ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1293/2023

Ședința publică din data de 18 mai 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În drept, au invocat art. 1787 C. civ.

Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantului A. la plata sumei de 7.800 RON și a reclamantului B. la achitarea sumei de 4.680 RON, stabilite conform contractului de închiriere pentru suprafețele de pajiști aflate în domeniul privat al comunei Pietroasele, specificată în art. IV - prețul închirierii din contractul nr. x/19.03.2019, sumă ce trebuia achitată până în data de 31.05.2019.

În drept, pârâta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1516 și art. 1349 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 6029 din 23.12.2020, pronunțată de Judecătoria Buzău, secția civilă, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, s-a dispus rezilierea contractelor de închiriere nr. x și nr. 1240 din data de 19.03.2019, încheiate între reclamanți și UAT Pietroasele, s-a respins ca neîntemeiată cererea privind repunerea părților în situația anterioară încheierii contractelor și s-a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă UAT Pietroasele, prin Primar.

Totodată, a fost obligată pârâta să achite reclamanților cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 495 RON către A. și de 333 RON către B..

Prin decizia civilă nr. 110 din 22.02.2022, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția I civilă, s-a admis apelul declarat de pârâtă, a fost schimbată în tot sentința apelată, în sensul că s-a respins acțiunea și s-a admis cererea reconvențională formulată de pârâtă, în sensul că a fost obligat reclamantul A. la plata chiriei în cuantum de 7.800 RON, iar reclamantul B. a sumei de 4.680 RON, către pârâtă.

Prin decizia nr. 340 din 06.06.2022, s-a admis cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 110 din 22.02.2022, formulată de petenții-intimați A. și B., în sensul că s-a respins cererea de repunere a părților în situația anterioară.

Prin încheierea din 12 ianuarie 2023, dată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale funcționale a secției I Civile din cadrul Curții de Apel Ploiești, invocată de instanță din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a recursului în favoarea secției a II-a civilă a aceleiași instanțe.

În motivarea soluției, Curtea a reținut că în cauza de față părțile au calitatea de profesioniști, iar obiectul cererilor deduse judecății derivă din contractele încheiate între profesioniști, atât acțiunea, cât și cererea reconvențională fiind întemeiate pe instituția răspunderii civile contractuale.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (2) și ale art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 în cadrul curților de apel și al tribunalelor, funcționează secții sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesioniști, cauze penale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, insolvență, concurență neloială sau pentru alte materii, precum și completuri specializate pentru cauze maritime și fluviale.

Or, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel Ploiești nr. 32/2018 prin care s-a stabilit competența funcțională în favoarea secției a II a civilă pentru procesele și cererile derivate din raporturi contractuale în care cel puțin una dintre părți este profesionist, cu excepția celor aflate în competența secției de contencios administrativ și fiscal, a declinat soluționarea recursului la această secție.

Prin încheierea din 1 martie 2023, dată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepția necompetenței materiale procesuale, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I a aceleiași instanțe.

Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competență a fost suspendată din oficiu judecata cauzei și s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivare, instanța a reținut că excepția de necompetența materială procesuală nu a fost invocată în condițiile art. 129 alin. (2) pct. 2 și art. 130 alin. (2) C. proc. civ., astfel că necompetența instanței sesizate se acoperă definitiv, cu consecința definitivării competenței de soluționare a cauzei cu care a fost sesizată.

În acest sens, instanța a invocat și cele statuate prin Decizia nr. 31/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Complet competent să soluționeze recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Secțiile I și a II-a civilă, ale Curții de Apel Ploiești, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei pendinte în favoarea secției I civile a Curții de Apel Ploiești, pentru următoarele considerente:

În speță se constată că este pusă în discuție competența materială procesuală.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. necompetența este de ordine publică "în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat", iar conform art. 130 alin. (2) din același cod "competența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ. "la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

Din analiza textelor legale evocate rezultă că verificările asupra competenței materiale procesuale se definitivează cel mai târziu la primul termen de judecată în fața instanței de fond, când părțile sunt legal citate și pot pune concluzii, astfel că rezultatul lor se va opune inclusiv instanței de control judiciar.

Prin urmare, excepția de necompetență materială procesuală după acest moment nu mai poate fi invocată, competența fiind câștigată în mod definitiv de instanța pe rolul căreia a fost înregistrată cererea.

Totodată, este de menționat și Decizia nr. 40/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Complet competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a statuat că "organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 94-97 din C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare; (…) astfel, în condițiile reglementării în vigoare în perioada avută în vedere în prezenta cauză, competența trebuie atribuită instanței ierarhic superioare celei care a pronunțat hotărârea în fond, prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului ierarhic din treaptă în treaptă (…)".

De asemenea, prin Decizia nr. 4 din 24.04.2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Complet competent să judece recursul în interesul legii (nepublicată în Monitorul Oficial al României la data redactării prezentei decizii), s-a stabilit că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1), art. 133 și art. 136 din C. proc. civ., competența materială procesuală a instanței de control judiciar se va determina:

- cu respectarea specializării primei instanțe (complet/secție), care se va aplica în mod corespunzător și în calea de atac;

- în considerarea obiectului și naturii litigiului, astfel cum au fost acestea stabilite de instanța de fond, în cazul soluționării în prim grad de jurisdicție a litigiului de către o instanță care nu cuprinde structuri specializate (secții/completuri)".

Așadar, din deciziile prezentate rezultă că în ipoteza în care litigiul a fost soluționat în fond de o instanță/secție/complet specializată/specializat, în cadrul verificărilor privind competența materială procesuală a instanței de control judiciar aceasta va respecta specializarea primei instanțe, care se va aplica în mod corespunzător și în calea de atac, fiind depășit momentul procesual până la care, în mod obiectiv, putea fi verificată competența materială procesuală, potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) raportat la art. 136 alin. (1) din C. proc. civ.

În cauză se constată că instanța de control judiciar, respectiv Curtea de Apel Ploiești, a fost învestită cu soluționarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri provenind de la o instanță de fond specializată, respectiv secția I Civilă a Tribunalului Buzău, în materie civilă, și nu de la o secție în cadrul căreia funcționează complete specializate în soluționarea litigiilor cu profesioniști.

Prin urmare, având în vedere că hotărârea recurată a fost pronunțată de un complet specializat în materie civilă, în calea de atac competența de soluționare a recursului revine secției din cadrul curții de apel corespunzătoare secției din cadrul tribunalului care a pronunțat hotărârea atacată, completul învestit cu soluționarea căii de atac neputând face abstracție de competența completului ce a soluționat procesul în primă instanță și, cu încălcarea limitei temporale prevăzute de art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., să își aprecieze, în mod contrar, competența specializată în funcție de natura și obiectul procesului.

Dat fiind faptul că litigiul a fost soluționat în fond de secția civilă a tribunalului, deși exista o altă secție specializată în soluționarea litigiilor privind activitatea profesioniștilor, în cadrul verificărilor privind competența materială procesuală a instanței de control judiciar aceasta va respecta specializarea instanței de fond, care se va aplica în mod corespunzător și în calea de atac, fiind depășit momentul procesual până la care, în mod obiectiv, putea fi verificată competența materială procesuală, potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) raportat la art. 136 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 martie 2023.