ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 695/2023

Ședința publică din data de 9 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24.03.2017 sub nr. x/2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F. au solicitat obligarea pârâtului Ministrul Justiției la emiterea ordinelor de salarizare în aplicarea legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 prin raportare la valoarea de referință sectorială (VRS) în cuantum de 405 RON începând cu 9.04.2015 majorată cu 10% începând cu 1.10.2015.

Au mai solicitat obligarea pârâtului la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea celor două acte normative mai sus indicate, respectiv la restituirea diferențelor între salariul cuvenit și cel plătit, sumă actualizată cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare.

Prin sentința civilă nr. 3152 din data de 13 septembrie 2017, Curtea de Apel de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile inadmisibilității și prescripției acțiunii, a admis acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și a obligat pârâtul să emită pentru reclamanți ordine de salarizare prin raportare la VRS de 405 RON începând cu data de 9.04.2015 și majorată cu 10% începând cu 1.10.2015 și la plata diferențelor rezultate între drepturile salariale calculate prin raportare la valoarea mai sus indicată și cele efectiv primite, sume actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală.

Împotriva sentinței civile nr. 3152 din data de 13 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

Prin decizia nr. 5674 pronunțată la 3 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 3152 din data de 13 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Prin cererea de îndreptare eroare materială formulată la data de 22.12.2021 în dosarul nr. x/2017, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat îndreptarea erorii materiale a sentinței civile nr. 5152/19.09.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, în sensul de a se dispune a modificarea datei de 01.10.2015 cu data de 01.12.2015 în tot cuprinsul sentinței.

Prin încheierea de ședință din 19 ianuarie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de către pârâtul Ministerul Justiției.

Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate, și admiterea acțiunii în sensul modificării datei de 01.10.2015 cu data de 01.12.2015 în tot cuprinsul sentinței.

A precizat că, Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. x privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe prin care s-a acordat aceasta majorare de 10% a intrat în vigoare la data de 01.12.2015.

În acest context, consideră că data de la care instanța trebuia să acorde reclamanților VRS de 405 majorat cu 10%, respectiv VRS de 445 RON, era data intrării în vigoare a legii și nu data de 01.10.2015, cum din eroare s-a reținut.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și încheierea recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Curtea de Apel București a reținut în mod corect că împrejurările relevate de către recurentă nu pot fi valorificate pe calea procedurii de îndreptare eroare materială.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte reține că ceea ce recurenta invocă are în vedere împrejurarea că, prin hotărârea pronunțată (definitivă prin respingerea recursului declarat chiar de pârât) și a cărei îndreptare se solicită, prima instanță a obligat recurenta-pârâtă să emită pentru reclamanți ordine de salarizare prin raportare la VRS de 405 RON începând cu data de 9.04.2015 și majorată cu 10% începând cu 1.10.2015, deși legea în baza căreia s-a acordat această majorare a intrat în vigoare la 1.12.2015.

Potrivit art. 442 C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Prin Încheierea atacată cu prezentul recurs, instanța a statuat că aspectul învederat de instituția pârâtă nu poate fi soluționat în cadrul unei cereri având ca obiect îndreptare eroare materială, întrucât constituie un motiv care vizează fondul pricinii, iar reținerea acestuia ar conduce la schimbarea în parte a soluției pronunțate în cauză.

În mod legal a apreciat judecătorul fondului că nu este situația unei simple erori materiale privind numele, calitatea și susținerile părților și nici a unei erori de calcul, în sensul art. 442 C. proc. civ., ci a unei veritabile dezlegări date de instanță unui aspect de fapt reținut în hotărâre.

Înalta Curte constată că instanța de fond a interpretat în mod corect dispozițiile incidente, întrucât eroarea materială poate viza aspecte formale ce nu pot influența soluția, iar nu erori de judecată, nefiind permis ca, sub pretextul rectificării, judecătorul să modifice în fapt soluția pronunțată în cauză.

În speță, rectificarea datei de la care pârâtul trebuie să emită pentru reclamanți ordine de salarizare prin raportare la VRS de 405 RON începând cu data de 9.04.2015 și majorată cu 10% începând cu 1.10.2015, dată reținută în considerentele sentinței cu privire la care s-a formulat cererea de îndreptare a erorii materiale, ar conduce la o apreciere contrară celei efectuate de instanță, în cursul deliberării, fapt care ar impune modificarea soluției, fapt nepermis de dispozițiile art. 442 din C. proc. civ.

În mod corect s-a reținut prin încheierea atacată că, din "considerentele sentinței nu se poate desprinde ideea că instanța de judecată ar fi admis în parte acțiunea" și că, dacă " pârâtul aprecia că este incidentă o eroare de judecată, instanța acordând în mod greșit valoarea majorată a VRS de la 1.10.2015 în loc de 1.12.2015, remediul pe care îl avea la îndemână era formularea unei critici pe acest aspect în cadrul cererii de recurs pe care a promovat-o."

Or, o atare chestiune nu se circumscrie noțiunii de eroare materială în înțelesul art. 442 C. proc. civ.. Acțiunea a fost admisă în mod definitiv și recurentul urmărește prin prezentul demers obținerea modificării în parte a soluției înseși, ceea ce nu se poate obține pe calea unei simple cereri de îndreptare eroare materială.

Din considerentele hotărârii, respectiv motivarea efectivă a soluției de către instanță nu rezultă altă dată și nici admiterea în parte a acțiunii, astfel că demersul procedural corect în care putea fi valorificată susținerea recurentului, era recursul, iar nu îndreptarea de eroare materială.

Pentru aceste motive, Înalta Curte, reținând că hotărârea pronunțată de prima instanța este legală, că nu există motive de nelegalitate care să atragă casarea acesteia, și că astfel, cererea de recurs este nefondată, urmează ca, în temeiul art. 496 C. proc. civ., să respingă recursul ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției/Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva încheierii din 19 ianuarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal -veche, în dosarul nr. x/2017, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 09 februarie 2023.