ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1817/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția contencios administrativ și fiscal, la data de 07.05.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune, solicitând: 1. obligarea pârâtului Ministerul Justiției la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 și, în colaborare cu pârâta DNP, în calitate de angajator și ordonator terțiar de credite, să-i calculeze corect salariul pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 347,109 RON, reprezentând valoarea de referință sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probațiune în intervalul de referință menționat, și stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcții bugetare Justiție, așa cum indică însăși CCR prin Decizia nr. 794/2016 invocată în preambulul acestui OMJ. 2. obligarea pârâților să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, așa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ după cum urmează: - începând cu data de 17.10.2016 (data încadrării reclamantei) pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referință sectorială de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017. 3. obligarea pârâților la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum și a actualizării sumelor rezultate la rata inflației. 4. obligarea pârâtului MJ să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 și, în colaborare cu pârâta DNP: - să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 față de salariul corect calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 445 RON și în acord cu indicațiile emise în recomandarea Ministerului Muncii și Justiției Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupațională de funcții bugetare Justiție - să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probațiune, în acord cu aceeași recomandare, și prin raportare la un salariu calculat corect pentru luna decembrie 2017, în procentul și în condițiile indicate în cadrul aceleiași recomandări, după cum urmează: - cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018; - sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiții de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin. (1) din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiași legi; 5% din salariul de bază - pentru păstrarea confidențialității, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispozițiile normative, să fie calculate și aplicate în mod individual și progresiv, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat. 5. obligarea pârâților la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018, cât și a aplicării eronate a sporurilor și creșterii salariale de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018, acordate în lumina Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plății efective. 6. obligarea pârâtului Ministerul Justiției ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcției Naționale de Probațiune sumele necesare plății despăgubirilor aferente, atâta celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât si a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018. 1.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 183 din 21 ianuarie 2019, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției, invocată din oficiu, în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect alocarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale și respinge acest capăt de cerere ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală. A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune și a obligat pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective. Totodată, a respins capetele de cerere privind anularea parțială a Ordinelor MJ nr. 542/C/05.02.2018 și nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce privește modul de stabilire a indemnizațiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON începând cu 01.12.2015, ca rămase fără obiect. 1.

Calea de atac exercitată și motivele înfățișate Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs pârâta Direcția Națională de Probațiune în condițiile art. 493 C. proc. civ. Invocând ca temei de drept al demersului său procesual prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Reiterând modalitatea de soluționare a cauzei și în contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, intimata -pârâtă a arătat, în esență, că hotărârea atacată este nelegală întrucât instanța de fond nu se putea pronunța asupra acordării drepturilor în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, fiind necesar să existe un "refuz nejustificat" al pârâților DNP și MJ, de acorda diferențele salariale. Or, aceasta condiție nu este îndeplinită în cauză, întrucât prin OMJ nr. 2883/C/2018 s-a realizat recunoașterea de către pârâții DNP și MJ a pretențiilor reclamantei, iar ordonatorul principal de credite și-a asumat alocarea fondurilor în buget în vederea plații sumelor rezultate ca urmare a rectificării OMJ nr. 542/2018. Prin urmare, în lipsa unui un refuz nejustificat din partea pârâților DNP și MJ în sensul dispozițiior art. 8 alin. (1) teza finala din Legea nr. 554/2004, premisa necesară care trebuia verificată de instanța de fond, în lumina dispozițiilor din O.U.G. nr. 3/2019, acordarea diferențelor rezultate în urma emiterii O.M.J. nr. 2883/C/19.07.2018 s-a realizat cu încălcarea normelor de drept material, fiind incidend cazul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. De asemenea, soluția primei instanțe, de