cu jurisprudența C.E.D.O. a clarificat gradual regulile răspunderii penale, a înlăturat dubiile cu privire la interpretarea art. 155 C. pen. și s-a uniformizat în sensul că întreruperea cursului prescripției se produce prin îndeplinirea unui act care trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.

Prin Decizia nr. 358/2022, Curtea Constituțională a declarat întreg alin. (1) al art. 155 C. pen. neconstituțional încă o dată considerând că este imprevizibil, întrucât cauzele de întrerupere a cursului prescripției au fost stabilite de practica judiciară și nu de legiuitor. De asemenea, în pofida practicii judiciare constante în sens contrar, Curtea Constituțională a arătat, în considerentele hotărârii, că între 2018 și 2022 în legislație nu ar fi fost prevăzut vreun caz de întrerupere a cursului prescripției.

Cu toate aceste polemici, înainte de publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022 în Monitorul Oficial nr. 565 din 09 iunie 2022, prin O.U.G. nr. 71/2022 publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022 s-a modificat art. 155 alin. (1) din C. pen. în sensul că termenul de prescripție a răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului, adică exact în sensul art. 124 C. pen. din 1969, a celor statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 297/2018 și conform interpretării constante și unanime date de instanța supremă timp de aproape 4 ani (de la data publicării Deciziei nr. 297/2018, până la pronunțarea Deciziei nr. 358/2022).

Consecințele Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale și a Deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, riscul sistemic de impunitate, înlăturarea termenului special de prescripție, ca urmare a Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale și a Deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură să creeze un risc sistemic de impunitate la nivel național și nu doar pentru infracțiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene și de corupție, ci a tuturor infracțiunilor cu excepția celor imprescriptibile.

Procedurile penale referitoare la infracțiunile ce aduc atingere intereselor Uniunii Europene, precum cea în cauză, implică anchete complexe și greoaie, mai ales datorită faptului că organele judiciare sunt sesizate după mulți ani de la data săvârșirii unor asemenea fapte.

Durata procedurii în fața tuturor instanțelor este de așa natură, în acest tip de cauze, încât impunitatea de fapt nu ar constitui în România un caz excepțional, ci regula.

Față de aspectele menționate, s-a apreciat că în cauză nu se impunea constatarea încetării procesului penal motivat de împlinirea termenului general de prescripție, întrucât, dând prevalență principiului supremației dreptului Uniunii Europene, instanța trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., așa cum fusese statuat prin chiar Decizia CCR nr. 297/2018, privind întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin acte de procedură care au fost comunicate suspectului/inculpatului, să constate că termenul de prescripție specială nu s-a împlinit în prezenta cauză.

Astfel, faptele fiind săvârșite în intervalul decembrie 2009 - noiembrie 2018, în viziunea neaplicării deciziilor CCR amintite, cursul prescripției răspunderii penale s-a întrerupt inclusiv prin emiterea rechizitoriului, la data de 14 mai 2018.

Prin urmare, fiind deja întrerupt cursul prescripției răspunderii penale conform însăși motivării deciziei CCR nr. 297/2018, nu poate fi incidentă situația de vid legislativ stabilită după interpretarea naturii consecințelor Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 518/25.06.2018 de către Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 565/09.06.2022, în considerente la paragraf 73:,,... pe perioada cuprinsă între data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 518/25.06.2018 și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea prescripției răspunderii penale", deoarece deciziile CCR nu se aplică retroactiv, încetarea procesului penal în această formă fiind chiar expresia aplicării retroactive a Deciziei CCR nr. 358/2022, deoarece actele de întrerupere produseseră deja efecte juridice pozitive de întrerupere care nu pot fi reformate.

Cu privire la faptul că infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 din C. pen. nu ar intra, conform curții de apel, sub incidența art. 325 alin. (1) TFUE, care obligă statele membre să combată frauda și orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, făcând referire la cauza Euro Box Promotion și alții (C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19) C.J.U.E. (par. 188).

Totodată, C.J.U.E. a mai arătat în par. 169 că "obiectivele de referință pe care România s-a angajat astfel să le atingă au caracter obligatoriu pentru acest stat membru, în sensul că acesta este supus obligației specifice de a atinge obiectivele respective și de a lua măsurile adecvate în vederea realizării lor în cel mai scurt timp. De asemenea, statul membru menționat are obligația de a se abține să pună în aplicare orice măsură care ar risca să compromită atingerea acelorași obiective. Or, obligația de a lupta în mod efectiv împotriva corupției și în special a corupției la nivel înalt, care decurge din obiectivele de referință prezentate în anexa la Decizia 2006/928 coroborate cu angajamentele specifice ale României, nu se limitează doar la cazurile de corupție care aduc atingere intereselor financiare ale Uniuni".

