ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2045/2022

Ședința publică din data de 5 aprilie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, înregistrată în data de 11.05.2020, reclamanta A., a solicitat, în contradictoriu cu Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Public anularea în parte a Ordinului nr. 225/04.02.2020, a Ordinului nr. 3300/06.12.2019 și a Ordinului nr. 57/14.01.2020 ale Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind modul de stabilire a drepturilor salariale ale acesteia; obligarea pârâtului la stabilirea drepturilor salariale ale acesteia în conformitate cu prevederile art. 22 din Secțiunea 6, Capitolul VIII, Anexa V din Legea nr. 153/2017 și ale Capitolului I lit. B) nr. crt. 4 din aceeași anexă, privind modalitatea de stabilire a drepturilor salariale ale specialiștilor din cadrul parchetelor, avându-se în vedere și vechimea în funcție; obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin privind modul de stabilire a drepturilor salariale ale sale, avându-se în vedere și vechimea sa în funcție, în conformitate cu pct. 2 din prezenta; plata diferenței dintre drepturile salariale calculate conform pct. 2, 3 din prezenta și cele efectiv achitate, începând, în principal, cu data de 11.11.2019 și, în subsidiar, cu data de 01.01.2020.

La data de 26.10.2020, reclamanta a formulat precizare de acțiune, prin care a solicitat:

- să se ia act de eroarea materială strecurată în cererea de chemare în judecată în ceea ce privește numele acesteia care a fost eronat redactat ca fiind A., în loc de A. cum este corect, solicitând să se dispună îndreptarea acestei erori materiale și menționarea corectă a numelui de A., atât pe portalul instanțelor, cât și în actele procedural ce vor fi emise;

- a înțeles să precizeze petitul nr. 4 în sensul că solicită obligarea pârâtului la plata către aceasta a diferenței dintre drepturile salariale calculate conform pct. 2, 3 din prezenta și cele efectiv achitate, începând, în principal, cu data de 11.11.2019 și, în subsidiar, cu data de 01.01.2020, indexate cu rata inflației, plus dobânda legală calculată de la data scadenței fiecărui salariu până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 1348 din 7 decembrie 2020, Curtea de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; a anulat în parte Ordinele nr. 3301/06.12.2019, nr. 57/14.01.2020 și nr. 225/04.02.2020, în ceea ce privește drepturile salariale ale reclamantei; a obligat pârâtul să emită un nou ordin prin care să stabilească indemnizația de încadrare a reclamantei, potrivit principiului ierarhizării, pe verticală și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) din Anexa 5 la Legea nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare; a obligat pârâtul să plătească reclamantei diferențele de drepturi salariale rezultate, actualizate cu indicele de inflație în ziua plății efective, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data de 11.11.2019 și până la data plății efective; a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 3570 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe aU declarat recurs pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând, respingerea acțiunii reclamantei.

În motivarea recursului, recurenții au susținut că prima instanță a interpretat și aplicat în mod greșit art. 22 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 coroborat cu Cap. I, lit. B), nr. crt. 4 din aceeași anexă, ceea ce atrage incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Printr-o primă critică adusă hotărârii recurate, recurenții au arătat că obligația de plată a diferențelor de drepturi salariale a fost stabilită și în sarcina procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Or, potrivit art. 18 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, instanța va obliga autoritatea publică să emită un act administrativ sau să plătească penalități. În cuprinsul acestor dispoziții legale, legiuitorul a folosit doar noțiunea de autoritate publică.

Prin urmare, în cauză, calitatea procesuală pasivă revine autorității publice însăși, și nu conducătorului acesteia.

Printr-o altă critică de nelegalitate, recurenții au arătat că potrivit art. 38 alin. (3) și (6) din Legea nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de bază și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, au fost majorate cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017.

În situația în care, începând cu 01,01.2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție și indemnizațiile de încadrare au fost mai mari decât cele stabilite, potrivit legii, pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, au fost acordate cele stabilite pentru anul 2022.

Specialiștii din cadrul Ministerului Public au beneficiat de majorarea salariului din luna decembrie 2017 până la nivelul salariului de bază prevăzut la pct. 4 de la lit. B) din Cap. I al Anexei V a Legii nr. 153/2017, majorat cu 15% pentru complexitatea muncii, concomitent cu majorarea cu 25% a cuantumului sporurilor în plată în luna decembrie 2017.

Pentru personalul care a atins nivelul salariului de bază prevăzut de lege pentru anul 2022, majorat cu 15% pentru complexitatea muncii, cuantumul sporurilor a fost determinat prin aplicarea procentelor prevăzute la art. 4 și art. 5 din Cap. VIII al Anexei V din Legea nr. 153/2017, respectiv 30% din salariul de bază (din care 15% spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității și 15% spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase).

