ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3079/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3079/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 26 mai 2022
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 09.07.2019, reclamanta A. a formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției contestație împotriva Ordinului nr. 1415/C/19.03.2019 emis de pârât, solicitând anularea în parte a acestuia și obligarea la emiterea unui nou ordin de încadrare cu luarea în considerare a unei indemnizații brute lunare în raport de vechimea efectivă în funcție, emiterea unui ordin de încadrare în funcția de asistent judiciar corespunzător unei vechimi efective în funcție de peste 18 ani, cu coeficientul corespunzător unei vechimi în funcție de 15-20 ani, gradația 5 și indemnizația corespunzătoare acestei vechimi, precum și în raport de sporurile de risc și suprasolicitare neuropsihică, de confidențialitate, de condiții vătămătoare și periculoase (toxicitate) cuvenite, față de nivelul maxim aflat în plată în cadrul autorității judecătorești pentru aceeași funcție/grad/treaptă cu cei care beneficiază de un nivel de salarizare superior, precum și la plata diferențelor drepturilor sala riale rezultate până la zi.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința nr. 1018 din 19 decembrie 2019 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:
"Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției ca neîntemeiată.
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției.
Anulează în parte Ordinul nr. 1415/C/19.03.2019 emis de pârâtul Ministerul Justiției.
Obligă pârâtul să emită reclamantei un nou ordin de încadrare cu luarea în considerare a unei indemnizații brute lunare în raport de vechimea efectivă în funcția de asistent judiciar corespunzător unei vechimi efective în funcție de peste 18 ani, cu coeficientul corespunzător unei vechimi în funcție de 15-20 ani, gradația 5 și indemnizația corespunzătoare acestei vechimi, precum și în raport de sporurile de risc și suprasolicitare neuropsihică, de confidențialitate, de condiții vătămătoare și periculoase cuvenite față de nivelul maxim aflat în plată în cadrul autorității judecătorești pentru aceeași funcție/grad/treaptă cu cei care beneficiază de un nivel de salarizare superior.
Obligă pârâtul Ministerul Justiției să aloce sumele necesare pentru plata diferențelor salariale rezultate."
Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii reclamantei și respingerea acesteia ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, subsumat cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a arătat că, obligând pârâtul la alocarea sumelor necesare pentru plata diferențelor salariale, instanța s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, încălcând și principiul disponibilității procesului civil.
De asemenea, s-a subliniat faptul că Ministerul Justiției repartizează fondurile necesare către ordonatorii inferiori în funcție de solicitările justificate ale acestora, în condițiile legii, astfel că nu este nevoie de o hotărâre judecătorească pronunțată în contradictoriu cu ordonatorul principal de credite.
În susținerea cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a invocat încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Cap. VIII, Anexa VI din Legea nr. 153/2017 și art. 34 din O.G. nr. 114/2018.
Stabilirea indemnizațiilor la nivel maxim pentru categoria profesională a asistenților judiciar nu presupune includerea sporului pentru vechimea efectivă în magistratură, intimata neputând beneficia de mai mult decât au în plată cei care au obținut despăgubiri echivalente sporului de fiedalitate, ci numai până la nivelul maxim câștigat de aceștia, în aceleași condiții de vechime.
Ca atare, stabilirea nivelului maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, al salariului de bază/indemnizației de încadrare, astfel cum se stabilește prin Legea nr. 71/2015, nu legitimează recunoașterea vechimii efective în magistratură pentru asistenții judiciari.
Recalcularea indemnizației la nivel maxim a asistenților judiciari, ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale, s-a realizat prin OMJ nr. 4680/C/2016, emis la data de 21.12.2016, care a statuat la art. 1 că, începând cu 09.04.2015, indemnizația asistenților judiciari care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție, se recalculează la nivel maxim, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Înainte de anul 2010, sporul de fidelitate al asistenților judiciari nu era reglementat, O.U.G. nr. 177/2022 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților și O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției (Cap. 4, art. 16 și art. 17) nu prevedeau acordarea sporului de fidelitate.
