ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 951/2023

Ședința publică din data de 26 aprilie 2023

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2021, la data de 11.05.2021, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE și MINISTERUL AFACERILOR INTERNE solicitând anularea deciziei nr. x/04.08.2020, emiterea unei noi decizii prin acordarea sporului de 9% și a sporului de 20% corespunzător Semnului onorific în Serviciul Patriei, cu plata diferențelor, începând cu data de 04.08.2020 la zi, cu plata dobânzii legale și a indicelui de inflație aferent sumelor neachitate, până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată. La data de 26.05.2021, reclamanta a formulat cerere completatoare, prin care a solicitat anularea Hotărârii nr. 22910/11.05.2021 emisă de Comisia de Contestații din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Prin sentința civilă nr. 7001/20.10.2021, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins excepția lipsei calității procesual pasive ca neîntemeiată și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, și MINISTERUL AFACERILOR INTERNE, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de apel reclamanta A., solicitând admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul menținerii soluției de respingere a excepției calității procesuale pasive formulata de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, ca neîntemeiata și pe fond, admiterea contestației așa a fost formulată.

Prin decizia nr. 4886 din 26 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale s-a respins apelul ca nefondat formulat de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinței civile nr. 7001/20.10.2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Recurenta-reclamantă A. a declarat recurs împotriva deciziei curții de apel, prin care a solicitat, în temeiul art. 496 C. proc. civ., admiterea căii extraordinare de atac, casarea în parte a deciziei atacate și a sentinței civile nr. 7001 din data de 20.10.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și, in consecință, să fie admisă contestația numai în ceea ce privește acordarea sporului de 9% pentru contribuția la constituirea Fondului de pensie suplimentară - calculat în raport cu perioada de contribuție la acest fond special, prevăzut la art. 108 alin. (1) lit. c), Cap. VIII din Legea nr. 223/2015, după plafonarea pensiei conform art. 30 si art. 60 din același act normativ.

În drept, a invocat motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și anume "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Arată că în contestația pe care a formulat-o în cauză și în motivele de apel a argumentat că sporul de 9% pentru contribuția la constituirea fondului de pensie suplimentară - calculat în raport cu perioada de contribuție la acest fond special, prevăzut la art. 108 alin. (1) lit. c) Cap. VIII din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat cu modificările și completările ulterioare nu trebuie introdus în baza de calcul a pensiei prevăzută de art. 28 din aceeași lege, deoarece nu este mentionat în conținutul acestui articol.

Recurenta susține că prin contestația formulată și prin motivele de apel nu a contestat plafonarea instituită de legiuitor prin dispozițiile art. 30 și art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările si completările ulterioare, ci a contestat modul de calcul al pensiei prin includerea sporului de 9% pentru contribuția la constituirea fondului de pensie suplimentară și a sporului de 20% corespunzător Semnului onorific "În Serviciul Patriei" pentru XXV de ani, conform art. 11 din Legea nr. 80/1995, coroborat cu art. 12 din Legea nr. 573/2004.

De aceea, consideră că referirea instanței de apel la jurisprudența Curții Constituționale făcută în conținutul deciziei recurate, nu are legătura cu obiectul cauzei de față, fiind neîntemeiată și nejustificată.

Aspectele din Decizia nr. 16 din 13 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație s și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii se referă la aplicarea unitară a art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările si completările ulterioare, raportate la prevederile art. 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat cu modificările și completările ulterioare și nu la motivul de recurs formulat în cauză privind aplicarea dispozițiilor art. 108 din ultima lege menționată.

Recurenta arată că plafonarea instituită de legiuitor prin dispozițiile art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2015 vizează doar baza de calcul prevăzută de art. 28 din Legea nr. 223/2015 cu modificările si completările ulterioare și implicit pensia netă rezultată prin aplicarea dispozițiilor art. 3 lit. m) din aceeași lege, și nu sporul prevăzut la art. 108 din Legea nr. 223/2015 cu modificările si completările ulterioare și nici pensia în plată cum in mod greșit s-a reținut in Decizia nr. 4886 din 26.09.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a pentru cauze privind conflicte de munca si asigurări sociale.

Intimatele-pârâte CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE și MINISTERUL AFACERILOR INTERNE au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția inadmisibilității recursului.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, la 18 ianuarie 2023, în cuprinsul căruia a formulat prezenta cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 49 teza a III-a din Legea nr. 310/2018 și a dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza a III-a din C. proc. civ.

Ulterior, la data de 18 aprilie 2023, recurenta-reclamantă a formulat, prin cerere separată, cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor menționate mai sus, solicitând să se dispună și suspendarea judecării recursului până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin încheierea din 26 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a art. I pct. 49 teza a III-a din Legea nr. 310/2018 și a dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza a III-a din C. proc. civ., formulată de petenta A..

