ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1298/2022

Ședința publică din data de 3 martie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 07.08.2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. a formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, contestație împotriva modului de stabilire a salarizării, în concret împotriva Ordinului nr. 2210/C/2017. A apreciat ordinul susmenționat ca fiind atât nelegal cât și emis în baza unor texte neconstituționale ale Legii nr. 153 din 2017 și prin urmare, a solicitat revocarea lui parțială. Totodată, a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 cap II, secțiunea 3 și a art. 16 din Anexa V, secțiunea 3, ambele din Legea nr. 153 din 2017.

Astfel, a solicitat revocarea parțială și emiterea unui nou ordin care să conțină următoarele prevederi:

"începând cu data de 01.07.2017, asistenții judiciari din cadrul tribunalelor din circumscripția teritorială a curților de apel, prevăzuți în Anexele nr. 1-15 care fac parte integrantă din prezentul ordin, se reîncadrează în funcție cu menținerea cuantumului brut al indemnizației de încadrare și al sporurilor, potrivit celor menționate în dreptul fiecăruia, în Anexe.", cu modificarea acestuia în sensul că:

"începând cu data de 01.07.2017, asistenții judiciari din cadrul tribunalelor din circumscripția teritorială a curților de apel, prevăzuți în Anexa nr. 5 care face parte integrantă din prezentul ordin, se reîncadrează în funcție cu majorarea indemnizației de încadrare prin aplicarea coeficientului de majorare corespunzător vechimii efective în funcție, la care se adaugă, în procent, sporurile corespunzătoare avute în plată, potrivit celor menționate în dreptul fiecăruia, în Anexă.".

Prin sentința nr. 2442 din 23 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal - veche a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește capătul de cerere privind plata drepturilor salariale aferente perioadei 09.05.2015 - 07.08.2018 și a respins acest capăt de cerere ca fiind prescris. A respins în rest acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, ca neîntemeiată.

Reclamanta A. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 2442 din 23 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal - veche, precizând că, la momentul emiterii Ordinului MJ contestat în prezenta cerere (OMJ nr. 2822/2018), avea o vechime în funcție de 17 ani, deci, se încadra în tranșa de vechime 15-20 de ani corespunzător căreia coeficientul de multimplicare este de 6,39 (și nu de 5,43 cum este prevăzut în ordinul atacat), iar indemnizația de încadrare ar fi trebuit să fi fost stabilită în cuantum de 15.644 RON și nu de 12.514 RON așa cum a fost stabilită.

În opinia recurentei, limitarea vechimii sale în funcția de asistent judiciar încalcă principiul nediscriminării și al stimulării personalului din sectorul bugetar prevăzute în lege Ia art. 6, alin. (1), lit. b) și e). Totodată mai încalcă și criteriul de prevăzut de art. 8 alin. (1), lit. a), respectiv ierarhizarea posturilor în vederea stabilirii salariilor de bază având în vedere criteriul de "cunoștințe și experiență", în condițiile în care experiența este în directă relație cu vechimea în funcție. O neconformitate generală cauzată de o încălcare a unor prevederi constituționale prin aceea că creează o diferență de tratament juridic între asistenții judiciari și oricare alt personal din cadrul sistemului de justiție, deoarece oricare altă categorie de personal din familia ocupaționala justiție beneficiază de majorarea indemnizațiilor lunare în funcție de vechimea în funcție, rară limitare la un anumit plafon de vechime.

Ministerul Justiției a formulat recurs incident împotriva sentinței civile nr. 2442 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, solicitând admiterea recursului incident, casarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și respingerea acțiunii în contradictoriu cu acest pârât în ce privește plata drepturilor solicitate.

Susține recurentul că, Ministerul Justiției nu poate fi obligat în mod direct să plătească reclamantei eventuale diferențe bănești, întrucât are atribuții privind efectuarea calculului și acordarea drepturilor salariale doar pentru salariații aparatului propriu al ministerului și numai rolul de a administra bugetul instanțelor și de a asigura fondurile necesare, virarea banilor făcându-se în conturile instanțelor, deschise la trezoreriile locale, urmând ca instanțele să-i utilizeze in mod direct, potrivit destinațiilor legale.

Tribunalele și curțile de apel au personalitate juridică, raporturile de muncă ale reclamantei sunt stabilite cu angajatorul, drepturile fiind datorate, calculate și plătite direct de către instituția angajatoare, care procedează și la calcularea și virarea contribuțiilor sociale către stat.

