ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2651/2024

Ședința publică din data de 17 mai 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a la data de 02.06.2022, sub nr. x/2022, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâtul Ministerul Justiției, solicitând anularea Hotărârii nr. 2/26176/2022, emisă de pârâtă la data de 20.04.2022, admiterea contestației și, pe cale de consecință:

În ceea ce privește solicitările de la pct. 1 și 3

Reclamanții au menționat că, valoarea de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON a fost acordată colegilor judecători începând cu anul 2016, astfel încât făcând aplicarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 71/2015 și Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, se impune a se egaliza indemnizația cu cea maximă.

Prin sentința civilă nr. 2127 din 22 noiembrie 2022 a Curții de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, au fost respinse excepțiile, ca neîntemeiate.

A fost admisă acțiunea, în parte, formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, și anulat parțial art. I din ordinul de salarizare nr. 404/C/07.02.2022, emis de pârât în ceea ce-i privește pe reclamanți, referitor la data de la care drepturile salariale ale acestora se stabilesc raportat la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON.

A fost obligat pârâtul să emită reclamanților un nou ordin de stabilire a drepturilor salariale cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 605,225 RON începând cu data de 20.11.2017, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și ale art. 25 din Legea nr. 153/2017.

A fost respinsă acțiunea, în rest, ca neîntemeiată.

3.1. Recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției

Împotriva sentinței civile menționate la punctul anterior a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiției, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea în parte a hotărârii pronunțate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de către reclamanți.

În motivarea recursului, s-au arătat următoarele:

În ceea ce motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. a susținut că prima instanță trebuia să analizeze incidența prevederilor art. 43 alin. (2) coroborate cu dispozițiile art. 42 C. proc. civ., având în vedere obiectul și părțile dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești. Judecătorul care a pronunțat hotărârea recurată are calitatea de reclamant în dosarul nr. x/2022, având ca obiect cererea formulată în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Curtea de Apel București, prin care s-a solicitat anularea parțială a OMJ nr. 6245/C/30.12.2021 și a OMJ nr. 401/C/07.02.2022, în sensul:

- înlăturării plafonării instituite asupra indemnizației de încadrare ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice,

- acordării în integralitate a sporurilor aplicate la indemnizația lunară de încadrare cuvenită recalculată și emiterii unui nou ordin de salarizare în acest sens,

- recalculării drepturilor salariale începând cu data de 01.08.2016 și obligarea la emiterea unui nou ordin prin care să dispună recalcularea si plata diferențelor salariale începând cu data de 01.08.2016,

- obligarea pârâților la plata diferențelor de drepturi salariale începând cu aceeași dată, sume actualizate cu indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale penalizatoare.

În acest context, a apreciat este aplicabil motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., având în vedere că, potrivit prevederilor art. 42 alin. (1) C. proc. civ. "Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca în următoarele situații:... 13. atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa", iar, potrivit art. 43 alin. (2) "Judecătorul care știe că există un motiv de incompatibilitate în privința sa este oblicat să se abțină de la judecarea pricinii".

Astfel, în pronunțarea hotărârii judecătorești, instanța a ignorat dreptul pârâtului la judecarea cauzei în mod echitabil și obligația stabilită de art. 20 C. proc. civ. în sarcina judecătorului, care are îndatorirea să asigure respectarea și să respecte el însuși principiile fundamentale ale procesului civil, sub sancțiunile prevăzute de lege.

De asemenea, prin soluționarea cauzei de către un judecător aflat în situația prevăzută de art. 42 alin. (1) pct. 13, s-au încălcat prevederile art. 6 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului - Dreptul la un proces echitabil "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil... ."

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a susținut că instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea dispozițiilor art. 44 pct. 11 și 20 din Legea - cadru nr. 153/2017, art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 și art. III din O.U.G. nr. 20/2016.

