ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1138/2021

Ședința publică din data de 25 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 23.05.2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. au chemat în judecată pe pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și au solicitat anularea parțială a Ordinului colectiv de salarizare nr. 247/2018 al Procurorului General al Parchetului de pe Lângă Înalta Curte de Casație Și Justiție, în ceea ce îi privește pe reclamanți și recalcularea drepturilor salariale cuvenite începând cu data de 1 ianuarie 2018, urmând a se face aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Cap. VIII, Anexa V din Legea 153/2017.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 4235 din 22 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. și S., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenții reclamanți arată că prin sentința civilă recurată, instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată, reținând, în esență, dispozițiile din Legea 153/2017, menționate și de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție în întâmpinare, respectiv art. 38 alin. (3) și (4) Legea nr. 153/2017.

Curtea a subliniat opțiunea legiuitorului de a realiza o tranziție între vechile legi de salarizare (legile nr. 330/2009 și nr. 284/2010) și Legea 153/2017, în privința căreia a reglementat expres aplicarea etapizată. Astfel a arătat că legea pornește de la premisa că salariile prevăzute în noua lege sunt, ca regulă, mai mari decât cele aflate în plată pentru fiecare funcție, astfel că reglementează, în art. 38 alin. (3) și (4) modalitatea în care întreg personalul plătit din fonduri publice ajunge să fie salarizat potrivit prezentei legi, prin creșteri salariale anuale succesive, pornind de la nivelul salariului de bază aflat în plată în luna decembrie 2017.

O primă etapă în aplicarea etapizată o reprezintă majorarea cuantumului brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumului brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente le sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași ondiții.

Numai în situația în care salariile de bază și sporurile, astfel majorate, sunt mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, Legea 53/2017 prevede că se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

Din modul de aplicare a Legii 153/2017, prezentat în articolul 38 din lege, se desprinde concluzia că legiuitorul a dorit realizarea unei tranziții între vechile legi de salarizare și noua lege, pornind de la salariul acordat în luna decembrie 2017, prin majorarea succesivă atât a salariului de bază, cât și a sporurilor și a celorlalte drepturi, pentru o perioadă de 5 ani, preconizând că până în anul 2022 întregul personal salarizat din fonduri publice să ajungă la nivelul drepturilor stabilite prin anexele I-IX la lege, astfel cum prevede art. 9.

Or, în ceea ce îi privește pe reclamanți, comparând indemnizațiile de încadrare de care beneficiază în prezent, cu indemnizațiile menționate în Legea 153/2017, Anexa V, Capitolul I, lit. B) Indemnizația de încadrare pentru procurori, se observă că aceștia nu ating încă nivelul de salarizare reglementat prin Legea 153/2018, astfel că acestora li se aplică pe deplin dispozițiile art. 38 alin. (3) și (4) privind aplicarea etapizată a legii.

Ținând cont de faptul că aceste creșteri salariale din art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (4) sunt prevăzute cu scopul aplicării etapizate a legii, reclamanții vor putea beneficia de sporurile menționate în art. 10 de abia în momentul în care, prin majorările succesive prevăzute de art. 38 alin. (4), vor ajunge la indemnizația stabilită potrivit anexelor la lege, urmând să li se aplice integral dispozițiile legii 153/2017, atât sub aspectul stabilirii indemnizației de încadrare, cât și al sporurilor.

Așadar, contrar susținerilor reclamanților, a reținut prima instanță că acestora nu li se acordă drepturile salariale mai favorabile și nu li se poate acorda sporul prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. b) din capitolul VIII secțiunea I a Legii 153/2017, întrucât în urma aplicării majorării salariale prevăzute de art. 38 alin. (3) indemnizațiile de încadrare nu sunt mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, motiv pentru care indemnizația acestora se stabilește potrivit art. 38 alin. (3) lit. a), urmând să beneficieze de majorările anuale succesive, conform art. 38 alin. (4).

Prin urmare, Curtea a concluzionat în sensul că actul contestat este un act administrativ legal și temeinic, emis în aplicarea Legii nr. 153/2017, iar drepturile salariale solicitate de reclamanți nu pot fi acordate începând cu data de 1 ianuarie 2018, astfel cum au fost solicitate.

Contrar celor reținute de prima instanță, recurenții reclamanți susțin că la stabilirea drepturilor salariale ale procurorilor care ocupă funcții de conducere trebuie să se țină cont de dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. b) din Capitolul VIII, Anexa V, care prevăd în mod expres că procurorii care ocupă funcții de conducere beneficiază de indemnizația de încadrare maximă corespunzătoare nivelului parchetului unde exercită funcția de conducere, majorată cu procentele aferente funcției ocupate.

