ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1271/2023

Sentința pronunțată de Judecătoria Timișoara Prin sentința civilă nr. 1619 din data de 3 februarie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Timișoara a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și excepția autorității de lucru judecat. A respins contestația la executare formulată de contestatoarea A. S.A. – în insolvență, în contradictoriu cu intimații Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Executări Silite Cazuri Speciale – Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional București. I.

Decizia pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă, atacată cu revizuire Prin decizia civilă nr. 442A din data de 28 martie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Timiș, secția I civilă a respins apelul formulat de apelanta A. S.A. – în insolvență, în contradictoriu cu intimații Statul Român prin Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Executări Silite Cazuri Speciale – Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 1619 din data de 3 februarie 2022 pronunțate de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2018 ca nefondat. I.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 442A din data de 28 martie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2018 de Tribunalul Timiș, secția I civilă, a formulat cerere de revizuire revizuenta A. S.A. – în insolvență, prin administrator special B. și cu avizul administratorului judiciar C.. I.

Înregistrarea cererii de revizuire la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 2 mai 2023, sub nr. x/2023 și a fost repartizată aleatoriu, spre soluționare, completului nr. 2. I.5 Cererea de revizuire Invocând incidența dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenta a solicitat admiterea cererii de revizuire, anularea deciziei civile nr. 442A din data de 28 martie 2023, pronunțate în dosarul nr. x/2018 de către Tribunalul Timiș și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu respectarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat în raport cu prevederile deciziei civile nr. 24/A din data de l8 ianuarie 2023 pronunțate în dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel Timișoara. În esență, a arătat că, în dosarul nr. x/2018, având ca obiect contestație la executare împotriva procesului-verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr. x din data de 7 noiembrie 2018, la data de 14 martie 2023, a depus decizia civilă nr. 24/A din data de 18 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2015, invocând puterea de lucru judecat cu privire la o problemă supusă dezbaterii Tribunalului Timiș (aplicarea dispozițiilor art. 266 3 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală în ceea ce o privește), chestiune care fusese deja soluționată de către Curtea de Apel Timișoara la data de 18 ianuarie 2023. A susținut că decizia atacată cu revizuire înfrânge autoritatea de lucru judecat a considerentelor deciziei Curții de Apel Timișoara nr. 24A din data de 18 ianuarie 2023, pronunțate în dosarul nr. x/2015, care statuează asupra imposibilității demarării procedurii de executare silită în paralel cu procedura insolvenței. A arătat că Tribunalul Timiș a reținut că decizia civilă nr. 24A din data de 18 ianuarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2015 de Curtea de Apel Timișoara nu dezleagă decât contestația cu privire la poprirea contului unic de insolvență "fără nicio consecință asupra prezentei spețe", deși dosarul a avut ca obiect atât adresa de înființare a popririi nr. 9158 din data de 7 iunie 2021 emisă de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, cât și procesul-verbal privind cheltuielile de executare silită nr. x din data de 3 mai 2021. În plus, a menționat și că Tribunalul Timiș a reținut că "nu poate fi aplicat același raționament (al Curții de Apel Timișoara) în prezenta cauză", deoarece ar rămâne fără efecte juridice unele norme procesuale imperative – normele tranzitorii ale art. 352 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 (noul Codul de procedură fiscală). Revizuenta a susținut că s-a considerat de către Curtea de Apel Timișoara că noile prevederi ale art. 266 3 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, introduse prin art. I pct. 102 din O.G. nr. 30/2017 se aplică