Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
14 aprilie 2021

Decizia nr. 2415/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Ședința publică din data de 14 aprilie 2021 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

DECIDE Respinge excepția recursului declarat de pârâta Direcția Națională de Probațiune. Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 1555 din 23 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează în parte sentința recurată și rejudecând: Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită un ordin individual prin care să se stabilească drepturile salariale ale reclamantei, prin raportare la VRS de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015 și de 463,5 începând cu data de 01.12.2015, ca rămas fără obiect. Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Națională de Probațiune împotriva aceleiași sentinței, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 aprilie 2021.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.