ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4982/2023

Ședința publică din data de 1 noiembrie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanții, A., B. și C., asistenți judiciari în cadrul Tribunalului Bacău, în contradictoriu cu Ministerul Justiției, cu participarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în temeiul prevederilor art. 7 alin. (2), Secțiunea 1, Cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, au formulat contestație împotriva modului de stabilire a salarizării, în concret, atât împotriva Ordinului nr. 6245/C și a Ordinului nr. 407/C, emise în data 30.12.2021 respectiv 07.02.2022 cât și împotriva hotărârii organelor de conducere ale Ministerului Justiției exprimat prin adresa nr. x/2022, în sensul respingerii contestației la ordinele sus-indicate.

Reclamanții au solicitat:

"începând cu data de 30.12.2021" și înlocuirii acesteia cu:

"începând cu data de 01.08.2016";

"și ale art. 25";

Prin sentința civilă nr. 1938 din 27 octombrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondate excepțiile tardivității și prescripției; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării; a anulat în parte adresa nr. x/2022; a modificat în parte ordinele nr. 6245/C/30.12.2021 și nr. 407/C/07.02.2022 numai în sensul că drepturile salariale ale asistenților judiciari reclamanți se stabilesc având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON începând cu data de 30.12.2018, iar nu cu data de 30.12.2021; a menținut în rest actele contestate și a respins în rest acțiunea, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 1938 din 27 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal au declarat recursuri Ministerul Justiției și Înalta Curte de Casație și Justiție.

Deși au fost formulate memorii de recurs diferite, ambii recurenți au invocat în esență aceleași critici.

Astfel, prin motivele de recurs s-a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea în tot a hotărârii recurate și în rejudecare admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și subrogarea legală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în drepturile ministerului și, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Conform art. 142 alin. (6) și (8) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară:

"(6) Înalta Curte de Casație și Justiție se subrogă de drept în toate drepturile și obligațiile Ministerului Justiției decurgând din aplicarea prevederilor alin. (2), inclusiv în cele de natura procesuală și cele care decurg din hotărâri judecătorești și alte titluri executorii.

(8) Prevederile prezentului articol se aplică începând cu data intrării în vigoare a Legii bugetului de stat pe anul 2023, în acest scop, proiectul de buget al Înaltei Curți de Casație și Justiției și cel al Ministerului Justiției pe anul 2023 vor cuprinde modificările prevăzute în prezenta lege".

Conform art. 162 lit. a) din același act normativ, până la data aplicării dispozițiilor art. 142:

"a) bugetul curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiției, ministrul justiției având calitatea de ordonator principal de credite pentru instanțele judecătorești cu privire la acele categorii de cheltuieli".

Prin aceste dispoziții a avut loc transmiterea în temeiul legii a atribuțiilor privind gestionarea bugetului aprobat pentru cheltuielile de personal al curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor, precum și cel pentru alte categorii de cheltuieli intrinsec legate de cheltuielile de personal al acestor instanțe de judecată, transmiterea calității de ordonator principal de credite pentru aceste bugete și transmiterea competențelor privind emiterea actelor de stabilire a salarizării judecătorilor, respectiv de aprobare a statelor de funcții și personal pentru aceleași instanțe.

În conformitate cu art. 38 din C. proc. civ., "Calitatea de parte se poate transmite legal sau convențional, ca urmare a transmisiunii, în condițiile legii, a drepturilor ori situațiilor juridice deduse judecății."

Așadar, văzând atât prevederile generale din C. proc. civ. cât și dispozițiile exprese ale art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022, reiese că la momentul transmiterii drepturilor și obligațiilor prevăzute în textele mai sus citate, a avut loc transmiterea calității procesuale a Ministerului Justiției către Înalta Curte de Casație și Justiție.

În speță, deși hotărârea a fost pronunțată câtă vreme erau încă în vigoare prevederile care puteau justifica participarea în proces a Ministerului Justiției, ținând cont de intrarea în vigoare la data de 22.12.2022 a Legii bugetului de stat pe anul 2023 nr. 368/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1214 din 19.12.2022, la momentul formulării recursului de către Ministerul Justiției, nici Ministerul Justiției și nici ministrul justiției nu mai justifică calitatea procesuală în prezenta cauză.

Prin cea de-a doua critică se susține că în mod greșit a fost respinsă excepția tardivității contestării OMJ nr. 6245/C/30.12.2021 și OMJ nr. 415/C/07.02.2022, întrucât plângerea împotriva adresei Ministerului Justiției a fost formulată după aproximativ 2 luni de la data primirii răspunsului la contestația formulată.

