ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5476/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5476/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 16 noiembrie 2022
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 31.03.2017, sub numărul de dosar x/2017, petentul A. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. x/12.05.2017 emis de către intimatul Inspectoratul Județean de Poliției Prahova, solicitând anularea procesului-verbal de contravenție și restituirea permisului de conducere, cerere declinată spre competentă soluționare Judecătoriei Vălenii de Munte, potrivit sentinței nr. 8339/18.10.2017.
Prin sentința nr. 679 din 14 mai 2018, Judecătoria Vălenii de Munte a admis plângerea formulată de petentul A. și a anulat procesul-verbal nr. x/12.05.2017 și exonerează petentul de plata amenzii aplicate.
Împotriva sentința nr. 679 din 14 mai 2018 pronunțată de Judecătoria Vălenii de Munte intimatul Inspectoratul Județean de Politie Prahova a formulat apel, solicitând, în principal, schimbarea în tot a sentinței, în sensul respingerii plângerii contravenționale.
Prin decizia nr. 1375 din 20 mai 2019, Tribunalul Prahova a admis apelul declarat de intimatul Inspectoratul Județean de Politie Prahova, a schimbat în tot sentința, respingând plângerea contravențională, ca neîntemeiată.
La data de 31 mai 2019, a fost înregistrată contestația în anulare formulată de petentul A., împotriva deciziei civilă nr. 1375 din 20 mai 2019 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/2017.
Prin decizia nr. 2583 din 12.11.2019 pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepția de netimbrare a contestației în anulare, invocată de instanță din oficiu, fiind anulată contestația în anulare formulată de contestatorul A., ca netimbrată.
Hotărârea instanței de fond
Prin decizia nr. 853 din data de 13 octombrie 2020 Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii de recurs și a respins recursul declarat de contestatorul A., împotriva sentinței nr. 2583 din 12 noiembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Prahova –Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimatul pârât Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, ca inadmisibil.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei nr. 853 din data de 13 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal, recurentul-reclamant A. a declarat recurs.
II. Soluția instanței de recurs
În raport cu dispozițiile art. 457 alin. (1) raportat la art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., se constată că Decizia nr. 853 din data de 13 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal este definitivă.
Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege".
Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".
În cauză, recurentul a formulat recurs împotriva unei decizii pronunțate în recurs, decizie care este definitivă.
Prin urmare, instanța de control judiciar constată că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva deciziei atacate, care nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 853 din data de 13 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 noiembrie 2022.