ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 559/2023

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 243/R din 22 iunie 2020, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire a Deciziei nr. 1758 din data de 13 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Iași, în dosarul nr. x/2017, cerere formulată de Municipiul Suceava și Consiliul Local al Municipiului Suceava.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond recurenții - revizuenți Municipiul Suceava și Consiliul Local al Municipiului Suceava au declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea recursului se arată că sub aspect procedural instanța judecătorească care a soluționat cererea de revizuire prin prisma motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a menționat în mod eronat în cuprinsul dispozitivului că acesta este definitivă. De fapt după cum lesne se poate observa în cadrul dispozitivului nu se face o distincție intre cele două motive invocate, instanța judecătorească respingând cererea de revizuire în ansamblul ei. Având în vedere Decizia nr. 17/2019 prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și prin care s-a stabilit că: "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., recursul formulat împotriva hotărârii prin care a fost soluționată cererea de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din același cod este admisibil, indiferent dacă hotărârea atacată cu revizuire are sau nu caracter definitiv." În acest context, considerăm că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material relative la existența triplei identități de părți, obiect și cauză - elemente de esență ale instituției autorității de lucru judecat -precum și a celor relative la condiția neinvocării ori nediscutării autorității de lucru judecat. Astfel, în privința identității de obiect, se arată că, deși primele hotărâri judecătorești nr. 1517/2005, respectiv nr. 3622/2012 ale Judecătoriei Suceava au soluționat contestații la executare, iar ultima hotărâre judecătorească vizează anularea unui act administrativ, există, în mod incontestabil, identitatea necesară revizuirii. În acest context, este ușor de observat că toate demersurile juridice întreprinse de S.C. A. S.A. Suceava în raport cu instanțele judecătorești, au reclamat de fapt modalitatea greșită de stabilire a unor obligații fiscale în sarcina sa, anularea actelor din care rezultau aceste obligații fiscale, precum și pretenția expresă de restituire a sumei achitată, dar nedatorată, ceea ce demonstrează cu prisosință identitatea de obiect al acțiunilor deduse judecății în dosarele menționate anterior. Este relevantă și sublinierea potrivit căreia, deși instanța care a pronunțat sentința 3622/2012 a calificat demersul S.C. A. S.A. ca fiind o contestație la executare, a reținut că aceasta contestă de fapt chiar modalitatea de stabilire a obligațiilor fiscale, astfel încât obiectul judecății nu viza strict neregularități ale procedurii de executare silită, ci chiar însăși existența datoriei. În opinia revizuenților, identitatea de cauză se regăsește în toate demersurile S.C. A. S.A. Suceava, în sensul în care acțiunile sale, chiar dacă sunt îmbrăcate în forme diferite, urmăresc aceeași finalitate. În speță, nu este dificil a observa identitatea de cauză în privința celor trei demersuri judiciare ale reclamantei, acestea fiind realizate în considerarea împrejurării potrivit căreia a fost supusă unei proceduri de executare silită întemeiată pe dispoziția nr. 111419 emisă în anul 2001 de Primarul Municipiului Suceava, pe procesul-verbal nr. x/2001, respectiv pe titlurile executorii x/2001, y/2001, z/2002, w/2002, t/2002 și 42/2003, achitând astfel suma de 55.703.602,694 RON cu Ordinul de plată nr. x/18 februarie 2004. În legătură cu aspectul invocării sau nediscutării excepției autorității de lucru judecat în fața instanței care a pronunțat decizia a cărei revizuire se solicită, se arată că în decizia 1758/2019 a Curții de Apel Iași este reținută doar sentința nr. 7240/2011 a Tribunalului Suceava, despre care se susține că și-ar menține puterea de lucru judecat, astfel încât nu există vreun impediment pentru admisibilitatea cererii de revizuire în raport de sentințele nr. 1517/2005, respectiv 3622/2012 ale Judecătoriei Suceava. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Apărările formulate în cauză Intimata S.C. A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este inadmisibil în ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și nefondat, în ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În ceea ce privește recursul formulat împotriva cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 1 teza întâi din C. proc. civ. din 2010: "Art. 509. - (1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 1. s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut". Conform art. 513 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. "Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul. În cazul în care revizuirea a fost soluționată de una dintre secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul este de competența Completului de 5 judecători." Din examinarea logico-juridică a textului de lege sus citat, rezultă fără putință de tăgadă că recursul este admisibil doar împotriva hotărârii prin care s-a soluționat o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8, pentru hotărâri potrivnice. Astfel fiind, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil în ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. În ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin sentința nr. 2571/R/2005 a Judecătoriei Suceava se reține, pe de-o parte că prin sentința nr. 2868/1 octombrie 2003 a Judecătoriei Suceava, rămasă definitivă prin decizia nr. 723/9 noiembrie 2004 a Tribunalului Suceava, a fost anulată doar dispoziția Primarului nr. 111419/23 iulie 2001, prin care a fost respinsă contestația S.C. A. S.A., formulată împotriva procesului-verbal nr. x/2 iulie 2001 emis de Primăria Suceava și prin care s-au stabilit obligațiile fiscale, impozite construcții, ale S.C. A. S.A., privind clădirile pe care aceasta le deținea, nu și titlurile executorii date de Primărie conform procesului-verbal nr. x/2 iulie 2002. De asemenea, S.C. A. S.A. a formulat contestație la executare prin care a cerut constatarea nulității titlurilor executorii nr. x/2001, y/2001, z/2002, w/2002, t/2002 și 42/2003, precum și restituirea sumei de 55.703.602.694 RON, reprezentând plata nedatorată efectuată cu O.P. nr. x/18 februarie 2004 cu titlu de impozit pe clădiri, dobânzi și penalități de întârziere. Contestația a fost respinsă de Judecătoria Suceava prin sentința nr. 3622/17 iulie 2012 ca fiind tardiv formulată, sentință rămasă definitivă prin respingerea recursului de către Tribunalul Suceava prin decizia nr. 909/10 octombrie 2012. În ceea ce privește decizia nr. 1758/2019 a Curții de Apel Iași, s-a reținut că obiectul cauzei îl constituie cererea de restituire și rambursare a sumelor plătite în perioada 2001 - 2006 de către intimata S.C. A. S.A., în temeiul unor titluri de creanță fiscală care au fost anulate de instanță, care are putere de lucru în judecat, respectiv sentința nr. 7420/2011 a Tribunalului Suceava prin care a fost anulat procesul-verbal x/2001 emis de Primăria Suceava, precum și restituirea sumelor încasate de revizuenți în lipsa unor titluri de creanță fiscale. Obiectul cauzei, finalizate cu decizia nr. 1758/2019 a Curții de Apel Iași îl reprezintă procedura de restituire și rambursare prevăzută expres de Codul de procedură fiscală, respectiv art. 117 alin. (9) în forma legislativă de la data la care s-a pronunțat Curtea de Apel Cluj prin decizia nr. 1005/2016, dispoziție legislativă care, de altfel, a avut același conținut pe întreg parcursul litigiilor purtate între părți în perioada 2001 - 2017. Prin decizia nr. 1758/2019 a Curții de Apel Iași se reține, de asemenea, că decizia nr. 1006/2016 are putere de lucru judecat cu privire la chestiunea procedurii de urmat privind restituirea și rambursarea sumelor de la buget. Curtea de Apel, soluționând cererea de revizuire a apreciat că, dacă părțile implicate sunt aceleași, nu același lucru se poate spune despre obiectul și cauza hotărârilor judecătorești pretins a fi potrivnice. Obiectul juridic al sentințelor nr. 1517/R/2005 și nr. 3662/2012, ambele pronunțate de Judecătoria Suceava, îl reprezintă contestarea unor titluri executorii fiscale, pe când obiectul juridic al dosarului nr. x/2017, finalizat cu decizia nr. 1758/2019 a Curții de Apel Iași, îl reprezintă anularea unor acte administrativ fiscale. Situațiile de fapt sunt diferite, ceea ce face ca și cauzele celor doi termeni să fie diferite: în cazul hotărârilor date pe calea contestației la executare, de Judecătoria Suceava, calificarea juridică a fost corespunzătoare contestației la titlu executoriu, respectiv a neregularității actelor de executare silită, așa cum era și este prevăzută de Codul de procedură fiscală, indiferent de numerotarea diferită pe care a cunoscut-o pe parcursul purtării litigiilor dintre părți, pe când în cazul deciziei nr. 1758/2019 calificarea juridică a fost dată cu putere de lucru judecat de decizia nr. 1006/2016 a Curții de Apel Cluj, respectiv cu trimitere la procedura specifică restituirii și rambursării sumelor de la buget, procedură fiscală, inclusiv în ce privește dinamica contestației administrativ jurisdicțională a actelor fiscale de restituire sau refuzului de emitere a unor astfel de acte, ce este în mod clar și evident distinctă de procedura contestației la executare fiscală. De asemenea, s-a reținut că nici condiția neinvocării excepției autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat nu este îndeplinită în prezenta cauză. Înalta Curte apreciază că instanța de revizuire în mod corect a respins ca neîntemeiată cererea privind cazul de revizuire de la pct. 8 al art. 509 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte are în vedere faptul că revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești definitive care se dovedește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunțarea acesteia, producând efecte grave pentru părți și pentru stabilitatea raporturilor juridice civile, astfel încât legea reglementează această cale de atac numai în cazuri strict determinate. Totodată, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situații excepționale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanța sa. Revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi promovată doar pentru motivele și în condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 - 11 C. proc. civ. Motivele de revizuire sunt expres și limitativ prevăzute de lege și impun, pentru fiecare caz în parte, îndeplinirea unor condiții specifice de admisibilitate, în lipsa cărora cererea de revizuire nu poate fi primită. Revizuenta a invocat în susținerea cererii sale de revizuire, motivul prevăzut de dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora, "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă (...) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri;". Revizuirea întemeiată pe textul legal anterior citat este admisibilă doar dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, hotărârile judecătorești în cauză să fie potrivnice și să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză. Cazul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. se întemeiază pe autoritatea de lucru judecat și are în vedere situația în care prin cea de-a doua hotărâre, pronunțată în una și aceeași pricină, între aceleași persoane și având aceeași căutate, se încalcă cele stabilite printr-o hotărâre anterioară, aspect ce semnifică faptul că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri reprezintă "constatarea cu întârziere a autorității lucrului judecat". Pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., deci, este necesar ca hotărârile potrivnice să conțină elemente caracteristice pentru existența lucrului judecat, revizuirea neputând fi admisă atunci când, între decizia instanței de recurs și celelalte hotărâri invocate de revizuent nu există contrarietate, întrucât acestea nu conțin elementele caracteristice pentru existența lucrului judecat - "una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate". Prin hotărâri definitive potrivnice se înțeleg acelea care s-au pronunțat în dosare separate, prin hotărârea din cel de-al doilea dosar încălcându-se autoritatea lucrului judecat rezultat din hotărârea în primul dosar. Prin "una și aceeași pricină" se înțelege întrunirea condițiilor triplei identități, de obiect, de cauză și de părți, cu privire la două cereri de chemare în judecată, astfel încât soluționarea celei de a doua să aducă atingere puterii de lucru judecat a celei dintâi, consecința în acest caz fiind, potrivit art. 513 alin. (4) teza a Ii-a C. proc. civ., anularea celei de a doua hotărâri. Hotărârile pe care revizuenta le circumscrie cazului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., chiar dacă sunt date în soluționarea unor cauze având obiect/cauză asemănătoare, raporturile procesuale se desfășoară între părți diferite, cu obiecte diferite, cu temeiuri de drept diferite și nu îndeplinesc condițiile reglementate de textul legal anterior citat. Revizuenta circumscrie, așadar, noțiunii de contrarietate, astfel cum este reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., modalitatea diferită de soluționare a unor cauze similare, ceea ce nu poate fi primit, întrucât, relevant în aprecierea stării de contradicție este împrejurarea ca același litigiu, supus judecății a doua oară, și purtând între aceleași părți și având aceeași cauză, primește o altă rezolvare. Înalta Curte constată că instanța de revizuire temeinic și legal a reținut că, în speță, hotărârile pretins potrivnice nu întrunesc tripla identitate pe care o impun dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluțiile pronunțate nu sunt contrare unele altora, nu se exclud una pe alta, întrucât sunt pronunțate în litigii diferite, între părți diferite, cu obiect și cauze, de asemenea, diferite. Între cauzele în care s-au pronunțat hotărârile pretins contrare s-ar putea, cel mult, afirma că există similitudini, asemănări, însă nu și identitatea cerută în mod expres prin dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care se referă la existența unor hotărâri definitive potrivnice date în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate". Or, scopul reglementării cazului de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este acela de a înlătura situațiile de încălcare a autorității de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, pronunțate între aceleași părți, și având același obiect și aceeași cauză, iar nu de a uniformiza practica judiciară într-o anumită materie. Autoritatea de lucru judecat, astfel cum este reglementată de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală, și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, ipoteză valabilă în cauza dedusă judecății. Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Astfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece dreptul la acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii. Autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente esențiale ale judecății -respectiv obiect cauză și părți - care se impune în al doilea proces ce are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a fi contrazis. Principiul corespunde necesității stabilității juridice și ordinii sociale, interzisă fiind repunerea în discuție a situațiilor juridice rezolvate definitiv. În această măsură, efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, a determinat constant jurisprudența, să sancționeze o a doua cerere adresată justiției care, chiar și în condițiile lipsei identității obiectului celor două procese, scopul urmărit este acela de a readuce în discuția judecătorului o chestiune deja stabilită definitiv. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța a pronunțat o hotărâre legală, motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul în ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca fiind inadmisibil recursul în ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și va respinge ca nefondat recursul în ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.