Instanța de fond a omis să se pronunțe asupra excepției tardivității formulării acțiunii în ceea ce privește capătul de cerere referitor la emiterea unui nou ordin de salarizare prin raportare la procedura specială de contestare a ordinelor de salarizare prevăzută de art. 7 alin. (1), CAP VIII din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

În acest context, este evident că instanța de fond a respins excepția tardivității formulării acțiunii prin care s-a solicitat emiterea unui nou ordin de salarizare cu ignorarea dispozițiilor legale anterior menționate, fiind aplicabile prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cauza de față trebuie puse în discuție actele administrative cu caracter individual prin care s-au stabilit drepturile salariale ale reclamanților începând cu data de la care solicită emiterea unui nou ordin.

A solicitat instanței de control judiciar să constate că intimații - reclamanți nu au contestat în termen legal modul de stabilire a indemnizației începând cu 01.08.2016, astfel că se impune admiterea excepției tardivității formulării acțiunii.

Instanța a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea prevederilor art. 32 C. proc. civ., ținând cont că intimaților-reclamanți le-au fost recunoscute deja diferențele salariale prin hotărârile pronunțate în materia dreptului muncii.

Excepția lipsei de interes este o excepție de fond (întrucât vizează nerespectarea uneia dintre condițiile de exercițiu pentru orice acțiune civilă), absolută (fiind semnalată încălcarea unor norme de ordine publică) și peremptorie (prin admiterea sa întrerupe judecarea pe fond). în conformitate cu art. 247 alin. (1) C. proc. civ., excepțiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanță în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel, iar în fața instanței de recurs, dacă, pentru soluționare, nu este necesară administrarea altor dovezi în afara înscrisurilor noi.

Așadar, a susținut că reclamanții nu mai justifică interesul, privit ca folosul practic urmărit prin declanșarea prezentei proceduri judiciare.

Instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, reținând că reclamanții nu au solicitat simpla plată a unor drepturi salariale, ci emiterea unui alt ordin de salarizare.

Nu poate fi ignorat faptul că reclamanții au solicitat atât emiterea unui nou ordin de salarizare raportat la o VRS de 605,225 RON, cât și plata diferențelor începând cu data de 01.08.2016, astfel că motivele expuse de instanța de fond nu pot fi reținute, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 2500, coroborat cu art. 2517 din Noul C. civ., dreptul material la acțiune se prescrie dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani.

De asemenea, art. 2523 C. civ. prevede că "prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui."

Prin urmare, având în vedere că reclamanta nu a introdus acțiune până în prezent pentru contestarea modului de stabilire a drepturilor salariale, pasivitatea nu poate să-i profite, având în vedere și prevederile art. 171 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora "Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate" și luând în considerare data introducerii acțiunii, a solicitat să se constate că dreptul la acțiune este prescris.

Instanța de fond a respins, în mod greșit, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, invocată față de capătul de cerere referitor la plata diferențelor salariale.

A apreciat că se impune admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și respingerea acțiunii față de acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă atât cu privire la calcularea drepturilor bănești, ca operațiune tehnică premergătoare, care aparține tot instanței angajatoare, cea care efectuează plata drepturilor salariale, cât și cu privire la plata diferențelor salariale.

În cazul în care nu se pune în discuție legalitatea actelor administrative prin care se stabilesc indemnizațiile judecătorilor, cererile având ca obiect pretenții de ordin bănesc formulate de către personalul instanțelor de judecată nu sunt întemeiate în ceea ce privește atragerea,în proces a Ministerului Justiției, numai prin prisma calității de ordonator principal de credite a ministrului justiției.

Ministerul Justiției nu s-a aflat în niciun raport juridic cu intimații-reclamanți, de dreptul muncii ori de altă natură, astfel că acest ordonator principal de credite nu poate fi obligat la plata drepturilor bănești acordate.

Curțile de apel și tribunalele au personalitate juridică, raporturile de muncă ale intimaților-reclamanți sunt stabilite cu instanța angajatoare, care îi calculează, datorează și plătește drepturile salariale.

