ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5159/2022

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2022 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul contestației în anulare Prin decizia nr. 6354 din 22 decembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât. A fost anulat recursul declarat de reclamantul Ministerul Muncii și Protecției Sociale împotriva sentinței civile nr. 2982 din 22 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nemotivat.

2. Motivele și temeiul legal al contestației în anulare Prin calea de atac extraordinară declarată împotriva deciziei nr. 6354 din 22 decembrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, contestatorul Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a invocat incidența prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. În motivare, a arătat că decizia este greșită, întrucât instanța de recurs a confundat cuantumul prejudiciului în sumă de 4.101.176,56 RON cu valoarea cheltuielii afectate de nereguli astfel cum este prevăzută la art. 9 din Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțlor nr. x/02.03.2017, fiind astfel, în prezența unei erori materiale, apreciată de contestator ca fiind determinantă în pronunțarea soluției.

Totodată, a apreciat că instanța de recurs comite o eroare materială chiar și în ceea ce privește valoarea cheltuielii afectate de nereguli pe care o reține în considerente, în sumă de 5.466.641 RON, față de 5.468.235,41, cât a stabilit echipa de control prin procesul-verbal, la punctul 9 al acestuia. A menționat contestatorul că eroarea materială din decizie conduce la majorarea prejudiciului la nivelul întregii contribuții avansate, ceea ce nu coincide cu realitatea scriptică reținută prin procesul-verbal de control, astfel încât, prin eroarea materială respectivă s-a ajuns la pronunțarea unei soluții greșite. 3. Apărările intimatului Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare formulate în cauză Examinând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate și a înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că se impune respingerea acesteia, pentru următoarele considerente: II.1 Argumente de fapt și de drept relevante Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, prin care se cere instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată. Prezenta cale de atac este formulată în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc.

civ., conform căruia: " Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când …. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale." Motivele contestației în anulare sunt expres și limitativ prevăzute de lege, iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare. În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de dispozițiile procedurale.

Ipoteza textului invocat de contestator vizează numai erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții greșite, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat etc. Fiind un text de excepție, noțiunea de "eroare materială" nu poate fi interpretată extensiv. Greșeala instanței de recurs trebuie să fie una de fapt și nu una de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale. În speță, se constată că eroarea materială invocată de către contestator ca fiind săvârșită de instanță nu poate fi încadrată în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc.

civ., întrucât constatarea recursului ca nul nu este rezultatul unei simple și evidente erori materiale, ci a modului în care instanța a înțeles să aplice dispozițiile 489 alin. (2) din C. proc. civ. Nici aspectele invocate de contestator privind faptul că instanța de recurs ar fi confundat confundat cuantumul prejudiciului cu valoarea cheltuielii afectate de nereguli sau că ar fi reținut în mod greșit valoarea cheltuielii afectate de nereguli nu pot fi considerate ca fiind o eroare materială determinantă pentru dezlegarea recursului în sensul art. 503 alin. (2) din C. proc. civ. De asemenea, constatând că în cuprinsul motivelor contestației în anulare sunt reiterate și argumente expuse în fața instanțelor de fond și de recurs, Înalta Curte apreciază că, în realitate, contestatorul tinde să obțină o reapreciere a probelor și o rejudecare a recursului, ceea ce excede controlului realizat de instanță pe calea contestației în anulare.

O nouă apreciere a fondului cauzei contravine normelor procedurale interne, dar și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea a reamintit faptul că nicio parte a unui proces soluționat definitiv nu poate determina redeschiderea acestuia, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "apel/recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative, condiție care, în prezenta cauză, nu este realizată. Principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, care exclude posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile în absența unui "defect fundamental" (cauza Mitrea contra României, hotărârea din 29.07.2008, cauza Lungoci contra României, hotărârea din 26.01.2006, etc). Pentru considerentele expuse și ținând seama de dispozițiile art. 508 din C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (fost Ministerul Muncii și Protecției Sociale) împotriva deciziei nr. 6354 din 22 decembrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (fost Ministerul Muncii și Protecției Sociale) împotriva deciziei nr. 6354 din 22 decembrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017. Definitivă. Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței. Pronunțată astăzi, 3 noiembrie 2022.