ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 12 martie 2024

Deliberând asupra contestației la executare formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, reține următoarele:

Prin decizia penală nr. 701/RC din data de 31 octombrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală s-a admis recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei penale nr. 273 din data de 15 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat A..

S-a casat decizia penală recurată și în înlăturarea greșitei aplicări a legii s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeași instanță, Curtea de Apel Iași.

În esență, Înalta Curte a reținut că soluția de încetare a procesului penal dispusă față de inculpatul A. a fost determinată de greșita admitere a contestației în anulare, soluție bazată pe aplicarea eronată în cauză a prevederilor art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., având în vedere că în determinarea aplicării legii penale mai favorabile incidentă în speță, în temeiul art. 5 din C. pen. - aplicabil între momentul săvârșirii faptei și momentul judecării definitive - s-a statuat cu titlu definitiv că legea penală mai favorabilă în speță este vechea reglementare în vigoare la data săvârșirii faptei deduse judecății și nu noul C. pen. intrat în vigoare la 01.02.2014, acest aspect intrând în puterea lucrului judecat prin decizia penală nr. 261 din data de 29.03.2021 a Curții de Apel Iași pronunțată în dosarul nr. x/2017.

Înalta Curte a constatat că, în această situație, în cauză, ulterior pronunțării hotărârii definitive de condamnare, cadrul legal relativ la aplicarea legii noi, mai favorabile, era cel reglementat de dispozițiile art. 6 din C. pen., aplicabil cazurilor definitiv judecate sub legea veche și care nu poate fi extins la criterii neprevăzute de lege.

S-a arătat că retroactivitatea legii penale noi, mai favorabile, în situația cauzelor definitiv judecate este posibilă doar în condițiile art. 6 din C. pen., care permite, pentru stabilirea caracterului mai favorabil al legii noi, doar compararea pedepsei aplicate de instanța în baza legii vechi și pedepsei prevăzute de legea nouă și nu analiza termenului de prescripție a răspunderii penale. S-a menționat că nici Decizia nr. 67/2022 pronunțată de Înalta Curte - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nu face referire la art. 6 din C. pen., în acest sens fiind și Decizia nr. 43 din 29 mai 2023 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, s-a constatat că prin aplicarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. în vigoare, astfel cum au fost ele stabilite prin Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, în condițiile în care încadrarea juridică a infracțiunii pentru care contestatorul a fost condamnat s-a făcut cu titlu definitiv conform C. pen. din 1968, instanța a creat o lex tertia în situația contestatorului condamnat A., aspect contrar Deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014 și jurisprudenței în materie, care a statuat că prin combinarea dispozițiilor penale din mai multe legi succesive se creează, pe cale judiciară, o a treia lege care neagă rațiunea de politică penală concepută de legiuitor.

Înalta Curte a constatat că prin decizia pronunțată în cauză în dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Iași ca urmare a admiterii contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen. și rejudecării apelului în aceste limite, instanța de apel a procedat la o reapreciere a legii penale mai favorabile, ceea ce, pe de o parte, nu era permis de legea procesual penală, întrucât acest aspect intrase deja în puterea lucrului judecat prin decizia nr. 261 din 29.03.2021 a Curții de Apel Iași pronunțată în dosarul nr. x/2017, iar pe de altă parte, instanța de apel a aplicat dispoziții din noul C. pen., respectiv art. 155 alin. (1) din C. pen. în vigoare - lege penală ce nu a fost aplicată situației juridice a contestatorului în cauza în care acesta a fost condamnat definitiv, creându-se astfel o lex tertia contrar dispozițiilor legale și deciziilor Curții Constituționale.

S-a reținut că aplicarea Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, precum și a Deciziei nr. 67/25.10.2022 a Înaltei Curți, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, avute în vedere de Curtea de Apel Iași și pe care instanța și-a fundamentat soluția de încetare a procesului penal, ar fi fost posibilă doar în condițiile jurisprudenței Curții Constituționale, respectiv doar dacă instanțele ar fi stabilit C. pen. intrat în vigoare la 01 februarie 2014 ca legea incidentă raportului juridic dedus judecății, și nu în condițiile C. pen. din 1968, cum este cazul situației juridice din dosarul de față.

Înalta Curte a constatat că mecanismul juridic la care a apelat instanța de apel pentru a dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 din C. pen., reprezintă, în concret, o reapreciere a unei chestiuni de drept, care fusese deja tranșată în cauză, cu titlu definitiv, prin decizia penală nr. 261 din 29.03.2021 a Curții de Apel Iași.

Înalta Curte a constatat, de asemenea, că raționamentul instanței de apel este infirmat prin Decizia nr. 67/25.10.2022 pronunțată de Înalta Curte, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care prevede că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată, și art. 5 din C. pen. și exclude aplicarea art. 6 din C. pen., specific intervenirii legii penale noi în situația cauzelor definitiv judecate (care fac obiectul unei contestații în anulare), cât și de Decizia Curții Constituționale a României nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022), care se referă la modul de reglementare a cursului prescripției penale în C. pen. intrat în vigoare la 01 februarie 2014 stabilind că standardul constituțional era respectat de C. pen. din 1969, incident în cauză.

