ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 77/2023

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispozițiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă și ale art. 34 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20 din 14 martie 2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de domnul judecător Ionel Barbă, președintele delegat al Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Elena-Mădălina Ivănescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 15.134/3/2021.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulat punct de vedere la raport de către recurent și fiind depuse la dosare memorii amicus curiae.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale hotărâri judecătorești pronunțate în materia ce face obiectul sesizării și opinii teoretice exprimate de judecători, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea din 15 martie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 15.134/3/2021, Curtea de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: " Dacă termenul de «militari» folosit la art. 13 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 295/2004 se referă doar la «cadrele militare» - definite la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 sau se referă și la «soldații și gradații profesioniști» - definiți la art. 1 din Legea nr. 384/2006?".

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu nr. 1.977/1/2023. II. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanței care a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București cu nr. 15.134/3/2021, reclamantul A.B., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Serviciul arme, explozivi, substanțe periculoase (IGPR - DGPMB - SAESP), a solicitat: anularea Adresei nr. xxxxx/2020 privind refuzul de eliberare a unei autorizații pentru deținere armă letală; anularea Deciziei nr. yyyyy/2020 emise ca răspuns la plângerea prealabilă, precum și a actelor și operațiunilor subsecvente, anterioare sau conexe; obligarea pârâtei la emiterea autorizației solicitate, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 500 lei/zi.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâtul a refuzat, în mod nejustificat, să îi elibereze autorizația pentru a procura armă letală cu destinația de apărare și pază, solicitată de reclamant în calitate de militar, după încetarea activității. De asemenea, actele contestate nu sunt motivate, iar reclamantul se încadra în categoria "militarilor", legea nefolosind denumirea de "cadre militare", ci pe aceea de "militari", prin urmare, dreptul de a procura arma letală trebuie recunoscut fără discriminare și militarilor angajați pe bază de contract.

Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, reclamantul neîndeplinind condițiile legale pentru recunoașterea dreptului pretins.

Prin Sentința civilă nr. 5.419 din 28 septembrie 2021, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul București a reținut, în esență, că actul administrativ este suficient motivat și că pârâtul a apreciat în mod corect faptul că reclamantul nu a avut calitatea de "militar" necesară recunoașterii dreptului de a procura armă letală după încetarea activității.

Reclamantul a fost militar angajat pe bază de contract al U.M. zzzzz, în perioada 20.09.1993-10.04.2005, după care perioada contractuală a expirat, încetând relațiile de muncă. Astfel, reclamantul nu are statut de "militar" trecut în rezervă sau retragere pentru a se încadra în ipoteza prevăzută de art. 13 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 295/2004.

Chiar dacă nu există o corelare terminologică între noțiunea de "militar" din Legea nr. 295/2004 și aceea de "cadru militar" prevăzută de art. 1 din Legea nr. 80/1995, care include numai persoanele cărora li s-a acordat grad de ofițer, maistru militar sau subofițer, voința legiuitorului trebuie interpretată sistematic.

Reclamantul nu a avut statut de "cadru militar", ci de "militar angajat pe bază de contract", căruia i se aplică dispozițiile Legii nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 384/2006), în vigoare la data formulării cererii de autorizare. Potrivit art. 1 alin. (1) din acest act normativ, soldații și gradații profesioniști constituie un corp distinct de personal militar, recrutat pe bază de voluntariat și situat la baza ierarhiei militare.

Împotriva sentinței a formulat recurs reclamantul A.B., prin care a solicitat casarea acesteia și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, susținând, în esență, că instanța de fond a apreciat în mod eronat că actul administrativ atacat este suficient motivat și că reclamantul nu a avut calitatea de "militar" prin raportare la art. 13 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 295/2004.

Astfel, s-a invocat faptul că dispozițiile Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 10 iunie 2014, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 295/2004), folosesc noțiunea de "militari", și nu pe cea de "cadre militare" și nu fac trimitere la Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 80/1995).