Raportul juridic salarial propriu-zis există între judecător și angajator, Ministerul Justiției fiind parte a unui alt raport juridic, unul financiar, implicând ordonatorii de credite subordonați și nu reclamanta.

Așadar, Ministerul Justiției nu calculează și nu plătește drepturi salariale decât propriilor angajați, singura obligație a acestui ordonator principal de credite poate fi aceea de a asigura sumele solicitate de curțile de apel prin proiectele de buget, conform dispozițiilor legale aplicabile.

Față de recursul declarat de reclamantă recurentul-pârât Ministerul Justiției solicit respingerea acestuia ca nefondat.

Prin recursul declarat, reclamanta critică hotărârea instanței de fond pentru netemeinicie și nelegalitate.

Susține recurentul că, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a constatat corect că ordinul contestat a fost emis în baza Legii nr. 153/2017, iar singura majorare stabilită este cea prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a) privind creșterea salarială de 25%.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele expuse în continuare.

Prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a constatat corect că ordinul contestat a fost emis în baza Legii nr. 153/2017, iar singura majorare stabilită este cea prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a) privind creșterea salarială de 25%.

Astfel, potrivit art. 38 alin. (3) începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creșteri salariale:

a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salarii lor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

De asemenea, la alin. (6) al aceluiași articol au fost stabilite următoarele: (6) în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

În cauza de față, prin cererea formulată, reclamanta a solicitat o majorare pentru vechimea în funcție care nu este prevăzută de Legea nr. 153/2017, în temeiul căreia a fost emis ordinul în discuție, nefiind prevăzută în nicio lege de salarizare pentru asistenții judiciari.

Referitor la discriminarea față de alte categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale, instanța de fond a reținut în mod corect că, prin acțiunea de față tocmai o astfel de finalitate este urmărită de recurenta-reclamantă, respectiv înlăturarea de la aplicare a unui text de lege în vigoare și nedeclarat ca fiind neconstituțional, sub motivul unei pretinse discriminări prin efectul legii, urmată de crearea unei norme pe cale jurisprudențială. Or, față de cele mai sus expuse, lipsește temeiul legal care să atribuie instanței competența de a proceda de o asemenea manieră. Totodată, în ce privește starea de discriminare pe criteriul categoriei socioprofesionale, apreciază instanța de control judiciar relevantă decizia CJUE pronunțată în cauza C-310/10, Agafiței contra României, prin care Curtea de Justiției a Uniunii Europene a respins ca inadmisibilă cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare solicitată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2007, privind un eventual tratament discriminatoriu în materie de remunerare între magistrați, în considerarea statutului de care beneficiază procurorii din cadrul DNA și DIICOT, stabilind că criteriul categoriei socioprofesionale nu intră în domeniul de aplicare al Directivei 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000, respectiv de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică și nici în cel al Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.

Astfel, referitor la Directiva nr. 2000/78/EC din 27 noiembrie 2000, aceasta reglementează cadrul general pentru asigurarea tratamentului egal în caz de angajare și ocupare a forței de muncă, stabilind expres și limitativ, la art. 1, câmpul de aplicare al directivei: directiva are ca scop stabilirea cadrului legal general pentru combaterea discriminării pe motive religioase sau de credință, dizabilități, vârstă și orientare sexuală. în cuprinsul directivei este detaliat, într-o anumită măsură, conținutul discriminării pe fiecare criteriu amintit (art. 2 punctul 2 lit. a) face referire la aceleași criterii de la art. 1, precum și art. 5, art. 6, etc). De asemenea, la art. 3 punctul 3, se prevede expres că directiva nu se aplică în ceea ce privește drepturile salariale de orice natură, inclusiv în cadrul sistemelor de securitate socială de stat sau de protecție socială. Prin urmare, Directiva nr. 2000/78/EC nu are aplicabilitate în prezenta speță.

În ceea ce privește Directiva nr. 2000/43/EC, instanța subliniază că, în mod similar celor arătate mai sus, se prevede obligația statului de a institui sancțiuni în cazul în care se constată discriminări pe motive de rasă sau origine etnică, având în vedere că Directiva nr. 2000/43/EC reglementează cadrul general pentru implementarea principiului egalității de tratament indiferent de rasă sau origine etnică.

