ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5415/2021

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 4 mai 2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune, a solicitat:

(i) obligarea pârâtului Ministerul Justiției la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 și, în colaborare cu pârâta Direcția Națională de Probațiune, în calitate de angajator și ordonator terțiar de credite, să calculeze corect salariul reclamantei pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 347,109 RON, reprezentând valoarea de referință sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probațiune în intervalul de referință menționat și stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcții bugetare Justiție, așa cum indică însăși CCR prin Decizia nr. 794/2016 invocată în preambulul acestui OMJ;

(ii) obligarea pârâților să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, așa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ după cum urmează: începând cu data de 17.10.2016 (data încadrării reclamantei) pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referință sectorială de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017;

(iii) obligarea pârâților la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum și a actualizării sumelor rezultate la rata inflației;

(iv) obligarea pârâtului MJ să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 și, în colaborare cu pârâta Direcția Națională de Probațiune:

a) să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 față de salariul corect calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 445 RON și în acord cu indicațiile emise în recomandarea Ministerului Muncii și Justiției Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupațională de funcții bugetare Justiție;

b) să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probațiune, în acord cu aceeași recomandare, și prin raportare la un salariu calculat corect pentru luna decembrie 2017, în procentul și în condițiile indicate în cadrul aceleiași recomandări, după cum urmează:

- cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018;

- sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiții de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin. (1) din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiași legi; 5% din salariul de bază - pentru păstrarea confidențialității, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispozițiile normative, să fie calculate și aplicate în mod individual și progresiv, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat;

(v) obligarea pârâților la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018, cât și a aplicării eronate a sporurilor și creșterii salariale de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018, acordate în lumina Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plății efective;

(vi) obligarea pârâtului Ministerul Justiției ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcției Naționale de Probațiune sumele necesare plății despăgubirilor aferente, atâta celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât si a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

Prin sentința civilă nr. 4985 din 3 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune;

- a obligat pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective;

- a respins capetele de cerere privind anularea parțială a Ordinelor MJ nr. 542/C/05.02.2018 și nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce privește modul de stabilire a indemnizațiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON începând cu 01.12.2015, ca rămase fără obiect;

- a respins, în rest, acțiunea, ca neîntemeiată.

3.1. Împotriva sentinței civile nr. 4985 din 3 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Direcția Națională de Probațiune, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În motivarea recursului, pârâta susține critici referitoare la soluția de obligare la plata diferențelor salariale calculate potrivit OMJ nr. 2883/C/19.07.2018, actualizate cu rata inflației, precum și plata dobânzii legale. Consideră recurenta-pârâtă că instanța de fond a depășit limitele învestirii și a aplicat greșit prevederile art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, în cauză nefiind îndeplinită condiția existenței unui refuz nejustificat al pârâților de a acorda diferențele salariale, câtă vreme prin OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 s-a stabilit că plata drepturilor salariale se va face eșalonat, procedură conformă cu prevederile O.U.G. nr. 3/2019.

Susține recurenta-pârâtă că, prin sentința recurată, au fost încălcate prevederile art. 9 alin. (2) și art. 22 pct. 6 C. proc. civ., instanța depășind limitele învestirii, în sensul că, pentru a se pronunța asupra modului de acordare a drepturilor salariale, instanța trebuia să fie învestită cu o cerere având ca obiect anularea OMJ nr. 2883/C/2018, situație neregăsită în speță.

Totodată, în privința actualizării sumelor cu rata inflației și acordarea dobânzilor în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, arată că aceste sume nu pot avea caracter executoriu, fiind incidente dispozițiile O.U.G. nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției.

Recurenta-pârâtă susține și critici referitoare la soluția de obligare la plata diferențelor salariale calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, actualizate cu rata inflației, precum și plata dobânzii legale, considerând că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 1531 alin. (1) și (2) teza I, art. 1535 alin. (1) și art. 1357 C. civ., nefiind întrunite condițiile atragerii răspunderii civile a pârâților. Susține recurenta că nu a existat o obligație legală a pârâților de acordare a sporurilor în cuantum maxim de 30% din salariul de bază, anterior emiterii OMJ nr. 3396/30.08.2018. Acordarea acestor sporuri a fost o decizie de oportunitate, câtă vreme art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017 stabilește că sporurile pot fi acordate "până la..." procentele indicate; totodată, limita prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 este stabilită per ordonator de credite, ceea ce întărește caracterul de oportunitate a acestei decizii.