De asemenea, recurentul a invocat definiția termenului de "militar", așa cum reiese din dispozițiile Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 223/2015), arătând că instanța de fond a omis modificările aduse de Legea nr. 23/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților voluntari și că nu a dat relevanță Deciziei nr. 19 din 22 iunie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 24 septembrie 2020, prin care s-a stabilit că noțiunea de "polițist" utilizată de art. 257 alin. (4) din Codul penal are în vedere și persoana care exercită funcția de polițist local în temeiul Legii poliției locale nr. 155/2010.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. III. Normele de drept ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 10 iunie 2014, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști, cu modificările și completările ulterioare, și anume: - art. 13 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 295/2004: " Art. 13. - Categoriile de persoane fizice care pot fi autorizate să procure arme letale (1) Persoanele fizice de cetățenie română cu domiciliul sau reședința în România, care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 14 alin. (1), pot fi autorizate, la cerere, să procure arme letale. (2) Armele de apărare și pază pot fi procurate numai de către următoarele categorii de persoane: a) demnitarii, magistrații, diplomații, militarii și polițiștii, pe perioada cât sunt în activitate și după încetarea activității, pensionare, trecerea în rezervă sau retragere, după caz, cu excepția situației în care aceștia și-au pierdut calitatea din motive imputabile lor; (...)."; - art. 1 alin. 1 din Legea nr. 80/1995: " Art. 1. - Prin cadre militare, în sensul prezentei legi, se înțelege cetățenii români cărora li s-a acordat grad de ofițer, maistru militar sau subofițer, în raport cu pregătirea lor militară și de specialitate, în condițiile prevăzute de lege. (...)."; - art. 1 din Legea nr. 384/2006: " Art. 1. - (1) Soldații și gradații profesioniști constituie un corp distinct de personal militar, recrutat pe bază de voluntariat și situat la baza ierarhiei militare. (2) Soldații și gradații profesioniști sunt angajați, pe bază de contract, în raport cu nivelul de pregătire, starea de sănătate și aptitudinile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, în funcții prevăzute în statele de organizare ale unităților militare cu grade corespunzătoare acestui corp de personal militar.". IV. Punctul de vedere al părților

Recurentul-reclamant a formulat punct de vedere, apreciind că: (i) se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea acestei probleme de drept; (ii) termenul de "militari" folosit la art. 13 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 295/2004 nu se referă doar la "cadrele militare" - definite la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 80/1995, ci se referă și la "soldații și gradații profesioniști" - definiți la art. 1 din Legea nr. 384/2006.

Acesta a arătat că a avut calitatea de "militar angajat pe bază de contract", invocând, în sprijinul susținerilor de mai sus, dispozițiile art. 71 alin. (1) din Legea nr. 384/2006, ale art. II din Legea nr. 23/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților voluntari, precum și Decizia nr. 19 din 22 iunie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 24 septembrie 2020.

Decizia nr. 19 din 22 iunie 2020, menționată în cadrul paragrafului anterior, se referă la faptul că noțiunea de "polițist" prevăzută de Codul penal nu distinge între diferitele categorii de funcționari publici - polițist, polițist local, polițist de frontieră sau de poliție militară -, aplicând principiul de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, principiu a cărui aplicare se impune, în opinia recurentului-reclamant, și în soluționarea prezentei cauze.

S-a arătat că prevederile Legii nr. 80/1995 sunt irelevante pentru soluționarea acestei chestiuni de drept.

Art. 13 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 295/2004 folosește noțiunea de "militari", iar nu pe cea de "cadre militare", mai ales că Legea nr. 295/2004 a fost republicată la 10.01.2014, iar art. 1 și art. 2 din Legea nr. 80/1995 folosesc noțiunea de "cadre militare" încă de la 20.07.1995, când legea a fost publicată în Monitorul Oficial al României.

Este evident, astfel, că, în ipoteza în care ar fi dorit să restrângă categoria celor îndreptățiți să obțină autorizația de procurare armă letală, legiuitorul putea să folosească, în art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 295/2004, noțiunea de "cadre militare" în loc de noțiunea de "militari".

Prin raportare la tehnica de redactare a art. 13 din Legea nr. 295/2004, se observă că legiuitorul nu distinge între categoriile enumerate. Astfel, nu enumeră mai multe tipuri de demnitari (de exemplu, în funcție de modul de încadrare sau dacă sunt sau nu în funcții asimilate celor de demnitari), de magistrați (nu distinge între procurori, judecători etc. sau între categoriile de instanțe la care activează sau au activat etc.), de diplomați (de exemplu, în funcție de gradele diplomatice, și nici nu se face distincție dacă aceștia activează doar în țară sau în străinătate).

Mai mult, recurentul-reclamant a arătat că relevante sunt și dispozițiile art. 3 lit. a) din Legea nr. 223/2015, în care legiuitorul nu a înțeles să distingă între diferitele categorii de militari și nu a avut în vedere doar cadrele militare.

