ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4572/2022

Ședința publică din data de 12 octombrie 2022

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a la data de 12.04.2019, sub nr. x/2019, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. și S. au chemat în judecată pârâtul Ministerul Justiției, solicitând anularea in parte a Ordinului nr. 85/C/04.02.2019 in ceea ce îi privește si obligarea Ministrului Justiției - ordonator principal de credite, la emiterea unui alt ordin de stabilire a drepturilor salariale începând cu 9 aprilie 2015 prin utilizarea unei VRS (valori de referință sectorială) de 440,154 RON si de la 1 dec. 2015 a unei VRS de 484,169 RON, la alocarea fondurilor necesare plații diferentelor salariale rezultate la zi. Reclamanții au arătat că sunt judecători in cadrul Curții de Apel Craiova, cu vechimi diferite, în activitate în prezent, dar si la data de 9 aprilie 2015.

Reclamantul E. a avut calitatea de procuror pana la data de 01.01.2017. In mod greșit prin Ordinul emis si contestat in procedura prealabila in fata ordonatorului principal de credite, potrivit legii salarizării 153/2017 art. 7 Capitolul VIII Anexa V, s-a stabilit utilizarea unei valori de referința sectoriale VRS de 421,36 RON începând cu 9 aprilie 2015, corect fiind o VRS de 440,154 RON si a unei VRS de 463,50 RON începând cu 1 decembrie 2015, corect fiind 484,169 RON, aceasta din urma prin aplicarea majorării de 10% prevăzută de Legea 293/2015.

S-a mai învederat că, prin sentința civilă nr. 829/12.07.2018 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2018 a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanți în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Mureș și Curtea de Apel Târgu-Mureș fiind obligați pârâții să plătească reclamanților începând cu data de 09.04.2015 o indemnizație brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON la care se adaugă o majorare de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008 (corespunzătoare unei valori de referință sectorială de 440,154 RON n.n) și începând cu data de 01.12.2015 o indemnizație brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON la care se adaugă o majorarea de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008 și procentul de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015 - (corespunzătoare unei valori de referință sectorială de 484,169 RON n.n). Această hotărâre a devenit definitivă prin neapelare.

1.2. Soluția instanței de fond

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1037 din 27 octombrie 2020, a respins excepțiile, ca neîntemeiate.

Totodată, a admis în parte, formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. și S., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției - Ministrul Justiției și, în consecință, a anulat parțial ordinul de salarizare nr. 85/C/04.01.2019 emis de pârât în ceea ce-i privește pe reclamanți, referitor la recalcularea indemnizațiilor de încadrare cu luarea în considerare a unor valori de referință sectorială de 421,36 de RON (în intervalul 09.04.2015-30.11.2015), respectiv de 463,5 RON (începând cu 01.12.2015) și a obligat pârâtul să emită reclamanților ordin de stabilire a drepturilor salariale producător de efecte juridice astfel: în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 440,16 RON; începând cu 01.12.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 484,18 RON. A respins acțiunea, în rest, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată și motivele de recurs înfățișate

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen, pârâtul Ministerul Justiției, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea sentinței civile atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Ministerul Justiției a criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate, învocând in drept prevederile art. 488 alin. (1), (0)pct. 8 Cod ărocedură civilă.

Recurentul a arătat că în mod greșit judecătorul fondului a reținut existența unui refuz nejustificat al pârâților de punere în aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015 și ale O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum a fost aceasta modificată prin O.U.G. nr. 43/2016, făcând o greșită aplicare a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i) și n) din Legea nr. 554/2004.

A precizat recurentul-pârât că prin Ordinul ministrului justiției nr. 2066/C/24.05.2018, intimaților-reclamanți li s-au stabilit indemnizațiile de încadrare prin raportare la o valoare de referință sectorială mai mare decât cea solicitată prin cererea de chemare în judecată.

Ținând cont de faptul că prin OMJ nr. 2066/C/2018 s-a dispus că, începând cu data de 9.04.2015 indemnizația de încadrare brută lunară se stabilește prin luarea în calcul a valorii de referință sectorială 421,36 RON, iar începând cu data de 1.12.2015 prin raportare la valoarea de referință sectorială 463,5 RON, reclamanții nu mai justifică interes în susținerea pretențiilor formulate întrucât, așa cum se poate observa, prin acest ordin s-a acordat mai mult decât au solicitat intimatele-reclamante.

