ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 543/2023

Ședința publică din data de 3 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanții A., B., C. și D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Public, anularea în parte a Ordinului nr. 225/04.02.2020, a Ordinelor nr. 3300/06.12.2019, nr. 3302/06.12.2019, nr. 3303/06.12.2019 și nr. 3304/06.12.2019 și a Ordinului nr. 57/14.01.2020 ale Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind modul de stabilire a drepturilor salariale ale reclamanților; obligarea pârâtului la stabilirea drepturilor lor salariale în conformitate cu prevederile art. 22 din Secțiunea 6, Capitolul VIII, Anexa V din Legea nr. 153/2017 și ale Capitolului I lit. B) nr. crt. 4 din aceeași anexă, privind modalitatea de stabilire a drepturilor salariale ale specialiștilor din cadrul parchetelor, avându-se în vedere și vechimea în funcție a reclamanților, obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin privind modul de stabilire a drepturilor salariale ale reclamanților, avându-se în vedere și vechimea lor în funcție; plata diferențelor de drepturi salariale rezultate, începând, în principal, cu data de 11.11.2019 și, în subsidiar, cu data de 01.01.2020; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 975 din 16 octombrie 2020, a luat act de renunțarea reclamantei A. la judecata capătului de cerere privind anularea Ordinului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 57/14.01.2020 și a respins acțiunea formulată de reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâții Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Public, astfel cum a fost restrânsă, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanți D., A., B. și C. au declarat recurs.

După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei (art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a treia), iar soluția a fost data cu încălcarea normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8).

Reclamanții arată că au calitatea de funcționari publici, cu o vechime în specialitate (specialiști) de peste 5 ani.

Articolul 424 din Codul administrativ prevede la alin. (1) că "Funcționarii publici beneficiază de vechime în muncă, în specialitate și în grad profesional."

Din interpretarea coroborată a acestor prevederi legale, rezultă fără putință de tăgadă, că funcționarii publici au dreptul legal la recunoașterea vechimii în muncă, specialitate și grad profesional, recunoaștere care se concretizează prin ierarhizarea pe verticală și pe orizontală a drepturilor salariale ale acestora.

Prin hotărârea recurată, instanța a ignorat cu desăvârșire aceste prevederi legale și de principiu, apreciind că în cazul salarizării reclamanților nu are nicio relevanță, din punct de vedere salariat, vechimea în funcție dobândită de aceștia.

Normele privind salarizarea specialiștilor fac trimitere la cap. I lit. B) nr. crt. 4 din anexa V, adică la salarizarea aferentă procurorilor cu grad de judecătorie.

În consecință, din punct de vedere al salarizării, specialiștii din cadrul parchetelor sunt asimilați procurorului cu grad de judecătorie, iar pentru aceștia legiuitorul a înțeles să nu alcătuiască o grilă proprie de salarizare făcând trimitere directă la o altă categorie profesională - funcții bugetare Justiție și Curte Constituțională.

Prima instanță motivează că vechimea în funcție a reclamanților va fi întotdeauna la nivelul 0 ani, întrucât, potrivit notei de la Capitolul I se arată că "Prin "vechime în funcție", în sensul prezentului capitol, se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție", iar aceștia nu au calitatea precizată în această notă (judecător, procuror, magistrat asistent, auditor de justiție).

Interpretarea instanței este una neconformă cu prevederile legale, întrucât instanța omite a observa că definirea noțiunii de "vechime în funcție", pe care aceasta o reține ca motiv de respingere a cererii, este "în sensul prezentului capitol". Prin urmare, nota se referă la categoriile de personal a căror salarizare este reglementată de Capitolul I, neputându-se referi la alte categorii de personal care nu au norme proprii de salarizare, ci sunt salarizați prin norme de trimitere.

Așa cum s-a arătat mai sus, salariile de bază pentru specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al D.N.A. și D.I.I.C.O.T. și al celorlalte parchete, sunt cele prevăzute în Anexa la Capitolul I lit. B) nr. crt. 4, respectiv cele din grila proprie a procurorului cu grad de judecătorie, în care diferențierea salariului de bază se face atât pe orizontală, în funcție de gradație (vechimea în muncă), cât și pe verticală, prin raportare la vechimea în funcție.

Prin tehnica legislativă manifestată în reglementarea salarizării specialistului PICO prin art. 22 din Secțiunea a 6-a, cap. VIII din Anexa nr. V la Legea 153/2017, legiuitorul a introdus un raționament care subliniază faptul că salariul de bază se află sub incidența atât a criteriului vechimii în funcție, cât si al vechimii în muncă.

Este evident că o notă introdusă la o categorie profesională specifică nu poate cuprinde referiri decât cu privire la această categorie (magistrați) - și vechimea de 0-3 ani cu care PÎCCJ în mod defectuos a asimilat salariul specialistului este tot vechime în funcție, interpretată conform Notei de subsol la care se face referire ca vechime în magistratură.