De asemenea, trebuie ținut cont și de dispozițiile art. 10 alin. (2) care prevăd că procurorii care ocupă funcții de conducere își păstrează indemnizația lunară de încadrare și celelalte drepturi salariale corespunzătoare funcției de execuție pe care o dețin, dacă acestea sunt mai favorabile.

Așadar, în cazul reclamanților nu s-a făcut aplicarea de către Procurorul General a dispozițiilor privind stabilirea indemnizației pentru funcția de conducere, prevăzute în Capitolul VIII al Anexei nr. V, art. 10 alin. (1) din Legea 153/2017. Practic, în cazul reclamanților procentele de majorare s-au aplicat la indemnizația unui procuror cu funcție de execuție cu aceeași vechime în funcție.

Conform dispozițiilor legale anterior menționate, procurorii care ocupă funcții de conducere beneficiază de indemnizația de încadrare maximă corespunzătoare nivelului parchetului unde exercită funcția de conducere, majorat cu procentul menționat în tabelul prevăzut la Cap. VIII Anexa V.

Evident, aceste dispoziții legale se aplică etapizat, conform art. 38 alin. (3) și (4) menționate de instanța de fond, însă etapizarea se referă la cuantumul indemnizației de încadrare maximă care va comporta majorări până în anul 2022, astfel cum se arată în Capitolul I lit. B) din cadrul Anexei V.

La indemnizația lunară pentru vechimea în funcție de peste 20 de ani, corespunzătoare fiecărui grad profesional, se aplică procentul de majorare prevăzut în tabelul de la art. 10 alin. (1) lit. b) din Anexa V, cap. VIII și după cum se poate observa, numai în cazul calculării indemnizațiilor pentru funcțiile de conducere din cadrul familiei ocupaționale "Justiție" și "Curtea Constituțională" nu se precizează un nivel al salarizării pentru anul 2022, astfel cum se menționează pentru celelalte funcții de conducere prevăzute în cadrul celorlalte capitole ale Anexei V.

Și din exemplele oferite de recurenți ar rezulta că indemnizația de încadrare lunară pentru funcția de conducere în cadrul parchetelor se raportează la indemnizația de încadrare maximă corespunzătoare parchetului unde se exercită funcția de conducere, prevăzută în Capitolul I lit. B) din cadrul Anexei V, Legea nr. 153/2017 stabilind o altă regulă de calcul a indemnizațiilor pentru funcțiile de conducere.

De altfel, este chiar un nonsens să se menționeze că indemnizațiile pentru funcțiile de conducere se vor majora etapizat până în anul 2022, întrucât, practic, până în 2022 nu toți procurorii cu funcții de conducere vor avea o vechime în funcție de peste 20 de ani. Conform celor reținute de instanța de fond, indemnizațiile acestora se vor majora progresiv până în 2022, însă raportat la indemnizațiile procurorilor cu funcții de execuție având aceeași vechime în funcție. Practic, dacă se va efectua calculul progresiv, astfel cum menționează instanța de fond, nu ar fi vorba de o aplicare a principiului creșterii salariale etapizate, ci de o amânare, o suspendare a aplicării chiar a regulii stabilite prin Legea 153/2017 în cazul familiei ocupaționale de funcții bugetare "justiție" pentru funcțiile de conducere-procentul de majorare să se aplice la indemnizația de încadrare maximă corespunzătoare nivelului parchetului unde exercită funcția de conducere.

Susțin recurenții reclamanți și faptul că procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție face aplicarea acestor dispoziții legale (art. 10 alin. (1) din Anexa V a Legii nr. 153/2017) în cazul procurorilor militari cu funcții de conducere, însă contestația recurenților reclamanți este respinsă tocmai de același emitent pe motiv că, în cazul acestora, creșterea salarială se va realiza etapizat până in 2022.

In concret, la nivelul parchetelor de pe lângă judecătorie se impunea a se face raportarea la indemnizația de încadrare maximă de 15636 RON iar la nivelul parchetelor de pe lângă tribunal la indemnizația de încadrare maximă de 17376 RON, la aceste sume brute urmând a se aplica majorările aferente funcțiilor de conducere ocupate în cazul prim-procurorilor, 8% în cazul prim-procurorilor adjuncți, respectiv 5% în cazul procurorilor șefi secție).

După aplicarea majorării, aceste valori urmau a fi comparate cu cele aferente funcției de execuție, procurorul încadrat pe funcția de conducere beneficiind de drepturile salariale mai favorabile.

