ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 90/P din 9 august 2022 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2022, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen. în referire la art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat A. împotriva sentinței penale nr. 44/P din 23.02.2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul penal nr. x/2016

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Constanța a reținut că, la data de 24.06.2022 a fost înregistrată pe rolul instanței, cererea de revizuire formulată de condamnatul A., cerere întemeiată pe dispozițiile art. 453 lit. e) C. proc. pen.

În esență, s-a susținut că prin sentința penală nr. 178 din 01.04.2008, pronunțată în dosarul penal nr. x/2020 al Tribunalului Constanța, definitivă prin decizia penală nr. 4187 din 17.12.2008, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, termenul de încercare stabilit fiind de 5 ani.

Ulterior, prin denunțul formulat la data de 03.12.2015, înaintat atât Procurorului Șef al Direcției Naționale Anticorupție, cât și Procurorului General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, acesta a denunțat fapta de cumpărare de influență, indicând organelor judiciare faptul că a încercat să intervină pe lângă anumiți procurori pentru a obține o soluție favorabilă în dosarul penal nr. x/2012, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța. În susținerea denunțului, A. a pus la dispoziția organelor judiciare înregistrări audio-video cu privire la momentul remiterii către procurorul B., la data de 10.02.2012, a sumei de 200 euro.

Urmare a denunțului formulat, pe rolul DNA - Serviciul Teritorial Constanța s-a format dosarul nr. x/2015, reunit la dosarul de urmărire penală nr. x/P/2016. Prin rechizitoriul nr. x/2016 din 25.05.2016, emis de DNA-ST Constanța, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru infracțiunea de cumpărare de influență, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 292 noul C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) noul C. pen., precum și a inculpatului B., pentru infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 6 și 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 noul C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) noul C. pen., formându-se dosarul nr. x/2016, dosar în care a fost pronunțată sentința penală nr. 44/P din 23.02.2018 de către Curtea de Apel Constanța, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 216/A din 20.06.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a învederat că, în raport de datele dosarelor de urmărire penală, respectiv dosarul nr. x/2015 (dosar format ca urmare a denunțului) și dosar nr. x/2016 (dosar format ca urmare a sesizării din oficiu prin ordonanța nr. 45/P/2012 din data de 05.02.2016 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța), la data descoperirii faptei pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin Decizia nr. 216/A din 20.06.2019 a ÎCCJ, respectiv anul 2015 decembrie - denunț și anul 2016 ianuarie- februarie - vizualizarea înregistrărilor de pe hardul extern ridicat cu ocazia percheziției domiciliare efectuate în dosarul penal nr. x/2012, termenul de încercare de 5,5 ani a fost împlinit.

Petentul condamnat A. a susținut că data la care s-a împlinit termenul de încercare de 5,5 ani, dispus prin prima hotărâre penală definitivă, a fost în 17.06.2014, iar data la care s-a descoperit fapta, obiect al cercetării penale și al trimiterii în judecată în dosarul ulterior, a avut loc la aproximativ 1,5 ani după împlinirea termenului de încercare, respectiv ulterior duratei suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cel mai devreme în 03.12.2015.

Față de această împrejurare, petentul condamnat A. a menționat că, prin decizia penală nr. 216/A din 20.06.2019 a ÎCCJ, pronunțată în dosarul nr. x/2016, au fost nesocotite măsurile dispuse și chestiunile dezlegate prin decizia penală nr. 4187 din 17.12.2008, intrate în puterea lucrului judecat, cele două hotărâri neputându-se concilia. Iar în acest sens a arătat că, prin sentința penală nr. 44/P din 23.02.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016 de către Curtea de Apel Constanța, s-a reținut că "deși parchetul a solicitat anularea suspendării sub supraveghere cu privire la pedeapsa aplicată anterior inculpatului A. prin sentința penală nr. 178/01.04.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. x/2007, definitivă prin decizia penală nr. 4187 din data de 17.12.2008, Curtea a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 16 din Legea nr. 187/2012 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere întrucât fapta imputată inculpatului în prezenta cauză a fost săvârșită înăuntrul termenului de supraveghere, noua infracțiune fiind descoperită până la împlinirea acestui termen și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen", de unde rezultă că instanța de fond consideră că termenul de supraveghere se împlinește în anul 2015-2016 sau ulterior, în contradicție evidentă cu cele dispuse în mod definitiv prin decizia penală nr. 4187/17.12.2008 a aceleiași instanțe, această soluție menținându-se și după soluționarea definitivă a cauzei ce a format obiectul dosarului nr. x/2016 a ÎCCJ prin Decizia nr. 216/A/20.06.2019, hotărâre a cărei revizuire se cere.