Având în vedere criteriile clar stabilite de directivă și domeniul strict de aplicare al acesteia (rasă și origine etnică), se impune precizarea că nici această directivă nu are aplicabilitate în prezenta cauză.

Conform art. 19 alin. (1) din Anexa nr. VI la Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară, asistenții judiciari numiți în baza Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,republicată, sunt salarizați cu o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită potrivit coeficienților de ierarhizare prevăzuți la nr. crt. 25 din anexa nr. VI/1, respectiv drepturile salariale corespunzătoare judecătorului de judecătorie. Potrivit art. 12 alin. (3) din același act normativ, în anul 2010, salariile, soldele și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc fără a fi utilizați coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele la această lege.

În baza dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Anexa VI la Legea nr. 330/2009, începând cu 1 ianuarie2010, indemnizațiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază ale personalului prevăzut la art. 4 alin. (1) din aceeași anexă, inclusiv ale asistenților judiciari se stabilesc astfel: la indemnizațiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază stabilite potrivit reglementărilor în vigoare la 31 decembrie 2009 se adaugă sporurile și majorările prevăzute în notele la anexele corespunzătoare, precum și adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a) din anexa arătată.

În cuprinsul Notei la Anexa VI/1 - Coeficienții de ierarhizare pentru judecători, procurori, magistrați asistenți și personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor - se regăsesc sporul pentru vechimea în funcție, sporul pentru vechimea în muncă, precum și adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a) din Anexa VI.

Cu toate că textul Notei la Anexa VI nu prevede expres, rezultă că sporul pentru vechimea în funcție și sporul pentru vechimea în muncă avute în vedere sunt cele prevăzute de reglementările în vigoare la 31 decembrie 2009, respectiv O.U.G. nr. 27/2006.

Astfel, o interpretare în sens contrar nu poate fi reținută întrucât ar avea ca efect imposibilitatea aplicării dispozițiilor legale conform cărora, la indemnizațiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază stabilite potrivit reglementărilor în vigoare la 31 decembrie 2009 se adaugă sporurile și majorările prevăzute în notele la anexele corespunzătoare, ținând seama de faptul că Legea nr. 330/2009 nu reglementează procentele acestor sporuri.

Astfel, având în vedere că, potrivit O.U.G. nr. 27/2006, asistenții judiciari nu au beneficiat de majorarea indemnizației de încadrare brute lunare pentru vechimea în funcție, acest drept salarial nu a putut fi acordat, prin ordin al ministrului justiției, nici după data de 1.01.2010, niciunui asistent judiciar.

La data intrării în vigoare a Legii cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, 1 ianuarie 2011, asistenții judiciari au fost reîncadrați pe clase de salarizare, avându-se în vedere dispozițiile art. 16 din Secțiunea a 3 a, respectiv Salarizarea și celelalte drepturi ale asistenților judiciari - Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiției, din Anexa VI - Familia ocupațională justiție, la această lege.

Prin urmare, conform alin. (1) al acestui articol, asistenții judiciari numiți în condițiile Legii nr. 304/2004 sunt salarizați cu o indemnizație de încadrare stabilită pe baza coeficienților de ierarhizare prevăzuți la cap. I, nr. crt. 1 din prezenta anexă, aferenți unei vechimi în funcție de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani.

Prin urmare, la data de 1 ianuarie 2011, asistenții judiciari au fost reîncadrați pe clase de salarizare avându-se în vedere vechimea în funcție, respectiv corespunzător tranșelor 0-3 ani și 3-5 ani, însă, în ceea ce privește drepturile salariale, fiind aplicabile dispozițiile tranzitorii ale legilor anuale de salarizare, care au prevăzut că nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în Legea cadru nr. 284/2010, asistenții judiciari nu au beneficiat de drepturi suplimentare pentru vechimea în funcție.

În ceea ce privește suisținerea recurentului-pârât Ministerul Justiției în sensul că instanța de fond a ignorat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, Înalta Curte constată că, în mod corect a reținut instanța de fond că această parte este emitentul ordinului de salarizare supus controlului judecătoresc și are calitate procesuală pasivă, dat fiind calitatea acestuia de ordonator de credite.

În considerarea argumentelor expuse, nefiind demonstrată nelegalitatea sentinței atacate, precum și faptul că argumentele expuse atât de recurentul-pârât, cât și de recurenta-reclamantă în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine casarea hotărârii de fond, nefiind identificate motive de casare, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 2442 din 23 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal - veche, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 2442 din 23 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal - veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2022.