ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 05 decembrie 2023

Deliberând asupra recursului în casație, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 232 din 27 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2017, s-a făcut aplicarea art. 5 C. pen. și:

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen. și art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 4 ani și 9 luni închisoare.

În baza art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (dreptul de a ocupa o funcție publică) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale. Exercitarea acelora drepturi a fost interzisă și cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (dreptul de a ocupa o funcție publică) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale. Exercitarea acelora drepturi a fost interzisă și cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 38 - 39 C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite și s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 4 ani și 9 luni închisoare, care a fost sporită cu 1 an și 6 luni închisoare reprezentând o treime din pedeapsa de 4 ani si 6 luni închisoare, în final, inculpata urmând a executa pedeapsa de 6 ani și 3 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (dreptul de a ocupa o funcție publică) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (dreptul de a ocupa o funcție publică) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 289 alin. (3) C. pen. raportat la art. 112 lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpata A. suma de 400.000 euro primita de aceasta cu titlu de mita sau echivalentul în RON a acestei sume la cursul de schimb al B.N.R. la data executării măsurii.

(...)

2

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 297 alin. (1) C. pen., art. 309 C. pen. și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) si b C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale. Exercitarea acelora drepturi a fost interzisă și cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale. Exercitarea acelora drepturi a fost interzisă și cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 290 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale. Exercitarea acelora drepturi a fost interzisă și cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. si art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale sau de a coordona societăți comerciale, în țară sau în străinătate) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale. Exercitarea acelora drepturi a fost interzisă și cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului B. în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de 2 ani și 4 luni închisoare (o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite), în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 6 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale sau de a coordona societăți comerciale, in tara sau in străinătate) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale sau de a coordona societăți comerciale, in tara sau in străinătate) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

Tot cu relevanță pentru recurentul din prezenta cauză, în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen.., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanțelor și, în baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen.., a fost anulată decizia nr. 15764/FF/26.05.2011 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.R.P. de emitere a titlurilor de despăgubire în favoarea societății C., în cotă de 75%, a lui D., în cotă de 15% și a lui E., în cotă de 10%, în cuantum total de 37.243.500 RON, dar și titlurile de conversie nr. 1926/16.06.2011 emis în favoarea societății C., nr. 1927/16.06.2011 emis în favoarea martorului D. si nr. 1928/16.06.2011, emis în favoarea martorului E..

Au fost repuse părțile în situația anterioară și s-a dispus restituirea sumei de 37.243.500 RON către partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanțelor, de către inculpatul B., beneficiar real al societății C. - 27.932.625 RON, martorul E. - 931.087,50 RON, martorul F. - 1.117.305 RON, martorul G. - 1.675.957,50 RON, martorul D. - 174.299,58 RON, martorul H. - 2.706.112,71 RON si martorul I. - 2.706.112,71 RON.

În baza art. 25 C. proc. pen., au fost obligați, în solidar, inculpații A., J., K., L., M., N., O., P., B. și Q., la plata către partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanțelor a sumei de 7.715.000 euro echivalent RON la data plății, în măsura în care pretențiile părții civile nu sunt acoperite prin repunerea părților în situația anterioară și restituirea sumei aferente deciziei nr. 15764/FF/26.05.2011 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.R.P., anulată conform art. 25 alin. (3) C. proc. pen.

Au fost menținute măsurile asigurătorii luate prin ordonanțele nr. 634/P/2015 din 28.01.2016, nr. 634/P/2015 din 01.02.2016, nr. 634/P/2015 din 03.02.2016, nr. 634/P/2015 din 03.03.2016, nr. 634/P/2015 din 09.03.2016, nr. 634/P/2015 din 02.06.2016, nr. 634/P/2015 din 06.06.2016, nr. 634/P/2015 din 15.06.2016 si nr. 634/P/2015 din 16.06.2016 asupra sumelor de bani și bunurilor indisponibilizate, aparținând inculpaților B., A., Q., martorilor E., G., I. și H. și lui R., până la concurența sumelor la care sunt obligați față de partea civilă, la care se adaugă cuantumul sumelor confiscate și cheltuielile judiciare stabilite în procesul penal.