Contrar opiniei instanței de fond, la soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, să aveți în vedere Decizia nr. 13/2016 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, deliberând asupra recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a constatat că problema de drept care a generat practica neunitară vizează interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002, ale art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007, coroborate cu prevederile art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 și ale art. 222 din C. civ., cu privire la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Afacerilor Interne în litigiile dintre angajați și instituțiile/unitățile cu personalitate juridică aflate în subordinea acestui minister, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială, raportat la calitatea sa de ordonator principal de credite, fără vreo altă diferențiere. Prin urmare, întrucât și în prezenta cauză se pune în discuție calitatea de ordonator principal de credite în raport de solicitarea unor drepturi de natură salarială a angajaților instanțelor judecătorești, apreciem opinia instanței de fond ca fiind neîntemeiată, iar dezlegarea dată problemelor de drept de înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.

3.2. Recursul formulat de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție

Pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile legale de la art. 488 alin. (1) pct. 1 și pct. 8 C. proc. civ., cu solicitarea de admitere a căii de atac, de casare a sentinței civile atacate,iar pe fondul cauzei de respingere a cererii de chemare în judecat.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte a solicitat să se ia act de transmiterea în temeiul legii a atribuțiilor privind gestionarea bugetului aprobat pentru cheltuielile de personal al curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor, precum și cel pentru alte categorii de cheltuieli intrinsec legate de cheltuielile de personal al acestor instanțe de judecată, transmiterea calității de ordonator principal de credite pentru aceste bugete și transmiterea competențelor privind emiterea actelor de stabilire a salarizării judecătorilor, respectiv de aprobare a statelor de funcții și personal pentru aceleași instanțe.

Totodată, legiuitorul a prevăzut în mod expres subrogarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în toate drepturile și obligațiile Ministerului Justiției, respectiv inclusiv cele procesuale, cu privire la litigiile aflate încă pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de starea pricinii, fără distincție, cât și în drepturile și obligațiile care decurg din hotărâri judecătorești, pronunțate în litigii finalizate la acest moment, respectiv din alte titluri executorii.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. a solicitat instanței de control judiciar incidența prevederilor art. 43 alin. (2) coroborate cu dispozițiile art. 42 din C. proc. civ., având în vedere obiectul și părțile dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești.

Judecătorul care a pronunțat hotărârea recurată are calitatea de reclamant în dosarul nr. x/2022, având ca obiect cererea formulată în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Curtea de Apel București, prin care s-a solicitat anularea parțială a O.M.J. nr. 6245/C/30.12.2021 și a O.M.J. nr. 401/C/07.02.2022. Pentru aceste motive, a apreciat că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Cu privire la motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a susținut că prima instanță a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea dispozițiilor art. 44 pct. 11 și 20 din Legea nr. 153/2017, art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015, art. III din O.U.G. nr. 20/2016.

Instanța de fond a omis să se pronunțe asupra excepției tardivității formulării acțiunii.

În acest context, este evident că instanța de fond a respins excepția tardivității formulării acțiunii prin care s-a solicitat emiterea unui nou ordin de salarizare cu ignorarea dispozițiilor legale anterior menționate, fiind aplicabile prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

In cauza de față trebuie puse în discuție actele administrative cu caracter individual prin care s-au stabilit drepturile salariale ale reclamanților începând cu data de la care solicită emiterea unui nou ordin.

Or, față de dispozițiile legale invocate anterior, intimații-reclamanți nu au contestat în termen legal modul de stabilire a indemnizației începând cu 01.08.2016, motiv pentru care a solicitat admiterea excepției tardivității formulării acțiunii.

Instanța a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea prevederilor art. 32 din C. proc. civ., ținând cont că intimaților-reclamanți le-au fost recunoscute deja diferențele salariale prin hotărârile pronunțate în materia dreptului muncii.

Excepția lipsei de interes este o excepție de fond (întrucât vizează nerespectarea uneia dintre condițiile de exercițiu pentru orice acțiune civilă), absolută (fiind semnalată încălcarea unor norme de ordine publică) și peremptorie (prin admiterea sa întrerupe judecarea pe fond).