Astfel, în raport de data soluționării contestației - 26.04.2022 și data introducerii acțiunii - 14.06.2022 se observă că nu a fost respectat termenul de 30 de zile stabilit de prevederile art. 7 alin. (2) cin Cap. VII anexa V a Legii nr. 153/2017 pentru formularea plângerii.

Cu privire la fondul cauzei, recurenții au arătat că, în ceea ce privește data de la care drepturile salariale ale reclamanților se stabilesc având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, în practica instanțelor, au existat atât soluții de admitere, cât și soluții de respingere a solicitărilor având acest obiect. Aceste aspecte au fost reținute și de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, la paragrafele 59 și 60 din Decizia nr. 29/2021 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2020, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din data de 13.07.2021. Prin această decizie, sesizarea a fost respinsă ca inadmisibilă, întrucât problema de drept identificată a primit deja soluționări diferite prin hotărâri judecătorești definitive, practica judiciară neunitară fiind identificată la nivelul mai multor curți de apel din țară.

În ceea ce privește soluțiile de admitere, dreptul a fost acordat de la date diferite. În conformitate cu dispozițiile art. 39 alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2021, se va executa eșalonat, potrivit calendarului și tranșelor prevăzute în acest act normativ.

Generalizarea aplicării unei valori de referință sectoriale de 605,225 RON a fost constatată după pronunțarea și motivarea Deciziei nr. 55/13.09.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1102 din 19.11.2021, care a constatat că:

"plecând de la premisa că un nivel al valorii de referință sectorială de 605,225 RON a fost deja recunoscut altor magistrați aflați în situații identice, instanțele de judecată au a examina discriminarea reglementărilor succesive și de statuat asupra necesității egalizării indemnizației de încadrare la nivelul celui maxim aflat în plată", fără a fi indicată în mod explicit o dată anume a identificării acestui maxim. În cuprinsul Deciziei nr. 29/17.05.2021, hotărârea anterioară care viza practic aceeași problemă de drept, nu se reținuse existența acestei stări de fapt.

Astfel, ordonatorii de credite din sistemul justiției au acordat, potrivit competențelor, valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, ținând cont de necesitatea egalizării indemnizațiilor care s-a impus prin evoluția jurisprudenței, urmând ca hotărârile deja pronunțate să fie executate potrivit prevederilor legale.

Pentru perioada anterioară emiterii ordinului atacat, consideră că instanța trebuia să ia în considerare dispozițiile art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015, la care trimitea art. III din O.U.G. nr. 20/2016, prevăd în mod clar că:

"începând cu drepturile aferente lunii decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul din cadrul sistemului public de asistență socială, astfel cum este definit în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar și sistemului public de asistență sociala în anul 2015, cu modificările ulterioare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 185/2015, se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015."

Similar, potrivit art. III din O.U.G. nr. 20/2016, "începând cu luna august 2016, prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe se aplică și personalului de probațiune, prin raportare la cuantumul brut al salariilor de baza aferent lunii iulie 2016."

De asemenea, s-a solicitat să se ia în considerare și soluțiile de respingere a unor acțiuni similare, pentru perioada de referință, anterioară emiterii actului administrativ, în care reclamanții au avut calitatea de judecători. Invocă cu titlu exemplificativ dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel Timișoara și nr. 519/115/2020 al Curții de Apel Timișoara.

Având în vedere cele expuse mai sus, precum și scopul actului administrativ, prin care Ministerul Justiției constatând incidența unei anumite stări de fapt și de drept, a ales să ia o decizie administrativă pentru viitor, acesta nu poate fi cenzurat de instanța de judecată, în sensul schimbării datei de producere a efectelor acestei decizii, nu doar mergând către o dată anterioară, dar depășind și termenul de 3 ani de prescriere a drepturilor respective. În absența deciziei administrative, singura posibilitate deschisă reclamanților era de promovare a unei acțiuni judiciare, jurisprudența unanimă fiind în sensul reținerii prescripției, or este de neconceput ca un act emis în favoarea personalului vizat, care acordă pentru viitor drepturi să constituire pretextul repunerii în termenul de prescripție, justificând astfel acordarea unor drepturi din anul 2016, în afara prevederilor ce reglementează instituția prescripției.

