ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2415/2021

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la 07.05.2018 pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune, a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiției la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 și, în colaborare cu pârâta DNP, în calitate de angajator și ordonator terțiar de credite, să-i calculeze corect salariul pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 347,109 RON, reprezentând valoarea de referință sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probațiune în intervalul de referință menționat, și stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcții bugetare Justiție, așa cu indică însăși CCR prin Decizia nr. 794/2016 invocată în preambulul acestui OMJ. A solicitat obligarea pârâților să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, așa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ după cum urmează: • începând cu data de 09.04.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referință sectorială de 405 iei; • începând cu data de 01.12.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017. A solicitat obligarea pârâților la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum și a actualizării sumelor rezultate la rata inflației. A solicitat obligarea pârâtului MJ să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 și, în colaborare cu pârâta DNP: • să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 față de salariul corect calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 445 RON și în acord cu indicațiile emise în recomandarea Ministerului Muncii și Justiției Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupațională de funcții bugetare Justiție; • să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probațiune, în acord cu aceeași recomandare, și prin raportare la un salariu calculat corect pentru luna decembrie 2017, în procentul și în condițiile indicate în cadrul aceleiași recomandări, după cum urmează: - cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018; - sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiții de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin 1 din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiași legi; 5% din salariul de bază - pentru păstrarea confidențialității, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispozițiile normative, să fie calculate și aplicate în mod individual și progresiv, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat. A solicitat obligarea pârâților la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018, cât și a aplicării eronate a sporurilor și creșterii salariale de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018, acordate în lumina Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plății efective. A solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiției ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcției Naționale de Probațiune sumele necesare plății despăgubirilor aferente, atât a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât si a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 1555 din data de 23.04.2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității formulării cererii modificatoare din 23.01.2019 și a respins ca tardivă cererea modificatoare din 23.01.2019. A admis excepția lipsei calității procesuale active în ceea ce privește solicitarea de obligare a MJ să aloce DNP sumele necesare plății drepturilor salariale restante și respinge acest capăt de cerere ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a DNP în ceea ce privește solicitarea de emitere a Ordinului prin care să se stabilească drepturile salariale ale reclamantei. A respins capătul de cerere privind obligarea DNP la emiterea ordinului prin care să se stabilească drepturile salariale ale reclamantei ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă. A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune, a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită un ordin individual prin care să stabilească drepturile salariale ale reclamantei prin raportare la VRS de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015 și de 463,5 RON începând cu 01.12.2015, a obligat pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferenței dintre sumele reprezentând drepturi salariale stabilite reclamantei prin Ordinul MJ nr. 542/C/2018 și sumele reprezentând drepturi salariale stabilite reclamantei prin Ordinul MJ nr. 2883/C/2018 și 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe, calculată de la data scadenței fiecărei sume până la data plății efective și a respins celelalte solicitări.

Cererile de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 1555 din data de 23.04.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune. Prin motivele de recurs formulate, pârâții au arătat că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În baza OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 a fost emis OMJ nr. 4821/C/27.11.2018 privind modificarea drepturilor salariale cu luarea în considerare a VRS 463,5 RON. Având în vedere că raportat la dispozițiile art. 194 lit. c) C. proc. civ. ceea ce s-a dedus judecății a fost deja executat de către pârâți înainte de finalizarea procesului, consideră că este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Referitor la soluția instanței de obligare a Direcției Naționale de Probațiune la plata diferenței dintre sumele stabilite reclamantei prin OMJ nr. 542/C/2018 și cele stabilite prin OMJ nr. 2883/C/2018, respectiv actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate și plata dobânzilor legale arată că, prin O.U.G. nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției s-au dispus următoarele: "(1) Plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante în favoarea personalului din sistemul justiției prevăzut la art. 2 prin acte administrative ale ordonatorilor de credite aferente perioadei 9 aprilie 2015 - 30 iunie 2018 se va realiza după cum urmează: a) în anul 2019 se plătește 5% din totalul sumei cuvenite; b) în anul 2020 se plătește 10% din totalul sumei cuvenite; c) în anul 2021 se plătește 25% din totalul sumei cuvenite; d) în anul 2022 se plătește 25% din totalul sumei cuvenite; e) în anul 2023 se plătește 35% din totalul sumei cuvenite; (2) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică. (3) La sumele actualizate în condițiile alin. (2) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale". Cu privire la soluția instanței de obligare a Direcției Naționale de Probațiune la actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate în temeiul OMJ nr. 3396/C/2018, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe arată că, acest ordin a fost emis înainte de primul termen de judecată, iar pârâții și-au exercitat dreptul de apreciere cu privire la oportunitatea emiterii. După cum rezultă din considerentele sentinței recurate, instanța de fond a admis capătul de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a sumelor datorate, respectiv cel privind plata dobânzii legale, în temeiul dispozițiilor art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (1) din C. civ., apreciind că se aplică principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor. Dreptul comun în materia răspunderii civile a autorității publice îl constituie C. civ. care, în art. 1357 alin. (1) prevede următoarele: "Condițiile răspunderii (1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare." Începând cu data de 01.01.2018, salariul de care beneficiază intimata-reclamantă conform OMJ nr. 3396/C/2018 este cel stabilit de lege pentru anul 2022, iar nu prin raportare la o valoare de referință sectorială, astfel că lipsește elementul esențial al răspunderii civile, respectiv existența unei fapte ilicite a pârâților constând în "omisiunea (...) de a emite ordine de salarizare cu indemnizația de încadrare raportată la valorile de referință sectoriale cuvenite". A mai susținut recurenta-pârâtă că începând cu data de 1 ianuarie 2018, data la care produce efecte OMJ nr. 3396/C/2018, nu a existat o obligație legală a pârâților în sensul acordării sporurilor în procent maxim, respectiv în procent total de aproape 30% din salariul de bază și, prin urmare, lipsește elementul esențial al răspunderii civile, respectiv existența unei fapte ilicite. Această condiție nu este îndeplinită în opinia recurentei având în vedere că începând cu data de 1 ianuarie 2018 salariul de care beneficiază reclamanta conform OMJ nr. 3396/C/2018 este cel stabilit de lege pentru anul 2022, iar nu prin raportare la o valoare de referință sectorială. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. În final, recurenții-pârâți au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, pe fond, respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâților la emiterea ordinului individual de stabilire a drepturilor salariale cu luarea în considerare a VRS 463,5 RON în baza OMJ nr. 2883/C/19.07.2018, ca rămas fără obiect, respectiv respingerea ca neîntemeiată a solicitării privind actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflație și cea referitoare la acordarea dobânzilor legale.