Salariul de bază pentru specialiștii din cadrul Ministerului Public a fost stabilit conform lit. B), nr. crt. 4, din Cap. I al Anexei V din Legea nr. 153/2017, corespunzător funcției de procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, cu 6 praguri de vechime în funcție și 6 de vechime în muncă. Indemnizația de încadrare se majorează direct proporțional cu vechimea în muncă și în funcție, aceasta din urmă fiind definită la pct. 1 al Notei de la lit. B) din Cap. 1 al Anexei V a legii anterior menționate: prin "vechime în funcție" se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție.

Întrucât legiuitorul nu a prevăzut ca și vechimea în funcția publică/vechimea în funcția de specialist să constituie vechime în funcție, astfel încât să poată fi luată în calcul la stabilirea salariilor de bază ale specialiștilor, acestea sunt egale cu indemnizația unui procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie cu o vechime în funcție între 0-3 ani.

Pentru vechimea în funcție dobândită în cadrul parchetului, specialiștii care nu au atins nivelul de salarizare aferent anului 2022 beneficiază de prevederile art. 39 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, respectiv salarizarea se face la nivelul prevăzut pentru funcții similare.

Recurenții au făcut trimitere la Deciziile nr. 818 - 821 din 03.07.2008, prin care Curtea Constituțională a admis excepțiile de neconstituționalitate invocate de Ministerul Justiției și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

De asemenea, au făcut trimitere la jurisprudența CE.D.O., care a reținut că "este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare" (Hot din 08.11.2005, pron. în cauza Kechko c. Ucrainei).

În ceea ce privește dobânda, aceasta este o sancțiune civilă constând în daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată. Daunele moratorii reprezintă echivalentul prejudiciului pe care creditorul îl suferă ca urmare a executării cu întârziere a obligației.

Noul C. civ. permite repararea prejudiciului moratoriu concret și variabil probat de fiecare dată de partea care îl pretinde în condițiile dreptului comun al răspunderii contractuale, astfel încât condițiile acordării acestui tip de despăgubiri țin de răspunderea civilă contractuală. Pentru a putea vorbi despre răspundere civilă contractuală, trebuie, în primul rând, ca între cel chemat să răspundă și cel care răspunde să existe un contract, aceasta fiind premisa angajării răspunderii civile contractuale. Dacă această legătură nu există și s-ar pune o problemă de răspundere, aceasta este extracontractuală, respectiv delictuală.

Având în vedere că între reclamantă și pârâți nu este încheiată nicio convenție care să determine angajarea unei eventuale răspunderi civile contractuale, nu se pune problema analizei întrunirii condițiilor existenței acestui tip de răspundere.

În fine, recurenții au susținut că valoarea cheltuielilor de judecată acordate este nejustificată raportat la activitatea desfășurată de apărătorul ales și la complexitatea dosarului, impunându-se diminuarea corespunzătoare a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocatului.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. De asemenea, a depus concluzii scrise.

Prin punctul de vedere privitor la Decizia nr. 31/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiția - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, intimata-reclamantă a susținut că aceasta nu este aplicabilă în speță.

Din motivarea deciziei sus amintite rezultă cu certitudine faptul că aceasta a fost pronunțată într-ul litigiu referitor la persoane detașate în cadrul unor structuri ale PICCJ Or, în speță, reclamanta are calitatea de persoana încadrată, iar nu detașată.

Această decizie nu este aplicabilă litigiilor în care nu sunt părți specialiști detașați la parchete/instanțe - ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, deci nici prezentei cauze. Astfel, pe de o parte, intimata-reclamantă nu are calitatea de angajat al poliției judiciare - detașată în cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ci de specialist încadrat în parchet.

Dacă s-ar aplica în speță decizia antemenționată, ar fi în mod flagrant încălcate principiile care guvernează salarizarea, respectiv principiul salarizării pe verticală și pe orizontală, consacrat în mod expres de prevederile art. 6 lit. f) din Legea nr. 153/2017, dar si prevederile legale care referitoare la funcționarii publici - art. 417 din Codul administrativ.

Intimata-reclamantă a arătat că remunerarea sa sub aspectul salariului de bază, în forma și cuantumul reținut în cuprinsul ordinelor contestate, este realizată cu aplicarea dispozițiilor Anexa nr. V, cap. I, lit. B) la nr. crt. 4 prin limitarea discreționară la un singur criteriu de ierarhizare, pe orizontală - al vechimii în muncă, fără a fi avută în vedere și ierarhizarea pe verticală, determinată de vechimea în funcție.

În cazul specialiștilor IT, a căror salarizare se face potrivit acelorași norme, salariile acestora se calculează (fără a se aplica Decizia DCD nr. 31/2021 a 1CCJ), iar în prezent salarizarea lor se face în avându-se în vedere și vechimea în funcție, fiind salarizați conform tranșelor de vechime în funcție a procurorilor cu grad de judecătorie.

Prin urmare, pentru două categorii de specialiști care ar trebui, potrivit unor norme de trimitere, să fie salarizați în mod similar procurorilor cu grad de judecătorie, salarizarea se face diferit. Specialiștilor IT le este recunoscut dreptul la aplicarea principiului ierarhizării pe verticală și orizontală, pe când celorlalți specialiști din cadrul parchetelor le este îngrădit acest drept, deși ambele categorii sunt salarizate potrivit unor norme legale ce fac salarizarea aceleiași categorii de personal (procuror cu grad de judecătorie).

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele în continuare arătate.

Instanța de recurs constată că pretențiile deduse judecății de către reclamantă au făcut obiectul analizei Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, care prin Decizia nr. 31/2021 din data de 17 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 734 din 27/07/2021 și obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., a admis sesizarea formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018 și a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea principiului ierarhizării pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate, potrivit prevederilor art. 6 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în cazul personalului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism care nu are o grilă proprie de salarizare, trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B) de la cap. I din anexa nr. V la același act normativ vizează aplicarea acestor dispoziții doar în ceea ce privește vechimea în muncă, nu și vechimea în funcție."

Prin decizia de unificare a practicii judiciare anterior evocată s-a reținut că faptul că prin nota de subsol nr. 1 la tabelul prevăzut în Capitolul I lit. B) din Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 se prevede că prin "vechime în funcție", în sensul prezentului capitol, se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție, denotă că ierarhizarea salarizării în funcție de această vechime nu se poate aplica decât categoriilor de personal expres prevăzute, nu și categoriilor de personal a căror salarizare se stabilește prin "trimitere" la coeficientul de ierarhizare (paragraful 94), astfel că mențiunea expresă a legiuitorului privind înțelegerea noțiunii de "vechime în funcție" trebuie interpretată în sensul limitării la funcțiile special și limitativ prevăzute în nota de subsol anterior evocată (paragraful 95).

De asemenea, prin aceeași decizie s-a reținut că:

"96. Concluzionând, nu se poate vorbi, în cazul personalului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, despre o încălcare a principiului ierarhizării pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța muncii desfășurate, această categorie de personal beneficiind, pe orizontală, de gradația rezultată din cap. I lit. B) nr. crt. 4 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, iar pe verticală, de gradația rezultată din art. 11 alin. (4) din anexa nr. VI la aceeași lege.

Contrar celor susținute de intimata - reclamantă, Înalta Curte apreciază că astfel de dezlegări sunt aplicabile și ipotezei stabilirii indemnizațiilor de încadrare aferente salarizării funcției de specialist încadrat în parchet (iar nu doar salarizării specialiștilor detașați la parchete/instanțe), întrucât tranșează aspecte relevante avute în vedere de instanța de fond drept temei pentru anularea în parte a ordinelor contestate, mai precis chestiunea coroborării dispozițiilor art. 22 din Anexa V la Legea nr. 153/2017, pe de o parte, cu prevederile lit. B) din Capitolul I al Anexei V la Legea nr. 153/2017, pe de altă parte.

Se impune a se observa că în privința unei eventuale discriminări între specialiștii IT și alte categorii de specialiști din sistemul judiciar, Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa (Decizia nr. 428/4.07.2019, Decizia nr. 75/18.02.2020, Decizia nr. 126/10.03.2020) că prevederile art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor.

De asemenea, Curtea Constituțională a reținut că includerea, sub aspectul salarizării, a specialiștilor în domeniul informatic în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor reprezintă opțiunea legiuitorului, manifestată în marja sa de apreciere permisă de dispozițiile art. 16 din Constituție privind egalitatea în drepturi. Prin Decizia nr. 408/13 iunie 2017, Curtea Constituțională a statuat că reprezintă dreptul și obligația autorității legiuitoare să elaboreze măsuri de politică legislativă în domeniul personalului plătit din fonduri publice, în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat.

În acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaților lor din bugetul de stat (Hotărârea din 8 noiembrie 2005 pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în cauza Wieczorek împotriva Poloniei paragraful 59, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei paragraful 57).

Față de prevederile art. 521 alin. (2) din C. proc. civ., în conformitate cu care dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru toate instanțele de judecată de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Înalta Curte constată că interpretarea și aplicarea dată de prima instanță normelor de drept material din cuprinsul Legii nr. 153/2017, referitoare la incidența, în cauză, a prevederilor lit. B) din Capitolul I al Anexei V la Legea nr. 153/2017 sunt eronate, contravenind celor statuate prin Decizia nr. 31/2021.

Astfel, instanța de control judiciar observă că indemnizația de încadrare maximă, stabilită conform prevederilor lit. B) din Capitolul I al Anexei V la Legea nr. 153/2017 (indemnizația de încadrare pentru procurori), avută în vedere de prima instanță, implică, în calculul cuantumului acesteia, utilizarea criteriilor de ierarhizare a salarizării în raport de vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție, criterii ce, după cum s-a reținut și în Decizia nr. 31/2021, nu sunt aplicabile și salarizării specialiștilor din cadrul parchetelor.

Prin urmare, în cauză se relevă incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, ceea ce impune admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenții-pârâți Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge acțiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenții-pârâți Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 1348 din 7 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge acțiunea precizată formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 aprilie 2022.