ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 23 mai 2023

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 131 din 27 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția penală, printre altele, cu privire la contestatorul inculpat A. s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 386 din C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului A. în infracțiunile prevăzute de art. 367 alin. (1) din C. pen., art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., art. 52 alin. (2) raportat la art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 323 din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 - 39 din C. pen. și a art. 5 din C. pen.

În baza art. 66 din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă a cărei executare începe conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 66 din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă a cărei executare începe conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 38 - art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare la care s-a adăugat sporul obligatoriu, de 1/3 din restul pedepselor aplicate, respectiv 1 an închisoare, inculpatul executând în final pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 66 din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă a cărei executare începe conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 91, art. 92 alin. (1) din C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului pe durata unui termen de 4 ani.

În baza art. 93 alin. (1), (2) și (3) din C. pen., i s-a pus în vedere inculpatului că pe durata termenului de supraveghere trebuie să se supună următoarelor măsuri și obligații de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj, la datele fixate de această instituție;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum si întoarcerea;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații si documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenta;

- să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate;

- să desfășoare pe o perioadă de 100 de zile o activitate neremunerată în folosul comunității, în cadrul S.C. Compania de Apă Oltenia S.A. sau S.C. B. S.R.L. sub coordonarea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj.

În baza art. 404 din C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen., privind situațiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârșirea unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare și neîndeplinirea cu rea - credință a măsurilor sau obligațiilor de supraveghere si a celor civile, stabilite prin prezenta sentință.

În temeiul art. 72 din C. pen. s-a constatat că inculpatul a fost reținut în cauză de la data de la 21.02.2011 până la 22.02.2011.

S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă SC "C." S.R.L. și au fost obligați inculpații D., E., F., A., G., H., I., J. și K. în solidar, la plata sumei de 2.821.786,03 RON, către partea civilă, reprezentând daune materiale.

S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă L. și au fost obligați inculpații D., E., F., A., G., H., I., J. și K. în solidar, la plata sumei de 20.000 Euro, în echivalent RON la data plății efective, către partea civilă, reprezentând daune materiale.

S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă M. și au fost obligați inculpații D., E., F., A., G., H., I., J. și K. în solidar, la plata sumei de 500.000 Euro, în echivalent RON la data plății efective, către partea civilă, reprezentând daune materiale.

Prin decizia penală nr. 294/A/2018 din data de 09 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2016, printre altele, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, de apelanții inculpați, printre care și inculpatul A., împotriva sentinței penale nr. 131 din data de 27 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

A fost desființată, în parte, sentința apelată, în ceea ce privește pe inculpatul A. referitor la greșita stabilire a modului de executare a pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi, greșita obligare la plata despăgubirilor civile către partea civilă M. și greșita obligare la plata despăgubirilor civile către partea civilă L..

S-a reținut cauza pentru rejudecare, în sensul celor arătate și, pe fondul cauzei, pe latură penală, cu privire la inculpatul A. a fost înlăturată mențiunea primei instanțe privind executarea pedepsei complementare.

În baza art. 66 din C. pen., s-a dispus ca pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani, aplicată inculpatului A. să se execute începând de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, conform art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

Pe latura civilă a cauzei, printre altele, au fost respinse cererile de despăgubiri civile - daune materiale formulate de părțile civile N., O., P., Q., S.C. R. S.R.L., S., T., M., L., U., V. și înlăturată obligarea inculpaților de la plata acestor despăgubiri, în conformitate cu cele menționate anterior.

Prin încheierea penală din data de 14 martie 2023, pronunțată în dosrul nr. x/2023 Înalta Curte de Casație și Justiție, cu majoritate, a admis în principiu contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 294/A din data de 09 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2016, respingând cererea de supendare a executării deciziei atacate formulată de contestator.