obligare a pârâtei Direcția Națională de Probațiun de plata diferențelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 este nelegală, fiind dată cu încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil enunțat de art. 9 alin. (2) si art. 22 pct. 6 C. proc. civ., respectiv cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (principiul disponibilității și limitele învestirii instanței), întrucât pentru a se putea pronunța asupra acordării acestor drepturi, era necesar ca instanța de fond să fie învestită cu o cerere având ca obiect o astfel de solicitare în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, respectiv instanța să analizeze fondul cauzei, condiție care nu este îndeplinită în cauza, întrucât instanța a fost învestită cu anularea (rectificarea) OMJ nr. 542/2018. Cu privire la soluția instanței de_obligare la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, actualizate cu rata inflației, precum si plata dobânzii legale, recurenta a arătat că în luna ulterioară emiterii OMJ nr. 3396/C/2018, respectiv în luna septembrie 2018, a fost deja efectuată pentru reclamantă plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinului MJ nr. 3396/C/2018. Susține că, oportunitatea se află în strânsă dependență cu puterea discreționară a administrației publice, desemnând facultatea acesteia dată de lege de a alege, după aprecierea sa, între mai multe soluții posibile, aplicabile la cazul concret. Există deci o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a uneii autorități, astfel că în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acțiune, în limitele competenței sale. Nu în ultimul rând, recurenta a subliniat că limita prevăzută la art. 25 alin. (1) din Legea - cadru nr. 153/2017 nu privește fiecare salariat în parte, aceasta fiind stabilită per ordonator de credite, ceea ce întărește și mai mult caracterul de oportunitate al acestei decizii instituționale. În concluzie, recurenta a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile și pe cale de consecință nu se justifică actualizarea sumelor acordate prin OMJ nr. 3396/C/2018 cu rata inflației și nici acordarea dobânzilor legale. Într-adevăr, actualizarea drepturilor salariale cu rata inflației reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plății, însă neexistând o obligație legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor mai sus menționate, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflației are caracterul unor daune compensatorii. În ceea ce privește plata dobânzilor legale, acestea reprezintă o sancțiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligației de plată. Or, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligații legale în acest sens, nu putem vorbi de o neexecutare a acesteia, motiv pentru care vă rugăm să constatați că nu se justifică nici plata acestora. Decizia ÎCCJ nr. 2/2014, invocată de instața de fond, nu este aplicabilă în speță, întrucât intimata-reclamantă nu se află în posesia unui titlu executoriu. 1.

Apărările formulate în cauză Intimata- reclamantă nu a formulat întâmpinare. Recurenta-pârâtă, la data de 5 martie 2021, a depus precizări prin care a înțeles să invoce excepția lipsei de obiect a acțiunii, având în vedere faptul că diferențele salariale au fost achitate cu privire la primul capăt de cerere. În esență, în susținerea apărărilor a arătat că Ordinul Ministrului Justiției nr. 603/C/72018 a cărui rectificare a fost solicitată a fost modificat prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 3396/C72018 care si-a produs efectele începând cu data de 1. 01. 2018, în conformitate cu prevederile art. 1 și art. 5 din acest din urmă act.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția din 30 mai 2019 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 10 martie 2021, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentei-pârâte și raportat la reevaluarea ansamblului probator administrat în cauză ca și a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte constată că recursul, respectiv motivele de casare sunt fondate, impunându-se casarea în parte a sentinței recurate, și în rejudecare respingerea acțiunii formulată de reclamanta A., ca rămasă fără obiect, totodată, menținându- se soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției, pentru următoarele considerente. Raportat la considerentele sentinței recurte, Înalta Curte reține că sunt fondate criticile recurentei-pârâte întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Motivația primei instanțe în susținerea soluției adoptate, aceea de a obliga pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective întrucât prin omisiunea pârâtului de a emite dispoziții de salarizare cu indemnizația de încadrare raportată la valorile de referință sectoriale cuvenit, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, în înțelesul art. 1.531 din C. civ., condițiile angajării răspunderii pârâtei fiind îndeplinite, nu poate fi reținută. Incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. este atrasă, în opinia instanței de recurs, de greșita aplicare și interpretare a prevederilor incidente în cauză. Astfel, art. 248 alin. 1din C. proc. civ., republicată) "Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei". Pe cale de consecință, în cauza de față se impune a se lămuri dacă cererea formulată de părtea reclamantă este afectată de vreun viciu de procedură prin prisma excepțiilor invocate de partea pârâtă, aspect care soluționat pozitiv face de prisos cercetarea