În condițiile în care reclamanții beneficiază deja de recunoașterea drepturilor salariale potrivit hotărârilor judecătorești invocate în susținerea acțiunii, a susținut că reclamanții nu mai justifică interesul, privit ca folosul practic urmărit prin declanșarea prezentei proceduri judiciare.

Instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, reținând că reclamanții nu au solicitat simpla plată a unor drepturi salariale, ci emiterea unui alt ordin de salarizare.

Nu poate fi ignorat faptul că reclamanții au solicitat atât emiterea unui nou ordin de salarizare raportat la o VRS de 605,225 RON, cât și plata diferențelor începând cu data de 01.08.2016, astfel că motivele expuse de instanța de fond nu pot fi reținute, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 2500, coroborat cu art. 2517 din C. civ., dreptul material la acțiune se prescrie dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani.

A invocat prevederile art. 2523 C. civ. și a precizat că reclamanții nu au introdus acțiune până în prezent pentru contestarea modului de stabilire a drepturilor salariale, iar pasivitatea nu poate să le profite.

Așadar, inclusiv în raport de prevederile art. 171 alin. (1) din Codul Muncii a precizat că dreptul la acțiune este prescris.

Instanța de fond a respins, în mod greșit, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, invocată față de capătul de cerere referitor la plata diferențelor salariale.

A solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției/Înaltei Curți de Casație și Justiție și respingerea acțiunii față de acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă atât cu privire la calcularea drepturilor bănești, ca operațiune tehnică premergătoare, care aparține tot instanței angajatoare, cea care efectuează plata drepturilor salariale, cât și cu privire la plata diferențelor salariale.

În cazul în care nu se pune în discuție legalitatea actelor administrative prin care se stabilesc indemnizațiile judecătorilor, cererile având ca obiect pretenții de ordin bănesc formulate de către personalul instanțelor de judecată nu sunt întemeiate în ceea ce privește atragerea în proces a Înaltei Curți de Casație și Justiție, numai prin prisma calității de ordonator principal de credite a președintelui instanței supreme.

Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a aflat în niciun raport juridic cu intimații-reclamanți, de dreptul muncii ori de altă natură, astfel că acest ordonator principal de credite nu poate fi obligat la plata drepturilor bănești acordate.

Curțile de apel și tribunalele au personalitate juridică, raporturile de muncă ale intimaților-reclamanți sunt stabilite cu instanța angajatoare, care îi calculează, datorează și plătește drepturile salariale.

Contrar opiniei instanței de fond, a solicitat ca la soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a Înaltei Curți de Casație să se aibă în vedere Decizia nr. 13/2016 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, deliberând asupra recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, a constatat că problema de drept care a generat practica neunitară vizează interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002, ale art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007, coroborate cu prevederile art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 și ale art. 222 din C. civ., cu privire la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Afacerilor Interne în litigiile dintre angajați și instituțiile/unitățile cu personalitate juridică aflate în subordinea acestui minister, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială, raportat la calitatea sa de ordonator principal de credite, fără vreo altă diferențiere.

Prin urmare, întrucât și în prezenta cauză se pune în discuție calitatea de ordonator principal de credite în raport de solicitarea unor drepturi de natură salarială a angajaților instanțelor judecătorești, opinia instanței de fond apare ca fiind neîntemeiată, iar dezlegarea dată problemelor de drept de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.

Deși recursurile au fost comunicate în termenul legal, intimații-reclamanți nu au depus întâmpinare.

5.1. Aspecte de fapt și de drept relevante

Reclamanții sunt judecători în cadrul calitatea de judecători în cadrul Judecătoriei Podu Turcului.

Prin Ordinul nr. 6245/C/30.12.2021 al Ministrului Justiției, emis și cu privire la reclamanți, s-au stabilit următoarele aspecte relevante cauzei de față:

- începând cu data emiterii ordinului judecătorii și asistenții judiciari se salarizează având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea nr. 153/2017 (art. 1 din Ordin);

- pentru perioada anterioară datei emiterii ordinului, drepturile salariale acordate prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON se vor achita eșalonat, potrivit dispozițiilor legale incidente.