Prioritar, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare a judecății recursului până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, având în vedere următoarele argumente:

Conform art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prevede că:

"Instanța poate suspenda judecata: 1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți".

Temeiul juridic invocat de recurentă în vederea suspendării judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, respectiv dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., reglementează suspendarea facultativă a judecății, oferind judecătorului opțiunea de a aprecia asupra oportunității aplicării acestei măsuri față de împrejurările concrete ale cauzei.

Lipsa unei dispoziții procesuale exprese în sensul suspendării judecății cauzei în cazul admiterii cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate, precum și abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea de drept a judecății cauzei în intervalul de soluționare a excepției de neconstituționalitate, relevă intenția legiuitorului, manifestată în noile reglementări, de a nu impune cu caracter obligatoriu, imperativ, de drept, luarea de către judecător a unei asemenea măsuri; în egală măsură, însă, aceste împrejurări nu pot să conducă la concluzia că instanța nu poate suspenda cursul judecății în cazul particular de suspendare facultativă, atunci când, în funcție de elementele cauzei, apreciază că măsura se impune.

Abrogarea măsurii suspendării de drept a cauzelor nu impietează asupra efectivității dreptului de acces la un tribunal, neconstituind un obstacol în valorificarea acestui drept, de natură a-i pune în discuție însăși substanța. Mai mult, măsura adoptată asigură echilibrul procesual între persoane cu interese contrare, fiind menită să garanteze egalitatea de arme a acestora, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime.

Suspendarea facultativă este reglementată prin norme dispozitive, instanța de judecată fiind cea chemată să decidă asupra oportunității ei, în vederea unei bune administrări a justiției.

Obiectivul esențial la analizarea oportunității suspendării procesului are la bază preîntâmpinarea transformării posibilității acordate părții de a solicita suspendarea într-o formă de abuz procesual, fiind astfel evitată temporizarea procesului și, totodată, garantat dreptul la un proces echitabil prin soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Înalta Curte constată că, în raport de ansamblul circumstanțelor cauzei, în speță nu se impune suspendarea judecării recursului până la soluționarea exceptiei de neconstituționalitate a art. I pct. 49 teza a III-a din Legea nr. 310/2018 și a dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza a III-a din C. proc. civ.

Dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. dau efect juridic deciziilor Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unor legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții din acestea, și anume dreptul persoanelor prevăzute de lege de a exercita calea extraordinară de atac a revizuirii împotriva hotărârii definitive prin care s-a soluționat cauza în care a fost invocată excepția.

În aceste condiții, în cazul admiterii excepției de neconstituționalitate invocate în cauză, recurenta are la dispoziție un remediu procedural pus la dispoziție de legiuitor, context în care dispoziția de respingere a cererii privind suspendarea judecății recursului până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. 49 teza a III-a din Legea nr. 310/2018 și a dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza a III-a din C. proc. civ. nu îngrădește accesul liber la justiție și nici dreptul la un proces echitabil.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României, republicată, stipulând în sensul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de normele legale, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

În cauză, față de natura pretențiilor deduse judecății, Înalta Curte reține că acestea izvorăsc dintr-un conflict de asigurări sociale, respectiv recalcularea drepturilor de pensie.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 1074 din 18 decembrie 2018" nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j^3), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei.

Prin urmare, obiectul acțiunii introductive se încadrează într-una din ipotezele reglementate de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât vizează un conflict de asigurări sociale.

Totodată, prin Legea nr. 76/2012, art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 a fost modificat, în sensul că hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului.

De asemenea, art. 100 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat (lege specială față de Legea nr. 263/2010, dar care conține prevederi similare în ceea ce privește reglementarea jurisdicției în sistemul pensiilor) prevede că "jurisdicția în sistemului pensiilor militare de stat se realizează prin tribunale și curți de apel", litigiile privind stabilirea și plata drepturilor de pensii fiind soluționate în primă instanță, potrivit art. 101 din același act normativ, de către tribunale.

În ceea ce privește calea de atac, legiuitorul a prevăzut la art. 103 din același act normativ mai sus amintit că "hotărârea tribunalului poate fi atacată cu apel", prevederile Legii nr. 223/2015 referitoare la jurisdicția în sistemul pensiilor militare de stat, completându-se cu dispozițiile C. proc. civ. și cu cele ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform art. 104 din Legea nr. 223/2015.

Așa fiind, în litigiile de muncă și asigurări sociale, pentru acțiunile introduse după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., calea de atac este numai cea a apelului.

Totodată, în accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, recurs, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

Cum textele de lege anterior evocate exclud dreptul la recurs în conflictele de muncă și de asigurări sociale, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 și la art. 100-101 și art. 103-104 din Legea nr. 223/2015.

Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunțării, rezultă că decizia nr. 4886 din 26 septembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Pentru considerentele expuse și având în vedere dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 4886 din 26 septembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecății recursului până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 4886 din 26 septembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 aprilie 2023.