Astfel, s-a solicitat a se constata că cele două hotărâri definitive nu se pot concilia, întrucât hotărârea penală definitivă pronunțată ulterior încalcă în mod vădit efectele primei hotărâri penale definitive, prin nesocotirea termenului de încercare de 5,5 ani stabilit prin prima hotărâre pronunțată.

În dovedirea cererii de revizuire, petentul condamnat a depus înscrisuri la dosarul cauzei.

Curtea, analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire cu care a fost învestită, raportat la dispozițiile legale care reglementează această instituție, prevăzută de art. 459 C. proc. pen., a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 178 din 01.04.2008, pronunțată în dosarul penal nr. x/2007 al Tribunalului Constanța, definitivă prin decizia penală a Curții de Apel Constanța nr. 4187 din 17.12.2008, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen. din 1968, art. 215 alin. (3) C. pen. din 1968, art. 215 alin. (1) C. pen. din 1968, termenul de încercare stabilit fiind de 5 ani.

Prin sentința penală nr. 44/P din 23.02.2018, pronunțată în dosarul penal nr. x/2016 de către Curtea de Apel Constanța, definitivă prin decizia penală nr. 216/A/20.06.2019 a ÎCCJ, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, constatându-se totodată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 16 din Legea nr. 187/2012 privind revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 78/01.04.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. x/2007, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4187/17.12.2008 a Curții de Apel Constanța, întrucât fapta imputată inculpatului în prezenta cauză a fost săvârșită înăuntrul termenului de supraveghere de 5 ani (17.12.2008-17.12.2013), la datele de 10.02.2012 și 05.03.2012, noua infracțiune fiind descoperită până la împlinirea acestui termen și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen.

Curtea a evidențiat că natura juridică deosebită a căilor de atac extraordinare a determinat o reglementare foarte prudentă din partea legii, astfel că sunt prevăzute condițiile care să permită posibilitatea declanșării lor.

Pentru a se conferi activității de înfăptuire a justiției un caracter de stabilitate s-a decis că hotărârile judecătorești definitive sunt executorii și au autoritate de lucru judecat. Autoritatea de lucru judecat este considerată ca fiind acel principiu care nu permite declanșarea unei noi judecăți cu privire la aceeași faptă și aceeași persoană, dacă acestea au făcut obiectul unei judecăți pentru care s-a pronunțat o hotărâre definitivă.

Autoritatea de lucru judecat împiedică atacarea pe căi obișnuite a hotărârilor judecătorești care au această putere, admițându-se ideea că numai o împrejurare excepțională poate permite supunerea hotărârii definitive unei examinări și numai printr-o procedură având caracter excepțional. În virtutea autorității de lucru judecat, hotărârea judecătorească penală este considerată ca o expresie a adevărului (res judicata pro veritate habetur). Cu toate acestea, în practică a reieșit că, în anumite situații, chiar hotărârile judecătorești rămase definitive sunt nelegale și netemeinice, motiv pentru care în C. proc. pen. s-au reglementat căile extraordinare de atac, ca remedii procesuale menite a repara erorile pe care le conțin.

Fiind o cale de atac extraordinară, având o natură juridică mixtă de anulare și retractare, legiuitorul nu a lăsat libertatea părților să invoce orice motiv care, după aprecierea lor, ar afecta legalitatea și temeinicia hotărârii rămase definitivă, în art. 453 C. proc. pen. fiind prevăzute în mod expres și limitativ, cazurile în care se poate uzita de această instituție și anume atunci când: a)s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;b) hotărâre ea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată; c)un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;d)un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză, e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia; f)hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Chiar și în prezența unui astfel de motiv, cererea de revizuire este admisibilă numai dacă sunt îndeplinite cumulativ și condițiile prevăzute în art. 459 alin. (3) lit. a)-f) C. proc. pen., respectiv: a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455; b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3); c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

Prioritar, analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire prin prisma dispozițiilor legale precitate, instanța a reținut că revizuirea a fost cerută de către o persoană dintre cele prevăzute în art. 455 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., în termenul prevăzut de art. 457 C. proc. pen.

Revizuentul condamnat și-a întemeiat cererea de revizuire pe cazul prevăzut de art. 453 lit. e) C. proc. pen., astfel că, având în atenție aspectele supuse analizei pe calea aleasă, prin relaționare la considerațiile de ordin juridic expuse în cele ce preced, Curtea a evidențiat că cererea de revizuire întemeiată în drept pe art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. poate a servi persoanei interesate la obținerea redeschiderii procedurilor, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

Cu privire la prima condiție, aceasta se consideră realizată numai dacă este vorba de două sau mai multe hotărâri definitive care conțin o rezolvare a fondului cauzei. Cât privește cea de-a doua condiție, starea de inconciliabilitate poate exista în următoarele ipoteze: hotărârile se referă la aceeași faptă și la făptuitori diferiți, la același făptuitor și la fapte diferite ori la fapte și făptuitori diferiți. Ca excepție, caracterul inconciliabil poate viza și situații de drept diferite, întemeiate pe aceeași bază factuală.

