ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 79/2021

Ședința publică din data de 14 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune:

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 și, în colaborare cu pârâta DNP, în calitate de angajator și ordonator terțiar de credite, să-i calculeze corect salariul pentru luna decembrie a anului 2017.prin rectificarea, sumei de 347,109 RON, reprezentând valoarea de referința sectoriala (denumita în continuare VRS) pentru personalul de probațiune în intervalul de referința menționat "si stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcții bugetare Justiție, așa cu indică însăși CCR prin Decizia nr. 794/2016 invocată în preambulul acestui OMJ;

- obligarea pârâților să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, așa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ după cum urmează:

• începând cu data de 09.04.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referință sectorială de 405 RON;

• începând cu data de 01.12.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017.

- obligarea pârâților la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum și a actualizării sumelor rezultate la rata inflației.

- obligarea pârâtului MJ să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 și, în colaborare cu pârâta DNP:

• să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu Iun a ianuarie 2018 față de salariul corect calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 445 RON si în acord cu indicatiile emise în recomandarea Ministerului Muncii și Justiției Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupațională de funcții bugetare Justiție;

• să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probațiune, în acord cu aceeași recomandare, și prin raportare la un salariu calculat CORECT pentru luna decembrie 2017, în procentul și în condițiile indicate în cadrul aceleiași recomandări, după cum urmează:

- cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018;

- sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiții de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin. (1) din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiași legi; 5% din salariul de bază -- pentru păstrarea confidențialității, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate In maximul de 30% în acord cu dispozițiile normative, să fie calculate și aplicate în mod individual și progresiv, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulate;

- obligarea pârâților la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018, cât și a aplicării eronate a sporurilor și creșterii salariale de 25% aplicate prin OMJ m.

603/2018, acordate în lumina Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plății effective;

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției ca, în calitate de ordonator principal do credite, să aloce Direcției Naționale de Probațiune sumele necesare plății despăgubirilor aferente, atât a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât și a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4348 din 26 octombrie 2018, a admis excepția rămânerii cauzei fără obiect, respingând capetele 1,2,3 și 4 de cerere ca rămase fără obiect.

Totodată, a admis în parte acțiunea formualtă de reclamantă, și a obligat pârâții la plata actualizată a diferenței salariale dintre veniturile efectiv încasate și veniturile calculate conform Ordinului nr. 3396/C/30.08.2018 și la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit salarial până la data plății effective.

De asemenea, a respins capătul 6 de cerere, ca neîntemeiat.

Împotriva acestei sentinței au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune.

3.1. În motivarea căii de atac pârâtul Ministerul Justiției a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esență, a susținut că, deși prima instanță a reținut că Ministerul Justiției se obligă să asigure fondurile necesare în bugetul Direcției Naționale de Probațiune în vederea plații drepturilor salariale, aceasta fiind de fapt și singiara atribuție a acestui pârât, în mod greșit l-a obligat la plata efectivă a acestor diferențe salariale, invocând Decizia nr. 13 din 12 iunie 2016 pronunțată în recursul în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Or, raportul obligațional care are ca obiect plata salariului se desfășoară între intimata-reclamantă și instituția angajatoare, Direcția Națională de Probațiune, în timp ce Ministerul Justiției este parte a unui raport juridic financiar, care implică ordonatorii de credite, potrivit atribuțiilor prevăzute de Legea finanțatelor publice nr. 500/2002, act normativ ce reglementează cadrul general pentru utilizarea fondurilor publice, precum și responsabilitățile instituțiilor publice implicate în procesul bugetar.

Prin urmare, obligarea Ministerului Justiției la plata diferențelor salariale rezultate este lipsită de temei legal, conducând la o lipsă de calitate procesuală pasivă,

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și respingerea acțiunii formulate împotriva acestuia pârât, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

3.2. În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta Direcția Națională de Probațiune

a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Astfel, a susținut că există contrariatate între considerente și între acestea dispozitiv, întrucât deși prima instanță face referire la omisiunea pârâtului de a emite la timp ordinul cu valoarea de referința sectorială, în final îi obligă pe pârâți la plata drepturilor salariale actualizate.

Totodată, a susținut că în mod greșit prima instanță a admis capetele de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a sumelor datorate și plata dobânzii legale de la data scadenței pana la data plății efective în temeiul dispozițiilor art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I si art. 1535 alin. (1) din C. civ. din 2009, apreciind că se aplică principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, întrucât nu a luat în considerare faptul ca nu se poate imputa pârâților o culpă vn ceea ce privește neacordarea, până la momentul aprobării de către ordonatorul principal de credite, a valorilor de referință sectoriala solicitate, respectiv a sporurilor în procent total de până la 25% din salariul de bază.

Așa fiind, a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile Deciziei nr. 2/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație fi Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii,

În ceea ce privește plata dobânzilor legale, acestea reprezintă o sancțiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligației de ptată, or, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligații legale în acest sens, nu putem vorbi de o neexecutare a acesteia, așa încât și sub acest aspect hotărârea atacată este nelegală.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul pârâtului Ministerul Justiției este fondat.