în tot sau în parte a fondului procesului. Reține Curtea că acțiunea civilă, ca ansamblu de mijloace procesuale prevăzute de lege pentru protecția dreptului subiectiv pretins de către una dintre părți sau a unei alte situații juridice, precum și pentru asigurarea apărării părților din proces (art. 29 C. proc. civ., implică întrunirea cumulativă a patru condiții generale, respectiv formularea unei pretenții, interesul, capacitatea procesuală și calitatea procesuală (art. 32 Cod procediră civilă), după cum presupune existența a trei elemente, adică părțile, obiectul și cauza. Pretenția formulată de partea reclamantă prin acțiune, alcătuind obiectul cererii de chemare în judecată, trebuie să subziste pe parcursul judecății. Practica judiciară anterioară noului C. civ. a consacrat soluția de respingere a cererii ca rămasă fără obiect, atunci când ceea ce s-a dedus judecății a fost deja executat de pârât (pârâți) de bună voie, înainte de finalizarea procesului, urmare a unei împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată. Deși nu este consacrată legislativ, o atare soluție își menține aplicabilitatea și se justifică fiind dedusă pe cale de interpretare din dispozițiile art. 194 lit. c) din C. proc. civ. Raportat la considerentele teoretico-jurisprudențiale enunțate, se constată că în prezenta cauză este incidentă ipoteza premisă a interpretărilor consacrate, fiind evident că a intervenit o executare de bună voie a obiectului cererii dedusă judecății precum și o altă împrejurare ulterioară introducerii cererii de chemare în judecată, în acest sens. Excepția rămânerii fără obiect capătului de cerere cu privire la rectificarea Ordinului emis de ministrul justiției nr. 542/C72018, respectiv obligarea la acordarea VRS de 405 RON începând cu data de 09.04. 2015 și a unei VRS de 445 RON începând cu data de 01.12. 2015 până la data de 21 .12. 2017, invocată de pârâta Direcția Națională de Probațiune prin întâmpinarea formulată (fina nr. 30 ds. fond), este întemeiată, întrucât ceea ce se pune în discuție prin intermediul acesteia este propriu-zis obiectul, fiind emis un alt act administrativ unilateral prin care se produc de la 01.01.2018 efectele juridice urmărite de partea reclamantă prin cererea de chemare în judecată. În concret, câtă vreme scopul esențial urmărit de partea reclamantă, în raport de cauza juridică dezvoltată în cererea de chemare în judecată, a fost obligarea pârâtului MJ la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 în ceea ce privește valoarea de referință sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probațiune în intervalul de referință menționat, și stabilirea VRS de 445 RON - nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcții bugetare Justiție. Totodată, din actele și lucrările dosarului rezultă că, prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2883/C/19.07.2018 s-a stabilit că: Art. 1. – (1) În perioada 9.04.2015-30.11.2015, personalul de probațiune beneficiază de un salariu de bază lunar, stabilit prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON. (2) În perioada 1.12.2015-31.12.2017 personalul de probațiune beneficiază de un salariu de bază lunar stabilit prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON. (3) Începând cu luna august 2016, calculul drepturilor salariale prevăzute la art. 1 alin. (2) se va realiza ținând seama și de majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016 (...). Art. 2 - Începând cu data de 1 ianuarie 2018, în aplicarea dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017 drepturile salariale ale personalului de probațiune se recalculează, având în vedere cele menționate la art. 1 alin. (2). Conform art. 4 din ordin, plata drepturilor salariale prin raportare la valorile de referință sectoriale prevăzute la art. 1 se va realiza după cum urmează: a) începând cu luna august 2018, pentru drepturile salariale aferente lunii iulie 2018; b) pentru perioada 9.04.2015-30.06.2018, după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Direcției Naționale de Probațiune. Art. 5 din ordin prevede că valoarea de referință sectorială de 347,109 RON prevăzută la art. 1 alin. (1) din ordinul ministrului justiției nr. 542/C/2018 se modifică și devine 463,5 RON. Potrivit art. 4 din Ordonanța de Guvern nr. 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii. În altă ordine, conform art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, "începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creșteri salariale: a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții. (...)." Potrivit art. 38 alin. (6) din același act normativ, "în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022." Conform art. 4 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei V al Legii nr. 153/2017, pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, corespunzător timpului lucrat". Potrivit art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V: "Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, (...) asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, (...) personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare". Textele sus-menționate nu prevăd acordarea unor sporuri în procent fix, ci a unor sporuri de până la 15%, 25% și 5%, aplicate la salariul de bază lunar sau la indemnizația lunară de încadrare. Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, "suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz." Dispozițiile art. 4 și 5 din capitolul VIII al Anexei 5 la Legea nr. 153/2017, Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională nu instituie excepții de la prevederile art. 25 din lege ci se aplică în coroborare cu acestea din urmă. Excepțiile de la prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 sunt prevăzute de alin. (2) al acestui text legal. Plafonul instituit de art. 25 alin. (1) din lege se aplică la nivelul fondului de salarii al fiecărui ordonator de credite iar nu la nivel individual. Tocmai de aceea, prevederile art. 4 și 5 din capitolul VIII al Anexei 5 la Legea nr. 153/2017 nu reprezintă excepții de la dispozițiile art. 25 alin. (1) din lege ci se aplică în coroborare cu acestea, fiind necesară respectarea atât a limitei totale a sporurilor de până la 45%, aplicate la indemnizația lunară de încadrare individuală cât și a limitei de 30% din suma salariilor de bază, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz acordate pentru fiecare ordonator de credite. Recurenta -pârâtă a depus alături de concluziile scrise următoarele ordine ale ministrului justiției: OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 (Anexă) prin care a fost majorată valoarea de ref sectorială (VRS) la 463,5 RON conform art. 1 alin. (2) din acest ordin, pentru per 01.12.2015-31.12.2017 și OMJ nr. 3396/C/30.08.2018 (Anexă) prin care a fost modificat OMJ 603/C/08.02.2018. În concret, câtă vreme scopul esențial urmărit de partea reclamantă, în raport de cauza juridică dezvoltată în cererea de chemare în judecată, a fost de a obține începând cu data de 01.01.2018 o reîncadrare salarială prin acordarea unui cuantum total al sporurilor la nivelul de 30% din salariul de bază, iar la data de 29.08.2018 a fost emis în acest sens Ordinul ministrului justiției nr. 3396/C care stabilește din 01.01.2018 nivelul de 30% al sporurilor în litigiu, Curtea constată că este intemeiată excepția lipsei de obiect privind capătul de cerere în anularea Ordinului ministrului justiției nr. 603/C/08.02.2019 și precum și capătul de cerere privind emiterea unui nou ordin de salarizare prin care începând cu 01.01.2018 să se acorde sporurile la nivelul de 30% raportat la salariul de bază, urmând a respinge în consecință aceste capete de cerere, ca atare. Având în vedere că, înainte de finalizarea procesului, ordonatorul principal de credite aprobat acordarea unei VRS la o valoare mai mare decât cea solicitată prin cererea chemare în judecată, OMJ nr. 542/C/2018 fiind modificat în mod corespunzător, în temeiul art. 194 lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte costată că este intemeiată excepția lipsei de obiect a acțiunii. Astfel, art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ prevede că "Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.", iar potrivit art. 24 din același act normativ "Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii." [s.n.]. Din coroborarea celor două texte de lege și raportându-se la procesul de față, Curtea reține că finalitatea acțiunii exercitate de partea reclamantă era aceea de a obține o modificare a actului administrativ privind stabilirea drepturilor sale salariale, ceea ce a intervenit prin Ordinul MJ nr. 3396/C/29.08.2018, astfel că nu se mai justifică menținerea obiectului raportat la primele două capete de cerere. Astfel fiind, Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că prin ordinul contestat reclamantei i-au fost stabilite sporurile cuvenite în conformitate cu dispozițiile legale. Nu în ultimul rând, având în vedere că, prin hotărârea recurată, s-a stabilit în sarcina pârâtului, obligația subsecventă de plată a diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinului MJ nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective, Înalta Curte consată că pretențiile deduse judecății au fost pe deplin statisfăcute. În ceea ce privește soluția dată de instanța fondului cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției, invocată din oficiu, în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect alocarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale acesta va fi menținută având în vedere că una dintre condițiile cerute pentru ca o persoană să fie parte în proces este calitatea procesuală (legitimatio ad causam) care contribuie la desemnarea titularului de a acționa și, în același timp, a persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea. Pârâtul Ministerul Justiției are atribuții în emiterea ordinului prin care sunt stabilite drepturile salariale ale reclamantei, în ceea ce privește plata acestor drepturi, competența aparține exclusiv pârâtei Direcția Națională de Probațiune, instituție care are calitatea de ordonator de credite. De asemenea, se impune precizarea că alocarea fondurilor nu este o operațiune distinctă de plată. Altfel spus, Ministerul Justiției nu poate fi obligat la acordarea diferențelor salariale ca urmare a recalculării drepturilor conform Legii nr. 153/2017, raportat la competențele legale ale instituției. Concluzionând, Înalta Curte primind criticile recurentei-pârâte circumscrise motivelor de casare sus arătate, pe care le-a apreciat ca fiind întemeiate, urmează așadar a admite recursul, în temeiul art. 496 alin. (1) și (2) și art. 497 C. proc. civ., cu referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată și a casa hotărârea primei instanțe cu consecința casării în parte a sentinței recurate și respingerea acțiunii formulată de reclamanta A., ca rămasă fără obiect. Totodată, va menține soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției.