Decizia nr. 76/2023 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 575/118/2023

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispozițiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă și ale art. 34 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de domnul judecător Ionel Barbă, președintele delegat al Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Elena-Mădălina Ivănescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 575/118/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că, la dosar, a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale hotărâri judecătorești pronunțate în materia ce face obiectul sesizării și opinii teoretice exprimate de judecători, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea din 5 iulie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 575/118/2023, Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: " Articolul 5 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 trebuie interpretat în sensul că și drepturile reglementate de acest articol se vor acorda începând cu data de 1.01.2024 sau prorogarea termenului de acordare privește doar plata indemnizației reglementate de art. 3 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999?".

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu nr. 1.919/1/2023. II. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanței care a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal cu nr. 575/118/2023, reclamanta A.B. a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii C. (C.J.P. C.), solicitând anularea Hotărârii nr. xxxx/2022 și obligarea pârâtei, printre altele, la emiterea unei hotărâri privind acordarea drepturilor prevăzute de art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 105/1999), începând cu data de 1.01.2022.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat, în esență, faptul că Hotărârea nr. xxxx/2022 este nelegală deoarece, pe de o parte, pârâta nu s-a pronunțat și cu privire la drepturile reglementate de art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, iar, pe de altă parte, a acordat drepturile începând cu data de 1.01.2024.

Pârâta C.J.P. C. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca inadmisibilă, având în vedere modificările succesive privind data de acordare și plată a indemnizației, fără a face apărări cu privire la termenul de acordare a drepturilor reglementate de art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999.

Ulterior punerii în discuția părților, din oficiu, a necesității sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept redate anterior. III. Normele de drept ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile

Prevederile normative supuse interpretării sunt cele ale art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 13 februarie 2020, cu modificările și completările ulterioare, și anume: " Art. 5. - Persoanele prevăzute la art. 1, 3 și 3 1 vor beneficia de prevederile prezentei ordonanțe cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea și de următoarele drepturi: a) asistență medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor; b) transport urban gratuit cu mijloace de transport în comun aparținând unităților cu capital de stat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); c) 6 călătorii dus-întors gratuite, anual, pe calea ferată română, clasa I, cu mijloace de transport auto sau, după caz, cu mijloace fluviale, la alegere; în cadrul numărului de călătorii stabilit pentru titular acesta poate oferi gratuitatea călătoriei și pentru o persoană care să îl însoțească și să îl ajute pe timpul călătoriei; d) un bilet pe an, gratuit, pentru tratament într-o stațiune balneoclimaterică; e) scutire de plata taxelor de abonament pentru radio și televizor; f) prioritate la instalarea unui post telefonic, precum și scutire de plata taxei de abonament; g) acordarea, la cerere, cu titlu gratuit, a unui loc de veci."

De asemenea, au fost indicate drept relevante pentru soluționarea prezentei sesizări și dispozițiile art. 1 alin. (1) și ale art. 3 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, ale art. II alin. (1) din Legea nr. 154/2021 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările ulterioare (Legea nr. 154/2021), ale art. XL din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 130/2021), ale art. III din Legea nr. 210/2022 pentru modificarea art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri și pentru stabilirea unor măsuri necesare aplicării Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările ulterioare (Legea nr. 210/2022), ale art. XXI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022), și anume: - art. 1 alin. (1) și art. 3 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999: " Art. 1. - (1) Beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: a) a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate; b) a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare; c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate; d) a făcut parte din detașamentele de muncă forțată; e) a fost supraviețuitoare a trenului morții; f) este soțul sau soția persoanei asasinate ori executate din motive etnice sau în urma masacrelor îndreptate împotriva populației minoritare, dacă ulterior nu s-a recăsătorit; g) a fost evacuată din locuința pe care o deținea."; " Art. 3 1 . - (1) Copilul celui decedat, dispărut sau exterminat în trenul morții, în timpul masacrelor îndreptate împotriva populației minoritare, în timpul deportării în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate, în timpul privării de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, în timpul refugierii, expulzării sau strămutării în altă localitate, în timpul evacuării din locuința pe care o deținea, în timp ce a făcut parte din detașamentele de muncă forțată, are dreptul la o indemnizație lunară în cuantum de 175 lei. (2) Copilul minor la data la care unul sau ambii părinți s-au aflat în una dintre situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a)-e) și g), precum și copilul născut în perioada în care unul sau ambii părinți s-au aflat în una dintre situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a)-e) și g) au dreptul la o indemnizație lunară în același cuantum cu indemnizația de care ar fi beneficiat părintele lor decedat, stabilită conform prevederilor art. 2 la data depunerii cererii de către copil. (3) Copilul născut după încetarea situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a)-e) și g) are dreptul la o indemnizație lunară în cuantum de 50% din indemnizația de care ar fi beneficiat părintele său decedat, stabilită conform prevederilor art. 2 la data depunerii cererii de către copil. (4) Copilul care s-a aflat atât în una dintre situațiile prevăzute la alin. (1)-(3), cât și în una dintre situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a)-e) și g) beneficiază de indemnizația al cărei cuantum este mai mare. (5) La stabilirea indemnizației prevăzute la alin. (2) sau (3), în situația în care ambii părinți ai copilului s-au aflat în situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a)-e) și g), copilul are dreptul la indemnizația al cărei cuantum este mai mare. (6) De prevederile alin. (2)-(5) beneficiază în mod corespunzător și copilul celui decedat după încetarea situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a)-e) și g), în situația în care părintele său, deși ar fi avut dreptul, nu a beneficiat de prevederile prezentei ordonanțe."; - art. II alin. (1) din Legea nr. 154/2021: " Art. II. - (1) Prin derogare de la prevederile art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, republicată, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, drepturile stabilite potrivit art. 3 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, republicată, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, se acordă și se plătesc începând cu data de 1 ianuarie 2023." (abrogat prin Legea nr. 210/2022); - art. XL din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021: " Art. XL. - Alineatul (1) al articolului II din Legea nr. 154/2021 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 573 din 7 iunie 2021, se modifică și va avea următorul cuprins: " (1) Prin derogare de la prevederile art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, republicată, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, drepturile stabilite potrivit art. 3 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, republicată, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, se acordă și se plătesc începând cu data de 1 ianuarie 2023.»"; - art. III din Legea nr. 210/2022: " Art. III. - Prin derogare de la prevederile art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, drepturile stabilite potrivit art. 3 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se acordă și se plătesc după cum urmează: a) începând cu luna următoare celei în care intră în vigoare prezenta lege, drepturile stabilite pentru copiii persoanelor care s-au aflat în una dintre situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a), b), d) și e) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare; b) începând cu data de 1 ianuarie 2023, drepturile stabilite pentru copiii persoanelor care s-au aflat în una dintre situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) și g), precum și pentru copiii prevăzuți la art. 3 1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare."; - art. XXI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022: " Art. XXI. - La articolul III din Legea nr. 210/2022 pentru modificarea art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri și pentru stabilirea unor măsuri necesare aplicării Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 698 din 13 iulie 2022, litera b) se modifică și va avea următorul cuprins: " b) începând cu data de 1 ianuarie 2024, drepturile stabilite pentru copiii persoanelor care s-au aflat în una dintre situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) și g) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru copiii prevăzuți la art. 3 1 alin. (1) din aceeași ordonanță.»" IV. Punctul de vedere al părților

Potrivit punctului de vedere exprimat de reclamanta A.B., dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 130/2021 nu sunt aplicabile reclamantei, deoarece ar fi încălcat principiul neretroactivității legii.

Pârâta C.J.P. C. nu a formulat un punct de vedere cu privire la sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept, deși a fost citată, în mod expres, cu această mențiune. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea A. Cu privire la admisibilitatea sesizării

Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, față de considerentele redate în continuare.

De lămurirea problemei de drept enunțate depinde soluționarea pe fond a cauzei, întrucât obiectul acesteia este reprezentat de anularea Hotărârii nr. xxxx/2022 emise de pârâta C.J.P. C., prin care a fost admisă cererea reclamantei de acordare a drepturilor prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, stabilindu-se următoarele: (i) reclamanta se încadrează la art. 3 1 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999; (ii) conform art. 3 1 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, se stabilește o indemnizație lunară în cuantum de 50% din indemnizația de care ar fi beneficiat părintele decedat; (iii) drepturile se acordă începând cu data de 1.01.2024, fără a se menționa și drepturile reglementate de art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 ori data acordării acestora.

Problema de drept enunțată este nouă, neexistând conturată o practică a instanțelor judecătorești cu privire la aceasta, dosarele fiind preponderent pe rolul tribunalelor.

Astfel, deși modificarea adusă Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 a avut loc în luna iunie a anului 2021, cererile formulate de persoanele interesate au fost soluționate cu întârziere de către casele de pensii județene, ajungând pe rolul instanțelor de contencios administrativ începând cu sfârșitul anului 2022.

Instanța de trimitere apreciază că, raportat la numărul mare al dosarelor înregistrate pe rolul tribunalelor, cauze ce nu au fost încă soluționate, se creează premisele unei practici neunitare în privința căreia singurul mecanism de unificare, la acest moment, este reprezentat de pronunțarea, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a unei hotărâri prealabile prin care să se dea o dezlegare chestiunii de drept, având în vedere faptul că, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, hotărârea tribunalului este definitivă.

Conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, consultate la data de 5.07.2023, problema de drept nu face obiectul unei alte cereri pentru dezlegarea aceleiași chestiuni de drept și nici al unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. B. Cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării

Cu privire la fondul chestiunii de drept supuse dezlegării, instanța de trimitere apreciază că prorogarea termenului de plată a indemnizației reglementate de art. 3 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 nu este aplicabil și drepturilor prevăzute în cuprinsul art. 5 din același act normativ.

Astfel, prin Legea nr. 154/2021, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, Legea nr. 210/2022 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 au fost prorogate, succesiv, acordarea și plata drepturilor stabilite potrivit art. 3 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, respectiv plata indemnizației, având în vedere împrejurarea că acest articol (art. 3 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999) stabilește, în favoarea beneficiarilor, doar dreptul la indemnizație și cuantumul acestei indemnizații, fără a face referire la alte drepturi.

Potrivit art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, persoanele prevăzute la art. 1, 3 și 3 1 din același act normativ vor beneficia și de alte drepturi, separat de cel privind plata unei indemnizații (de exemplu, acordarea cu titlu gratuit a unui loc de veci), drepturi cu privire la care actele normative succesive de prorogare a termenului nu sunt aplicabile, deoarece în cuprinsul acestora se menționează că prorogarea privește acordarea și plata drepturilor stabilite potrivit art. 3 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, și nu acordarea tuturor drepturilor persoanelor reglementate de art. 3 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999.

Instanța de trimitere apreciază că, în ipoteza în care legiuitorul ar fi dorit ca amânarea termenului să privească și drepturile reglementate de art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, ar fi menționat, în mod expres, în cuprinsul actelor normative de prorogare succesivă, că se amâna acordarea drepturilor persoanelor cărora li s-a stabilit calitatea de beneficiar în baza art. 3 1 din ordonanță, și nu doar a drepturilor stabilite de art. 3 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999.

Or, cât timp modificarea adusă termenului în discuție este în sensul că prorogarea privește drepturile stabilite potrivit art. 3 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, iar acest articol reglementează doar dreptul la indemnizație, instanța de trimitere apreciază că celelalte drepturi vor fi acordate începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea. VI. Jurisprudența instanțelor naționale în materie A. Jurisprudență comunicată de curțile de apel

Într-o primă orientare jurisprudențială, s-a apreciat că art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 trebuie interpretat în sensul că și drepturile reglementate de acest articol se vor acorda începând cu data de 1.01.2024.

Această orientare jurisprudențială se regăsește la nivelul tribunalelor Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal (Sentința civilă nr. 707 din 26 mai 2023, pronunțată în Dosarul nr. 203/118/2023, definitivă), Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal (Sentința civilă nr. 444 din 11 mai 2023, pronunțată în Dosarul nr. 271/30/2023, definitivă), prin care se constată că reclamantul se încadrează în situația prevăzută de art. 3 1 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 și este obligată pârâta la acordarea drepturilor prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 începând cu 1.01.2024.

În același sens au fost exprimate și punctele de vedere teoretice, nesusținute de practică judiciară, ale următoarelor instanțe: tribunalele Sălaj și Vaslui.

În susținerea acestei orientări jurisprudențiale au fost expuse următoarele argumente.

Termenul inițial de acordare a drepturilor prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 (1.01.2022) a fost prorogat succesiv prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, ulterior prin Legea nr. 210/2022 (la data de 1.01.2023), respectiv prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 (la data de 1.01.2024).

Reclamantei i se aplică dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 168/2022, întrucât dreptul său la încasarea indemnizației prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 nu se născuse la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 168/2022 (1.01.2023).

Dreptul recunoscut reclamantei era afectat de un termen suspensiv, prelungit chiar de legiuitor de la data de 1.01.2022 la data de 1.01.2023. Așadar, chiar la data formulării cererii (în speță, 12.08.2021), dreptul reclamantei era afectat de un termen suspensiv și, înainte ca dreptul reclamantei să devină actual, termenul suspensiv a fost prelungit prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022.

În cauză, nu a fost încălcat principiul neretroactivității legii, întrucât nu au fost înlăturate efecte care să se fi produs până la acel moment, și nici nu a fost afectată existența dreptului recunoscut de legiuitor. Legiuitorul nu a făcut altceva decât să modifice un termen suspensiv de executare a obligației corespunzătoare dreptului recunoscut reclamantei, efectuând acest lucru înaintea începerii executării acestei obligații.

Drepturilor prevăzute de art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 li se aplică deopotrivă termenele suspensive reglementate succesiv de Legea nr. 154/2021, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, Legea nr. 210/2022 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022, relevante în acest sens fiind dispozițiile art. III din Legea nr. 210/2022, astfel cum au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022, care prevăd în mod expres că derogă de la prevederile art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, articol care nu reglementează dreptul la indemnizație prevăzut de art. 3 1 , ci alte drepturi: asistență medicală și medicamente, 6 călătorii dus-întors gratuite ș.a.

Într-o altă orientare teoretică, nesusținută de practică judiciară, s-a apreciat că art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 trebuie interpretat în sensul că prorogarea termenului de acordare la data de 1.01.2024 privește doar plata indemnizației reglementate de art. 3 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, nu și drepturile reglementate de art. 5.

Această orientare se regăsește la nivelul următoarelor instanțe: curțile de apel Târgu Mureș și Iași - Secția de contencios administrativ și fiscal; tribunalele București, Giurgiu (opinie majoritară), Ialomița, Teleorman - Secția de contencios administrativ și fiscal, Hunedoara - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal (opinie majoritară).

În susținerea acestei orientări teoretice au fost expuse considerentele de mai jos.

Prin Legea nr. 154/2021, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, Legea nr. 210/2022 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 au fost prorogate succesiv acordarea și plata drepturilor stabilite potrivit art. 3 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, respectiv plata indemnizației, având în vedere împrejurarea că acest articol (art. 3 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999) stabilește în favoarea beneficiarilor doar dreptul la indemnizație și cuantumul acestei indemnizații, fără a face referire și la alte drepturi.

Actele normative succesive de prorogare a termenului nu sunt aplicabile și cu privire la drepturile reglementate de art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, deoarece, în cuprinsul acestora, se menționează că prorogarea privește acordarea și plata drepturilor stabilite potrivit art. 3 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, și nu acordarea tuturor drepturilor persoanelor reglementate de art. 3 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999.

În ipoteza în care legiuitorul ar fi dorit ca amânarea termenului să privească și drepturile reglementate de art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, ar fi menționat, în mod expres, în cuprinsul actelor normative de prorogare succesivă că se amână acordarea drepturilor persoanelor cărora li s-a stabilit calitatea de beneficiar în baza art. 3 1 din ordonanță, și nu doar a drepturilor stabilite de art. 3 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999.

Or, cât timp modificarea adusă termenului în discuție este în sensul că prorogarea privește drepturile stabilite potrivit art. 3 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, iar acest articol reglementează doar dreptul la indemnizație, s-a considerat că celelalte drepturi vor fi acordate începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea.

Un punct de vedere nuanțat a fost formulat de Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, potrivit căruia întrebarea adresată de instanța de trimitere vizează nu atât reglementarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999, cât mai ales dispozițiile art. III din Legea nr. 210/2022.

Curțile de apel Alba Iulia, Bacău, București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și Secția a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice, Cluj, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Suceava și Târgu Mureș și tribunalele Călărași, Giurgiu, Ialomița, Teleorman, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Brașov, Arad - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale și Tulcea au comunicat faptul că, în raza lor teritorială de competență, nu a fost identificată jurisprudență cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat faptul că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifica, la momentul respectiv, practică judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării. B. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite a pronunțat Decizia nr. XLI (41) din 7 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 833 din 5 decembrie 2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-au stabilit următoarele: " În aplicarea dispozițiilor art. 1 lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, stabilește: Cetățenii români, indiferent de naționalitate, care au fost persecutați din motive etnice de regimurile instaurate în perioada 6 septembrie 1940-6 martie 1945, indiferent dacă la data strămutării aveau domiciliul pe teritoriul statului român sau pe teritoriile românești aflate sub ocupația altor state și indiferent dacă localitatea în care au fost strămutați ori s-au refugiat se afla sub jurisdicție românească ori sub administrația unui alt stat, beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de textul de lege mai sus menționat." VII. Jurisprudența Curții Constituționale a României

În jurisprudența Curții Constituționale a României nu au fost identificate repere relevante cu privire la chestiunea de drept pusă în discuție. VIII. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene

În jurisprudența instanțelor europene nu au fost identificate repere relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit asupra chestiunii de drept, judecătorul-raportor a apreciat că, în cauza de față, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile, prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, lipsind condiția existenței unei veritabile probleme de drept. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Din cuprinsul acestor dispoziții și al jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție rezultă următoarele condiții cumulative de admisibilitate: - existența unei cauze aflate în curs de judecată; - cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; - instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță; - existența unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei aflate în curs de judecată; - chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă; - asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

În cauză sunt îndeplinite primele trei și a șasea dintre condițiile de admisibilitate, întrucât sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Tribunalului Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal, care este învestit, în ultimă instanță, cu soluționarea contestației formulate în temeiul art. 8 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, hotărârea ce urmează a fi pronunțată fiind definitivă potrivit dispozițiilor exprese ale art. 8 alin. (6) teza finală din ordonanța menționată, iar, asupra chestiunii de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

În ceea ce privește a patra condiție de admisibilitate, subsumat acesteia, în componenta sa referitoare la existența unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, în practica instanței supreme s-a reținut că aceasta trebuie să constea într-o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită și prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017; Decizia nr. 18 din 5 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 17 aprilie 2018; Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 59; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 36).

Sesizarea trebuie să ducă la interpretarea in abstracto a unor dispoziții legale determinate, iar nu la rezolvarea unor chestiuni ce țin de particularitățile cauzei.

Astfel, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 9 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2017, paragrafele 62 și 65) s-a mai reținut că "problema eficienței sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție (...), reclamă (...) o chestiune juridică reală, care ridică probleme de interpretare a unor dispoziții legale imperfecte, lacunare ori contradictorii ce necesită rezolvarea de principiu a chestiunii de drept în procedura hotărârii prealabile, și nu realizarea unor operațiuni de interpretare și aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanțele particulare ce caracterizează fiecare litigiu. (...) Cum interpretarea normelor de către judecător implică tocmai acel procedeu logico-judiciar de stabilire a conținutului și sensului acestor norme, chestiunea de drept trebuie să suscite serioase dificultăți care ar împiedica pronunțarea soluției, deci nu simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei (...)".

Tot în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a reținut că, pentru a ne afla în prezența unei veritabile chestiuni de drept, care să justifice în mod real recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, este necesar să se constate "caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și dificultatea completului în a-și însuși o anumită interpretare" (Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018, paragraful 42).

Prin urmare, în sensul normei de drept - art. 520 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, punctul de vedere al instanței de trimitere trebuie să întrevadă explicit care este pragul de dificultate al întrebării și în ce măsură acesta depășește obligația ordinară a instanței de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu. De asemenea, acesta trebuie să cuprindă o justificare a modului în care chestiunea de drept este susceptibilă de interpretări diferite, cerință neîndeplinită în cazul de față, întrucât instanța de trimitere nu a arătat, de o manieră concretă și explicită, în ce constă dificultatea de interpretare a acestor dispoziții legale, neafirmând și neargumentând caracterul îndoielnic, neclar, lacunar ori susceptibil de mai multe interpretări al normei legale care face obiectul sesizării.