Nici trimiterea făcută de instanță la Decizia nr. 31/2021 DCD pronunțată de ÎCCJ nu poate fi primită.

În primul rând, această decizie a fost pronunțată de către ÎCCJ la peste 6 luni de la data la care a fost pronunțată de către prima instanță hotărârea în prezenta cauză, astfel că motivarea având la bază o hotărâre ulterioară nu poate fi primită.

În al doilea rând, această decizie nu este aplicabilă litigiilor în care nu sunt părți ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, deci nici prezentei cauze.

În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a dispozițiilor legale incidente pricinii, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Ordinele nr. 3300, 3303, 3302 și 3304/06.12.2019, reclamanții A., B., C. și D. au fost numiți în funcții de specialist în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și li s-au stabilit drepturile salariale cu începere de la 11.11.2019.

Recurenții-reclamanți sunt nemulțumiți de modul în care pârâții au înțeles să facă aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017 în materia salarizării specialiștilor din cadrul parchetelor raportat la trimiterea din cuprinsul normei legale la drepturile salariale cuvenite procurorilor, pretinzând că ar fi trebuit să se acorde relevanță inclusiv vechimii în funcția de specialist în determinarea salariului de bază începând cu data de 11.11.2019.

Singura referință relevantă pentru stabilirea salariilor specialiștilor din cadrul parchetelor este cea la indemnizația de încadrare a procurorului cu grad de judecătorie cu o vechime în funcție de 0-3 ani, cu variațiile date de gradațiile diferite.

Astfel, deși salariul de bază al specialiștilor din cadrul parchetelor este asimilat celui reglementat pentru funcția de procuror cu grad de judecătorie, aceștia dețin vechime în funcție "0", în sensul Notei nr. 1 la Capitolul I lit. B), nejustificând acumularea de vechime în funcțiile de "judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție", singurele relevante pentru a deveni operantă majorarea salariului de bază corespunzătoare unei vechimi în funcție de "3-5 ani", "5-10 ani", "10-15 ani", "15-20 ani" și "peste 20 ani".

Pentru aplicarea Capitolul I lit. B) nr. crt. 4 în sensul art. 22 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017 nu este relevantă vechimea în funcția de specialist în cadrul parchetului acumulată de recurenții-reclamanți, întrucât nu există nicio normă juridică prin care să se asimileze această vechime celei în funcțiile de "judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție" la care se referă expres Nota nr. 1 la Capitolul I lit. B), spre a fi avută în vedere la stabilirea salariului de bază și în raport de vechimea în funcție.

Așadar, pentru a beneficia de majorarea salariului de bază în raport de vechimea în funcție în cadrul Capitolului I lit. B) nr. crt. 4, personalul salarizat trebuie să acumuleze vechimea de "3-5 ani", "5-10 ani", "10-15 ani", "15-20 ani" și "peste 20 ani" exclusiv în funcțiile de "judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție", iar nu în orice altă funcție exercitată la nivelul unui parchet sau al unei instanțe.

Or, prin exercitarea activității în cadrul unui parchet, specialistul nu acumulează vechime în funcțiile vizate de Capitolului I lit. B) nr. crt. 4, rămânând, din perspectiva textului legal, cu o vechime în funcție de "0" ani, ci acumulează vechime relevantă exclusiv din perspectiva gradației.

Așa cum a reținut și instanța de fond, Înalta Curte are în vedere faptul că problema de drept din această cauză a fost între timp tranșată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 31/2021, cu referire la salarizarea ofițerilor de poliție judiciară din cadrul DNA și DIICOT, cu o salarizare similară, instanța supremă statuând că "În interpretarea și aplicarea principiului ierarhizării pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate, potrivit prevederilor art. 6 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în cazul personalului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism care nu are o grilă proprie de salarizare, trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B) de la cap. I din anexa nr. V la același act normativ vizează aplicarea acestor dispoziții doar în ceea ce privește vechimea în muncă, nu și vechimea în funcție".

Trimiterea expresă, în cazul asistenților judiciari, la indemnizația pentru vechime în funcție de "0-3 ani", respectiv "3-5 ani", confirmă nu teza recurenților reclamanți, ci aceea în sensul că Nota în discuție nu permite a fi interpretată ca referindu-se la alte categorii decât cele expres enumerate în cuprinsul ei, astfel că, dacă ar fi vrut ca salariul de bază al specialiștilor din cadrul parchetelor să varieze corespunzător vechimii lor în funcție, după grila pentru salarizarea procurorului cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, legiuitorul trebuia să prevadă expres aceasta.

De asemenea, nici art. 82 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu constituie un argument, posturile recurenților-reclamanți, de specialiști, fiind incluse ca atare în statele de funcții ale parchetelor, iar nu ca funcții specifice altor domenii de activitate bugetară.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții – reclamanți D., A., B. și C. împotriva sentinței civile nr. 975 din 16 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 februarie 2023.