Totodată, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 384/2006, soldații și gradații voluntari constituie un corp distinct de personal militar, recrutat pe bază de voluntariat și situat la baza ierarhiei militare. Astfel, este evident că și soldații, și gradații voluntari/profesioniști sunt "militari".

Intimatul-pârât nu și-a exprimat punctul de vedere cu privire la problema de drept ce formează obiectul prezentului dosar. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea A. Cu privire la admisibilitatea sesizării

Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă (existența unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanță; cauza să se afle în cursul judecății, în fața unui complet al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului; existența unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; chestiunea de drept să fie nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare), față de considerentele redate în continuare.

Primele două condiții sunt îndeplinite, Curtea de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal fiind sesizată cu soluționarea, în ultimă instanță, a căii de atac a recursului, cale de atac formulată împotriva sentinței pronunțate în primă instanță de tribunal, în materia contenciosului administrativ.

De asemenea, cea de-a treia condiție este îndeplinită, întrucât dezlegarea chestiunii de drept privind sfera noțiunii de "militari" din textul art. 13 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 295/2004 constituie premisa soluționării problematicii puse în discuția instanței de recurs, respectiv stabilirea, pe cale judecătorească, a caracterului nejustificat al refuzului exprimat de pârâtul IGPR - DGPMB - SAESP de a elibera reclamantului autorizația de procurare a unei arme letale.

În ceea ce privește ultima condiție, instanța de trimitere a reținut că este îndeplinită, având în vedere faptul că, până la data pronunțării încheierii de sesizare, chestiunea de drept nu primise o rezolvare pe cale jurisprudențială, fiind identificate doar două soluții definitive divergente, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra acesteia și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii, în curs de soluționare. B. Cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării

Instanța de trimitere apreciază că aspectul esențial în dezlegarea chestiunii de drept este dat de faptul că art. 13 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 295/2004 folosește noțiunea de "militar", și nu pe aceea de "cadru militar".

Soldații și gradații profesioniști, astfel cum sunt denumiți în prezent, au avut anterior denumirea de "soldați și gradați voluntari", respectiv "militari/jandarmi/polițiști angajați pe bază de contract".

Față de dispozițiile art. 71 alin. (1) și art. 1-4 din Legea nr. 384/2006 și art. II din Legea nr. 23/2012 rezultă că soldații și gradații profesioniști nu sunt cadre militare în sensul Legii nr. 80/1995, însă, potrivit dispozițiilor Legii nr. 384/2006, se încadrează în categoria de "personal militar" și obțin grade militare.

Instanța de trimitere a mai reținut că dispozițiile art. 13 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 295/2004 cuprind termenul generic de "militar", fără vreo raportare la dispozițiile Legii nr. 80/1995, așadar, fără a se limita la cadrele militare și fără a exclude "personalul militar" din care fac parte soldații și gradații profesioniști.

Cât timp textul de lege este formulat generic, aplicarea acestuia trebuie făcută fără a introduce distincții pe care acesta nu le prevede, potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, astfel cum s-a reținut de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în considerentele Deciziei nr. 19 din 22 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 24 septembrie 2020. VI. Jurisprudența instanțelor naționale în materie A. Jurisprudență comunicată de curțile de apel

Într-o orientare jurisprudențială, s-a apreciat că termenul de "militari" din cuprinsul art. 13 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 295/2004 nu se referă doar la "cadrele militare", definite la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 80/1995, ci și la "soldații și gradații profesioniști", definiți la art. 1 din Legea nr. 384/2006.

Această orientare jurisprudențială se regăsește la nivelul Curților de Apel București - Secția IX-a contencios administrativ și fiscal (Decizia civilă nr. 1.658 din 7 iunie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 3.218/93/2019, definitivă), Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal (Decizia civilă nr. 900/2022 din 29 septembrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 581/117/2021*, definitivă) și Bacău (Decizia nr. 78 din 8 februarie 2022, definitivă). În același sens au fost exprimate și punctele de vedere teoretice, nesusținute de practică judiciară, ale următoarelor instanțe: Curțile de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Iași și Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; Tribunalele Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Teleorman, Hunedoara - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Covasna, Dolj - Secția de contencios administrativ și fiscal și Buzău.

În susținerea acestei orientări jurisprudențiale, au fost expuse următoarele argumente.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 384/2006 și ale art. 13 și 14 din Legea nr. 295/2004 rezultă că simpla calitate a reclamantului de "militar" în sensul Legii nr. 80/1995 (art. 1 alin. 1), fie el angajat militar, având contract și făcând parte din corpul distinct de personal militar prevăzut de art. 1 din Legea nr. 384/2006, justifică îndeplinirea condiției prevăzute de art. 14 alin. (1) lit. b), ce trimite la art. 13 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 295/2004.

Interpretarea restrictivă dată textului normativ de autoritate și de tribunal nu se justifică, dispoziția legală [art. 13 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 295/2004] nefăcând vreo distincție în sensul arătat. Astfel, este aplicabil principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, iar simpla constatare a calității reclamantului de "militar" (nu de "cadru militar") este suficientă pentru a se aprecia că este îndeplinită condiția legală prevăzută expres de art. 14 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 295/2004 (Decizia civilă nr. 1.658 din 7 iunie 2022 a Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal - Dosar nr. 3.218/93/2019).

Este evident că, întrucât soldații profesioniști și gradații reprezintă, potrivit legii [art. 1 alin. (2) și art. 3 din Legea nr. 384/2006], un corp distinct de personal militar, aceștia sunt incluși în categoria generică a "militarilor", fiindu-le, prin urmare, aplicabile dispozițiile art. 13 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 295/2004.

Dispozițiile art. 13 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 295/2004 cuprind termenul generic de "militari", fără vreo raportare la dispozițiile Legii nr. 80/1995, fără a se limita la "cadrele militare" și fără a exclude "personalul militar" din care fac parte soldații și gradații profesioniști.

Interpretarea strict formală a textului de lege [art. 13 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 295/2004] ar conduce la o inegalitate de tratament, nejustificat obiectiv și rezonabil.

Interpretarea de mai sus este susținută, totodată, și de Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, respectiv art. 2 și 7 ale acestei ordonanțe. În acord cu această interpretare, rațiunea fiind aceeași, se impune recunoașterea dreptului soldaților și gradaților profesioniști de a procura arme de apărare și pază.

De asemenea, în argumentarea interpretării de mai sus, a fost invocată și Nota de fundamentare la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști (Ordonanța de urgență nr. 70/2021).

În concluzie, deși noțiunea de "cadre militare" diferă de aceea de "soldați și gradați profesioniști" (grade, statut), aceștia au multe drepturi și obligații comune, iar ultima orientare guvernamentală a fost în sensul înlăturării tratamentului diferențiat nejustificat cu privire la acordarea unor drepturi.

Într-o altă orientare jurisprudențială, s-a apreciat că termenul de "militari" folosit la art. 13 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 295/2004 se referă doar la "cadrele militare", definite la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 80/1995, nu și la "soldații și gradații profesioniști", definiți la art. 1 din Legea nr. 384/2006.

Această orientare jurisprudențială se regăsește la nivelul Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal (Decizia civilă nr. 2.401 din 9 decembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 1.601/93/2018, definitivă) și al Tribunalului Bistrița-Năsăud - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal (Sentința civilă nr. 412/2022 din 14 octombrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 1.756/112/2022, definitivă prin neexercitarea căii de atac). În același sens, a fost exprimat și punctul de vedere teoretic, nesusținut de practică judiciară, al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

În susținerea acestei orientări jurisprudențiale, au fost expuse considerentele de mai jos.

Deși art. 13 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 295/2004 face referire la militari, termenul de "militari" trebuie corelat cu legislația care vizează funcțiile și ierarhia militară și se impune a fi remarcat faptul că nici în Legea nr. 384/2006, nici în Legea nr. 80/1995 termenul de "militari" nu este folosit ca atare.

Legislația specială reglementează personalul militar contractual (Legea nr. 384/2006) și cadrele militare (Legea nr. 80/1995).

Dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 295/2004 au în vedere cadrele militare (militari profesioniști de carieră), nicidecum soldații și gradații (personal militar contractual).

Chiar dacă nu există o corelare terminologică între noțiunea de "militari" din Legea nr. 295/2004 și aceea de "cadre militare" prevăzută de art. 1 din Legea nr. 80/1995, care include numai persoanele cărora li s-a acordat grad de ofițer, maistru militar sau subofițer, voința legiuitorului trebuie interpretată sistematic.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 384/2006, soldații și gradații profesioniști constituie un corp distinct de personal militar, recrutat pe bază de voluntariat și situat la baza ierarhiei militare.

