ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2127/2021

Ședința publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vatra Dornei la data de 21.12.2018 și înregistrată sub nr. x/2018, reclamanta UAT Broșteni a chemat în judecată pe pârâta Asociația "A.", solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezilierea contractelor nr. x din data de 17.11.2015, înregistrat în evidențele contabile sub nr. x înregistrat în evidențele contabile sub nr. x în dispozițiile Capitolului IX, lit. h) din Contractele de închiriere pentru suprafețele de pajiști aflate în domeniul public sau privat al orașului Broșteni; obligarea pârâtei la plată a sumei totale de 1316740,00 RON ce reprezintă contravaloarea chiriei restante din perioada 2016-2018, debit principal 974427 RON și penalități de întârziere în cuantum de 342313 RON, calculate pentru debitul restant neachitat până în prezent.

Judecătoria Vatra Dornei prin sentința civilă nr. 289 din 02.04.2019 a admis excepția necompetenței materiale și a declinat judecarea cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 15-05-2019.

Prin sentința nr. 341 din 26 noiembrie 2016, Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă a respins ca nefondată, acțiunea având ca obiect "reziliere contract și pretenții" formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Broșteni în contradictoriu cu pârâta A. Broșteni.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Broșteni, solicitând admiterea apelului cu consecința schimbării în tot a sentinței apelate.

Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 373 din 29 decembrie 2020 a admis apelul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Broșteni, împotriva sentinței civile nr. 341 din data de 26 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă în dosar nr. x/2018, intimată fiind pârâta A. Broșteni; a schimbat în totalitate sentința atacată și, în consecință, a respins,ca nefondată, excepția lipsei de obiect; a admis primul capăt de cerere privind rezilierea contractelor și a dispus rezilierea acestora și a respins, ca fiind lipsit de interes, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii chiriei restante precum și a penalităților de întârziere.

Împotriva acestei decizii UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ BROȘTENI a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de recurs invocat, recurenta a susținut, în esență, că decizia recurată este nelegală din perspectiva soluției de respingere a celui de-al doilea capăt de cerere.

În opinia recurentei instanța de apel a dat o interpretare greșită prevederilor art. VIII pct. 3 din contractele de închiriere încheiate între părțile din prezenta cauza, precum și ale art. 1798 din C. civ.

Recurenta susține că dispozițiile art. VIII pct. 3 condiționează executorialitatea contractelor de închiriere de respectarea prevederilor art. 1798 C. civ.. Aceste din urmă prevederi reglementează forța executorie a contractului de locațiune în ceea ce privește obligația de plată a chiriei la termenele și în modalitățile stabilite în contract sau, în lipsa acestora prin lege.

În opinia recurentei contractele de închiriere încheiate între părțile din prezenta cauză nu îndeplinesc exigențele legale ale pct. 1 din Procedura aprobată prin Ordinul A.N.A.F. nr. 114/2019, de înregistrare a contractelor de locațiune și a art. 1 pct. 1 din Legea nr. 207/2015, neavând forță executorie. Așadar, nu pot fi puse direct în executare, cum în mod nelegal a reținut instanța de apel.

Recurenta consideră că, pe de o parte, încheierea contractelor de închiriere nu a dat naștere unui raport juridic fiscal (UAT Orașul Broșteni neavând calitatea de organ fiscal), ci unui raport juridic contractual, iar pe de altă parte, chiria convenită contractual este doar o categorie lato sensu a creanțelor bugetare, ca și creanța fiscală, dar care nu poate avea regimul juridic al acesteia din urmă. În cazul creanțelor fiscale obligația concretă de plată se naște dintr-un act care se numește generic titlu de creanța, ori, în speță, obligația de plată s-a născut din contract.

Recurenta susține că prestațiile la care UAT Orașul Broșteni și A. s-au obligat prin semnarea contractelor de închiriere sunt supuse regimului juridic de drept comun, iar nu normelor speciale prevăzute de Codul de procedură fiscală.

Prin urmare, susține recurenta, în condițiile în care UAT Orașul Broșteni nu dispune de titluri executorii pentru plata chiriei și a penalităților datorate de A., este evident interesul său în promovarea și susținerea acțiunii care să aibă ca finalitate recuperarea acestor sume de bani. Din această perspectivă, apare ca nelegală soluția Curții de Apel Suceava de respingere a celui de-al doilea capăt de cerere ca lipsit de interes, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a normelor art. VIII pct. 3 din contractele de închiriere încheiate între părțile din prezenta cauză, precum și ale art. 1798 din C. civ.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, respectiv în ceea ce privește respingerea capătului de cerere privind obligarea A. "A. Broșteni la plata contravalorii chiriei restante, precum și penalităților de întârziere și rejudecare a procesului în fond, cu consecința admiterii și a acestui capăt de cerere.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Din perspectiva motivului de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", recurenta a susținut că soluția de respingere a celui de-al doilea capăt de cerere este nelegală și a fost dată cu o interpretare greșită prevederilor art. VIII pct. 3 din contractele de închiriere încheiate între părțile din prezenta cauza, precum și ale art. 1798 din C. civ., întrucât contractele nu sunt titluri executorii, nefiind înregistrate la organul fiscal.

Criticile astfel susținute de recurentă sunt vădit nefondate.

Așa cum rezultă și din dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., republicat, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind interesul de a promova acțiunea; această condiție generală vizează orice cerere formulată în justiție și se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării căilor de atac.

Interesul, potrivit dispozițiilor art. 33 C. proc. civ., republicat, trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual, această din urmă condiție presupunând ca el să existe la momentul în care este formulată cererea; lipsa interesului atrage, conform dispozițiilor art. 40 alin. (1) din același cod, sancțiunea respingerii cererii astfel formulate.

Față de particularitățile cauzei, este de reținut că, semnarea și ștampilarea contractelor a căror reziliere a fost solicitată, a fost efectuată de Consiliul Local al Orașului Broșteni, prin primar, aspect de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 1798 C. civ.

Astfel fiind, se apreciază că instanța de apel în mod corect a constatat că potrivit art. VIII pct. 3 din contractele de închiriere încheiate între părți, aceste contracte constituie titluri executorii, în condițiile în care respectă prevederile art. 1798 C. civ., iar părțile prin semnarea contractelor și-au asumat prevederile astfel stipulate în menționatele convenții.

În acord cu reținerile instanței de apel, Înalta Curte apreciază că în condițiile în care reclamanta deține un titlu executoriu cu privire la chiria restantă și penalitățile de întârziere, demersul judiciar vizând obligarea pârâtei la plata respectivelor sume de bani apare ca fiind lipsit de interes.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ BROȘTENI împotriva deciziei civile nr. 373 din 29 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ BROȘTENI împotriva deciziei civile nr. 373 din 29 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 octombrie 2021.