Prin urmare, arată recurenta-pârâtă, neexistând o obligație legală de acordare a sporurilor la nivel maxim, nu se justifică nici suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei or plata dobânzii legale. Totodată, decizia nr. 2/2014, pronunțată de ÎCCJ în soluționarea unui recurs în interesul legii, nu este aplicabilă în speță, întrucât privește sumele de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar.

3.2. Prin notele depuse în dosarul instanței de recurs la data de 02 noiembrie 2021, însoțite de înscrisuri, recurenta-pârâtă a solicitat respingerea, ca rămas fără obiect, a capătului de cerere privind plata diferențelor salariale acordate în temeiul OMJ nr. 3396/C/2018, arătând că diferențele restante pentru perioada 01.01.2018 - 30.06.2018 au fost achitate integral la data de 10.09.2018, iar pentru luna iulie 2018 și în continuare, drepturile salariale au fost achitate lunar, la data plății salariului. În privința actualizării sumelor cu rata inflației și plata dobânzilor legale, solicită a se constata că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

De asemenea, recurenta-pârâtă a solicitat respingerea, ca rămas fără obiect, pentru sumele deja achitate, a capătului de cerere vizând diferențele salariale acordate în temeiul OMJ nr. 2883/2018 și ca prematur, în ceea ce privește termenele de plată scadente în anii următori. În acest sens, recurenta a arătat că, potrivit O.U.G. nr. 3/2019, în anul 2019 a fost achitată o tranșă de 5% din drepturile restante, iar în anul 2020 o tranșă de 10%, restul termenelor de plată fiind scadente în anii 2021, 2022, 2023.

Intimata-reclamantă A. și intimatul-pârât Ministerul Justiției nu au depus întâmpinări față de recursul declarat de pârâta Direcția Națională de Probațiune.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Prin sentința recurată, prima instanță, admițând în parte cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective. Totodată, instanța de fond a reținut că au rămas fără obiect capetele de cerere privind anularea parțială a Ordinelor MJ nr. 542/C/05.02.2018 și nr. 603/C/08.02.2018, în raport de emiterea OMJ nr. 2883/C/2018 și nr. 3396/C/2018.

Înalta Curte consideră prioritară analizarea în recurs a argumentului recurentei-pârâte, referitor la rămânerea fără obiect și a capetelor de cerere vizând obligarea sa la plata diferențelor salariale cuvenite reclamantei, stabilite în urma emiterii OMJ nr. 2883/C/2018 și nr. 3396/C/2018, a cărui soluționare este de natură a face inutilă examinarea criticilor de fond.

Astfel, prima instanță a reținut că OMJ nr. 2883/C/2018 și nr. 3396/C/2018, deși au efectul recunoașterii drepturilor salariale pretinse de reclamantă, nu au o justificare legală pentru prevederea din cuprinsul acestora referitoare la eșalonarea sumelor datorate (mai exact, ordinele prevedeau plata drepturilor restante pe măsura asigurării fondurilor necesare în buget), sens în care a obligat pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata uno ictu a acestor sume. Înalta Curte constată că, ulterior pronunțării acestei sentințe, a fost emisă O.U.G. nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, potrivit căreia:

"Art. 1. Plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției prevăzut la art. 2 prin acte administrative ale ordonatorilor de credite aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018 se va realiza după cum urmează:

a) în anul 2019 se plătește 5% din totalul sumei cuvenite;

b) în anul 2020 se plătește 10% din totalul sumei cuvenite;

c) în anul 2021 se plătește 25% din totalul sumei cuvenite;

d) în anul 2022 se plătește 25% din totalul sumei cuvenite;

e) în anul 2023 se plătește 35% din totalul sumei cuvenite.

(2) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică.

(3) La sumele actualizate în condițiile alin. (2) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale."