Din expunerea de motive, s-a constatat că revizuentul nu a prezentat în fapt o atare situație, care s-ar circumscrie acestui caz, având în vedere că semnalarea aspectelor nu au un caracter contradictoriu, nu se exclud reciproc și nu pot fundamenta o astfel de teză.

Astfel, analizând motivele invocate de condamnat în cererea de revizuire, s-a constatat că acesta își exprimă practic nemulțumirea față de reținerea incidenței dispozițiilor referitoare la instituția revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, fără luarea în considerare a împrejurării referitoare la împlinirea termenului de încercare de 5 ani stabilit prin sentința penală nr. 178 din 01.04.2008 în dosarul nr. x/2007 al Tribunalului Constanța, definitivă prin decizia penală nr. 4187 din 17.12.2008 la momentul descoperirii noii fapte. În acest sens, menționează că termenul de încercare de 5,5 ani stabilit prin prima hotărâre penală definitivă s-ar fi împlinit la data de 17.06.2014, invocând dispozițiile art. 82 C. pen. 1968, potrivit cărora durata suspendării condiționate a executării pedepsei constituie termen de încercare pentru condamnat și se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani, susținând că acest termen de încercare a cuprins perioada 17.12.2008-17.06.2014.

În acest context, Curtea a reținut că aspectul invocat poate fi supus analizei doar instanțelor de control judiciar în căile ordinare de atac, fiind atributul acestora de a se pronunța asupra unor atare motive, în limita în care au fost învestite. Împrejurarea că revizuentul nu și-a valorificat dreptul de a invoca aceste aspecte la momentul la care a atacat sentința penală nr. 44/P din 23.02.2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2016 nu-l îndreptățește să invoce în cadrul revizuirii aspecte ce țin de caracterul ordinar al procedurii, revizuirea neputând fi transformată într-un nou grad de jurisdicție, instituția la care a apelat având o altă funcție, obiectivată în cele ce preced.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că, în baza jurisprudenței sale consacrate, dreptul la un proces corect în fața unui tribunal, așa cum s-a garantat prin articolul 6 §1, trebuie interpretat în lumina Preambulului la Convenție, care declară, între altele, supremația legii. Unul din aspectele fundamentale ale supremației legii este principiul certitudinii juridice, care impune, inter alia, ca în situațiile în care instanțele au decis definitiv asupra unei chestiuni, hotărârea lor să nu poată fi pusă sub semnul întrebării. În final, Curtea reiterează că nicio parte nu are dreptul de a solicita o revizuire a unei sentințe definitive și executorii numai în scopul obținerii unei rejudecări și a unei noi decizii în cauză. Puterea instanțelor de a revizui trebuie exercitată spre a corecta erori judiciare și aplicări greșite ale legii, dar nu pentru a realiza o nouă examinare. Revizuirea nu trebuie tratată ca o cale de atac deghizată, și simpla posibilitate de a exista mai mult de două opinii asupra unui subiect nu este motiv de reexaminare. O abatere de la acest principiu se justifică numai dacă devine necesară prin circumstanțe cu un caracter substanțial și obligatoriu.

S-a conchis, așadar, că revizuirea este o cale extraordinară de atac a cărei finalitate o reprezintă înlăturarea erorilor judiciare, în baza unui material probator cu totul inedit sau cel puțin necunoscut instanței cu ocazia judecării în fond a cauzei. Revizuirea se întemeiază deci pe lipsurile de fond în soluționarea pricinii, iar temeiurile sale rezultă din elemente exterioare dosarului cauzei, pe care instanțele nu le-au avut în vedere la judecata anterioară.

Această cale de atac nu poate deveni admisibilă decât în condițiile existenței unuia dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de lege astfel cum au fost enunțate mai sus, pentru a nu se aduce atingere principiului stabilității ordinii juridice ori, nu se face vorbire în cererea cu care a fost învestită prezenta instanță despre atare situații, neexistând acoperire juridică concretă vizând vreunul dintre cele reglementate de art. 453 C. proc. pen.