Prin Ordinul M.J. nr. 2066/C/2018 s-a dispus că, începând cu data de 9.04.2015 indemnizația de încadrare brută lunară pentru magistrați se stabilește prin luarea în calcul a valorii de referință sectorială 421,36 RON iar începând cu data de 1.12.2015 prin raportare la valoarea de referință sectorială 463,5 RON.

Potrivit art. 29 din C. proc. civ., acțiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecția judiciară a drepturilor și intereselor civile legal ocrotite, iar art. 32 din același cod reglementează condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune, una dintre acestea fiind formularea unei pretenții. Așadar, unul dintre elementele acțiunii civile, este, alături de părți și cauză, obiectul acțiunii, respectiv pretenția concretă a reclamantului, condiție generală care vizează orice cerere în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

Obiectul acțiunii civile de față este reprezentat de pretenția reclamanților de a le fi recunoscute drepturile salariale, în cuantumul stabilit în conformitate cu textele de lege indicate în acțiune, de a li se emite, pentru fiecare în parte, noi ordine de salarizare, precum și plata diferențelor salariale astfel rezultate.

Lipsa de obiect a acțiunii a fost susținută de recurentul-pârât prin raportare la emiterea Ordinului ministrului justiției nr. 2066/C/24.05.2018, prin care a fost recunoscut dreptul judecătorilor la calcularea indemnizației lunare brute prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,63 RON, pe perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 463,50 RON, pe perioada 01.12.2015 - 31.12.2017.

Înalta Curte constată că acest ordin colectiv emis de Ministerul Justiției la data de 24.05.2018, poate fi calificat ca act de achiesare la hotărârea pronunțată, iar nu ca motiv de respingere a acțiunii reclamantelor ca lipsită de obiect.

Cât privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, recurentul-pârât a susținut că instanța de fond nu a tinut cont de cele statuate prin sentința nr. 340/2019 a Tribunalului Călărași cu privire la plata drepturilor afetente perioadei 09.04.2015-28. 02. 2016. Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, constată că În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la același petit, Curtea constată că aceasta nu se susține. Incidentul invocat pleacă de la ipoteza prescripției creanței bănești salariale; or, pârâtul nu este debitor al acesteia, nefiind, prin urmare, îndreptățit nici să invoce prescripția. De altfel, pârâtul a arătat că înțelege să invoce prescripția doar subsidiar, în măsura în care ar fi obligat la alocarea fondurilor, împrejurare ce nu se va naște, pentru motivele ce vor fi expuse mai jos.

Criticile de nelegalitate formulate de pârâtul Ministerul Justiției se referă, în esență, la greșita stabilire de către instanța de fond a indemnizațiilor de încadrare salarială cuvenite reclamanților, în raport de o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015. Recurentul-pârât a susținut că această valoare de referință nu putea fi luată în considerare anterior datei de 01.10.2016, motivat de inexistența în plată, în sistemul justiției, la data de 09.04.2015, a unei indemnizații calculate în raport de această valoare și de caracterul neretroactiv al Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015.

Înalta Curte va respinge aceste critici, ca nefondate.

Reclamanții sunt judecători în cadrul Curții de Apel Craiova si, prin Ordinul nr. 85/C/04.01.2019 al ministrului justiției, s-au stabilit drepturile salariale ale reclamanților în intervalele 09.04.2015-30.11.2015, 01.12.2015-31.12.2017 și 01.01.2018-30.06.2018 .

Este de menționat că, din punct de vedere cronologic, legislația în privința salarizării personalului din sistemul justiției a parcurs următoarele etape:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere, când, "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat în mod greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în continuare.

Legislația în privința salarizării personalului din sistemul justiției a parcurs mai multe etape, iar salarizarea a fost realizată inițial prin Legea nr. 284/2010 (în prezent abrogată prin Legea nr. 153/2017) și prin Legea nr. 71/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 233 din 06.04.2015, care a intrat în vigoare la data de 09.04.2015 și prin care a fost aprobată O.U.G. nr. 83/2014.