De altfel, la publicarea pe site-ul www.x.ro, la data de 29.09.2017, a veniturilor procurorilor, au fost avute în vedere aceste dispoziții legale mai sus menționate, procurorii cu funcții de conducere beneficiind de indemnizația de încadrare maximă corespunzătoare nivelului parchetului unde exercită funcția de conducere, cu majorările aferente funcției ocupate.

Față de aceste considerente recurenții reclamanți solicită casarea hotărârii primei instanțe, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii lor, așa cum a fost formulată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând recursul de față, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge ca atare.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că recurenții reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o contestație formulată împotriva ordinului nr. 247/30.01.2018, emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ordin emis în aplicarea dispozițiilor art. 38 din Legea nr. 153/2017.

Recurenții reclamanți au criticat ordinul în discuție, susținând, în esență, că indemnizațiile aferente anului 2018 ar fi trebuit calculate potrivit celor prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. b) din Capitolul VIII Anexa V a Legii nr. 153/2017.

Soluționând acțiunea reclamanților, prima instanță a pronunțat sentința nr. 4235/22.10.2018, prin care a respins acțiunea reclamanților ca fiind neîntemeiată, cu motivarea menționată în considerentele hotărârii.

După cum rezultă din cele mai sus arătate, reclamanții au formulat recurs împotriva sentinței nr. 4235/22.10.2018, susținând că aceasta reflectă o greșită aplicare a dispozițiilor Legii nr. 153/2017, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Contrar celor susținute de recurenții reclamanți, Înalta Curte constată că hotărârea atacată în prezenta cale de atac este conformă regulilor de drept aplicabile cauzei respectiv dispozițiilor Legii nr. 153/2017.

Astfel, cauza litigiului pendinte este generată de accepțiunea diferită pe care o dau părțile noțiunii de aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Cu prilejul emiterii ordinului nr. 247/30.01.2018, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus punerea în executare a dispozițiilor art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, potrivit cărora, începând cu data de 1 ianuarie 2018, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Au susținut recurenții reclamanți că aplicarea dispozițiilor Legii nr. 153/2017 ar fi presupus, începând cu aceeași dată, ca indemnizațiile de încadrare pentru funcțiile de conducere să fie stabilite la nivelul maxim prevăzut de lege pentru funcțiile de execuție din parchetele unde se exercită funcțiile de conducere, majorate cu procentele prevăzute în tabelul de la art. 10 alin. (1) lit. b) din Anexa V, cap. VIII.

Modalitatea de calcul a indemnizațiilor de încadrare aferente funcțiilor de conducere din cadrul parchetelor, sugerată de reclamanți, nu reprezintă o corectă aplicare a Legii nr. 153/2017 ci dimpotrivă, o încălcare a acesteia, astfel că în mod legal a fost respinsă acțiunea acestora de către prima instanță.

Așa cum s-a arătat anterior, legiuitorul a prevăzut, prin dispozițiile art. 38 din Legea nr. 153/2017 având denumirea marginală "Aplicarea legii", că, începând cu data de 1 iulie 2017, se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

A doua etapă de punere în aplicare a prevederilor legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice este reprezentată de creșterile salariale prevăzute de art. 38 alin. (3), operate începând cu 1 ianuarie 2018 (majorarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017.

Așadar, este lipsită de suport afirmația recurenților reclamanți, potrivit cărora începând cu aceeași dată indemnizația lor de încadrare ar fi trebuit să fie raportată la nivelul prevăzut de art. 10 alin. (1) din Anexa V a Legii 153/2017, potrivit cărora judecătorii și procurorii care ocupă funcții de conducere beneficiază de indemnizația de încadrare maximă corespunzătoare nivelului instanței sau parchetului unde exercită funcția de conducere, majorată cu procentele prevăzute în tabelele aferente, întrucât aplicarea legii cadru nu presupune un atare mod de stabilire a drepturilor salariale, ci majorarea etapizată a salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, fiecare creștere reprezentând 1/4 din diferența dintre salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 și cel/cea din luna decembrie 2018.

Numai în situația în care începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit legii-cadru pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022, prevede art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, însă o atare ipoteză nu este incidentă în cauză, așa cum a subliniat și prima instanță, întrucât aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (3) din legea-cadru nu a condus, în privința recurenților reclamanți, la atingerea nivelului indemnizației de încadrare cuvenite procurorilor cu funcții de conducere potrivit algoritmului stabilit de art. 10 alin. (1) din Anexa V a Legii 153/2017.

