ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2638/2023

Ședința publică din data de 12 decembrie 2023

Asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1621/03.02.2022 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. x/2018, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și excepția autorității de lucru judecat; a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatoarea A. S.A. - în insolvență, prin administrator judiciar B. și administrator special C., în contradictoriu cu intimații STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMNISTRARE FISCALĂ și DIRECȚIA GENERALĂ EXECUTĂRI SILITE CAZURI SPECIALE-SERVICIUL EXECUTĂRI SILITE CAZURI SPECIALE REGIONAL BUCUREȘTI, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 1621/03.02.2022 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. x/2018, a declarat apel contestatoarea-apelantă A. S.A. - în insolvență, prin administrator judiciar B. și administrator special C., solicitând admiterea apelului, modificarea sentintei civile nr. 1621/03.02.2022 pronuntată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2018 în sensul admiterii contestației la executare formulate împotriva Procesului-Verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr. 121/07.11.2018, anularea Procesului-Verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr. 121/07.11.2018, anularea întregii executări silite pornită în baza Procesului-Verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr. 121/07.11.2018, obligarea intimatelor în solidar la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 545 din 13 aprilie 2023 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I-a civilă, în dosarul nr. x/2018 s-a respins apelul formulat de apelanta A. S.A. - în insolvență, prin administrator judiciar, prin administrator special C. cu avizul administrator judiciar B., în contradictoriu cu intimații prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și DIRECȚIA GENERALĂ EXECUTĂRI SILITE CAZURI SPECIALE-SERVICIUL EXECUTĂRI SILITE CAZURI SPECIALE REGIONAL Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 1621/03.02.2022 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2018 ca nefondat; s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire S.C. A. S.A. în insolvență, prin administrator special C., cu aviz administrator judiciar B., prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare cu respectarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat în raport cu prevederile deciziei civile nr. 24/A/18.01.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel Timișoara.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Revizuenta susține că, în mod definitiv, Curtea de Apel Timișoara a stabilit prin decizia civilă nr. 24/A/18.01.2023 că nu se poate porni o procedură de executare silită paralelă cu procedura insolvenței, iar singura modalitate de valorificare a oricărei creanței este aceea de înscriere la masa credală, astfel că prin respingerea apelului său și prin menținerea actelor de executare contestate de revizuentă se încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri (al deciziei civile nr. 24/A/18.01.2023).

Chiar dacă la stabilirea acestei împrejurări a fost avută în vedere o cerere de anulare a unei adrese de poprire, chestiunea tranșată în cuprinsul deciziei civile nr. 24/A/18.01.2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul x/2015 se impune a fi aplicată în Dosarul nr. x/2018, întrucât, emiterea oricăror acte de executare silită împotriva revizuentei întemeiată pe dispozițiile art. 266

1

-5 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, tinde la acceptarea unei situații contrare, respectiv la constatarea faptului că bunurile revizuentei pot face obiectul unor executări silite în afara procedurii de insolvență.

De la data dezlegării dată în dosarul nr. x/2015 ca urmare a deciziei civile nr. 24/A/18.01.2023, nu se mai poate recurge la procedura de executare silită invocată de organele fiscale, orice statuare în sens contrar fiind supusă revizuirii în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 510 alin. (2) și art. 513 alin. (4) teza a II-a din C. proc. civ. (a se vedea în acest sens Dosarul x/2023 al Înaltei Curți de Casație si Justiție) încălcând și prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Revizuenta consideră că decizia atacată înfrânge autoritatea de lucru judecat a considerentelor deciziei Curții de Apel Timișoara nr. 24/A/18.01.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2015 - care statuează asupra imposibilității procedurii de executare silită paralelă de procedura insolventei.

În acord cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, revizuenta a evocat dispozițiile imperative prevăzute de art. 430, art. 431 alin. (2), art. 433, art. 434 și art. 435 C. proc. civ.

A arătat că scopul invocării lucrului judecat este evitarea pronunțării de hotărâri care se contrazic, astfel că principiul autorității/puterii de lucru judecat corespunde necesitații de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fata instanțelor a unor chestiunii litigioase deja rezolvate fără a aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO.