Ulterior, Legea-cadru nr. 284/2010 nu s-a aplicat niciunei categorii de salariați în ceea ce privește stabilirea salarizării, aceasta făcându-se prin aplicarea dispozițiilor legale în vigoare în anul 2009, respectiv O.U.G. nr. 27/2006, precum și ale Legii-cadru nr. 330/2009, în temeiul legilor anuale de salarizare.
În ceea ce privește asistenții judiciari, reîncadrarea s-a realizat avându-se în vedere art. 16 din Cap. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010.
Conform art. 16 alin. (1) din lege, "Asistenții judiciari numiți în condițiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt salarizați cu o indemnizație de încadrare stabilită pe baza coeficienților de ierarhizare prevăzuți la cap. I nr. crt. 1 din prezenta anexă, aferenți unei vechimi în funcție de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani".
Ulterior, conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, "Asistenții judiciari numiți în condițiile Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt salarizați cu indemnizația lunară de încadrare prevăzută în prezenta anexă la cap. I lit. A) nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcție de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani".
Asistenții judiciari sunt numiți pe o perioadă determinată (5 ani), iar prin esența și natura funcției lor nu sunt independenți. Mandatul limitat la 5 ani a exclus acordarea drpeturilor care privesc fidelizarea în sistemul justiției, cum este sporul/majorarea de fidelitate, indiferent de cuantumul ei. Asistenții judiciari reprezintă o categorie de personal distinctă de cea a magistraților, cu un statut diferit, care justifică și o salarizare diferită, iar stabilirea sistemului de salarizare, respectiv acordarea unor drepturi salariale unei categorii sau alteia de personal bugetar, este atributul exclusiv al legiuitorului, singurul în măsură să aprecieze criteriile pe baza cărora fundamentează un anumit sistem salarial.
Astfel, Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale a determinat stabilirea nivelului maxim pentru fiecare funcție, iar prin OMJ nr. 4680/C/2016 s-a dispus realizarea unei unificări a indemnizațiilor, astfel că este neîntemeiată cererea de a dispune stabilirea indemnizației ținându-se cont de sporul de fidelitate, întrucât nu există temei în legislația incidentă cu privire la stabilirea indemnizației asistenților judiciari în funcție de vechimea efectivă în magistratură și, totodată, este contrară principiului salarizării la nivel maxim, astfel cum s-a statuat prin Legea nr. 71/2015.
Reglementarea/nereglementarea prin lege ori printr-un alt act normativ a unor drepturi excedează cadrului legal stabilit prin O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Mai mult, prin Deciziile nr. 818/2008, 819/2008, 820/2008, 821/2008, Curtea Constituțională a statuat că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
De asemenea, prin Decizia nr. 1325/2008, Curtea Constituțională a statuat că instanțele judecătorești trebuie să țină cont de faptul că deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și se impun a fi respectate în egală măsură de către toate autoritățile publice.
Deși a fost legal citată, intimata-reclamantă A. nu a depus întâmpinare și nu a formulat apărări în cauză.
Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce succed:
Reclamanta A., asistent judiciar în cadrul Tribunalului București, a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Ordinul nr. 1415/C/19.03.2019, prin care pârâtul Ministerul Justiției a stabilit drepturile salariale ale asistenților judiciari începând cu data de 1.01.2019.
În opinia reclamantei, drepturile sale salariale trebuiau stabilite prin raportare la vechimea efectivă în funcția de asistent judiciar de peste 18 de ani, cu aplicarea coeficientului corespunzător unei vechimi în funcție de 15-20 ani.