În conformitate cu art. 71 alin. (1) din Legea nr. 384/2006, expresiile "militari angajați pe bază de contract" în cadrul Ministerului Apărării, "jandarmi angajați cu contract", "soldați și gradați profesioniști" și "polițist de frontieră angajat cu contract", prevăzute de legislația în vigoare, se înlocuiesc cu expresia "soldați și gradați voluntari".

Soldații angajați pe bază de contract (personal militar contractual) în România, în conformitate cu prevederile Legii nr. 384/2006, nu au dreptul de a purta și folosi armă de apărare și pază cu glonț nici pe perioada cât sunt în activitate, și nici după încetarea activității, iar singurele arme la care soldații au acces sunt cele predate de unitatea militară angajatoare, pe care le pot folosi în exercițiul atribuțiilor de serviciu.

Prin urmare, pentru a primi dreptul de a purta și folosi armă de apărare și pază cu glonț, se impune a se face dovada faptului că solicitanții sunt cadre militare, nu soldați angajați pe bază de contract (personal militar contractual).

Dispozițiile Legii nr. 223/2015 nu sunt incidente în speță, legea menționată fiind un act normativ emis strict în vederea reglementării pensiilor militare de stat, iar folosirea termenului generic de "militari" nu poate conduce la modificarea funcțiilor și ierarhiei militare reglementate prin legislația specială (Legea nr. 384/2006 și Legea nr. 80/1995).

Soldații și gradații la care se referă prevederile Legii nr. 384/2006 [art. 3 alin. (1)] nu sunt militarii în termen, ci personalul militar recrutat pe bază de voluntariat, angajat pe bază de contract.

Caracterul distinctiv al acestui corp de personal militar (care beneficiază inclusiv de dreptul la pensie militară de stat, potrivit art. 18 din Legea nr. 384/2006), în raport cu categoria militarilor care au satisfăcut stagiul militar obligatoriu, în termen, este relevat în mod neîndoios și de conținutul alin. (2) și (3) ale art. 3 din același act normativ.

Curțile de Apel Alba Iulia, Brașov, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara și Tribunalele București, Călărași, Giurgiu, Ialomița și Teleorman au comunicat faptul că, în raza lor teritorială de competență, nu a fost identificată jurisprudență cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat faptul că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifica, la momentul respectiv, practică judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării. B. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a pronunțat Decizia nr. 23 din 12 noiembrie 1998, în considerentele căreia s-a reținut: "în sensul OG nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor au fost asimilați militarilor: militarii în termen, militarii cu termen redus, rezerviștii concentrați sau mobilizați, elevii și studenții instituțiilor militare de învățământ, militarii angajați pe bază de contract, nefiind făcută nicio distincție în funcție de modalitatea în care persoana a dobândit calitatea de militar, în sensul dat de ordonanță" (paragraful 107). VII. Jurisprudența Curții Constituționale a României

În jurisprudența Curții Constituționale a României nu au fost identificate repere relevante cu privire la chestiunea de drept pusă în discuție. VIII. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene

În jurisprudența instanțelor europene nu au fost identificate repere relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit asupra chestiunii de drept, judecătorul-raportor a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este admisibilă, iar asupra fondului a arătat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 13 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin termenul de "militar" se înțelege și noțiunea de "soldați și gradați profesioniști" din Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști, cu modificările și completările ulterioare. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: A. Asupra admisibilității sesizării

Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Din cuprinsul acestor dispoziții și al jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție rezultă următoarele condiții cumulative de admisibilitate: - existența unei cauze aflate în curs de judecată; - cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit să soluționeze cauza; - instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță; - existența unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei aflate în curs de judecată; - chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă; - asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Sunt îndeplinite primele trei și a șasea dintre condițiile de admisibilitate, întrucât sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Secției a IX-a contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, care este învestită în ultimă instanță cu soluționarea recursului, hotărârea ce urmează a fi pronunțată fiind definitivă potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă raportat la art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 14 alin. (4) din Legea nr. 295/2004, iar asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

În ceea ce privește cea de-a patra condiție de admisibilitate, subsumat acesteia, în componenta sa referitoare la existența unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, se constată că aceasta este îndeplinită, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Referitor la cerința existenței unei "chestiuni de drept veritabile", în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-au reținut următoarele: a) chestiunea de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017; Decizia nr. 18 din 5 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 17 aprilie 2018; Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 59; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 46; Decizia nr. 50 din 14 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 3 septembrie 2021, paragraful 41; Decizia nr. 74 din 18 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1174 din 13 decembrie 2021, paragraful 42); b) chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie o chestiune care ridică serioase dificultăți de interpretare a unor dispoziții legale imperfecte, lacunare ori contradictorii, iar nu realizarea unor operațiuni de interpretare și aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanțele particulare ce caracterizează fiecare litigiu ori existența unor simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei (Decizia nr. 9 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2017, paragrafele 62 și 65; Decizia nr. 62 din 24 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 30 octombrie 2018, paragraful 37; Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 61; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 37); c) pentru a ne afla în prezența unei veritabile chestiuni de drept, caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și dificultatea completului în a-și însuși o anumită interpretare trebuie să fie reflectate în încheierea de sesizare, care trebuie să fie motivată, aptă să releve reflecția asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, și de o manieră în care să se întrevadă explicit pragul de dificultate al întrebării și în ce măsură acesta depășește obligația ordinară a instanței de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanșarea mecanismului hotărârii prealabile (Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018, paragraful 42; Decizia nr. 62 din 24 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 30 octombrie 2018, paragrafele 38-39, 41; Decizia nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020, paragraful 50; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 37; Decizia nr. 50 din 14 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 3 septembrie 2021, paragraful 41; Decizia nr. 74 din 18 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1174 din 13 decembrie 2021, paragraful 42). Sub acest aspect, s-a reținut că, în procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor, de interpretare și aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților unor texte de lege (Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 46).

Chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită prezintă un anumit grad de dificultate, existând hotărâri judecătorești și puncte de vedere exprimate de instanțe aflate în contradicție în legătură cu aplicabilitatea prevederilor art. 13 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 295/2004, în raport cu noțiunea de "cadre militare" - definită la art. 1 alin. 1 din Legea nr. 80/1995 și cu aceea de "soldații și gradații profesioniști" - definită la art. 1 din Legea nr. 384/2006.

Este necontestat faptul că problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări este susceptibilă de interpretări diferite și poate genera divergențe de jurisprudență, iar "rolul unei instanțe supreme este tocmai să regleze aceste contradicții de jurisprudență" (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian împotriva României, pct. 37; Hotărârea din 27 ianuarie 2009, Ștefan și Ștef împotriva României, pct. 32 și 33).

Pe de altă parte, sub aspectul clarității normelor a căror interpretare unitară se solicită, dispozițiile invocate nu sunt suficient de explicite, fiind posibile cel puțin două interpretări, astfel că problema de drept sesizată reprezintă o chestiune de o dificultate suficient de mare pentru a reclama o rezolvare de principiu pe calea hotărârii prealabile.

În considerarea argumentelor expuse, se constată că cerința esențială privind existența unei chestiuni de drept are în vedere o problemă de drept reală, dificilă, care privește interpretarea diferită a textelor de lege invocate.

Cu privire la cerința "noutății", analiza conținutului art. 519 din Codul de procedură civilă relevă faptul că noutatea chestiunii de drept ce face obiectul întrebării prealabile reprezintă o condiție distinctă de aceea a nepronunțării anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra respectivei chestiuni de drept ori de aceea a inexistenței unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluționare cu privire la acea problemă de drept.

Așa cum Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis în jurisprudența sa anterioară (Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 41 din 21 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017 etc.), cerința "noutății" este îndeplinită atunci când chestiunea de drept își are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanțele nu i-au dat, încă, o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial.

Totodată, cerința "noutății" ar putea fi reținută ca îndeplinită și în cazul în care, deși norma nu este foarte recentă, în privința sa s-ar impune anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat față de unul anterior, ale unei norme legale mai vechi (ipoteza așa-zisei reevaluări a interpretării normei).