S-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpaților B., A., Q., J., K., L., M., N., O. si P., până la concurența obligațiilor față de partea civilă, la care se adaugă și cheltuielile judiciare stabilite în procesul penal.

Prin decizia penală nr. 166/A din 27 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2017, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, de inculpații A., K., L., M., P., N., O., J., B. și Q. și de apelanta S.C. C. împotriva sentinței penale nr. 232 din 27 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I-a Penală, în dosarul nr. x/2017.

S-a desființat, în parte, sentința penală atacată și încheierea de ședință din data de 3 februarie 2020, numai în ceea ce privește dispoziția de schimbare a încadrării juridice și, rejudecând:

În baza art. 396 alin. (1), (5) și (7) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I-a C. proc. pen.., au fost achitați inculpații A., K., L., M., P., N. și O., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 și art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (5) și (7) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I-a C. proc. pen.., au fost achitați inculpații J., B. și Q., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 și art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (5) și (7) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I-a C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (5) și (7) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

A fost înlăturată dispoziția din încheierea din data de 03.02.2020 a Curții de Apel București, secția I-a penală prin care, în baza art. 386 C. proc. pen.., s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei inculpatului B. din infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., în infracțiunea de cumpărare de influență, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 396 alin. (1), (6) și (8) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen., interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale a României și Decizia nr. 67 din 25.10.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a fost încetat procesul penal față de inculpatul B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (1), (6) și (8) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen., interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale a României și Decizia nr. 67 din 25.10.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a fost încetat procesul penal față de inculpata A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen.., a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

A fost înlăturată dispoziția privind anularea deciziei nr. 15764/FF/26.05.2011 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.R.P. de emitere a titlurilor de despăgubire în favoarea S.C C., în cotă de 75%, martorului D., în cotă de 15% și martorului E., în cotă de 10%, în cuantum total de 37.243.500 RON, precum și a titlurilor de conversie nr. 1926/16.06.2011 emis în favoarea S.C. C., nr. 1927/16.06.2011 emis în favoarea martorului D. și nr. 1928/16.06.2011 emis în favoarea martorului E..

A fost înlăturată dispoziția privind repunerea părților în situația anterioară și restituirea sumei de 37.243.500 RON către partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, de către inculpatul B., beneficiar real al S.C. C. - 27932625 RON, martorul E. - 931087,50 RON, martorul F. - 1117305 RON, martorul G. - 1675957,50 RON, martorul D. - 174299,58 RON, martorul H. - 2706112,71 RON și martorul I. - 2706112,71 RON.

În baza art. 397 alin. (5) raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen.., au fost menținute:

- măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanțele nr. 634/P/2015 din 28.01.2016, nr. 634/P/2015 din 1.02.2016, nr. 634/P/2015 din 3.02.2016, nr. 634/P/2015 din 3.03.2016, nr. 634/P/2015 din 9.03.2016, nr. 634/P/2015 din 2.06.2016 și nr. 634/P/2015 din 16.06.2016, asupra sumelor de bani și bunurilor indisponibilizate, aparținând apelantului - intimat - inculpat B., martorilor G., H., E. și I. și numitei R., pe o durată de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, dacă partea civilă nu introduce acțiune în fața instanței civile;

- măsura sechestrului asigurător dispusă prin sentința penală nr. 232 din 27 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/2017 asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale apelanților - intimați - inculpați A., Q., J., K., L., M., N., O. și P., până la concurența sumei pretinse de partea civilă, pe o durată de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, dacă partea civilă nu introduce acțiune în fața instanței civile.

A fost menținută dispoziția de confiscare specială de la inculpata A. a sumei de 400.000 de euro sau echivalentul în RON la cursul oficial de schimb al Băncii Naționale a României la data executării măsurii.

A fost menținută măsura asiguratorie a sechestrului, luată prin ordonanța nr. 634/P/2015 din 6 iunie 2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Corupției, asupra bunurilor inculpatei A. până la concurența sumei confiscate, de 400.000 de euro.