Deși au fost legal citați, intimații-reclamanți nu au depus întâmpinare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 03 aprilie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 1 noiembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a cadrului legal incident speței deduse judecății, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimații-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care au solicitat anularea Ordinului nr. 6245/C/30.12.2021 și a Ordinului nr. 407/C/07.02.2022 cât și adresa nr. x/2022; anularea parțială a art. 1 din Ordinul nr. 415/C/07.02.2022, în sensul eliminării sintagmei:

"începând cu data de 30.12.2021" și înlocuirii acesteia cu:

"începând cu data de 01.08.2016"; anularea parțială a art. 1, din Ordinul nr. 415/C/07.02.2022, în sensul eliminării sintagmei:

"și ale art. 25"; anularea parțială a anexelor din Ordinul nr. 415/C/07.02.2022, în sensul eliminării sporurilor istorice nelegal stabilite și acordarea celor trei sporuri noi din momentul atingerii plafonului salarial pentru anul 2022, prevăzute în anexa V a Legii nr. 153/2017, în cuantum legal, neplafonat și stabilit în conformitate cu prevederile art. 23 din Legea nr. 153/2017; anularea parțială a prevederilor Anexei nr. 1 a Ordinului nr. 415/C/07.02.2022, la numărul curent 1, privitoare la reîncadrarea prin stabilirea indemnizației brute lunare și a coeficientului de ierarhizare care să țină cont de vechimea totală în funcția juridică de asistent judiciar; acordarea sporului de fidelitate (sporul pentru vechime în specialitatea funcției), drept salarial pentru a cărui acordare Ministerul Justiției a fost obligat prin: sentința civilă nr. 5137/21.12.2017 - dosar nr. x/2017 - Curtea de Apel București, pentru contestatorii A. și C., sentința civilă nr. 3390 din 17 iulie 2018 a Curții de Apel București și decizia civilă nr. 4843/2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017, pentru contestatoarea B. coeficient - 6,39 în loc de 5,43; indemnizație de încadrare brută lunară -17.250 RON în loc de 13.575 RON, cu reconsiderarea atât a sporurilor (conform capătului 4 de cerere) cât și a venitului total brut; anularea Adresei MJ nr. x/2022 conținând răspunsul negativ al MJ la plângerea prealabilă.

Prima instanță a anulat în parte adresa nr. x/2022; a modificat în parte ordinele nr. 6245/C/30.12.2021 și nr. 407/C/07.02.2022 numai în sensul că drepturile salariale ale asistenților judiciari reclamanți se stabilesc având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON începând cu data de 30.12.2018, iar nu cu data de 30.12.2021; a menținut în rest actele contestate și a respins în rest acțiunea, ca nefondată.

Învestită cu soluționarea cererilor de recurs, Înalta Curte constată că cererile de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Astfel, prin prima critică, recurenții-pârâți au solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului-pârât Ministerul Justiției și subrogarea legală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în drepturile și obligațiile ministerului.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că într-adevăr, în raport de dispozițiile art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară:

"(6) Înalta Curte de Casație și Justiție se subrogă de drept în toate drepturile și obligațiile Ministerului Justiției decurgând din aplicarea prevederilor alin. (2), inclusiv în cele de natură procesuală și cele care decurg din hotărâri judecătorești și alte titluri executorii", însă aceste prevederi se aplică începând cu data intrării în vigoare a Legii bugetului de stat pe anul 2023. În acest scop, proiectul de buget al Înaltei Curți de Casație și Justiției și cel al Ministerului Justiției pe anul 2023 vor cuprinde modificările prevăzute în prezenta lege.

Având în vedere că atât la data emiterii Ordinului nr. 6245/C/30.12.2021 și nr. 407/C/07.02.2022, data înregistrării cererilor de chemare în judecată (14.06.2022), cât și la data pronunțării sentinței nr. 1938 de către Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal (27.10.2022), calitatea procesuală pasivă a Ministerului Justiției este justificată prin faptul că această entitate este emitentul actelor administrative atacate, iar transmiterea drepturilor și obligațiilor către Înalta Curte de Casație și Justiție începând cu data intrării în vigoare a Legii bugetului de stat pe anul 2023 nu-l poate lipsi de această calitate și pe cale de consecință, excepția lipsei calității procesuale pasive este nefondată.

În ceea ce privește excepția tardivității contestării Ordinului nr. 6245/C/30.12.2021 și nr. 415/C/07.02.2022, Înalta Curte constată că în mod corect a fost respinsă de prima instanță în considerarea faptului că recurentul-pârât Ministerul Justiției nu a făcut dovada comunicării către intimații-reclamanți a răspunsului emis, deși s-a susținut că acest răspuns ar fi fost comunicat la data de 26.04.2022.

În calea de atac a recursului, în susținerea excepției tardivității, recurentul-pârât Ministerul Justiției a depus la dosar copia borderoului din data de 29.04.2021 și adresa nr. x/20.01.2023, emisă de UM 0356 București, din care reiese că trimiterea inscripționată cu nr. x din 26.04.2022 a fost predată delegatului Tribunalului Bacău la data de 29.04.2022.

Or, înscrisurile astfel depuse nu pot schimba soluția instanței de fond și nu pot face dovada comunicării celor două ordine, în condițiile în care din adresa nr. x/20.01.2023, emisă de UM 0356 București reiese că respectiva comunicare s-a făcut delegatului Tribunalului Bacău la data de 29.04.2022, și nu intimaților-reclamanți.

Astfel, în cauză nu s-a făcut dovada datei comunicării efective către intimații-reclamamți a ordinelor contestate, motiv pentru care soluția instanței de fond, de respingere a excepțiie tardivității, este legală și corectă, nefiind făcută o altă dovadă în acest sens.

Cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte, de asemenea, constată că în mod corect a reținut prima instanță că drepturile salariale ale intimaților-reclamanți prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 ar fi trebuit recunoscute și în mod retroactiv, cu respectarea unui termen de prescripție de 3 ani anterior emiterii ordinului, respectiv începând cu data de 30.12.2018.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că la emiterea Ordinului nr. 6245/C/30.12.2021, Ministerul Justiției a avut în vedere considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (11) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, decizie în care se reține că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare care trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive sau irevocabile/definitive urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și specialitate, aceleași condiții de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale, indiferent de instituția sau autoritatea publică".

De asemenea, Ministerul Justiției a avut în vedere și Decizia nr. 55/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă în dosarul nr. x/2020 în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, în considerarea căreia "analiza jurisprudenței naționale relevă, (...) că deja au fost pronunțate hotărâri judecătorești definitive, care au recunoscut dreptul magistraților la o indemnizație calculată pe baza valorii de referință sectorială de 605,225 RON, incidentă în cadrul familiei ocupaționale "Justiție" și care îi vizează pe toți ordonatorii principali de credite din acest sistem".

În acest context, chiar din actele atacate rezultă că intimații-reclamanți sunt îndreptățiți a li se stabili drepturile salariale în raport de o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, prin raportare la principiul nediscriminării salariale, ce are finalitate asigurarea unei egalități salariale, din perspectiva unui indicator general aplicabil, la nivelul unei categorii profesionale, având în vedere că la nivelul familiei ocupaționale există personal care beneficiază de o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, recunoscută.

În privința datei de la care trebuia recunoscută D. în ordinele atacate, în mod corect a reținut prima instanță că, emitentul actului administrativ s-a raportat în motivarea ordinului la practica judiciară - deciziile ICCJ nr. 3021/2021 și nr. 55/2021 și la decizii administrative ale ordonatorilor de credite în sistemul justiției emise la date anterioare ordinelor atacate (anume ordinele din 2020 ale Președintelui ÎCCJ, ordinul din 2020 al Inspecției Judiciare, etc), însă deși invocă principiul nediscriminării salariale, emitentul nu asigură o reparare integrală a prejudiciului suportat de intimații-reclamanți, ci recunoaște acestora dreptul la D. doar începând cu data emiterii ordinelor, fără să prezinte în preambulul ordinelor o motivare pentru diferența de tratament pe care o aplică reclamanților în raport cu ceilalți beneficiari ai actelor administrative emise de ceilalți ordonatori de credite din sistemul justiției.

Or, în lipsa unor hotărâri judecătorești prin care să se fi recunoscut dreptul intimaților-reclamanți la D. de 605,225 RON, în actele administrative atacate D. trebuia a fi recunoscut cu respectarea termenul de prescripție extinctivă de 3 ani de la data emiterii ordinelor.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 171 alin. (1) din Codul muncii conform cărora:

"(1) Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.", coroborate cu dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii referitoare la formularea unor cereri în vederea soluționării unui conflict de muncă și care menționează în mod expres același termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.

În consecință, având în vedere considerentele Curții Constituționale, ca efect al neconstituționalității art. 31 alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015, referitoare la "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", în raport de care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin O.U.G. nr. 20/2016) și care trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești, rezultă că personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică.

Prin urmare, soluția primei instanțe, analizată în raport de aspectele incidente la momentul pronunțării sale, reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinței atacate care să intre în sfera de reglementare a art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentul-pârât Ministerul Justiției și de recurenta Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 1938 din 27 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 1 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.