Prin acest din urmă act normativ s-a stabilit obligația egalizării indemnizațiilor pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul aceleiași autorități sau instituții. Ulterior, prin Legea nr. 293/2015 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 83/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 884 din 25 noiembrie 2015, a fost stabilită o majorare cu 10% a indemnizațiilor, inclusiv pentru Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție".

Prin O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016 s-a prevăzut că în anul 2016 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

La data de 01.07.2016 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prin care a fost introdus art. 31, în temeiul căruia, avându-se în vedere diferențele nejustificate ale veniturilor din sistemul bugetar pentru persoanele care își desfășurau activitatea în aceleași condiții, a fost stabilită obligația egalizării nivelului veniturilor în raport de nivelul maxim aflat în plată.

În fine, prin O.U.G. nr. 43/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 673 din 31 august 2016, a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015, în sensul înlocuirii principiului egalizării indemnizațiilor în raport de nivelul maxim existent, cu regula conform căreia acest nivel se va stabili fără a se ține seama de drepturile salariale stabilite prin hotărâri judecătorești.

Textele legale care prevăd regula amintită au făcut obiectul controlului de constituționalitate, prin Decizia nr. 794/2016 din data de 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale statuându-se în sensul constatării neconstituționalității dispozițiilor art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare.

Instanța de contencios constituțional a reținut, în esență, că dispozițiile legale în discuție contravin principiului egalității în fața legii, consacrat prin art. 16 din Constituție, astfel că pentru respectarea acestuia nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de O.U.G. nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie aceleași pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

În acest context normativ, ținând cont de faptul că încă de la data de 9 aprilie 2015 se aflau în plată indemnizații de încadrare stabilite prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, având în vedere și faptul că prin Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, începând cu 1 decembrie 2015 cuantumul brut al indemnizației a fost majorat cu 10% față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015, în mod just a apreciat instanța de fond că reclamanții sunt îndreptățiți să solicite ca drepturile salariale să fie calculate, pentru perioada 01.08.2016 - 30.09.2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 445,50 RON (405 RON + majorarea de 10% acordată prin Legea nr. 293/2015).

Concluzia instanței de fond nu contrazice aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care evidențiază principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Așa cum s-a arătat în precedent, decizia Curții Constituționale consacră soluția adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susțină aplicarea legii menționate în forma intrată în vigoare la data de 09 aprilie 2015. De altfel, instanța de contencios constituțional nu a făcut decât să elimine disparitățile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizațiilor.

În concret, Curtea Constituțională a statuat în cuprinsul paragrafului 21 că soluția legislativă a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim s-a adoptat începând cu Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la 9 aprilie 2015.

Totodată, instanța de contencios constituțional a statuat că efectul neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 constă în faptul că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizația de încadrare la care se face egalizarea trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. În consecință, personalul care lucrează în aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației aflate în plată, indiferent de instituție sau autoritate publică.

Așadar, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările și completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările și completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 și O.U.G. nr. 43/2016 au ca scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituția publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate și celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, atunci când titularii își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Totodată, este de observat faptul că, raportat la familia ocupațională "Justiție" stabilită de actele normative menționate și de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 794/15.12.2016, Curtea de apel a avut în vedere, în mod corect, situația de fapt existentă la data pronunțării hotărârii recurate.

Ministerul Justiției emite ordinele privind încadrare judecătorilor și stabilirea drepturilor salariale, ordine în baza cărora se procedează la achitarea veniturilor salariale de către ordonatorii secundari (curți de apel) și terțiari (tribunale).

Curtea de apel a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită ordinele de salarizare cuprinzând indemnizațiile de încadrare recalculate și implicit să efectueze demersurile necesare în vederea plății acestor drepturi, obligații care se înscriu în sfera atribuțiilor legale ce-i revin acestuia, în calitate de ordonator principal de credite, Tribunalului Călărași revenindu-i obligația subsecventă de plată efectivă a drepturilor salariale menționate, în calitate de ordonator terțiar de credite.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală și urmează să o mențină în consecință, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererile de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

În considerarea argumentelor expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondate recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și va menține, în consecință, sentința de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1037 din 27 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 octombrie 2022.