Instanța cu referire la părțile din prezentul dosar, a modificat temeiul de drept al obligării inculpaților B. și A. la plata cheltuielilor judiciare către stat în primă instanță, reținând incidența art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) C. proc. pen.

A fost menținut restul dispozițiilor sentinței penale apelate și încheierii de ședință din data de 3 februarie 2020, în măsura în care nu sunt contrare prezentei.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare avansate de stat, ocazionate de soluționarea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, de inculpații A., K., L., M., P., N., O., J., B. și Q. și de apelanta S.C. C., au rămas în sarcina acestuia.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații din prezentul dosar, până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 340 RON, au rămas în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Hotărârea din apel a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, la 02 mai 2023, precum și inculpaților și părții civile.

Termenul de declarare a recursului în casație s-a împlinit la data de 06 iunie 2023 pentru Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție.

Împotriva hotărârii instanței de apel, la 17 mai 2023, a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., prin prisma căruia a arătat că în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpații A. și B. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare și dare de mită, câtă vreme nu era împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale.

În acest sens, s-a arătat că instanța de apel a procedat în mod greșit apreciind ca obligatorie aplicarea în cauză a interpretării date în considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022 prevederilor privind prescripția răspunderii penale, ca lege mai favorabilă, fără a avea în vedere că în cazul prescripției răspunderii penale Curtea Constituțională a României a pronunțat două decizii contradictorii (nr. 297/2018 și nr. 358/2022), iar principiul supremației dreptului Uniunii Europene impune instanței naționale să asigure efectul deplin al cerințelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică națională, chiar și ulterioară, care este contrară unei dispoziții de drept al Uniunii.

S-a apreciat că pentru respectarea acestui principiu, având în vedere că infracțiunile ce formează obiectul cauzei fac parte din categoria infracțiunilor de corupție, instanța trebuia să aplice prevederile privind prescripția răspunderii penale, în interpretarea dată prin decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale. Prin această decizie, instanța de contencios constituțional a decis că noua reglementare nu este constituțională pentru că este lipsită de previzibilitate și contrară principiului legalității incriminării pentru că suspectul și inculpatul nu pot cunoaște că a fost întrerupt cursul termenului prescripției răspunderii penale, arătând, în considerente, că reglementarea din vechiul C. pen. satisfăcea toate exigențele de constituționalitate.

S-a susținut că și ulterior deciziei nr. 297/2018 textul de lege a prevăzut posibilitatea întreruperii cursului prescripției, iar practica judiciară, în conformitate cu jurisprudența C.E.D.O. a clarificat gradual regulile răspunderii penale, a înlăturat dubiile cu privire la interpretarea art. 155 C. pen. și s-a uniformizat în sensul că întreruperea cursului prescripției se produce prin îndeplinirea unui act care trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.

Totodată, s-a subliniat că, deși prescripția răspunderii penale este o instituție de drept material, instituția întreruperii termenului de prescripție este o instituție preponderent de drept procedural. Ea reprezintă, în esență, unul dintre efectele actelor de procedură, acte realizate în cursul procesului penal de către organele judiciare. Acest fapt rezultă inclusiv din aceea că, în cuprinsul deciziei nr. 358/2022 (par. 67), Curtea Constituțională a tratat în mod distinct cele două instituții. Având în vedere natura ei, întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale este guvernată de principiul aplicării imediate a legii care guvernează actele de procedură. Ca urmare, orice act de procedură întocmit în intervalul de timp situat până la data de 25 iunie 2018 (data publicării deciziei nr. 297/2018) a produs efectul juridic prevăzut de dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale.

S-a mai arătat că, prin decizia nr. 358/2022, Curtea Constituțională a declarat textul neconstituțional încă o dată considerând că este imprevizibil, întrucât cauzele de întrerupere a cursului prescripției au fost stabilite de practica judiciară și nu de legiuitor. De asemenea, în pofida practicii judiciare constante în sens contrar, Curtea Constituțională a arătat, în considerentele hotărârii, că între 2018 și 2022 în legislație nu ar fi fost prevăzut vreun caz de întrerupere a cursului prescripției.