Ulterior, a fost emis ordinul administrativ cu caracter individual, și anume Ordinul nr. 404/C/2022 privind stabilirea unor drepturi salariale din data de 07.02.2022.

La art. 1 din acest ordin s-a dispus că, începând cu data de 30.12.2021, drepturile salariale ale judecătorilor din circumscripția Curții de Apel Bacău, prevăzuți în Anexele 1-12 la ordin, se stabilesc având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, conform celor prevăzute în dreptul fiecăruia, în anexe.

De asemenea, la art. 2 din ordin s-a prevăzut că, pentru perioada anterioară datei emiterii prezentului ordin, drepturile salariale acordate prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON se vor achita eșalonat, potrivit dispozițiilor legale incidente.

Împotriva acestor ordine, în termen legal, reclamanții au formulat contestație în temeiul art. 7, anexa V din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice coroborat cu art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Prin Adresa nr. x/2022, emisă de pârât, contestația a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin acțiunea de la fond, reclamanții au avut următoarele pretenții:

1) Revocarea/modificarea/anularea parțială a Ordinului nr. 6245/C/2021 din data de 30.12.2021, privind stabilirea unor drepturi salariale, respectiv a art. 1 din actul administrativ, în sensul recalculării si plătii drepturilor salariale rezultate din aplicarea ordinului începând cu data de 01 august 2016 și nu cu data de 30.12.2021, data emiterii ordinului contestat.

În ceea ce privește pretențiile de la punctele 2 (acordarea sporurilor fără aplicarea prevederilor art. 25 din Legea nr. 153/2017 și înlăturarea plafonării instituite asupra sporurilor) și 3 (înlăturarea plafonării instituite prin art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017) din enumerarea de mai sus, prima instanță a pronunțat o soluție de respingere, iar reclamanții nu au recurat aceste aspecte.

Prin urmare, motivele de recurs invocate de către recurenții-pârâți se referă exclusiv la pretențiile de la punctele 1 și 4 din enumerarea anterior prezentată, cu privire la care prima instanță a pronunțat o soluție de admitere.

5.2. Precizări prealabile din punct de vedere al legitimării procesuale active în cadrul recursului

Astfel cum a fost invocat prin ambele cereri de recurs, prin dispozițiile art. 142 și 162 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciara publicată în Monitorul Oficial nr. 1104 din 16.11.2022, a avut loc transmiterea în temeiul legii a atribuțiilor privind gestionarea bugetului aprobat pentru cheltuielile de personal al curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor, precum și cel pentru alte categorii de cheltuieli intrinsec legate de cheltuielile de personal al acestor instanțe de judecată, transmiterea calității de ordonator principal de credite pentru aceste bugete și transmiterea competențelor privind emiterea actelor de stabilire a salarizării judecătorilor, respectiv de aprobare a statelor de funcții și personal pentru aceleași instanțe.

Totodată, legiuitorul a prevăzut în mod expres subrogarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în toate drepturile și obligațiile Ministerului Justiției, respectiv inclusiv cele procesuale, cu privire la litigiile aflate încă pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de starea pricinii, fără distincție, cât și în drepturile și obligațiile care decurg din hotărâri judecătorești, pronunțate în litigii finalizate la acest moment, respectiv din alte titluri executorii.

În conformitate cu art. 38 din C. proc. civ., "Calitatea de parte se poate transmite legal sau convențional, ca urmare a transmisiunii, în condițiile legii, a drepturilor ori situațiilor juridice deduse judecății."

Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție are legitimare procesuală activă în cadrul recursului, atât față de prevederile generale din C. proc. civ., cât și față de dispozițiile exprese ale art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022.

Din perspectiva Ministerului Justiției, sentința atacată a fost pronunțată câtă vreme erau încă în vigoare prevederile care puteau justifica participarea în proces a Ministerului Justiției, ținând cont de intrarea în vigoare la data de 22.12.2022 a Legii bugetului de stat pe anul 2023 nr. 368/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1214 din 19.12.2022, iar acesta a avut calitatea de emitent al actului atacat cu acțiunea din prezenta cauză, astfel că acesta justifică în continuare legitimare procesuală activă în cadrul recursului.