Fiind învestită cu recursul declarat de pârât împotriva soluției de admitere în parte a acțiunii reclamantei, Înalta Curte apreciază că soluția primei instanțe reflectă o greșită interpretare a prevederilor legale aplicabile prin raportare la starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
În susținerea cererii de stabilire a drepturilor salariale în raport de vechimea efectivă în funcție, reclamanta a invocat mecanismul egalizării, astfel cum a fost stabilit prin art. 3
1
din O.U.G. nr. 57/2015 și prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 794/2016. În esență, judecătorul fondului a reținut că, în aplicarea mecanismului egalizării drepturilor salariale cuvenite asistenților judiciari, concretizat în pronunțarea mai multor hotărâri prin care altor persoane care ocupă aceleași funcții le-a fost recunoscută în integralitate vechimea în funcție, și reclamanta este îndreptățită la stabilirea drepturilor salariale prin luarea în considerare în integralitate a vechimii în funcția de asistent judiciar.
Instanța de control judiciar nu poate valida raționamentul primei instanțe, deoarece acesta reflectă greșita interpretare și aplicare a cadrului normativ incident în materie, fiind întemeiate criticile formulate de recurentul-pârât din perspectiva încălcării art. 16 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei VI la Legea nr. 153/2017, aplicabil la acest moment, care prevede că indemnizația lunară de încadrare cuvenită asistenților judiciari se calculează exclusiv în funcție de două tranșe de vechime în funcție, de la 0 la 3 ani, precum și de la 3 la 5 ani, critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În ceea ce privește acordarea sporului pentru vechimea în specialitatea funcției din sistemul justiției, corespunzător vechimii efective în funcția de asistent judiciar, Înalta Curte constată că în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin, în privința reclamantei, cu luarea în considerare a unei indemnizații brute lunare în raport de vechimea efectivă în funcția de asistent judiciar corespunzător unei vechimi efective în funcție de peste 18 ani, cu coeficientul corespunzător unei vechimi în funcție de 15-20 ani, gradația 5 și indemnizația corespunzătoare acestei vechimi,
Astfel, reclamanta ocupă funcția de asistent judiciar în cadrul Tribunalului București începând cu data de 30 iunie 2000, de peste 18 ani și, prin Ordinul 1415/C/19.03.2019, pârâtul a stabilit drepturile salariale cuvenite acesteia începând cu data de 01 ianuarie 2019, în aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (4) din Legea nr. 153/2017. Reclamanta consideră că încadrarea sa și cuantumul sumelor din ordin sunt eronate prin prisma faptului că nu s-a ținut cont de vechimea efectivă în funcția de asistent judiciar - în sensul aplicării majorării indemnizației cu coeficientul aferent vechimii efective în funcție.
Instanța de control judiciar reține că aplicarea dispozițiilor Legii nr. 153/2017, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 82/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a realizat în 3 etape.
Cea de a treia etapă privește perioada anilor 2019-2022, reglementată prin art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017.
Pentru această perioadă salariile de bază vor fi determinate utilizând salariile de bază și majorările salariului de bază stabilite prin lege, inclusiv în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, și salariile de bază avute în luna decembrie 2018. Astfel, în perioada 2019-2022, se preconizează acordarea unei creșteri anuale a salariilor de bază, fiecare creștere reprezentând 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 și cel din luna decembrie 2018. Începând cu anul 2019, celelalte drepturi salariale prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 (sporuri, indemnizații, majorări etc.) vor fi determinate prin aplicarea procentelor prevăzute în conținutul legii și în anexe asupra salariului de bază, rezultând cuantumul acestora care va fi acordat anual. Creșterea respectivă și data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat, cu respectarea principiului sustenabilității financiare, prevăzut de art. 6 lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017.
Potrivit art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari, ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.
Ordinul contestat de reclamantă vizează a treia etapă de aplicare a Legii 153/2017, care privește acordarea unei majorări de 1/4 din diferența dintre indemnizația de încadrare stabilită pentru anul 2022 și cea din luna decembrie 2018, în cazul reclamantei fiind avută în vedere o vechime de 3-5 ani, aceasta solicitând realizarea încadrării salariale prin raportare la vechimea totală în funcție de peste 18 ani.
Reține Înalta Curte, că în ceea ce privește salarizarea asistenților judiciari, dispozițiile art. 16 din capitolul VIII secțiunea a 3-a din Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 stabilesc:
(1) Asistenții judiciari numiți în condițiile Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt salarizați cu indemnizația lunară de încadrare prevăzută în prezenta anexă la cap. I lit. A) nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcție de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani.