S-a solicitat să se observe că, înainte de publicarea deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022 în Monitorul Oficial nr. 565 din 09 iunie 2022, prin O.U.G. nr. 71/2022 publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022 s-a modificat art. 155 alin. (1) C. pen. în sensul că termenul de prescripție a răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului, adică exact în sensul art. 124 C. pen. 1969, a celor statuate de Curtea Constituțională prin decizia nr. 297/2018 și conform interpretării constante și unanime date de instanța supremă timp de aproape 4 ani (de la data publicării deciziei nr. 297/2018, până la pronunțarea deciziei nr. 358/2022). S-a subliniat că O.U.G. nr. 71/2022 a fost publicată anterior publicării deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022, deci anterior ca această decizie să poată produce efecte. Din considerentele deciziei nr. 358/2022 a instanței de contencios constituțional rezultă că în perioada 26.06.2018 - 30.05.2022 nu ar mai fi existat prescripția specială în legislația română, deoarece Parlamentul nu a pus în acord în termen de 45 de zile C. pen. cu decizia Curții Constituționale nr. 297/2018. Instituția întreruperii termenului de prescripție este considerată de Curtea Constituțională o instituție de drept penal material.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, a decis că "Normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 C. pen.

Instanța care soluționează contestația în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curții Constituționale nr. 297/26.04.2018 și nr. 358/26.05.2022, nu poate reanaliza prescripția răspunderii penale, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii."

S-a considerat că decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale și decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au ca efect crearea unui risc sistemic de impunitate la nivel național, atât pentru infracțiunile care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene și de corupție, cât și pentru toate infracțiunile cu excepția celor imprescriptibile.

S-a subliniat, totodată, că această înlăturare a termenului special de prescripție nu reprezintă voința legiuitorului constituant sau delegat, ci este o consecință a deciziei Curții Constituționale, instituție situată în afara sistemului judiciar, ai cărei membrii sunt numiți în proporție de 2/3 de puterea legislativă și 1/3 de președintele țării.

În acest sens, s-a făcut trimitere la aspectele statuate de Curtea de Justiției a Uniunii Europene în cauza Euro Box Promotion și alții (C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19) la a treia întrebare "Articolul 2 și articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, precum și Decizia 2006/928 trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări sau unei practici naționale potrivit căreia deciziile curții constituționale naționale sunt obligatorii pentru instanțele de drept comun, cu condiția ca dreptul național să garanteze independența Curții Constituționale menționate în special față de puterile legislativă si executivă, astfel cum este impusă de aceste dispoziții. In schimb, aceste dispoziții din Tratatul UE și decizia menționată trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale potrivit căreia orice nerespectare a deciziilor curții constituționale naționale de către judecătorii naționali de drept comun este de natură să angajeze răspunderea lor disciplinară."

S-a arătat că, raportat la obiectul cauzei, respectiv săvârșirea unor infracțiuni de corupție, pe care România s-a obligat să le combată prin tratatele la care a devenit parte odată cu aderarea la Uniunea Europeană, este necesară aplicarea în speță a dreptului Uniunii și aplicarea legislației naționale privind prescripția răspunderii penale în acord cu normele acestuia.

S-a apreciat că, în cauză, nu se impunea constatarea încetării procesului penal motivat de împlinirea termenului general de prescripție, întrucât, dând prevalență principiului supremației dreptului Uniunii Europene, instanța trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. privind întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin acte de procedură care au fost comunicat suspecților/inculpaților din cauză și să constate că termenul de prescripție specială nu s-a împlinit.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată inculpaților A. (la 29 mai 2023), M. (prin afișarea înștiințării la 26 mai 2023), N. (la 29 mai 2023), O. (prin afișarea înștiinării la 25 mai 2023), J. (la 25 mai 2023), B. (la 25 mai 2023), Q. (la 25 mai 2023), K. (prin afișarea înștiințării la 29 mai 2023), L. (la 26 mai 2023), P. (prin afișarea înștiințării la 26 mai 2023), intimaților S. (la 25 mai 2023) și C. (la 25 mai 2023), precum și părții civile Ministerul Finanțelor Publice (la 29 mai 2023).

Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 16 iunie 2023. La înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casație era îndeplinită.

Prin încheierea din data de 24 octombrie 2023, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen.., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, împotriva deciziei penale nr. 166/A din 27 aprilie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2017 și s-a trimis cauza, în vederea judecării recursului în casație, Completului nr. 7.

S-a fixat termen de judecată în ședință publică la data de 05 decembrie 2023, pentru când vor fi citați intimații inculpați A. și B. la adresele din dosar și au fost încunoștințați apărătorii aleși ai intimaților cu privire la termenul acordat în cauză, iar în cazul în care nu confirmă prezența s-a dispus emiterea unei adrese către Baroul București pentru a desemna un apărător din oficiu pentru aceștia.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, conform dispozițiilor art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte a constatat că aceasta îndeplinește cerința prevăzută de art. 434 C. proc. pen.., decizia penală nr. 166/A din 27 aprilie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2017, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac.

Totodată, s-a constatat că recursul în casație a fost promovat, în termenul legal, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, care se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, fiind, așadar, respectate dispozițiile art. 435 C. proc. pen.. - art. 436 C. proc. pen.

Cererea de recurs în casație întrunește și condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen.., întrucât cuprinde numele și prenumele procurorului care a exercitat calea de atac și organul judiciar din care face parte, este indicată hotărârea atacată și are aplicată semnătura persoanei care a întocmit-o.

Deopotrivă, este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., având în vedere că a fost invocat cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. cu argumentarea că, în mod greșit, s-a dispus încetarea procesului penal în privința inculpaților A. și B. pentru săvârșirea infracțiunilor de luare și, respectiv, dare de mită, întrucât, dând prevalență principiului supremației dreptului Uniunii Europene, instanța trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. privind întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin acte de procedură care au fost comunicat suspecților/inculpaților din cauză și să constate că termenul de prescripție specială nu s-a împlinit.

În dezbateri, la termenul de judecată din data de 05 decembrie 2023, reprezentantul Parchetului a solicitat admiterea recursului în casație, apreciind că sunt îndeplinite motivele prevăzute de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., soluția de încetare a procesului penal fiind nelegală, întrucât termenul de prescripție specială a răspunderii penale nu a fost împlinit față de intimata inculpată A.. A învederat că au existat acte de întrerupere înaintea datei de 25 iunie 2018, dată la care a fost publicată în Monitorul Oficial decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale. Parchetul a apreciat că principiile enunțate în hotărârea nr. C-107/2023 pot fi aplicate și în prezenta cauză, având în vedere că în cauza Eurobox Promotion, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a explicat noțiunea de activitate ilegală la care se referă art. 325 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene, care poate cuprinde și acte de corupție a funcționarilor sau orice abuz în serviciu din partea acestora, astfel cum se arată la paragraful nr. 185 din aceasta. Având în vedere aceste considerente, a apreciat că instanța putea să lase neaplicate deciziile Curții Constituționale. Prin urmare, a susținut că, în ceea ce o privește pe intimata condamnată A., recursul în casație este întemeiat, solicitând, desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București, în ceea ce o privește pe aceasta.

Cu privire la recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, față de intimatul inculpat B., s-a apreciat că acesta este neîntemeiat, întrucât potrivit calculelor efectuate în conformitate cu dispozițiile vechiul C. pen., termenul special de prescripție a răspunderii penale este de 7 ani și jumătate și, față de data săvârșirii infracțiunii, acesta este împlinit.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului reglementat de prevederile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., Înalta Curte constată că recursul în casație este nefondat.

Cu titlu prealabil, se constată că exercitarea căii extraordinare de atac a recursului în casație urmărește verificarea de către instanța supremă a conformității hotărârii penale definitive cu acele regulile de drept, care se circumscriu cazurilor de casare expres și limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., nefiind permisă în această fază o reapreciere a situației de fapt, stabilită cu autoritate de lucru judecată de către instanța de apel, sau o reevaluare a încadrării juridice dată faptelor în sensul schimbării/dispunerii asupra acesteia, ci doar înlăturarea acelor încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare în textul anterior menționat.