Totodată, se constată că edte nefondat recursul pârâtei Direcția Națională de Probațiune

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând obligarea pârâtului Ministerul Justiției la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 și OMJ nr. 603/C/2018 și calcularea drepturilor salariale cu aplicarea valorii de referință sectoriale, în raport cu Decizia CCR nr. 794/2016 cu aplicarea majorărilor prevăzute de actele normative incidente, pentru perioadele solicitate, respectiv obligarea pârâților repararea prejudiciului creat, actualizat cu rata inflației, plus dobânzile legale.

Ulterior introducerii acțiunii, pârâtul Ministerul Justiției a emis OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 prin care a fost majorată valoarea de referință sectorială (VRS) la 463,5 RON conform art. 1 alin. (2) din acest ordin, pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017 și OMJ nr. 3396/C/30.08.2018 prin care a fost modificat OMJ nr. 603/C/08.02.2018, stabilindu-se drepturile salariale ale reclamantei cu acordarea sporurilor în conformitate cu prevederile Legii nr. 153/2017, motiv pentru care prima instanță a respins capetele 1,2,3 și 4 de cerere ca rămase fără obiect.

Având în vedere împrejurarea că pârâtul nu a emis la timp ordinul cu valoarea de referință sectorială prevăzută în ordin, prima instanță a reținut că s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei și a dispus obligarea pârâților la plata actualizată cu rata inflației a diferenței salariale dintre veniturile efectiv încasate și veniturile calculate conform Ordinului M.J. nr. 3396/C/30.08.2018 și la plata dobânzii legale aferente de la data scadenței fiecărui venit salarial până la data plății efective.

1.1. Cu privire la recursul pârâtului Ministerul Justiției, instanța de control judiciar constată că este întemeiată critica părții, în sensul că în mod greșit a fost obligat la plata diferențelor salariale, această dispoziție justificată doar prin prisma calității acestuia de ordonator principal de credite se impune a fi înlăturată.

Or, formularea unor cereri având ca obiect pretenții bănești de către angajații instanțelor de judecată nu poate să atragă de plano obligarea Ministerului Justiției la plata acestor sume, numai prin prisma calității de ordonator principal de credite a ministrului Justiției.

Potrivit celor statuate în Decizia nr. 13/2016, pronunțată într-un recurs în interesul legii (aplicabilă mutatis mutandis în cauza de față) și a dispozițiilor art. 44 din Legea nr. 304/2004 se poate concluziona că, în privința acestei cereri, Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă, nefiind titular al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.

1.2. Referitor la recursul pârâtei Direcția Națională de Probațiune Înalta Curte constată că este nefondat.

1.2.1. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că acesta a fost invocat în mod formal, partea nu a formulat critici care să vizeze nemotivarea hotărârii atacate sau că aceasta ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Or, pretinsa contraritate invocată de către recurentă reprezintă de fapt explicitarea raționamentului care a fundamentat soluția adoptată, judecătorul fondului arătând argumentele pentru care se impune obligarea pârâților la plata difertențelor salariale actualizate, iar dispozitivul conținând dispoziția care susține această motivare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe respectă exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.,

1.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de control judiciar constată, de asemenea că nu este fondat.

Contrar susținerilor recurentei, în mod corect prima instanță a admis capătul de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a sumelor datorate și plata dobânzii legale, având în vedere că prin ordinele emise s-a stability acordarea diferențelor salariale datorate, dar nu și actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflație și dobânda legală.

Din aceasă perspectivă, în cauză, se impune cumulul dobânzii legale cu actualizarea în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului, fiind mecanisme menite a repara prejudicii distincte, cum corect a apreciat și judecătorul fondului.

Relevantă în acest sens este Decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, în care se prevede că:

"În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reținut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Așadar, prin această decizie, aplicabilă în cauză, s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât și posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuție (dobânda și indicele de inflație).

În fine, cât privește susținerile recurentei din notele scrise depuse la dosar, în sensul că au fost achitate diferențele salariale în litigiu, către reclamantă, Înalta Curte reține că înscrisurile depuse drept dovezi de achitare a acestor diferențe pot reprezenta executarea sentinței, însă nu există toate elementele probatorii de natură a-i forma convingerea instanței că a fost executată integral hotărârea în privința plății respectivelor drepturi salariale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtului Ministerul Justiției, va casa în parte sentința atacată și, în rejudecare, va respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea acestuia la plata drepturilor salariale pretinse, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Totodată, va respinge recursul formulat de pârâta Direcția Națională de Probațiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 4348 din 26 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată și, în rejudecare:

Respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea Ministerului Justiției la plata drepturilor salariale pretinse, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței nr. 4348 din 26 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 ianuarie 2021.