Examinând în fond contestația în anulare, din prisma reglementării art. 432 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Judecarea contestației în anulare înregistrată în prezenta cauză presupune stabilirea împrejurării dacă, în raport de modalitatea în care a fost explicat conținutul Deciziei nr. 297/2018 prin Decizia Curții Constituționale nr. 358 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 9 iunie 2022, definitivă și general obligatorie, instanța de apel ar fi trebuit să statueze că se impunea încetarea procesului penal, câtă vreme termenul de prescripție a răspunderii penale prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. era împlinit la momentul pronunțării deciziei definitive în dosarul nr. x/2016.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018, definitivă și general obligatorie, instanța de contencios constituțional a stabilit că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională.

În considerentele care explică soluția Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, instanța de contencios constituțional a constatat următoarele:

"25 . . . . . . . . . .prin Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012, Curtea a statuat că prescripția aparține dreptului penal material, și nu dreptului procesual penal și că, așa fiind, prescripția este o cauză de înlăturare a răspunderii penale. Prin aceeași decizie, Curtea a reținut că, înlăturându-se răspunderea penală, se înlătură și acțiunea penală, dar acesta este un efect derivat, de ordin procesual, ce decurge din primul efect, din înlăturarea răspunderii penale, efect de ordin material. .

34 . . . . . . . . . .Curtea constată că soluția legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969, îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat".

Evaluând considerentele anteredate prin raportare la conținutul sesizării, de vreme ce autorul excepției de neconstituționalitate a criticat prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. pentru aceea că nu orice act de procedură ar trebui să aibă efect întreruptiv de prescripție, ci doar actele de procedură comunicate suspectului sau inculpatului, majoritatea practicii judiciare a considerat că Decizia nr. 297/2018 este, în fapt, una interpretativă și i-a oferit valențele juridice ale unei decizii de interpretare a constituționalității textului art. 155 alin. (1) din C. pen.

Concret, în practica judiciară, Decizia nr. 297/2018 a fost aplicată în sensul că textul de lege cuprins în art. 155 alin. (1) din C. pen. care nu a fost declarat neconstituțional, respectiv "Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe" trebuie interpretat în lumina considerentelor deciziei, apreciindu-se că doar actele de procedură comunicate suspectului sau inculpatului pot întrerupe cursul prescripției răspunderii penale.

De altfel, câtă vreme, conform art. 31 alin. (1) din Legea privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale nr. 47/1992, "Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie" și, prin jurisprudența sa (spre exemplu, Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, Decizia nr. 766/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 549/03.08.2011 sau Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013), Curtea Constituțională a arătat că puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta, reținând că acestea, cât și dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept, o atare practică judiciară apare ca fiind pe deplin justificată.

Mai mult decât atât, prin Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017 (par. 52), publicată în Monitorul Oficial nr. 504 din 30.06.2017, Curtea Constituțională a menționat expressis verbis:

"întrucât toate considerentele din cuprinsul unei decizii sprijină dispozitivul acesteia, Curtea constată că autoritatea de lucru judecat și caracterul obligatoriu al soluției se răsfrânge asupra tuturor considerentelor deciziei".

Cu toate acestea, prin par. 52-53 din Decizia Curții Constituționale nr. 358 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 9 iunie 2022, aceeași instanță de contencios constituțional a explicat următoarele " ... Curtea constată că atât obligativitatea dispozitivului, cât și a considerentelor reprezintă un principiu ce însoțește toate deciziile Curții Constituționale, indiferent de soluția pronunțată prin acestea. Așa fiind, Curtea subliniază faptul că, deși în anumite cazuri o decizie a Curții Constituționale poate fi aplicată la speța dedusă judecății într-un mod conform considerentelor sale, demers pe deplin posibil independent de intervenția legiuitorului, aceasta nu presupune o înlăturare a obligației acestuia din urmă de a interveni legislativ inclusiv în cazul deciziilor interpretative/cu rezervă de interpretare. 53. În acest context, Curtea observă că lipsa de intervenție a legiuitorului în cazul pronunțării unor decizii de admitere (indiferent de tipologia acestora) și implicațiile acestei pasivități, îndeosebi în materie penală, au determinat nașterea unei practici judiciare ce tinde la adoptarea unei soluții de suplinire a competențelor legiuitorului, prin identificarea ansamblului legislativ și aplicarea acestuia, de multe ori prin analogie, la cazul dat. Astfel, încercarea organelor judiciare, justificată de neîndeplinirea de către legiuitor a obligației constituționale prevăzute de art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, de a da un efect normei în forma rămasă după pronunțarea deciziei Curții Constituționale duce de multe ori la o aplicare neunitară a acestei norme".