În ceea ce privește cazul de casare invocat în cauză de procuror, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., acesta este incident în situația în care "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Înalta Curte reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., hotărârile sunt supuse casării, în situațiile în care s-a dispus în mod greșit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen.., respectiv lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

În cauză, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a invocat incidența cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., arătând în esență că, în mod greșit, instanța de apel nu a avut în vedere efectul întreruptiv de prescripție al actelor de urmărire penală efectuate și care au fost comunicate inculpatei A.. Parchetul a susținut, așadar, că termenul de prescripție a răspunderii penale a fost întrerupt, în mod repetat, înainte de 25 iunie 2016, dată la care a fost publicată în Monitorul Oficial decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale. În argumentarea acestei teze a solicitat să se aibă în vedere hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene la data de 24 iulie 2023, în cauza nr. C-107/23, solicitând a se avea în vedere și cauza Eurobox Promotion a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Cu privire la inculpatul B., Parchetul a susținut în dezbateri că termenul special de prescripție a răspunderii penale este de 7 ani și jumătate și, față de data săvârșirii infracțiunii, acesta este împlinit, astfel că recursul în casație formulat și în privința acestuia este neîntemeiat.

Prin cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., se analizează doar dacă a fost împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale la momentul pronunțării deciziei de către instanța de apel, prin raportare la legea reținută ca fiind incidentă prin hotărârea definitivă recurată.

În speță, se constată că în sarcina inculpatei A. s-a reținut că, în calitate de președinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în luna ianuarie 2011 a acceptat promisiunea și a pretins suma de 400.000 euro, iar în data de 02 august 2011 a primit suma de 400.000 euro de la inculpatul B., prin intermediul martorului H., în legătură cu îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor sale de serviciu, respectiv pentru urgentarea soluționării dosarului nr. x/2010 și aprobarea, în data de 26.05.2011, a raportului de evaluare nr. x din 07.02.2011, întocmit de expertul Q. cu nerespectarea Legii nr. 247/2005, Standardelor Internaționale de Evaluare și Codului Deontologic al Evaluatorilor, prin care terenul ce a făcut obiectul dosarului a fost supraevaluat cu 7.715.000 euro, deși se impunea trimiterea dosarului spre reevaluare, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

Instanța de apel a reținut că în varianta legislativă aplicabilă începând cu data de 1 februarie 2014 și până în prezent, infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. se pedepsește cu închisoare de la 3 ani la 10 ani, iar infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen., cu închisoare de la 2 ani la 7 ani. Termenele generale de prescripție sunt, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., de 8 ani. Aceasta înseamnă că termenele de prescripție generală au început să curgă, potrivit art. 154 alin. (2) din C. pen., de la data săvârșirii infracțiunii, respectiv 2 august 2011, cu efectul împlinirii lor la data de 1 august 2019.

Având în vedere aspectele statuate prin deciziile instanței de contencios constituțional, se constată, așa cum a reținut și instanța de apel, că în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 297/2018 - 25 iunie 2018, care este anterioară pronunțării atât a sentinței penale nr. 232 din 27 noiembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2017, de Curtea de Apel București, secția I-a Penală, cât și a deciziei penale nr. 166/A din 27 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2017 - și data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 - 30 mai 2022 - nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile și condițiile întreruperii cursului prescripției răspunderii penale.

Astfel, în cadrul procesului penal ce a format obiectul dosarului nr. x/2017, în care s-a pronunțat decizia penală atacată în prezenta cauză, instanța de apel a valorificat incidența prescripției generale a răspunderii penale, ca efect al adoptării deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 352/2022, interpretând și aplicând normele de drept penal în concordanță cu dezlegarea obligatorie a problemei de drept ce a făcut obiectul hotărârii prealabile anterior menționate. În acest sens, s-a arătat că evaluarea termenului de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A. se face în raport cu termenul general de prescripție, prevăzut de art. 154 C. pen., calculat de la momentul epuizării faptelor, efectele întreruptive de prescripție ale actelor de procedură comunicate acesteia neputând fi valorificate în cauză.