În speță, se constată că, deși textele de lege supuse interpretării datează din anii 2004 [art. 13 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 295/2004], 1995 (art. 1 alin. 1 din Legea nr. 80/1995) și, respectiv, 2006 (art. 1 din Legea nr. 384/2006), nu a avut loc depășirea stadiului unei practici judiciare incipiente - față de numărul redus de hotărâri identificate prin cercetarea jurisprudenței, toate fiind de dată recentă (anii 2020-2022) - și că este în curs de conturare o practică judiciară în legătură cu chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, din această perspectivă cerința "noutății" fiind îndeplinită. B. Asupra problemei de drept pentru care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a acesteia

Înalta Curte reține că este corectă interpretarea potrivit căreia termenul de "militari" folosit la art. 13 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor se referă atât la "cadrele militare" definite la art. 1 alin. 1 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cât și la "soldații și gradații profesioniști" definiți la art. 1 din Legea nr. 384/2006, aceasta fiind singura în acord cu litera și spiritul legii.

Pentru a ajunge la această concluzie au fost analizate succesiunea în timp a actelor normative cu incidență în cauză, precum și terminologia juridică supusă interpretării, dar și prevederi legale care au modificat sau completat Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, "Prin cadre militare, în sensul prezentei legi, se înțelege cetățenii români cărora li s-a acordat grad de ofițer, maistru militar sau subofițer, în raport cu pregătirea lor militară și de specialitate, în condițiile prevăzute de lege."

Conform art. 2 din același act normativ mai sus menționat: " Potrivit gradelor pe care le au, cadrele militare sunt constituite în corpul subofițerilor, corpul maiștrilor militari și corpul ofițerilor. Gradele cadrelor militare, în ordinea lor ierarhică, sunt: A. Subofițeri: a) sergent major; b) plutonier; c) plutonier major; d) plutonier adjutant; e) plutonier adjutant șef. B. Maiștri militari: a) maistru militar clasa a IV-a; b) maistru militar clasa a III-a; c) maistru militar clasa a II-a; d) maistru militar clasa I; e) maistru militar principal. C. Ofițeri: a) ofițeri cu grade inferioare: - sublocotenent, respectiv aspirant pentru cei din marina militară; - locotenent; - căpitan; b) ofițeri cu grade superioare: - maior, respectiv locotenent-comandor pentru cei din aviația și marina militară; - locotenent-colonel, respectiv căpitan-comandor pentru cei din aviația și marina militară; - colonel, respectiv comandor pentru cei din aviația și marina militară; c) generali și amirali, prevăzuți la alin. 2 1 paragraful B lit. c). Gradele cadrelor militare în ordinea lor ierarhică în Ministerul Apărării Naționale sunt: A. Subofițeri: a) sergent; b) sergent-major; c) plutonier; d) plutonier-major; e) plutonier adjutant; f) plutonier adjutant principal. A 1 . Maiștri militari: a) maistru militar clasa a V-a; b) maistru militar clasa a IV-a; c) maistru militar clasa a III-a; d) maistru militar clasa a II-a; e) maistru militar clasa I; f) maistru militar principal. B. Ofițeri: a) ofițeri cu grade inferioare: - sublocotenent, respectiv aspirant, pentru cei din arma marină; - locotenent; - căpitan; b) ofițeri cu grade superioare: - maior, respectiv locotenent-comandor, pentru cei din arma aviație și arma marină; - locotenent-colonel, respectiv căpitan-comandor, pentru cei din arma aviație și arma marină; - colonel, respectiv comandor, pentru cei din arma aviație și arma marină; c) generali și amirali: - general de brigadă - cu o stea, respectiv general de flotilă aeriană - cu o stea, pentru cei din arma aviație și contraamiral de flotilă - cu o stea, pentru cei din arma marină; - general-maior - cu două stele, respectiv contraamiral - cu două stele, pentru cei din arma marină; - general-locotenent - cu trei stele, respectiv viceamiral - cu trei stele, pentru cei din arma marină; - general - cu patru stele, respectiv amiral - cu patru stele, pentru cei din arma marină. În afara acestor grade, pentru merite militare excepționale, în timp de război, Președintele României poate acorda generalilor/amiralilor - cu patru stele - gradul de mareșal, care este cel mai înalt grad militar."

Dispozițiile art. 3 din Legea nr. 80/1995 definesc noțiunea de "grad militar" ca fiind un drept al titularului care reprezintă recunoașterea în plan social a calității de cadru militar, stipulând faptul că gradul de ofițer, maistru militar și subofițer nu se poate pierde decât în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.

Este de remarcat faptul că primul act normativ supus interpretării și cel dintâi adoptat din punct de vedere temporal nu utilizează în niciunul dintre articole noțiunea de "militar", ci exclusiv pe aceea de "cadru militar", astfel cum este definită în cuprinsul art. 1 alin. 1 din lege, menționat anterior.