(2) Asistenții judiciari beneficiază în mod corespunzător de drepturile prevăzute la art. 24 și 25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Indemnizațiile de încadrare și celelalte drepturi ale asistenților judiciari se stabilesc prin ordin al ministrului justiției.
Din interpretarea acestor dispozițiilor legale rezultă că legea de salarizare unitară prevede expres că există numai două tranșe de vechime ce pot fi acordate asistenților judiciari, anume de la 0-3 ani respectiv de la 3-5 ani.
Totodată, Înalta Curte are în vedere și că aceste dispoziții ale art. 16 alin. (1) din capitolul VIII, secțiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice au format obiectul excepției de neconstituționalitate ridicată în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche, iar prin Decizia nr. 458 din 01 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1108 din 22 noiembrie 2021, Curtea Constituțională a respins această excepție, reținând la pct. 21-24 din decizie următoarele aspecte: (...)
Curtea a reținut, în esență, că prevederile de lege criticate reprezintă expresia opțiunii legiuitorului în materia salarizării asistenților judiciari, situată în marja sa de apreciere, permisă de dispozițiile art. 16 din Constituție. Legiuitorul are dreptul de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat. În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaților lor din bugetul de stat, și anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57, Decizia din 6 decembrie 2011, pronunțată în cauzele Felicia Mihăieș împotriva României și B. împotriva României, paragraful 15.
În același timp, diferența de tratament juridic în raport cu judecătorii este justificată și de faptul că asistenții judiciari, deși participă la constituirea completului de judecată, îndeplinesc doar un rol consultativ în înfăptuirea actului de justiție, neputându-se pune un semn de egalitate între activitatea desfășurată de aceștia și cea a judecătorilor. Cu toate acestea, recunoscând importanța activității desfășurate de asistenții judiciari și ținând cont și de obligațiile, interdicțiile și incompatibilitățile ce le revin acestora, legiuitorul a înțeles să stabilească un nivel al indemnizației corespunzătoare celei a judecătorului cu grad de judecătorie, prevăzută în anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, la cap. I lit. A) nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcție de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani. Această reglementare nu contravine principiului egalității în drepturi, care nu are semnificația omogenității, astfel că situații obiectiv diferite justifică și uneori chiar impun un tratament juridic diferențiat. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența sa că principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, nu înseamnă uniformitate, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit (de exemplu, Decizia nr. 168 din 10 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999).
În consecință, prevederile de lege criticate nu încalcă dispozițiile art. 16 din Constituție privind egalitatea în drepturi prin raportare la art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
De asemenea, acceptarea criticilor formulate cu privire la omisiunea legiuitorului de a reglementa salarizarea asistenților judiciari în raport cu vechimea efectivă în funcție ar echivala cu transformarea Curții Constituționale în legiuitor pozitiv. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
Astfel, interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale incidente în cauză este una incorectă, motivul de recurs privind aplicarea eronată a dispozițiilor legislației aplicabilă în materia salarizării asistenților judiciari, respectiv Legea nr. 153/2017 care a stat la baza emiterii ordinului contestat, fiind incident în cauză.
În aceste condiții, având în vedere că nu s-au conturat și demonstrat elemente de nelegalitate a actului administrativ contestat potrivit argumentelor expuse supra, aspecte ce conduc, în mod nemijlocit, la conturarea caracterului nelegal al hotărârii de fond supuse cenzurii instanței de control judiciar, Înalta Curte reține că sunt întemeiate criticile recurentului-pârât subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fapt care impune reformarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiate, și, pe cale de consecință, menținerea ca legal a O.M.J. nr. 1415/C/19.03.2019, în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei.
Totodată, dată fiind soluția anterior enunțată, Înalta Curte găsește de prisos analiza criticilor recurentului-pârât subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarant în cauză, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va respinge acțiunea reclamantei A. ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 1018 din 19 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința recurată și, rejudecând:
Respinge acțiunea reclamantei A. ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2022.