În niciun moment legiuitorul nu a avut o astfel de contribuție și voință spre a micșora termenele de prescripție a răspunderii penale.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. și art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., s-a solicitat admiterea în principiu a recursului în casație împotriva deciziei penale nr. 450 din 03.05.2023 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. x/2018, casarea deciziei și dispunerea rejudecării apelului declarat în cauză.

Prin încheierea din 05 septembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, împotriva deciziei penale nr. 450/P din 03 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe intimatul-inculpat A..

S-a trimis cauza Completului 2, în compunere de 3 judecători. S-a acordat termen la data de 17 octombrie 2023, cu citarea intimatului inculpat A. și a intimatei parte vătămată Unitatea Administrativ Teritorială Județul Constanța.

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție Serviciul Teritorial Constanța a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.

De asemenea, s-a reținut că cererea de recurs în casație îndeplinește și condițiile prevăzute de art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., precum și cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) a, b, c și d din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele procurorului din cadrul Parchetului Direcția Națională Anticorupție Serviciul Teritorial Constanța care a exercitat calea extraordinară de atac, hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 450/A din 03.05.2023 pronunțată de Curtea de Apel Constanța), precum și semnătura procurorului care a exercitat calea de atac și a procurorului general.

În ceea ce privește condiția prev. de art. 437 alin. (1) lit c din C. proc. pen., în cauză, s-a invocat cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. și s-a susținut, în esență, că se impune înlăturarea greșitei aplicări a legii, constând în aceea că, în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal, motivat de împlinirea termenului general de prescripție, atâta vreme cât nu era împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale.

Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție Serviciul Teritorial Constanța a fost declarată în termen legal și îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 434, 436 alin. (1) și art. 437 din C. proc. pen., iar motivele invocate se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Examinând recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că motivele invocate sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța a formulat recurs în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., susținând, în esență, că încetarea procesului penal față de inculpatul A. în raport de deciziile instanței de control constituțional, a fost dispusă în mod eronat.

Ca atare, instanța de recurs în casație va evalua problema intervenirii prescripției răspunderii penale, raportat la deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, precum și la decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, reglementată în art. 155 alin. (1) din C. proc. pen. intrat în vigoare la 01.02.2014, avea următoarea formă:

"cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".

Prin decizia nr. 297/2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 518 din data de 25.06.2018, Curtea Constituțională a României a constatat că:

"soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională.

Ulterior, prin decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 565 din data de 09.06.2022, a fost admisă excepția de neconstituționalitate invocată și s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituționale.

În considerentele acestei din urmă decizii, instanța de control constituțional a reținut următoarele: (...) deși Curtea Constituțională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidențiind reperele unui comportament constituțional pe care legiuitorul avea obligația să și-l însușească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale (paragraful 72); în consecință, Curtea constată că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale (paragraful 73); astfel, Curtea observă că termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curții Constituționale (paragraful 74); așadar, Curtea constată că, în cazul de față, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecința creării unui viciu de neconstituționalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituționalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice și să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripției răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menționate (paragraful 76).

Pe cale de consecință, Înalta Curte reține, în conformitate cu considerentele obligatorii ale deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale, că, în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la data de 25 iunie 2018, și momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., în Monitorul Oficial, Partea I nr. 531 din data de 30 mai 2022, în legislația națională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripției răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispozițiile cuprinse în prevederile art. 153 - 154 din C. pen., termenele de prescripție a răspunderii penale fiind cele menționate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.

Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunțat decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1141 din data de 28.11.2022 prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile.

Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislația penală substanțială, cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, cu consecința incidenței exclusiv a termenelor generale de prescripție, prevăzute de art. 154 din C. pen.

În acest context, evaluarea termenului de prescripție a răspunderii penale se face în raport de termenul general de prescripție, calculat de la momentul săvârșirii faptei, efectele întreruptive de prescripție ale actelor de procedură comunicate neputând fi valorificate.

Astfel, decizia instanței de control constituțional nr. 358/2022 are drept efect lipsirea de forță juridică a instituției prescripției speciale, cu consecința revenirii la termenul general, reglementat de art. 154 din C. pen., ce nu poate fi prelungit. Potrivit alin. (1) lit. c) și lit. d) din articolul anterior menționat, termenele de prescripție a răspunderii penale sunt: c) 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani și d) 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani.