Înalta Curte are în vedere prevederile art. 29 și art. 32 din C. proc. civ., reținând că, unul dintre elementele acțiunii civile este, alături de părți și cauză, obiectul cererii, respectiv pretenția concretă a reclamantului, condiție generală care vizează orice cerere în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

În speță, conținutul ordinelor emise de Ministerul Justiției, interpretat în contextul dispozițiilor O.U.G. nr. 3/2019, corespunde pretențiilor reclamantei de plată a drepturilor salariale restante. Astfel, ambele ordine sunt aferente drepturilor salariale (salariu de bază) stabilite în perioada 09.04.2015 - 01.01.2018 (OMJ nr. 2883/2018), respectiv drepturilor salariale și sporurilor cuvenite cu începere de la 01.01.2018 (OMJ nr. 3396/2018), înscriindu-se în ipoteza art. 1 din O.U.G. nr. 3/2019, legiuitorul prevăzând în mod expres că acestea vor fi actualizate conform art. 1 alin. (2), urmând a se adăuga și dobânda legală conform art. 1 alin. (3). Așadar, în prezent, pretențiile reclamantei sunt satisfăcute atât prin emiterea celor două ordine, cât și prin reglementarea modului de achitare a sumelor datorate cu titlu de restanțe salariale, conform O.U.G. nr. 3/2019, ceea ce lipsește de obiect capetele de cerere referitoare la plata diferențelor salariale calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/2018 și nr. 3396/C/2018, cu accesoriile aferente.

Este de observat, totodată, că prin cel de-al treilea capăt al cererii de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat "obligarea pârâților la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum și a actualizării sumelor rezultate la rata inflației", manifestarea sa de voință fiind aceea de a primi eșalonat drepturile salariale restante, conform unor termene clar fixate, iar nu de a-i fi achitate integral aceste sume, cum în mod greșit a apreciat instanța de fond. Prin urmare, lipsa de obiect a pretențiilor de achitare a drepturilor salariale trebuie privită și din această perspectivă, ordinele emise în anul 2018, coroborate cu calendarul de plată stabilit prin O.U.G. nr. 3/2019, corespunzând solicitărilor din acțiune.

Înalta Curte mai reține că, prin precizările depuse de recurenta-pârâtă, în cuprinsul cărora a invocat lipsa de obiect a capetelor de cerere referitoare la plata drepturilor salariale, aceasta a susținut că, în privința obligării la plata accesoriilor aferente sporurilor recunoscute prin OMJ nr. 3396/C/2018, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale; prin urmare, constată Înalta Curte, recurenta consideră că problema lipsei de obiect nu privește și aceste pretenții.

Într-adevăr, în măsura în care aceste critici ar fi întemeiate, în sensul că recurenta nu ar datora accesoriile (rata inflației și dobânda legală) atunci rămânerea fără obiect a capetelor de cerere în pretenții nu ar privi și aceste sume. Însă, Înalta Curte are în vedere că însuși legiuitorul, prin dispozițiile art. 1 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 3/2019, a prevăzut actualizarea sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale, precum și acordarea dobânzii legale, fără a diferenția între diversele componente ale drepturilor salariale avută în vedere (salariu de bază, sporuri, etc), astfel încât critica recurentei nu poate fi reținută. Câtă vreme, prin OMJ nr. 3396/C/2018, emis la 30.08.2018, recurenta-pârâtă a acordat o serie de sporuri retroactiv, începând cu data de 01.01.2018, atunci intimata-reclamantă beneficiază și de actualizarea cu rata inflației și de dobânda legală, conform art. 1 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 3/2019, care vor fi achitate potrivit alin. (1) din același articol.

Pentru toate aceste considerente, constatând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta Direcția Națională de Probațiune, va casa în parte sentința recurată și va, respinge, ca rămase fără obiect, capetele de cerere referitoare la plata diferențelor salariale calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/2018 și nr. 3396/C/2018 actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și plata dobânzii legale aferente acestor diferențe salariale, calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective, menținând celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței civile nr. 4985 din 3 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând:

Respinge, ca rămase fără obiect, și capetele de cerere referitoare la plata diferențelor salariale calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/2018 și nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și plata dobânzii legale aferente acestor diferențe salariale, calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 noiembrie 2021.