doar executărilor silite "în curs" [conform art. 352 alin. (4) din Legea nr. 207/2015) or, împotriva sa, întrucât se află în insolvență din 15 mai 2015, nu putea exista o executare silită "în curs", deoarece, conform dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 85/2014, "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desființării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condițiile art. 178. În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desființată sau, după caz, revocată, acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează". În opinia revizuentei, decizia civilă nr. 24/A din data de 18 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a dezlegat aplicarea dispozițiilor art. 352 alin. (4) Codul de procedură fiscală cu privire la următoarea problemă juridică: dacă sunt considerate "în curs" executările silite încetate "ope legis" în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2014. A arătat și că dispozițiile O.G. nr. 30/2017 și implicit ale noului Codul de procedură fiscală din 2015 pe care le modifică, se aplică numai executărilor silite aflate "în curs" sau începute după intrarea acestuia în vigoare, în concordanță și cu art. 6 C. civ., conform căruia legea civilă este aplicabilă atât timp cât este în vigoare și nu are putere retroactivă; aceeași soluție este adoptată și de C. proc. civ., prin art. 24, fiind aplicabile și prevederile art. 234 alin. (1) Codul de procedură fiscală. Prin urmare, a subliniat că art. 234 alin. (1) pct. c) din Codul de procedura fiscală prevede în mod expres că executarea silită încetează în cazurile prevăzute de lege, iar art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 menționează expres că "La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează." Așadar, a susținut că se află în situația în care executarea silită a încetat "ope legis" la data de 1 iunie 2015, iar încetarea executării silite nu poate avea alta consecința decât imposibilitatea aplicării noilor dispoziții intrate în vigoare prin adoptarea O.G. nr. 30/2017. Revizuenta a afirmat că, în prezenta cauză, sunt incidente dispozițiile art. 430, art. 431 alin. (2), art. 433, art. 434 și art. 435 C. proc. civ. Totodată, a subliniat că în speță subzistă autoritatea de lucru judecat, fiind îndeplinite cerințele triplei identități. În ceea ce privește identitatea de părți a precizat că, atât în dosarul nr. x/2018, cât și în dosarul nr. x/2015, sunt părți atât debitoarea A. S.A., cât și Statul Roman prin Ministerul Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală, precum și organele de executare silită din subordinea sa, Direcția Generală Executări Silite Cazuri Speciale, Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional Timișoara. În opinia revizuentei, există și identitate de obiect juridic, întrucât, atât dosarul nr. x/2018, cât și dosarul nr. x/2015 au ca obiect contestație la executare împotriva unor acte de executare emise în dosarul nr. x/2016 pentru executarea silită a aceleiași debitoare, A. S.A., și în baza aceleiași creanțe bugetare născute în baza sentinței penale nr. 2858/PI din data de 16 decembrie 2014 a Tribunalului București, secția I penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 862/A din data de 8 iunie 2015. În ceea ce privește cauza celor două litigii, revizuenta a arătat că se poate constata că există identitate absolută, fiind vorba despre același fundament juridic: aplicarea dispozițiilor art. 266 3 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală în ceea ce o privește. I.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinările formulate în cauză, intimații Agenția Națională de Administrare Fiscală și Statul Român prin Ministerul Finanțelor reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara au solicitat respingere cererii de revizuire, în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată. Prin concluziile scrise depuse la dosar, revizuenta a reiterat susținerea potrivit căreia suntem în prezența unor hotărâri definitive potrivnice și a solicitat anularea deciziei nr. 442/A din data de 28 martie 2023, pronunțate în dosarul nr. x/2018 de către Tribunalul Timiș, care, în opinia sa, contravine în mod evident deciziei civile nr. 24/A din data de 18 ianuarie 2023, pronunțate în dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel Timișoara. I.

Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă Prin rezoluția din data de 4 mai 2023, a fost fixat termen de judecată la data de 19 septembrie 2023, când Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra cererii de revizuire. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă Prioritar, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată, prin întâmpinare, de către Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Înalta Curte constată că nu se mai impune analiza acestei excepții, având în vedere că, în ședința publică din data de 19 septembrie 2023, instanța a constatat că aceasta nu este parte în prezentul dosar și a dispus scoaterea acesteia din prezentul cadru procesual. Analizând cererea de revizuire din perspectiva temeiului de drept invocat, în limitele stabilite de art. 513 alin. (3) C. proc. civ. și prin raportare la susținerilor părților, Înalta Curte urmează să o respingă, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente. Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege. Potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază. Prin urmare, în cadrul acestei căi de atac de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate specifice ipotezei de revizuire invocate de partea care face uz de această cale de atac. Rațiunea reglementării motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce se constituie în temeiul juridic al prezentei căi extraordinare de atac, o reprezintă necesitatea asigurării efectelor depline ale autorității de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești definitive, în sensul că ceea ce s-a tranșat de către o instanță anterioară printr-o hotărâre definitivă, să nu fie contrazis de o hotărâre ulterioară, care să statueze în sens contrar celor care au fost dezlegate în primul litigiu. Aceasta înseamnă, în termenii art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că pentru a fi deschisă calea revizuirii trebuie să existe "hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri". Altfel spus, revizuirea este remediul procedural care intervine în ipoteza nesocotirii, într-o judecată ulterioară, a autorității de lucru judecat atașate unei prime hotărâri. Ca atare, o judecată ulterioară nu poate contrazice ceea ce s-a tranșat într-un prim proces care a vizat aceeași cauză, același obiect și s-a desfășurat între aceleași părți [aspectul negativ sau extinctiv al autorității lucrului judecat, în reglementarea dată de art. 431 alin. (1) C. proc. civ..], cum nu poate contrazice nici modalitatea în care s-a tranșat asupra unei chestiuni litigioase opuse de/între aceleași părți (efectul pozitiv sau normativ al autorității de lucru judecat, regăsit la nivelul așa-numitelor considerente decizorii, recunoscut ca atare prin dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ.). Pentru a deveni incidentă, în oricare dintre cele două manifestări ale sale (funcția negativă, care oprește un al doilea proces sau cea pozitivă, care înlesnește, sub aspectele tranșate, judecata celui de-al doilea proces, care pornește de la un "dat" dezlegat în raporturile dintre părți, fără posibilitatea contrazicerii), autoritatea de lucru judecat este, pe de o parte, subordonată relativității efectelor sale – adică se produce doar între aceleași părți care au stat în judecată în ambele procese – și, pe de altă parte, este necesar ca ea să nu fi fost invocată și dezbătută în al doilea litigiu. Cea de-a doua condiție, a neinvocării și neanalizării autorității de lucru judecat a primei hotărâri, cu ocazia celei de-a doua judecăți, decurge în mod necesar din caracterul de cale extraordinară de atac a revizuirii care sancționează doar încălcarea autorității de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, nu și modalitatea în care o a doua hotărâre, având de analizat excepția autorității de lucru judecat sau efectul pozitiv al lucrului judecat anterior, dă dezlegare acestor aspecte. Aceasta, întrucât o raportare eronată a celei de-a doua instanțe la efectele lucrului judecat anterior se poate constitui într-un aspect de nelegalitate, cenzurabil prin intermediul căilor de atac, care permit reformarea unor astfel de hotărâri, în timp ce, pe calea revizuirii, ca mijloc procedural pus la dispoziție în mod excepțional părții, nu are loc o reformare a hotărârii, ci o sancționare – prin anularea celei de-a doua hotărâri care a nesocotit lucrul judecat anterior. În speță, revizuenta a susținut că decizia nr. 442A din data de 28 martie 2023, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, este potrivnică deciziei civile nr. 24/A din data de l8 ianuarie 2023, pronunțate în dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă. Înalta Curte constată că, la data de 10 martie 2023, revizuenta a depus în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Timiș, secția I civilă, note scrise, prin care a invocat puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 24/A din data de l8 ianuarie 2023, pronunțate în dosarul nr. x/2015 de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, arătând, în esență, că prin aceasta s-a statuat în sensul că "în cauza de față de la data de 15 mai 2015 – data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență nu se mai poate porni o procedură de executare paralelă de procedura insolvenței, singura modalitate de valorificare a oricărei creanțe fiind prin înscriere la masa credală în procedura de insolvență"; considerentele acestei decizii au în vedere dispozițiile art. 266 3 Codul de procedură fiscală, ale normelor tranzitorii prevăzute în art. 352 alin. (4) din același act normativ, precum și pe cele ale art. 75 și art. 88 din Legea nr. 84/2014. De altfel, chiar prin cererea de revizuire, revizuenta a arătat că a depus pentru termenul din data de 14 martie 2023, în dosarul nr. x/2018, decizia nr. 24A din data de 18 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2015, invocând puterea de lucru judecat cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 266 3 din Legea n r. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Din actele dosarului, rezultă că în considerentele deciziei atacate prin prezenta revizuire (decizia nr. 442A din data de 28 martie 2023, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018), instanța a analizat susținerile revizuentei și a reținut că "soluția pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2015 este fără nicio consecință asupra prezentei spețe întrucât are în vedere situații juridice distincte. Astfel, în respectiva speță, singurul aspect relevant a fost cel privitor la efectuarea unor acte de executare asupra contului unic al debitoarei în insolvențe, respectiv imposibilitatea popririi (indisponibilizării) acestui cont. O atare soluție este firească în condițiile în care o asemenea măsură ar bloca efectiv și complet orice operațiune pe care debitoarea în insolvență ar putea să o desfășoare în derularea activităților sale curente și inclusiv în vederea redresării patrimoniale încât scopul procedurii să fie atins prin reintegrarea societății debitoare în mediul economic, iar nu prin desființarea persoanei juridice. În schimb, excepția reținută de Curtea de Apel Timișoara privește numai contul unic al debitoarei în insolvență, nu și alte bunuri ale acesteia – la care, de altfel, nici nu se face referire – motiv pentru care nu poate fi aplicat același raționament în prezenta cauză întrucât ar însemna, întocmai cum s-a expus mai sus, lipsirea fără efecte juridice a unor norme procesuale imperative și clare". În acest context, Înalta Curte constată că promovarea cererii de revizuire împotriva deciziei nr. 442A din data de 28 martie 2023 a Tribunalului Timiș, secția I civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2018, sub motiv că aceasta ar fi potrivnică dezlegărilor date prin decizia nr. 24A din data de 18 ianuarie 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2015, ale cărei efecte au fost invocate de revizuentă pe parcursul procesului finalizat prin hotărârea atacată cu revizuire și care au făcut obiect al analizei tribunalului, nesocotește reglementarea și fundamentul acestei căi extraordinare de atac. În realitate, revizuenta își exprimă nemulțumirea față de soluția pronunțată pe fondul cauzei și de împrejurarea că tribunalul nu a valorificat dezlegările date prin decizia invocată în sensul urmărit de către aceasta, tinzând să transforme calea extraordinară de atac de retractare într-una de reformare, care să supună cenzurii instanței de revizuire legalitatea unei hotărâri definitive, în alte cazuri decât cele strict prevăzute de lege. Or, așa cum s-a arătat în doctrină și s-a statuat într-o jurisprudență constantă a instanțelor de judecată, în cazul revizuirii nu e permis un astfel de control de legalitate, câtă vreme verificarea pe care o poate realiza instanța de revizuire se limitează la situația de contrarietate a hotărârilor, cu sancțiunea aplicabilă, respectiv a anulării celei de-a doua hotărâri care nesocotește lucrul judecat anterior. Un astfel de demers este inadmisibil, situându-se, prin modalitatea în care este dedus judecății, în afara sistemului legal al căilor de atac și tinzând la periclitarea securității raporturilor juridice, prin contestarea unei hotărâri definitive, intrate ea însăși, sub autoritate de lucru judecat. Prin demersul său, situat în afara dispozițiilor procedurale în materie, revizuenta pune în discuție dezlegări definitive, opozabile cu efectele lucrului judecat, nesocotind faptul că revizuirea se constituie într-un remediu extraordinar, care sancționează încălcări procedurale grave și nu într-o nouă cale de atac deschisă controlului de legalitate. Totodată, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei (hotărârea Mitrea împotriva României). De asemenea, Curtea, în alte decizii de speță (cauza Iordan Iordanov și alții contra Bulgariei), a statuat asupra faptului că divergențele de jurisprudență nu pot justifica o intervenție prin intermediul căilor extraordinare de atac, prin care să se desființeze hotărâri judecătorești intrate în puterea lucrului judecat. Cu toate că în aceste cauze a fost admisă nevoia de a corecta erorile judiciare și de a asigura o jurisprudență unitară a instanțelor judecătorești, Curtea a considerat că aceste scopuri nu trebuie atinse cu orice preț, și mai ales, cu încălcarea principiului securității juridice. În raport de cele anterior arătate, constatând că, în speță, nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a revizuirii vizând neanalizarea autorității de lucru judecat cu ocazia celei de-a doua judecăți, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune cercetarea celorlalte aspecte invocate de părți. Prin urmare, față de cele anterior arătate, reținând că nu sunt incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.A., prin administrator special B., cu avizul administratorului judiciar C..