Împotriva sentinței penale nr. 90/P din 9 august 2022 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2022, revizuentul A. a formulat apel, motivele fiind susținute de apărătorul ales și de către apelant, cu ocazia ultimului cuvânt, astfel cum sunt consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

Analizând apelul declarat de revizuentul A., prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. și numai în cazurile prevăzute de art. 453 C. proc. pen., singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații privitoare la eventuala nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a unor raționamente jurisdicționale pretins eronate, este exclusă, în raport de dispozițiile procesuale menționate și de principiul statuat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 452 C. proc. pen., hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât și cu privire la latura civilă, din conținutul acestui text legal rezultând că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești care conțin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmărește înlăturarea erorilor de fapt, pe care le conțin hotărârile judecătorești.

Coroborând dispozițiile legale enunțate, se impune concluzia condiționării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condițiile legii, cu consecința respingerii cererii pentru acest motiv, în situația afirmării generice a nelegalității și netemeiniciei hotărârii a cărei retractare se cere.

În speță, se constată că cererea formulată de condamnatul revizuent A., este întemeiată pe cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., în temeiul căruia revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia, acesta arătând că cererea de revizuire vizează sentința penală nr. 178 din 1 aprilie 2008 a Tribunalului Constanța, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2007, definitivă prin decizia penală nr. 4187 din 17 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2007 și sentința penală nr. 44/P din 23 februarie 2018 a Curții de Apel Constanța, pronunțată în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 216/A din 20 iunie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2016.

În opinia apelantului revizuent, ireconcilierea celor două hotărâri menționate constă în aceea că, prin cea din urmă sentință penală s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare (dispusă prin sentința penală nr. 178/2008 a Tribunalului Constanța, definitivă prin decizia penală nr. 4187 din 17.12.2008 a Curții de Apel Constanța), fiind astfel nesocotită durata termenului de încercare stabilită prin cea dintâi sentință penală.

Examinând actele și lucrările dosarului, contrar aprecierii apelantului revizuent, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a analizat și a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, reținând în principal că revizuentul nu a prezentat în fapt o situație care să se circumscrie cazului reglementat de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., având în vedere că aspectele semnalate nu au un caracter contradictoriu și nu se exclud reciproc.

În acest sens, Înalta Curte reține că, în cazul unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: să existe două sau mai multe hotărâri definitive și hotărârile să nu se poată concilia. Prima condiție se consideră realizată numai dacă sunt două sau mai multe hotărâri penale definitive care conțin o rezolvare a fondului cauzei, iar cât privește cea de-a doua condiție, starea de inconciliabilitate poate exista în ipotezele în care hotărârile se referă la aceeași faptă și la făptuitori diferiți, hotărârile se referă la același făptuitor și la fapte diferite sau hotărârile se referă la fapte și făptuitori diferiți.

Or, în speță, chiar dacă prin cele două hotărâri invocate de revizuentul A. s-a rezolvat fondul acțiunilor penale exercitate față de acesta, Înalta Curte constată că, în cauză, nu se regăsește niciuna dintre ipotezele vizate de cea de-a doua condiție, necesar a exista pentru a fi în prezența unor hotărâri care nu se pot concilia.

Examinându-se respectivele hotărâri, se constată că acestea vizează fapte și împrejurări diferite, iar argumentele invocate de apelantul revizuent nu se limitează la o simplă constatare a existenței unor hotărâri ce nu se pot concilia, ci impun o rejudecare a cauzei și o reinterpretare a dispozițiilor legale, deja interpretate în mod definitiv și cu autoritate de lucru judecat, motivele invocate în cererea de revizuire reflectând, în concret, nemulțumirea față de reținerea incidenței dispozițiilor referitoare la instituția revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, fără luarea în considerare a împrejurării referitoare la împlinirea termenului de încercare de 5 ani stabilit prin sentința penală nr. 178/2008 a Tribunalului Constanța, definitivă prin decizia penală nr. 4187/2008 a Curții de Apel Constanța, la momentul descoperirii noii fapte.

Însă, așa cum a explicat, de altfel, și prima instanță, aspectul invocat poate fi supus analizei doar instanțelor de control judiciar în căile ordinare de atac, fiind atributul acestora de a se pronunța asupra unor atare motive, în limita în care au fost învestite.

În consecință, reținând că nu sunt îndeplinite cerințele impuse cumulativ de art. 452 C. proc. pen. și art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., în cauză nefiind invocate temeiuri legale care să justifice redeschiderea procedurilor penale și, implicit, afectarea stabilității raporturilor juridice născute prin hotărârile pronunțate, Înalta Curte concluzionează că sentința apelată este legală și temeinică.

Față de considerentele expuse, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 90/P din 9 august 2022 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2022.

Va obliga revizuentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 90/P din 9 august 2022 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2022.

Obligă revizuentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 septembrie 2022.

GGC - MM