În mod greșit susțin recurenții reclamanți faptul că legiuitorul nu a prevăzut, pentru anul 2022, un nivel al indemnizațiilor aferente funcțiilor de conducere exercitate de procurori (afirmație prin care tind a demonstra nelegalitatea modului de stabilire a drepturilor salariale), subliniind Înalta Curte că netemeinicia afirmației recurenților reclamanți rezultă din considerentele ce urmează:

Dispozițiile art. 10 alin. (1) din Anexa V a Legii 153/2017 stabilesc, într-adevăr, faptul că judecătorii și procurorii care ocupă funcții de conducere beneficiază de indemnizația de încadrare maximă corespunzătoare nivelului instanței sau parchetului unde exercită funcția de conducere, majorate cu procente de la 2% până la 13%, însă, sintagma "indemnizația de încadrare maximă" trebuie înțeleasă prin raportare la Capitolul I lit. B) din Anexa V a legii-cadrul de salarizare, unde se arată, fără echivoc, referirea la anul 2022, ca reper temporal pentru indemnizațiile de încadrare prevăzute de Legea nr. 153/2017.

Însă, așa cum s-a arătat anterior, până la momentul anului 2022, aplicarea Legii nr. 153/2017 presupune strict creșterile etapizate prevăzute de art. 38 din lege, aplicate ca atare prin ordinul contestat de recurenții reclamanți și numai în măsura în care aceste creșteri sau alte majorări salariale reglementate conduc la atingerea sau depășirea nivelului indemnizațiilor de încadrare stabilite potrivit legii pentru anul 2022, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

Ca atare, indemnizația de încadrare maximă, la care se referă art. 10 alin. (1) din Anexa V Capitolul VIII a Legii nr. 153/2017 nu este alta decât cea rezultată din aplicarea dispozițiilor lit. B) Capitolul 1 al aceleiași Anexe, prevederi cu aplicabilitate începând cu anul 2022 sau, excepțional, în condițiile prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017(ipoteza legală nefiind îndeplinită în ceea ce-i privește pe recurenții reclamanți).

De asemenea, nici dispozițiile art. 10 alin. (2) din Anexa V Capitolul VIII a Legii nr. 153/2017 nu relevă nelegalitatea sentinței civile atacate, din perspectiva modului în care judecătorul fondului a aplicat legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Și aceste dispoziții, care prevăd că judecătorii și procurorii numiți în funcții de conducere în cadrul instanțelor și parchetelor își păstrează indemnizația lunară de încadrare și celelalte drepturi salariale corespunzătoare funcției de execuție pe care o dețin, dacă acestea sunt mai favorabile, trebuie înțelese tot în contextul aplicării legii-cadru, ele având sens numai în cazul în care devin aplicabile efectiv prevederile Anexei V ale Legii nr. 153/2017.

Așa cum s-a arătat anterior, odată cu aplicarea prevederilor Anexei V a legii-cadru de salarizare, indemnizațiile pentru judecătorii și procurorii care exercită funcții de conducere vor fi stabilite potrivit unui algoritm de calcul proprii legii în discuție și anume prin raportare la nivelul maxim al indemnizației de încadrare corespunzătoare nivelului instanței sau parchetului unde se exercită funcția de conducere și la procentele de majorare, de la 2% până la 13%.

Nu este exclusă, însă, posibilitatea ca o funcție de conducere la un anumit parchet să fie ocupată de un procuror ce deține o funcție de execuție dar un grad profesional ce-l îndreptățește la o indemnizație de încadrare superioară celei maxime pentru funcții de execuție la nivelul parchetului în discuție și atunci, aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Anexa V Capitolul VIII a Legii nr. 153/2017 ar avea ca efect o scădere a nivelului drepturilor salariale de care procurorul cu funcție de conducere a beneficiat sau ar beneficia pe un post de execuție în cadrul aceluiași articol, paradox ce s-a urmărit a fi eliminat tocmai prin menținerea în plată a drepturilor salariale mai favorabile.

În acest sens trebuie interpretate dispozițiile art. 10 alin. (2) din Anexa V Capitolul VIII a Legii nr. 153/2017 și nu în acela conform căruia principiul aplicării legii mai favorabile ar permite o alternativă între aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 și cele reprezentate de Anexa nr. V din aceeași lege, cu relevanță în materia funcțiilor de conducere din parchete.

Față de aceste considerente, constatând că nu a fost demonstrată nelegalitatea sentinței civile criticate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul de față va fi respins ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. și S. împotriva sentinței nr. 4235 din 22 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 februarie 2021.