În anul 2004, a fost promulgată Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, dispozițiile art. 13 alin. (2) lit. a) al acesteia prevăzând următoarele: " Categoriile de persoane fizice care pot fi autorizate să procure arme letale (2) Armele de apărare și pază pot fi procurate numai de către următoarele categorii de persoane: a) demnitarii, magistrații, diplomații, militarii și polițiștii, pe perioada cât sunt în activitate și după încetarea activității, pensionare, trecerea în rezervă sau retragere, după caz, cu excepția situației în care aceștia și-au pierdut calitatea din motive imputabile lor".

Se remarcă, așadar, că art. 13 alin. (2) lit. a) din acest act normativ folosește termenul de "militari", și nu pe acela de "cadre militare" din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, mărindu-se, în consecință, gradul de generalitate terminologică a categoriei de persoane din sfera militară care poate procura, în condițiile legii, arme de apărare și pază.

Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști a fost adoptată ulterior actelor normative anterior menționate, definind, în dispozițiile art. 1, această categorie ca pe un corp distinct de personal recrutat pe bază de voluntariat și situat la baza ierarhiei militare.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 384/2006: " (1) Soldații și gradații profesioniști constituie un corp distinct de personal militar, recrutat pe bază de voluntariat și situat la baza ierarhiei militare. (2) Soldații și gradații profesioniști sunt angajați, pe bază de contract, în raport cu nivelul de pregătire, starea de sănătate și aptitudinile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, în funcții prevăzute în statele de organizare ale unităților militare cu grade corespunzătoare acestui corp de personal militar."

Din analiza întregii reglementări care consacră statutul, drepturile și obligațiile acestei categorii profesionale reiese faptul că legiuitorul face referire constantă la drepturile, obligațiile, răspunderea cadrelor militare în activitate sau trecute în rezervă, utilizând, așadar, aceeași terminologie de "cadre militare".

Relevante, în acest sens, sunt dispozițiile art. 8-18, în baza cărora și gradații voluntari beneficiază de drepturi și obligații în condițiile legislației aplicabile cadrelor militare în activitate.

Așadar, analizând sistematic cele trei acte normative distincte, se poate constata că cele care reglementează cele două categorii distincte de personal cu atribuții, drepturi și obligații cvasisimilare (Legea nr. 80/1995 și Legea nr. 384/2006) utilizează în corpul legii aceeași noțiune de "cadre militare" fie atunci când se referă la personalul prevăzut în dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 80/1995, fie atunci când trimiterea este la drepturile și obligațiile soldaților și gradaților profesioniști.

Distinct de utilizarea acestei terminologii comune în cuprinsul celor două reglementări se poate constata și similitudinea prevederilor privind gradele militare ale cadrelor militare și ale soldaților și gradaților profesioniști, singura deosebire fiind ierarhia și ierarhizarea acestora.

Astfel, conform art. 2 alin. 2 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare: " Gradele cadrelor militare, în ordinea lor ierarhică, sunt: A. Subofițeri: a) sergent major; b) plutonier; c) plutonier major; d) plutonier adjutant; e) plutonier adjutant șef. B. Maiștri militari: a) maistru militar clasa a IV-a; b) maistru militar clasa a III-a; c) maistru militar clasa a II-a; d) maistru militar clasa I; e) maistru militar principal. C. Ofițeri: a) ofițeri cu grade inferioare: - sublocotenent, respectiv aspirant pentru cei din marina militară; - locotenent; - căpitan; b) ofițeri cu grade superioare: - maior, respectiv locotenent-comandor pentru cei din aviația și marina militară; - locotenent-colonel, respectiv căpitan-comandor pentru cei din aviația și marina militară; - colonel, respectiv comandor pentru cei din aviația și marina militară; c) generali și amirali, prevăzuți la alin. 21 paragraful B lit. c)."

Concluzionând asupra concludenței terminologiei cuprinse în actele normative supuse interpretării, se observă că singura noțiune distinctă, aceea de "militari", este utilizată în dispozițiile art. 13 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 294/2004 privind regimul armelor și munițiilor, reglementare cu o altă sferă de aplicare decât aceea a definirii statutului diverselor categorii de personal militar.

În acest context, este de subliniat consecvența legiuitorului în utilizarea aceleiași terminologii de "cadru militar" atunci când a reglementat statutul celor două categ