Pentru aceste motive, instanța de recurs s-a considerat învestită cu două cereri de recurs, fiind depuse la dosar în mod distinct de către cele două entități mai sus menționate și le-a recunoscut amândurora calitatea de recurent.

5.3. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Recurenții au invocat, în cadrul acestui motiv de casare, faptul că pronunțarea sentinței de la fondul pricinii de un judecător care are calitatea de reclamant într-o pricină cu obiect similar, înregistrată pe rolul altei instanțe de judecată

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. are în vedere situația în care, instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.

Din perspectiva acestui motiv de casare de ordine publică, incompatibilitatea judecătorului de fond, în temeiul art. 42 pct. 13 C. proc. civ. coroborat cu art. 43 alin. (2) C. proc. civ., poate fi invocată în calea de atac a recursului numai de partea care a formulat o cerere de recuzare în fața primei instanțe, dar aceasta a fost respinsă ori instanța a omis a pronunța asupra ei.

Or, ipoteza de mai sus nu se identifică în cazul de față; recurenții-pârâți în cuprinsul întâmpinării de la fondul cauzei menționând că instanța de fond ar trebui, cu titlu prealabil, să aibă în vedere obiectul și părțile dosarului nr. x/2021 precum și să analizeze eventuala incidență în cauză a prevederilor art. 43 alin. (2) coroborate cu art. 42 C. proc. civ.

Această solicitare nu echivalează cu formularea unei cereri de recuzare a judecătorului de primă instanță care să fi fost respinsă sau să fi fost lăsată nesoluționată, aspect care ar fi determinat incidența în cauză a motivului de casare relativ la alcătuirea instanței de judecată.

În concluzie, acest motiv de casare este nefondat.

5.4. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la stabilirea drepturilor salariale prin raportare la o VRS de 605,225 RON, instanța de control judiciar reține că pentru a pronunța hotărârea recurată, prima instanță a stabilit că reclamanții au obținut recunoașterea dreptului la recalcularea indemnizațiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 20.11.2017.

Înalta Curte constată următoarele:

- prin sentința civilă nr. 797/20.05.2021, Tribunalul Mureș a admis excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește petitul referitor la plata diferențelor de drepturi salariale, invocată de pârâtul Ministerul Justiției prin întâmpinare. A respins petitul referitor la plata diferențelor de drepturi salariale din cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins excepția prescripției dreptului material la acțiune. A respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată reclamanții A., C., B., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTITIEI și TRIBUNALUL BACAU, CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, având ca obiect drepturi ale personalului din justiție;

- prin decizia civilă nr. 80/2701.2022, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis apelurile declarate de reclamanții C., A. și B. împotriva sentinței civile nr. 797/20.05.2021, pronunțate de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2020. A fost schimbată în parte hotărârea atacată, în sensul că: S-a admis acțiunea formulată de reclamanții C., A. și B., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Bacău. Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale rezultate dintre cele efectiv încasate și cele rezultate în urma recalculării prin luarea în considerare la stabilirea drepturilor cuvenite, începând cu data de 20.11.2017, a unei valori de referință sectoriale de 605,225 RON (respectiv valoarea de referință sectorială de 484,18 RON, la care se va adăuga majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016). Diferențele salariale anterior menționate vor fi actualizate în raport cu rata inflației începând cu data scadenței lunare a fiecărui drept și până la data plății efective. La sumele anterior menționate se va adăuga dobânda legală penalizatoare, calculată începând cu data scadenței lunare a fiecărui drept și până la data pronunțării prezentei hotărâri, iar în continuare, diferența dintre dobânda penalizatoare și cea remuneratorie, până la data plății efective. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

În cadrul primului palier de argumentație, Înalta Curte constată că primul argument invocat de către recurenți, în privința reclamanților, este fondat. Cât timp a fost admisă definitiv excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției în dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel Târgu Mureș, titlul obținut de către reclamanți nu este opozabil Ministerului Justiției, care nu a fost parte în acea cauză. Din această perspectivă, se constată o greșită aplicare a efectului pozitiv al hotărârii judecătorești definitive din cauza respectivă, cât timp Ministerul Justiției nu a fost parte, iar față de acesta se poate invoca exclusiv opozabilitatea hotărârii din perspectiva prevederilor art. 435 alin. (2) din C. proc. civ.