Or, în ceea ce privește Decizia nr. 297/2018, prin par. 61 din Decizia nr. 358/2022, instanța de contencios constituțional a arătat că " ... prin efectele pe care le produce, Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 împrumută natura juridică a unei decizii simple/extreme, întrucât, constatând neconstituționalitatea faptului că întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale se realiza prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", Curtea a sancționat unica soluție legislativă pe care dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. o reglementau".

Sunt, deopotrivă, relevante soluționării cauzei par. 70, par. 72-73 din aceeași Decizie nr. 358/2022, conform cărora " ... Curtea constată că, în paragraful 34 al Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, a evidențiat reperele comportamentului constituțional pe care legiuitorul, iar nu organele judiciare, avea obligația să și-l însușească, acesta, în temeiul art. 147 din Constituție, fiind obligat să intervină legislativ și să stabilească clar și previzibil cazurile de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale . . . . . . . . . .Curtea constată că ansamblul normativ în vigoare nu oferă toate elementele legislative necesare aplicării previzibile a normei sancționate prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018. Astfel, deși Curtea Constituțională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidențiind reperele unui comportament constituțional pe care legiuitorul avea obligația să și-l însușească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale. 73. În consecință, Curtea constată că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale".

În aceste condiții, din moment ce, prin Decizia nr. 358/26.05.2022, Curtea Constituțională a României a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale, explicând o atare soluție inclusiv prin raportare la considerentele amintite anterior, iar, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale a României sunt de generală aplicare, devenind opozabile erga omnes de la data publicării în Monitorul Oficial al României, soluționarea contestației în anulare înregistrată în prezenta cauză și declarată admisibilă în principiu trebuie să se grefeze pe ideea că, la momentul judecării apelului, Decizia CCR nr. 297/2018 se impunea a fi aplicată ca o decizie simplă de neconstituționalitate, având consecințele stabilite prin par. 73 din Decizia nr. 358/2022.

Chiar autoritatea emitentă a clarificat, printr-un act obligatoriu și de generală aplicare, respectiv o nouă decizie de constatare a neconstituționalității art. 155 alin. (1) din C. pen., că natura juridică a Deciziei nr. 297/2018 este cea de simplă decizie de neconstituționalitate și că efectul specific pe care l-a produs, în contextul inactivității legiuitorului, care nu a pus în acord cu textul Constituției României dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., este acela că, între data de 25.06.2018, data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018 și data de 30.05.2022, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 71/2022, pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., nu a existat, practic, vreun caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale (în acest sens este par. 73 din Decizia nr. 358/2022).

Înalta Curte, cu titlu de regulă generală, constată că instanța de contencios constituțional a stabilit că deciziile sale de admitere se aplică ca atare, iar instanțele de judecată sunt obligate să le respecte.

Astfel, Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr. 1092/2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 67 din 31 ianuarie 2013, a stabilit că:

În acord cu dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (3), Înalta Curte de Casație și Justiție are competența exclusivă de a se pronunța asupra problemelor ce țin de interpretarea și aplicarea unitară a legii ori de câte ori practica judiciară impune acest lucru. Fără a nega rolul constituțional al instanței supreme, a cărei competență este circumscrisă situațiilor de practică neunitară, Curtea Constituțională reține că, în cazul în care un text legal poate genera interpretări diferite, este obligată să intervină ori de câte ori acele interpretări generează încălcări ale prevederilor fundamentale. Constituția reprezintă cadrul și măsura în care legiuitorul și celelalte autorități pot acționa; astfel și interpretările care se pot aduce normei juridice trebuie să țină cont de această exigență de ordin constituțional cuprinsă chiar în art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit căruia în România respectarea Constituției și a supremației sale este obligatorie. Din perspectiva raportării la prevederile Constituției, Curtea Constituțională verifică constituționalitatea textelor legale aplicabile în interpretările ce pot fi generate de acestea. A admite o teză contrară contravine însăși rațiunii existenței Curții Constituționale, care și-ar nega rolul său constituțional acceptând ca un text legal să se aplice în limite ce ar putea intra în coliziune cu Legea fundamentală.

De altfel, prin Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011, Curtea Constituțională a stabilit că, "indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituțională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, menținându-se astfel prezumția de constituționalitate a textului în această interpretare, atât instanțele judecătorești, cât și organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curții și să o aplice ca atare". În interpretarea legii, instanțele judecătorești, între care și Înalta Curte de Casație și Justiție, trebuie să respecte cadrul constituțional, iar sancționarea depășirii/încălcării acestuia revine în exclusivitate Curții Constituționale.

Fiind neîndoielnică împrejurarea că, la momentul soluționării apelului declarat de contestator în dosarul nr. x/2016, Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 trebuia aplicată ca o decizie simplă de neconstituționalitate, având efectul clar delimitat prin par. 73 al Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022, ceea ce mai trebuie analizat este în ce măsură o asemenea aplicare a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 ar fi avut drept consecință admiterea apelului inculpatului A. pentru desființarea sentinței penale atacate, în sensul de a se pronunța încetarea procesului penal conform art. 396 alin. (6), cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., raportat la infracțiunile de aderare la un grup infracțional organizat, de înșelăciune, de participație improprie la fals intelectual, de uz de fals.

Deși nu este contestat faptul că deciziile Curții Constituționale sunt de imediată și generală aplicare, devenind opozabile erga omnes de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, ceea ce înseamnă că nu se aplică doar raporturilor juridice născute ulterior acestui moment, ci tuturor situațiilor juridice în desfășurare, care nu au fost definitiv judecate până la data publicării, totuși, reprezentantul Ministerului Public a susținut că pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., cauza de încetare a procesului penal ar trebui să fie preexistentă, ori, având în vedere data la care a fost pronunțată decizia curții de apel, prin raportare și la data la care s-a pronunțat Decizia Curții Constiuționale nr. 358/2022, a constatat că aceasta este ulterioară sentinței curții de apel și deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte nu poate achiesa unei asemenea opinii, atât timp cât efectul specific pe care l-a produs Decizia CCR nr. 297/2018, în contextul inactivității legiuitorului, este acela că, între data de 25.06.2018, data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018 și data de 30.05.2022, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 71/2022, pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., nu a existat vreun caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale.

Parchetul a mai invocat că în cuprinsul încheierii din data de 06.06.2017, apelantul, prin apărător, a invocat și dezbătut intervenția prescripției, fiind formulate concluzii de încetare a procesului penal, respectiv fila x din încheierea din data de 06.06.2017, în dosarul de fond al Curții de Apel București, iar la analiza realizată cu privire la legea penală mai favorabilă, instanța de fond a analizat inclusiv și intervenția prescripției, la filele x din sentința penală nr. 131 din data de 27.06.2017, a Curții de Apel București.

Referitor la aceste aspecte, Înalta Curte reamintește că prin încheierea din data de 14 martie 2023 a statuat cu titlu definitiv că instanța de apel care a pronunțat decizia penală nr. 294/A/2018 din data de 09 noiembrie 2018, contestată în cauză, nu a analizat prescripția răspunderii penale față de contestatorul inculpat A. pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina acestuia și prin urmare, raportat la cele stabilite prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, per a contrario în cazul în care instanța de apel nu a dezbătut și a analizat incidența prescripției răspunderii penale, instanța care soluționează contestația în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022 poate analiza această cauză de încetare în cadrul acestei căi extraordinare de atac.

Atâta timp cât, la momentul soluționării apelului, era publicată în Monitorul Oficial al României Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018, conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și art. 147 alin. (4) din Constituție, date fiind stipulațiile par. 73 din Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, instanța de control judiciar trebuia să constate incidența prescripției răspunderii penale în contextul suprimării efectelor cauzelor de întrerupere a cursului prescripției cuprinse în art. 155 alin. (1) din C. pen. și să facă în apel aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

Astfel, în conformitate cu art. 153 alin. (1) din C. pen. "(1) Prescripția înlătură răspunderea penală" dacă sunt îndeplinite termenele de prescripție a răspunderii penale prevăzutela art. 154 din C. pen.

În aceeași ordine de idei, trebuie amintit că, potrivit art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. "(1) Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă: ... f) a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică", cu precizarea că, în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e)-j), instanța dispune încetarea procesului penal atunci când rezolvă acțiunea penală, după cum impune art. 396 alin. (6) din C. proc. pen.

Punctual, în ceea ce privește starea de fapt reținută prin rechizitoriu, față de care trebuie să se evalueze dacă intervenise o cauză de împiedicare a exercitării acțiunii penale până la momentul soluționării apelului în dosarul nr. x/2016, se observă că, potrivit actului de sesizare, în a doua jumătate a anului 2009, contestatorul împreună cu alți membri ai grupului infracțional, respectiv D., I. și K. au făcut demersurile frauduloase în vederea consolidării garanțiilor SC "C." S.R.L. depuse în favoarea W. S.A. prin instituirea la data de 09.11.2009 a unei ipoteci asupra terenului în suprafață de 42.826 M.P., situat în comuna Vidra, sat Crețești, tarlaua x, nr. cadastral x, județul Ilfov, proprietatea părții civile M., fără ca aceasta din urmă să aibă cunoștință despre acest fapt; că la data de 26.02.2010 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. x. între SC "X." S.R.L. BACĂU și SC "C." S.R.L. având ca obiect produse petroliere, modalitatea de plată fiind convenită să fie făcută prin instrumente de plată constând în file de CEC, bilete la ordin sau ordine de plată, iar garantarea executării obligațiilor asumate s-a făcut prin instituirea unei garanții imobiliare constând într-o ipotecă asupra unui teren în suprafață de 6.675 m.p situat în Municipiul București, str. x, sect. 1, teren ce apărea ca fiind dobândit de inculpatul A. la data de 23.12.2009, în baza încheierii de autentificare cu nr. x a BNP Y., conform contractului de vânzare-cumpărare din conținutul căruia rezultă că partea civilă M. vinde inculpatului A. imobilul respectiv. În realitate acest al doilea teren aparținea, în coproprietate lui Z. și mamei inculpatului H. și fusese scos fraudulos din patrimoniul lui Z., prin falsificarea și preluarea identității acesteia de o altă persoană.

Cu referire la săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. se constată că pedeapsa prevăzută de lege pentru sancționarea unei asemenea infracțiuni este închisoarea de la unu la cinci ani.

Conform art. 154 alin. (2) din C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale curge, în cazul infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, de la momentul epuizării infracțiunii, respectiv de la data săvârșirii ultimei infracțiuni în cadrul grupului organizat, când a încetat activitatea infracțională, în cazul concret fiind vorba a doua jumătate a anului 2009.

Ca atare, în ceea ce privește infracțiunea de aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale curge de la data când a încetat activitatea infracțională, ca urmare a intervenției organelor judiciare. Fiind vorba despre un termen de prescripție de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., s-a împlinit, în condițiile art. 269 alin. (3) din C. proc. pen., în a doua jumătate a anului 2014, nefiind întrerupt prin actele de procedură efectuate în cauză, de vreme ce, ca efect a inactivității legiuitorului față de Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018, dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. nu mai puteau produce efecte juridice la momentul soluționării dosarului penal nr. x/2016 în apel.

Cu referire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., Înalta Curte notează că pedeapsa prevăzută de lege pentru sancționarea unui asemenea ilicit de natură penală este închisoarea de la unu la cinci ani.

Prin urmare, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune este, conform art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., de 5 ani și curge, potrivit art. 154 alin. (2) din C. pen., de la data săvârșirii infracțiunii, mai exact de la jumătatea anului 2009 și s-a împlinit în a doua jumătate a anului 2014, nefiind întrerupt prin actele de procedură efectuate în cauză, de vreme ce, ca efect a inactivității legiuitorului față de Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018, dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. nu puteau produce efecte juridice la momentul soluționării dosarului penal nr. x/2016 în apel.

În ce privește infracțiunea de participație improprie la fals intelectual, prevăzută de art. 52 alin. (2) raportat la art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. se reține că pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la unu la cinci ani.

Termenul de prescripție a răspunderii penale pentru comiterea infracțiunii de participație improprie la fals intelectual, este, conform art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., de 5 ani și curge, potrivit art. 154 alin. (2) din C. pen. de la data ultimei acțiuni din cadrul infracțiunii continuate, mai exact din a doua jumătate a anului 2009, astfel că s-a împlinit în a doua jumătate a anului 2014, nefiind întrerupt prin actele de procedură efectuate în cauză, de vreme ce, ca efect a inactivității legiuitorului față de Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018, dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. nu mai puteau produce efecte juridice la momentul soluționării dosarului penal nr. x/2016 în apel.

Infracțiunea de uz de fals, prevăzută de 323 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) și a art. 5 din C. pen. este pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

Termenul de prescripție a răspunderii penale pentru comiterea infracțiunii de uz de fals este, conform art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., de 5 ani și curge, potrivit art. 154 alin. (2) din C. pen., de la data săvârșirii infracțiunii, mai exact de la jumătatea anului 2009 și s-a împlinit în a doua jumătate a anului 2014, nefiind întrerupt prin actele de procedură efectuate în cauză, de vreme ce, ca efect a inactivității legiuitorului față de Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018, dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. nemaiputând produce efecte juridice la momentul soluționării dosarului penal nr. x/2016 în apel.

Concluzionând, din moment ce, prin decizia penală nr. 294/A/09.11.2018, instanța de apel a menținut soluția de condamnare dispusă la prima instanță pentru comiterea acestor infracțiuni, deși era incident un caz de încetare a procesului penal, mai exact prescripția răspunderii penale, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, contestația în anulare se dovedește întemeiată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 432 din C. proc. pen. raportat la art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. va admite contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 294/A, din data de 09 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2016.

Va desființa în parte decizia penală nr. 294/A, din data de 09 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2016, în latura penală, în ceea ce privește omisiunea reținerii incidenței cauzei de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. (prescripția răspunderii penale) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., de participație improprie la fals intelectual, prevăzută de art. 52 alin. (2) raportat la art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen., de uz de fals, prevăzută de 323 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) și a art. 5 din C. pen., de către persoana condamnată A..

Rejudecând în aceste limite:

Va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată persoanei condamnate, de 2 ani și 6 luni închisoare, în pedepsele componente și va înlătura sporul de 1 an închisoare.

În temeiul art. 396 alin. (6) cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. și înlătură consecințele penale ale condamnării, respectiv pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu interzicerea pe o perioadă de 3 ani a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., ca efect a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. și înlătură consecințele penale ale condamnării, respectiv pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu interzicerea pe o perioadă de 3 ani a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., ca efect a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de participație improprie la fals intelectual, prevăzută de art. 52 alin. (2) raportat la art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. și înlătură consecințele penale ale condamnării, respectiv pedeapsa de 1 an închisoare, ca efect a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de 323 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) și a art. 5 din C. pen. și înlătură consecințele penale ale condamnării, respectiv pedeapsa de 6 luni închisoare, ca efect a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei penale nr. 294/A, din data de 09 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

În temeiul art. 432 din C. proc. pen. raportat la art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. admite contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 294/A, din data de 09 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2016.

Desființează în parte decizia penală nr. 294/A, din data de 09 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2016, în latura penală, în ceea ce privește omisiunea reținerii incidenței cauzei de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. (prescripția răspunderii penale) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., de participație improprie la fals intelectual, prevăzută de art. 52 alin. (2) raportat la art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen., de uz de fals, prevăzută de 323 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) și a art. 5 din C. pen., de către persoana condamnată A..

Rejudecând în aceste limite:

Descontopește pedeapsa rezultantă aplicată persoanei condamnate, de 2 ani și 6 luni închisoare, în pedepsele componente și înlătură sporul de 1 an închisoare.

În temeiul art. 396 alin. (6) cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. și înlătură consecințele penale ale condamnării, respectiv pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu interzicerea pe o perioadă de 3 ani a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., ca efect a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. și înlătură consecințele penale ale condamnării, respectiv pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu interzicerea pe o perioadă de 3 ani a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., ca efect a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de participație improprie la fals intelectual, prevăzută de art. 52 alin. (2) raportat la art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. și înlătură consecințele penale ale condamnării, respectiv pedeapsa de 1 an închisoare, ca efect a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de 323 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) și a art. 5 din C. pen. și înlătură consecințele penale ale condamnării, respectiv pedeapsa de 6 luni închisoare, ca efect a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale nr. 294/A, din data de 09 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 mai 2023.

Cu opinia separată a doamnei judecător AA., în sensul respingerii, ca nefondată, a contestației în anulare formulate de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 294/A din data de 09 noiembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2016, cu obligarea acestuia la plata contravalorii cheltuieli judiciare avansate stat, în conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

În dezacord cu opinia majoritară, apreciez că se impunea respingerea, ca nefondată, a contestației în anulare formulate în cauză, pentru următoarele considerente:

Judecarea prezentei căi extraordinare de atac s-a realizat în limitele fixate prin încheierea din data de 14 martie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care, în majoritate, s-a admis în principiu contestația în anulare formulată de contestatorul A., cerere întemeiată, în drept, pe cazul prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

În considerentele încheierii anterior menționate, s-a reținut, în esență, că instanța de apel, care a pronunțat decizia penală nr. 294/A/2018 din data de 09 noiembrie 2018, contestată în cauză, nu a analizat prescripția răspunderii penale, față de contestatorul inculpat A., pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina acestuia și, prin urmare, raportat la cele stabilite prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, per a contrario în cazul în care instanța de apel nu a dezbătut și nu a analizat incidența prescripției răspunderii penale, instanța care soluționează contestația în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, poate analiza această cauză de încetare în cadrul acestei căi extraordinare de atac.

Sub un prim aspect, consider că prezenta contestație în anulare ridică, în realitate, nu problema unei eventuale omisiuni a instanței de apel de a statua asupra prescripției răspunderii penale a contestatorului, ci pe aceea a caracterului pretins eronat al interpretării date de această instanță dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma în vigoare la data pronunțării deciziei nr. 294/A/2018.

În al doilea rând, apreciez că invocarea, în calea extraordinară de atac, a interpretării pretins eronate a normelor incidente în materia prescripției ca efect exclusiv al sancționării acestora prin Decizia nr. 358/26.05.2022 a Curții Constituționale, tinde la valorificarea efectelor unei decizii a instanței de contencios constituțional într-o cauză definitiv soluționată anterior pronunțării respectivei decizii, contrar exigențelor desprinse din însăși jurisprudența Curții Constituționale în această materie.

Ambele argumente anterior expuse relevă caracterul nefondat al contestației în anulare și impuneau respingerea acesteia ca atare.

I. Cu privire la cenzurarea ulterioară, în calea de atac a contestației în anulare, a modalității de interpretare a legii de către instanța de apel

Contestația în anulare are natura juridică a unei căi extraordinare de atac, de anulare și retractare a hotărârilor judecătorești definitive ce conțin exclusiv erori de drept grefate pe nulități ale actelor de procedură, adică pe încălcări ale dispozițiilor legale ce reglementează desfășurarea procesului penal, sancționabile cu nulitatea absolută sau relativă.

Interpretarea dată aspectelor de drept penal substanțial printr-o hotărâre penală definitivă nu poate fi cenzurată în calea extraordinară de atac a contestației în anulare, deoarece, în această ipoteză, statuările în drept ale instanței de apel se bucură de autoritate de lucru judecat, iar repunerea lor în discuție ar echivala cu reevaluarea în substanță a fundamentului juridic al soluției în sine (error in judicando), pe calea unui apel deghizat.

În situația particulară a cazului prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., aceasta însemnă că retractarea unei hotărâri definitive poate interveni doar în ipoteza în care instanța de apel care a pronunțat decizia definitivă a omis să evalueze, în mod efectiv, probele ce evidențiau existența cauzei de încetare a procesului penal, deoarece numai o atare omisiune ar genera o eroare de procedură.

În schimb, atunci când cauza prezumată de încetare a procesului penal a făcut obiectul unei evaluări nemijlocite a instanței de apel, care a statuat neechivoc asupra inaplicabilității sale într-o cauză dată, raționamentul instanței reflectă un act de judecată care se bucură pe deplin de autoritate de lucru judecat și nu mai poate fi repus în discuție. Aceasta deoarece principiul securității raporturilor juridice se opune ca o parte să poată solicita reexaminarea unei hotărâri definitive, cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa. Simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză. Acestui principiu nu i se poate aduce derogări decât dacă o impun motive substanțiale și serioase (hotărârea din 07.07.2009, în Cauza Stanca Popescu împotriva României, hotărârea din 24.07.2003, în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei).

Or, limitând examinarea datelor cauzei la nivelul formal specific etapei admisibilității în principiu, am constatat (conform opiniei separate expuse în cuprinsul încheierii din data de 14 martie 2023) că, în considerentele deciziei penale atacate a existat o analiză efectivă a instanței de apel cu privire la chestiunea prescripției răspunderii penale, din perspectiva efectelor Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale.

Realizată în contextul examinării criticilor formulate explicit de coinculpați, evaluarea prescripției răspunderii penale a avut caracter general și efectiv, instanța de apel statuând asupra efectelor de principiu ce trebuie atribuite Deciziei nr. 297/2018 și reținând, în consecință, că s-a împlinit termenul de prescripție pentru anumite fapte și pentru anumiți făptuitori.

Or, a considera că, formal, aceste concluzii nu ar viza și situația contestatorului echivalează cu a ignora în substanță examenul concret realizat de instanța de apel asupra instituției prescripției prin prisma efectelor Deciziei nr. 297/2018, examen ce a condus la o concluzie unică în privința acestei cauze de înlăturare a răspunderii penale invocată.

În plus, am constatat că, prin decizia penală definitivă nr. 78/A/22 februarie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală s-au respins, ca inadmisibile, contestațiile în anulare formulate de persoanele condamnate E., BB., CC. și K. împotriva aceleiași decizii contestate și întemeiate pe dispozițiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură, reținându-se, printre altele, cu privire la contestatorii K. (aflat în situație juridică identică cu contestatorul A.) și CC., faptul că, "deși instanța de apel nu a realizat o analiză individuală a incidenței prescripției răspunderii penale pentru fiecare faptă în parte, ci doar pentru cele pentru care acest termen era împlinit sau doar cu privire la inculpații care au solicitat expres, o atare împrejurare nu echivalează cu lipsa analizei chestiunii ce privește prescripția răspunderii penale" .

De asemenea, prin deciziile penale definitive nr. 337/A/29 octombrie 2019 și nr. 37/A/12 februarie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Cas