În ceea ce privește susținerile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, privind incidența în cauză a hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție, Marea Cameră, la 24 iulie 2023 în cauza C-107/23, Înalta Curte reamintește că, dată fiind natura juridică a recursului în casație, de cale extraordinară de atac de anulare, al cărei scop este, potrivit art. 433 C. proc. pen.., de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, constatarea nelegalității deciziei date în apel sub aspectul intervenirii cauzei de încetare a procesului penal nu poate fi raportată decât la fondul legislativ existent la momentul pronunțării hotărârii recurate, pentru modificările intervenite după pronunțarea hotărârii definitive C. proc. pen. prevăzând alte remedii procesuale, cum ar fi contestația la executare sau contestația în anulare.

Problema de drept în cauză este reprezentată de intervenirea unei interpretări obligatorii a unei instituții de drept, după pronunțarea unei hotărâri definitive prin care s-a soluționat respectiva cauză și a contrarietății dintre interpretarea obligatorie a legii (normei de drept) și interpretarea dată de instanța de apel aceleași legi (normă de drept).

Decizia instanței de apel a fost pronunțată anterior datei de la care a fost evidentă interpretarea obligatorie, respectiv anterior datei de publicare a deciziei prin care s-au stabilit limite ale aplicării instituției prescripției răspunderii penale.

Chiar dacă interpretarea obligatorie în materia dată în competența CJUE retroactivează până la momentul intrării în vigoare normei și face corp comun cu aceasta, devenind norma însăși în dreptul intern, fără nicio altă intervenție legislativă, nu poate fi ignorat faptul că la data pronunțării deciziei din apel nu fusese încă pronunțată soluția cu privire la prescripția răspunderii penale. În raport de acest moment al intervenirii interpretării normei este îndeplinită cerința respectării legii de către instanța de apel. În calea extraordinară de atac a recursului în casație nu se poate cere instanței de apel să respecte mai mult decât legea în vigoare la momentul pronunțării soluției sale.

În ceea ce privește prescripția răspunderii penale a inculpatului B., se constată că instanța de apel a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 290 alin. (1) C. pen., maximul special al pedepsei în cazul infracțiunii de dare de mita este de 7 ani, astfel încât, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul de prescripție este de 8 ani. În aceste condiții, Curtea a apreciat că, la data de 26.01.2016, când prin ordonanța nr. 634/P/2015 a Direcției Naționale Anticorupție, s-a dispus efectuarea, în continuare, a urmăririi penale față de suspectul B. pentru infracțiunea dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, termenul de prescripție al răspunderii penale nu era împlinit, fapta fiind comisă, în luna ianuarie 2011. Totodată, s-a arătat că nu s-a împlinit nici termenul de prescripție specială, prevăzută de art. 155 alin. (4) C. pen., întrucât termenul de prescripție de 8 ani, în cazul infracțiunii de dare de mită, prevăzut de art. 290 alin. (1) C. pen., săvârșită de inculpatul B., în luna ianuarie 2011, nu s-a împlinit încă o dată.

În dezbaterile orale contradictorii reprezentantul Ministerului Public a susținut că recursul formulat în privința intimatului inculpat B. este neîntemeiat, întrucât termenul special de prescripție a răspunderii penale, în raport de data săvârșirii infracțiunii, este împlinit.

Examinând cauza, Înalta Curte apreciază că se impune respingerea recursului în casație formulat de Ministerul Public cu privire la inculpatul B., având în vedere că, într-adevăr, referitor la infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., reținută în sarcina acestuia, a intervenit prescripția răspunderii penale ca urmare a împlinirii termenului general de prescripție prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. (8 ani). Si în cazul acestuia termenele de prescripție generală au început să curgă, potrivit art. 154 alin. (2) C. pen., de la data săvârșirii infracțiunii, respectiv 02 august 2011, cu efectul împlinirii lor la data de 01 august 2019.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, împotriva deciziei penale nr. 166/A din 27 aprilie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2017 privind pe intimații inculpați A. și B..

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, împotriva deciziei penale nr. 166/A din 27 aprilie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2017 privind pe intimații inculpați A. și B..

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 decembrie 2023.