Pe un al doilea palier de argumentație, din perspectiva invocării existenței unui drept "câștigat" prin obținerea hotărârilor judecătorești definitive de mai sus, chiar și doar opozabile conform art. 435 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondată critica recurenților, în sensul că prin cele două hotărâri judecătorești mai sus menționate, drepturile câștigate de reclamanți au avut caracterul unor despăgubiri și nu caracterul unor drepturi salariale, iar mențiunea privind acordarea pentru viitor nu poate schimba natura acestora.

Astfel cum invocă în mod corect recurenții, prin decizia civilă nr. 80/27.01.2022 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, în dosarul nr. x/2020, pe care își întemeiază pretențiile intimații-reclamanți, a fost menținută soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și a fost respinsă acțiunea în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Pe fondul cauzei, soluția Tribunalului Mureș a fost modificată de Curtea de Apel Târgu Mureș și a fost admisă acțiunea reclamanților în contradictoriu cu ceilalți pârâți (Curtea de Apel Târgu Mureș și Tribunalul Mureș), fiind obligați pârâții să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale rezultate dintre cele efectiv încasate și cele rezultate în urma recalculării prin luarea în considerare la stabilirea drepturilor cuvenite, începând cu data de 20.11.2017, a unei valori de referință sectoriale de 605,225 RON. Diferențele salariale anterior menționate vor fi actualizate în raport cu rata inflației începând cu data scadenței lunare a fiecărui drept și .până la data plății efective.

Din această perspectivă, se constată o greșită aplicare a efectului pozitiv al hotărârii judecătorești definitive din cauza respectivă, cât timp Ministerul Justiției nu a fost parte și față de acesta se poate invoca exclusiv opozabilitatea hotărârii din perspectiva prevederilor art. 435 alin. (2) din C. proc. civ.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, potrivit art. 1 din OMJ nr. 6245/C/30.12.2021, începând cu data acestui ordin, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și ale asistenților judiciari se stabilesc având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte constată că este neîntemeiată pretenția reclamanților de obligare a pârâților la emiterea ordinului de stabilire a drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON începând cu data de 31.01.2017, din aceleași considerente ca cele expuse mai sus cu privire la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 430 din C. proc. civ. pentru reținerea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat (lipsa identității de părți, deoarece Ministerul Justiției nu a fost parte în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2020; lipsa identității de obiect și cauză juridică, explicate anterior pe larg).

Aspectele privind discriminarea față de alți colegi judecători sau cele privind egalizarea cu alți colegi judecători, invocate prin cererea de chemare în judecată, au format obiectul cauzei judecate anterior și au fost soluționate în favoarea reclamanților prin hotărârea judecătorească definitivă cu privire la care se invocă puterea de lucru judecat; această hotărâre consacră un drept câștigat în favoarea acestora din perspectiva dreptului la acordarea despăgubirilor, dar, pentru rațiunile expuse mai sus, nu poate genera consecința efectului pozitiv al puterii de lucru judecat din perspectiva obligării la stabilirea unei indemnizații de salarizare. De altfel, ordinul atacat în prezenta cauză stabilește plata eșalonată a drepturilor salariale acordate prin hotărâri judecătorești definitive având ca obiect VRS 605,225 RON pe perioada anterioară emiterii ordinului contestat.

Astfel, și din această perspectivă, raportat la capătul de cerere având ca obiect obligarea la stabilirea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON, începând cu 20.11.2017, motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este fondat.

5.5. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentința atacată și, în rejudecare, va respinge acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Înalta Curte de Casație și Justiție (în calitate de succesor legal al Ministerului Justiției) împotriva sentinței civile nr. 2127 din 22 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința civilă recurată și, în rejudecare:

Respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.