Împotriva deciziei penale nr. 701/RC din data de 31 octombrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a formulat contestație la executare.

Prin motivele scrise depuse la dosar, parchetul a solicitat admiterea contestației la executare și pronunțarea în cauză a unei hotărâri care să lămurească dispozitivul deciziei penale nr. 701/RC din data de 31 octombrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul dacă urmare a admiterii recursului în casație se casează și decizia penală nr. 1035/21.12.2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași prin care a fost admisă contestația în anulare formulată de contestatorul A..

Parchetul a arătat că își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., considerând că, față de împrejurarea că prin cererea de recurs în casație s-a solicitat casarea deciziilor penale nr. 273 din data de 15.03.2023 și nr. 1035 din data de 21.12.2022 pronunțate de Curtea de Apel Iași și raportat la motivarea instanței de recurs în casație care a reținut că consecința greșitei admiteri a contestației în anulare a determinat pronunțarea unei hotărâri nelegale în apel, se impunea și casarea deciziei penale nr. 1035/21.12.2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași.

Analizând contestația la executare declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, în temeiul art. 597 raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Prealabil, Înalta Curte amintește că contestația la executare reprezintă mijlocul procesual ce se poate exercita în vederea soluționării incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală, apărute înaintea sau în cursul executării hotărârii penale definitive ori după executarea hotărârii penale definitive, dar în legătură cu aceasta, fără însă ca prin acest demers să poată fi schimbată sau modificată soluția pronunțată pe fondul cauzei, întrucât aceasta are autoritate de lucru judeca. În literatura de specialitate contestația la executare a fost definită ca un procedeu jurisdicțional de rezolvare a cererilor sau plângerilor, ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale.

Prin contestația la executare nu se reclamă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii.

Totodată, contestația la executare este o procedură jurisdicțională de rezolvare a situațiilor corelative la executarea pedepsei, respectiv a incidentelor ivite ulterior rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a soluționat fondul cauzei.

Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face, potrivit art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală, în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă. În conformitate cu prevederile legii, pot fi puse în executare numai hotărârile judecătorești care au căpătat autoritate de lucru judecat. De la această regulă fac excepție hotărârile care sunt executorii potrivit legii, chiar fiind nedefinitive.

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare. În ipoteza în care, dintr-o eroare a organelor judiciare, este supusă executării o altă persoană, iar nu cea condamnată, instanța de judecată poate să îndrepte această eroare prin intermediul contestației la executare.

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Regimul juridic al contestației la executare este acela al unui mijloc procesual prin care se asigură punerea în executare și executarea propriu-zisă a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziții de drept penal și drept procesual penal care se referă exclusiv la executarea unei condamnări penale.

Inclusiv din perspectiva dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se impune respectarea principiului securității raporturilor juridice, potrivit căruia niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa (Cauza Brumărescu împotriva României).

Prin intermediul contestației la executare nu pot fi invocate și rezolvate aspecte ce țin de fondul cauzei ce au fost soluționate prin hotărârea pusă în executare, deoarece soluția dispusă prin hotărârea contestată se bucură de autoritate de lucru judecat, neputând fi modificată ori schimbată pe calea contestației la executare.

În acest sens, se reține că prin Decizia nr. 160 din 26 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 723 din 11 august 2020, Curtea Constituțională a statuat că "în cadrul contestației la executare nu se pot pune în discuție chestiuni ce antamează fondul cauzei în legătură cu care a fost pronunțată hotărârea judecătorească."

În acest context, analizând cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., respectiv "când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută", Înalta Curte constată că, în speță, se critică faptul că în recurs în casație, urmare a admiterii cererii de recurs în casație formulată în dosarul nr. x/2022, s-a procedat la casarea deciziei recurate, respectiv a deciziei penale nr. 273 din data de 15 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, trimițându-se cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță, însă nu s-a dispus și casarea deciziei penale nr. 1035/21.12.2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași prin care a fost admisă contestația în anulare formulată de contestatorul A., dat fiind faptul că greșita admitere a contestației în anulare a determinat pronunțarea unei hotărâri nelegale în apel.

Înalta Curte reține că, potrivit textului de lege invocat drept temei al cererii, se poate formula contestație la executare "când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută."

În înțelesul textului art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. nelămurirea ivită trebuie să vizeze limitele în care hotărârea se execută, iar nu valabilitatea acesteia în privința textelor de lege și a principiilor aplicate. În acest sens, caracterul echivoc al dispozitivului hotărârii și lipsa acestuia de precizie, pot legitima formularea unei contestații la executare în baza acestui temei.

În speță, prin decizia penală nr. 701/RC din data de 31.10.2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2022, a cărei lămurire se solicită, s-a admis recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei penale nr. 273 din data de 15 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat A.; s-a casat decizia penală recurată și, în înlăturarea greșitei aplicări a legii, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor la aceeași instanță.

În esență, s-a reținut că, în cauza ce a formulat obiectul dosarului nr. x/2022, contestatorul A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 261 din 29.03.2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2017, întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., arătând că la data la care a fost pronunțată soluția definitivă de condamnare, era incidență o cauză de încetare a procesului penal, respectiv cea prevăzută de art. 16 lit. f) din C. proc. pen., cu privire la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale.