Dimpotrivă, din cadrul punctului de vedere exprimat de instanța de trimitere în respectarea art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă reies argumente în favoarea unei singure soluții, ceea ce nu este de natură să susțină teoria existenței unei probleme dificile de drept, ce necesită implicarea instanței supreme în vederea clarificării.

Examenul jurisprudențial efectuat a relevat faptul că nu s-a cristalizat o jurisprudență în legătură cu chestiunea de drept supusă dezlegării, la solicitarea instanței supreme, adresată curților de apel, fiind comunicate doar două hotărâri judecătorești pronunțate de Tribunalul Constanța și Tribunalul Brașov, prin care acțiunea a fost formulată pe fond (o a treia cuprinzând o soluție de respingere a acțiunii ca tardiv formulată) și în care instanțele rețin doar că soluția de admitere a cererii reclamantului și de stabilire a calității de refugiat a autorului acesteia în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 și a dreptului prevăzut de art. 3 1 alin. (3) din aceeași ordonanță presupune implicit stabilirea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 pentru reclamant. Pârâta nu poate să stabilească decât dreptul pe care, potrivit art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, îl plătește, iar celelalte drepturi conferite prin lege persoanelor cărora li s-a stabilit calitatea de beneficiar vor fi stabilite efectiv de instituțiile în drept să le acorde. În ceea ce privește data de la care se acordă indemnizația prevăzută de art. 3 1 alin. (3) din același act normativ, respectiv celelalte beneficii, legiuitorul are o marjă largă de apreciere atât în privința cuantumului, cât și a momentului de la care se acordă. În funcție de constrângerile bugetare, actele cu caracter normativ prin care momentul de la care se acordă aceste drepturi a fost prorogat au modificat termenul suspensiv instituit de la momentul reglementării dreptului, nefiind nici abrogate și nici constatate neconstituționale.

În plus, majoritatea punctelor de vedere exprimate de instanțele chestionate cu privire la problema de drept ce face obiectul dezlegării prin prezenta decizie au fost în favoarea aceleiași interpretări redate la paragrafele 25-29 din prezenta decizie, existând doar două puncte de vedere contrare, nesusținute de practică judiciară, fără a fi însă motivate printr-o argumentație consistentă.

Este de necontestat că oricare litigiu dedus judecății poate genera divergențe de jurisprudență, care "constituie, prin natura lor, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având competență în raza lor teritorială", iar "rolul unei instanțe supreme este tocmai să regleze aceste contradicții de jurisprudență" (Curtea Europeană a Drepturilor Omului: Hotărârea din 6 decembrie 2007, Cauza Beian împotriva României, paragraful 37; Hotărârea din 27 ianuarie 2009, Cauza Ștefan și Ștef împotriva României, paragrafele 32-33; Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 67).

A considera însă justificată intervenția Înaltei Curți în prezenta cauză echivalează cu acceptarea faptului că se poate recurge la acest mecanism de preîntâmpinare a apariției divergențelor de jurisprudență ori de câte ori judecătorul va simți nevoia unei validări cu privire la încadrarea unei anumite situații de fapt și de drept în ipoteza reglementată de dispoziția lipsită de echivoc a legii.

Prin urmare, se apreciază că în prezenta sesizare, așa cum s-a reținut și anterior în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, "nu există o dificultate sporită de interpretare și aplicare a legii care să justifice angrenarea mecanismului hotărârii prealabile, ci, mai mult, o nevoie neexprimată expres de validare a unei anumite interpretări și aplicări a dispozițiilor legale. Or, nu acesta este rolul mecanismului hotărârii prealabile, întrucât există riscul ca, în numele dezideratului de asigurare a unei practici judiciare unitare, să fie deturnat scopul acestuia" (Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 74; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 45).

În concluzie, se reține că cerința esențială privind existența unei chestiuni de drept nu are în vedere o problemă de drept reală, dificilă, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a textului de lege invocat, ci instanța de trimitere solicită instanței supreme, indirect, să rezolve fondul cauzei deduse judecății, prin confirmarea punctului de vedere al instanței de trimitere.

În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că nu este îndeplinită cerința de admisibilitate vizând existența unei veritabile probleme de drept, având un grad ridicat de dificultate care să justifice pronunțarea unei hotărâri prealabile în condițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, motiv pentru care, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,