Pe cale de consecință, Înalta Curte, că în ceea ce îl privește pe inculpatul A. cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu reținută în sarcina acestuia, prev. de art. 13

2

din Legea 78/2000 raportat la art. 297 C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., care a fost comisă în perioada decembrie 2009 - noiembrie 2010, se constată că limitele legale ale pedepsei principale sunt de la 2 ani și 8 luni la 9 ani și 4 luni închisoare.

Potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani, termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani.

Astfel, întrucât termenul de prescripție a răspunderii penale a început să curgă din noiembrie 2010, acesta s-a împlinit în luna noiembrie 2018, prin urmare, instanța de control judiciar prin decizia pronunțată la data de 03 mai 2023, în mod corect, a dispus încetarea procesului penal, fiind incidentă instituția prescripției răspunderii penale.

Totodată, Parchetul a mai considerat că dacă s-ar accepta că de la publicarea Deciziei nr. 358/2022 nu a operat niciun act de întrerupere a prescripției răspunderii penale s-ar crea un risc sistemic de impunitate pentru infracțiuni grave de fraudă care aduc atingere intereselor financiare ale UE sau de corupție în general, invocând cauza CJUE "Taricco 1".

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a recunoscut în jurisprudența sa semnificația calificării în dreptul intern al statelor membre a anumitor instituții juridice și a eficienței standardelor de protecție consacrate de dreptul național. Curtea a arătat că principiul legalității infracțiunilor și pedepselor prevăzut de art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene are același înțeles și același domeniu de aplicare precum dreptul garantat prin CEDO. Curtea a arătat însă că statele membre au libertatea să prevadă în ordinea juridică proprie că regimul prescripției răspunderii penale ține, asemenea normelor privind definirea infracțiunilor și stabilirea pedepselor, de dreptul penal material și este, ca atare, supus, la fel ca aceste din urmă norme, principiului legalității infracțiunilor și pedepselor. De asemenea, autoritățile și instanțele naționale sunt libere să aplice standarde naționale de protecție a drepturilor fundamentale, cu condiția ca această aplicare să nu compromită nivelul de protecție prevăzut de cartă, astfel cum a fost interpretată de Curte, și nici supremația, unitatea și caracterul efectiv al dreptului Uniunii.

Standardul național de protecție circumscris exigențelor ce derivă din principiul legalității incriminării și a pedepsei este superior celui consacrat prin jurisprudența CEDO, incluzând în domeniul de aplicare a principiului legalității incriminării și normele în materia prescripției răspunderii penale.

Consecința includerii în dreptul național a normelor în materia prescripției răspunderii penale în domeniul de aplicare a principiului legalității incriminării rezidă în obligația autorităților judiciare de a asigura respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor acuzate, astfel cum rezultă acestea din conținutul art. 7 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special sub aspectul cerinței ca legea penală aplicabilă să fie previzibilă, precisă și neretroactivă.

În Cauza C42/17 ("Taricco 2"), CJUE a reținut că "principiul neretroactivității legii penale se opune în special ca o instanță să poată, în cursul unei proceduri penale, fie să sancționeze penal un comportament care nu este interzis de o normă națională adoptată înainte de săvârșirea infracțiunii imputate, fie să agraveze regimul răspunderii penale a celor care au făcut obiectul unei astfel de proceduri". Prin aducerea la îndeplinire a obligației de a nu aplica dispozițiile din dreptul intern care permiteau constatarea intervenirii prescripției (obligație stabilită anterior de Curte în "Taricco 1") se aduce atingere principiului legalității incriminării, astfel încât "acestor persoane li s-ar putea aplica, din cauza neaplicării acestor dispoziții, sancțiuni pe care, după toate probabilitățile, le-ar fi evitat dacă respectivele dispoziții ar fi fost aplicate. Astfel, persoanele menționate ar putea fi supuse în mod retroactiv unor condiții de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii" (paragraful 60). Curtea a arătat că "Dacă instanța națională ar fi astfel determinată să considere că obligația de a lăsa neaplicate dispozițiile în cauză ale C. pen. se lovește de principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, ea nu ar trebui să se conformeze acestei obligații, iar aceasta chiar dacă respectarea obligației respective ar permite îndreptarea unei situații naționale incompatibile cu dreptul Uniunii" (paragraful 61).

Astfel fiind, susținerea procurorului în sensul aplicabilității cauzei "Taricco 1" nu poate fi reținută de către instanța de recurs în casație.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța împotriva deciziei penale nr. 450/P din data de 03 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2018, privind pe inculpatul A..

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța împotriva deciziei penale nr. 450/P din data de 03 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2018, privind pe inculpatul A..

Cheltuielile ocazionate de soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28 noiembrie 2023.