Prin încheierea din data de 26.10.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Iași, în temeiul art. 431 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 426 lit. b) din C. proc. pen., a admis în principiu contestația în anulare și a stabilit termen pentru judecarea acesteia.

Prin decizia penală nr. 1035 din data de 21.12.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Iași a admis contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 261 din data de 29.03.2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2017, a desființat decizia penală anterior menționată, întrucât a existat o cauză de încetare a procesului penal, respectiv prescripția răspunderii penale, și a dispus rejudecarea apelului formulat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 284 din data de 13.04.2020, pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul nr. x/2017.

În rejudecarea apelului, prin decizia penală nr. 273 din data de 15.03.2023 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 284 din 13.04.2020 pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul nr. x/2017, sentință pe care a desființat-o integral, în latură penală și rejudecând cauza, în limitele desființării, în temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. cu referire la Decizia nr. 358/26.05.2022 a Curții Constituționale și Decizia nr. 67 din data de 25.10.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Urmare a acestei decizii, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a declarat recurs în casație, criticând soluția de încetare a procesului penal în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., care a format obiectul dosarului nr. x/2022 Înaltei Curți în care s-a pronunțat decizia a cărei lămurire se solicită în cauză.

Cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a parcurs procedura de filtru reglementată de art. 440 din C. proc. pen., prilej cu care prin încheierea penală din data de 19 septembrie 2023, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei penale nr. 273 din data de 15.03.2023 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2022 și a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) din C. proc. pen.

Înalta Curte amintește că, una dintre condițiile de admisibilitate a unui recurs în casație este cea impusă de dispozițiile art. 434 din C. proc. pen., relativ la verificarea cerinței ca, decizia care se atacă pe calea recursului în casație, să facă parte din categoria hotărârilor împotriva cărora se poate formula recurs în casație. Statuând asupra sferei hotărârilor atacabile cu recurs în casație, prevederile art. 434 alin. (1) din C. proc. pen. limitează in terminis această sferă la hotărârile pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte, ca instanțe de apel, (cu excepțiile prevăzute de alin. (2), excluzând, prin urmare, din categoria analizată, hotărârile prin care aceste instanțe se pronunță în orice alte categorii de cauze.

Or, potrivit legii, o hotărâre pronunțată în contestație în anulare nu face parte din categoria deciziilor ce pot fi atacate cu recurs în casație.

Corelativ, tot ca o cerință de admisibilitate, în art. 436 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., se prevede că recursul în casație formulat trebuie să vizeze hotărâri prin care s-a dispus condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei ori încetarea procesului penal - cum este cazul în speță, aceasta fiind soluția cenzurată prin recursul în casație soluționat prin decizia penală 701/RC/31.10.2023.

Sub acest aspect, în speță, obiectul recursului în casație 1-a constituit decizia pronunțată în apel de Curtea de Apel Iași, decizia nr. 273 din data de 15 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, prin care s-a admis apelul inculpatului, cu consecința dispunerii încetării procesului penal privind pe inculpatul A., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

De altfel, așa cum s-a arătat, această soluție dispusă de instanța de apel în urma rejudecării apelului inculpatului, s-a circumscris cazului de casare invocat în susținerea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, respectiv cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. - "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Așadar, prin decizia penală nr. 701/RC din data de 31.10.2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2022, a cărei lămurire se solicită în cauză, instanța supremă a admis recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei din apel nr. 273 din data de 15 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, a casat decizia penală recurată și în înlăturarea greșitei aplicări a legii, pentru motivele expuse în considerentele deciziei, a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeași instanță, Curtea de Apel Iași.

Înalta Curte constată că motivul indicat în contestația la executare de față, care în realitate ar viza întocmai obiectul recursului în casație soluționat prin decizia definitivă pronunțată în cauză, a intrat în puterea lucrului judecat, neputându-se modifica prin intermediul contestației la executare obiectul căii extraordinare de atac.

Or, nelămurirea cu privire la hotărârea care se execută - cazul de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen. - trebuie să vizeze aspecte de legalitate circumscrise exclusiv limitelor în care se execută hotărârea atacată, iar nu legalitatea înseși a soluției pronunțate, intrată în puterea lucrului judecat și nici legalitatea sau temeinicia unor eventuale alte hotărâri pronunțate în cauză.

Prin urmare, aspectul invocat în cauză de către parchet, așa cum a fost formulat, nu se subsumează situațiilor care, potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., pot constitui motive de contestație la executare, ci se circumscriu unor veritabile critici aduse modalității de soluționare a recursului în casație.

În consecință, în limitele conturate anterior, Înalta Curte constată că prin contestația la executare promovată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași nu sunt relevate nelămuriri cu privire la hotărârea contestată.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 597 raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei penale nr. 701/RC din data de 31 octombrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul A., în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea contestației la executare formulate de către parchet vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei penale nr. 701/RC din data de 31 octombrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2022.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul A., în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea contestației la executare formulate de către parchet, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 martie 2024.