Elementele autorității de lucru judecat rezultă din dispozițiile art. 431 C. proc. civ., care se referă la tripla identitate de părți, obiect și cauză sau la lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, daca are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Raportat la hotărârile judecătorești mai sus-amintite, consideră că subzistă autoritatea de lucru judecat fiind îndeplinite cerințele triplei identități după cum urmează:

- identitate de părți: atât în dosarul x/2018, cât și în dosarul nr. x/2015 se regăsesc atât debitorul A. S.A., cât și Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice, ANAF precum și organele de executare silită din subordinea sa Direcția Generala Executări Silite Cazuri Speciale, Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional Timișoara;

- identitate de obiect juridic: atât în dosarul nr. x/2018, cât și dosarul nr. x/2015 au ca obiect contestație la executare împotriva unor acte de executare emise în dosarul nr. x/2016 pentru executarea silită a aceluiași debitor A. S.A. și în baza aceleiași creanțe bugetare născute în baza aceleiași sentințe penale nr. 2858/PI/16.12.2014 a Tribunalului București, secția I Penală rămasă definitivă prin decizia penală nr. 862/A/08.06.2015.

Arată că nu este identitate de obiect numai atunci când obiectul celor două cereri se suprapune exact, dispoziția legală enunțată neimplicând în mod necesar același obiect material, fiind de ajuns ca, la baza ambelor cereri să se afle același temei de drept. Practic, ceea ce interesează din punct de vedere al autorității de lucru judecat este ca, din cuprinsul acțiunilor să rezulte ca scopul final urmărit de parte este același, adică obținerea unui titlu executoriu cu privire la dreptul pretins.

Pentru a exista autoritate de lucru judecat trebuie ca obiectul din cea de-a doua acțiune să fie identic cu cel din prima, iar acest lucru se verifica prin compararea obiectului primelor acțiuni, argumentelor de fapt ale reclamantului, scopului final urmărit de acesta prin promovarea acțiunilor, considerentelor primelor hotărârii, care se reflecta în statuările cuprinse în dispozitivul hotărârilor, cu obiectul determinat în prezenta acțiune și cu scopul final urmărit de parte prin promovarea acestei acțiuni.

- este identitate de cauză; cauza rezidă în fundamentul juridic al acțiunii și se manifestă practic în situația de fapt calificată juridic. Verificând și acest element, se poate constată că există identitate absolută de cauze între dosarul nr. x/2018 cât și dosarul nr. x/2015, fiind vorba de același fundament juridic: aplicarea dispozițiilor art. 266^3 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală cu privire la revizuentă.

După cum s-a arătat că în doctrină, autoritatea de lucru judecat impune însă ca raportul juridic dedus judecății să fie nu numai identic cu cel anterior examinat prin hotărâre irevocabilă (în terminologia vechiul C. proc. civ.)/definitivă, dar și să fie explicit sau implicit cuprins în cel anterior supus judecății irevocabile.

Astfel autoritatea de lucru judecat operează și în cazul în care noua cerere de chemare în judecată îl pune pe judecător în situația de a repeta sau de a contrazice în total sau în parte raportul juridic care a fost recunoscut sau tăgăduit prin hotărârea judecătorească anterioară.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "spre a exista identitate de obiect este neapărat indispensabil ca cererea a doua să fie incompatibilă și să nu poată co-există cu chestiunea judecată prin hotărârea anterioară."

Din regula "res indicata pro veritate habetur" rezultă că orice cerere sau excepție nouă ar tinde să repună în chestiune între părți, existența sau neexistența raportului juridic care a fost obiectul unei contestații anterioare, poate să fie respinsă prin o excepție sau replică trasă din autoritatea de lucru judecat" (Tribunalul Vâlcea, ian. 4/84, Dreptul. 24/84).

Cele două alineate ale art. 431 C. proc. civ., reunite sub denumirea "Efectele lucrului judecat", reglementează două forme diferite de manifestare a autorității de lucru judecat și anume: efectul negativ, care operează în condițiile existenței triplei identități de părți, cauza și obiect și efectul pozitiv, pentru existența căruia identitatea este impusă doar în ceea ce privește părțile, nu și în privința obiectului și cauzei, pentru care textul prevede condiția unei legături între ceea ce sa stabilit într-un alt litigiu și litigiul din urmă.

Efectul pozitiv, ilustrat de adagiul respectiv "res judicata pro veritate accipitur" ("lucrul judecat trebuie considerat adevărat" sau "ceea ce a fost judecat exprimă un adevăr legal") - conform căruia aspectele statuate printr-o hotărâre judecătorească nu pot fi contrazise printr-o altă hotărâre judecătorească - reprezintă o prezumție de adevăr care va fi reținută de instanța învestită în litigiul din urmă ca argument în soluția pe care o va da.

Prin urmare, atât timp cât revizuenta face dovada contrară a celor statuate prin decizia a cărei revizuire o solicită, cu o hotărâre definitiva pronunțată de o instanța egală în grad sau de grade diferite (tot instanța de apel) opinează că se impune cu necesitate revizuirea hotărârii pendinte repudiate, în acord cu respectarea efectelor aspectelor deja judecate în litigii anterioare.

Examinând cererea de revizuire dedusă judecății, prin raportare la dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că, în ceea ce privește revizuirea, cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

De asemenea, conform art. 513 alin. (3) C. proc. civ., constată că dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază. Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Potrivit art. 509 pct. 8 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: … există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Astfel, invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie contradictorii; hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 C. proc. civ., astfel:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (...)".

Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității de lucru judecat atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, atât în ceea ce privește efectul negativ, cât și cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea dispozițiilor art. 431 C. proc. civ., care prevăd că:

"(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Se constată, astfel, din analiza acestor norme legale, că cerința identității de părți, obiect și cauză reprezintă o condiție care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiași judecăți în condițiile identității de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, se observă că, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca atașându-se și considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susțin dispozitivul, ci și a celor decizorii. În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit și efectul pozitiv al lucrului judecat, prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecății în mod incidental și dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situație, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză).

Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanță, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății, nu se cere în mod necesar existența unei triple identități de acțiune (obiect, cauză, părți).

În speță, revizuenta invocă efectul pozitiv, respectiv autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 24/A/18.01.2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul x/2015, în sensul că aceasta, prin considerentele expuse, a stabilit că nu se mai poate recurge la procedura de executare silită invocată de organele fiscale în afara procedurii de insolvență.

În situația de față, Înalta Curte constată că, prin decizia civilă nr. 545 din 13 aprilie 2023 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a cărei revizuire se solicită, instanța de judecată a reținut că "(...)soluția pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2015 este fără nicio consecință asupra prezentei spețe întrucât are în vedere situații juridice distincte. Astfel, în respectiva speță, singurul aspect relevant a fost cel privitor la efectuarea unor acte de executare asupra contului unic al debitoarei în insolvențe, respectiv imposibilitatea popririi (indisponibilizării) acestui cont. O atare soluție este firească în condițiile în care o asemenea măsură ar bloca efectiv și complet orice operațiune pe care debitoarea în insolvență ar putea să o desfășoare în derularea activităților sale curente și inclusiv în vederea redresării patrimoniale încât scopul procedurii să fie atins prin reintegrarea societății debitoare în mediul economic, iar nu prin desființarea persoanei juridice. În schimb, excepția reținută de Curtea de Apel Timișoara privește numai contul unic al debitoarei în insolvență, nu și alte bunuri ale acesteia - la care, de altfel, nici nu se face referire - motiv pentru care nu poate fi aplicat același raționament în prezenta cauză întrucât ar însemna, întocmai cum s-a expus mai sus, lipsirea fără efecte juridice a unor norme procesuale imperative și clare."

Astfel, prin decizia ce face obiectul cererii de revizuire s-a reținut că spețele anterioare au vizat alte proceduri și acte de executare, dar și alte prevederi legale.

În acest context, întrucât dezlegările date prin hotărârea invocată au făcut obiectul analizei în cel de-al doilea dosar, nu se poate susține că există posibilitatea valorificării lor și prin intermediul revizuirii, altfel decât ca o cenzură de legalitate împotriva soluției astfel pronunțate; or, instanța de revizuire nu poate, raportat la dispozițiile legale invocate, să efectueze un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni a autorității de lucru judecat de către cea de-a doua instanță în fața căreia s-a invocat acest aspect.

Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanței de revizuire să se transforme în instanță de recurs și să cenzureze modalitatea în care o altă instanță a dat efect sau nu autorității de lucru judecat în forma sa pozitivă. Odată ce o instanță s-a pronunțat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluții se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, și nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 pct. 8 C. proc. civ., în care instanța este chemată să statueze ea însăși asupra incidenței acestei instituții și nu să cenzureze o judecată anterioară.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.A. în insolvență, prin administrator special C., cu aviz administrator judiciar B. împotriva deciziei civile nr. 545 din 13 aprilie 2023 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.A. ÎN INSOLVENȚĂ, PRIN ADMINISTRATOR SPECIAL C., CU AVIZ ADMINISTRATOR JUDICIAR B. împotriva deciziei civile nr. 545 din 13 aprilie 2023 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii la Completul de 5 Judecători.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2023.