Apărările formulate în recurs Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, fiind exercitat împotriva unei hotărâri definitive. De asemenea a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 24 iulie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 14 aprilie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată netemeinicia solicitării de respingere a recursului ca inadmisibil, pe motiv că este exercitat împotriva unei hotărâri definitive, pronunțată în soluționarea unui conflict de muncă, sentința civilă recurată fiind pronunțată în soluționarea unei acțiuni în contencios administrativ, fiind supusă căi de atac a recursului prevăzută de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Totodată, instanța de control judiciar urmează să respingă excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, constatând că, deși recurenta-pârâtă a invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. argumentele de ordin critic formulate de aceasta cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1531 alin. (1) și art. 1357 alin. (1) C. civ. se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând ca analiza să se facă din această perspectivă. Cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte reține că, intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune rectificarea ordinului de salarizare a acesteia în sensul stabilirii drepturilor salariale cuvenite prin aplicarea corectă a prevederile legale incidente, precum și obligarea la plata diferențelor de drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective. Prima instanță a admisă în parte acțiunea, obligând pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că pârâții au formulat critici cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1531 alin. (1) și art. 1357 alin. (1) C. civ. referitor la actualizarea sumelor cuvenite reclamantei cu indicele de inflație și la acordarea dobânzilor legale, pe care Înalta Curte la apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora. Astfel, reține instanța de control judiciar că prin OMJ nr. 542/C/2018 s-a acordat începând cu data de 21.12.2016, o VRS de 347,109 RON, astfel cum rezultă din art. 1 alin. (1) al acestui ordin: "începând cu data de 21.12.2016 personalul de probațiune din serviciile de probațiune și din structura centrală a Direcției Naționale de Probațiune beneficiază de recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială de 347,109 RON, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată, pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în funcție, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții". Potrivit art. 1 alin. (3) din O.M.J. nr. 542/C din 05.02.2018 "Valoarea de referință sectorială menționată la alin. (1) nu include majorarea de 10% stabilită prin Legea 293/2015 (...), respectiv majorarea de 25% prevăzuta de art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 (...)". Așadar, prin recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială de 347,109 RON (potrivit art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018) și aplicarea majorării de 10% (potrivit art. 1 alin. (2) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018) s-a ajuns la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON. De asemenea, prin OMJ nr. 603/C/2018 au fost stabilite drepturile salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probațiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018. Cu toate acestea, prin OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 a fost modificat OMJ nr. 542/C/2018 în ceea ce privește valoarea de referință sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probațiune în intervalul de referință menționat, fiind stabilită o VRS de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015 și o valoare de 463,5 RON pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017; prin același ordin, a fost stabilit și un calendar pentru plata sumelor restante. În preambulul ordinului în discuție au fost făcute trimiteri, printre altele, la dispozițiile O.U.G. nr. 83/2014, ale Legii nr. 71/2015 și ale Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 1 alin. (1) 1 din O.U.G. nr. 57/2015, în care s-a reținut că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare care trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive sau irevocabile/definitive urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv ocupaționale, indiferent de instituția sau autoritatea publică". Față de prevederile legale în discuție (art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014), dar și de Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 și Decizia nr. 23/26.09.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Curtea constată că pârâtului Ministerul Justiției îi revenea obligația de a proceda din data de 09.04.2015 la o încadrare la nivel maxim a personalului de probațiune, sub aspectul indemnizației cuvenite. Astfel, Ordinul nr. 2883/C/19.07.2018 a venit să recunoască caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referință sectorială. Subsecvent, a fost emis și OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, prin care a fost modificat OMJ nr. 2883/C/2018, și s-au fost stabilit noile drepturi salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probațiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018. La art. 3 al acestuia s-a specificat că sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care poate beneficia personalul de probațiune menționat în Anexele la ordin, căruia i s-au stabilit drepturile salariale potrivit Anexei V din Legea cadrul nr. 153/2017, se va acorda ulterior parcurgerii prevederilor legale, cu respectarea imperativului încadrării în limita de 30% stabilită prin art. 25 din Legea nr. 153/2017, mărimea procentuală a celorlalte sporuri urmând a fi modificată corespunzător, cu încadrarea în limita maximă prevăzută de lege pentru fiecare dintre acestea. De asemenea, prin OMJ nr. 4821/C/27.11.2018, ținând cont de OMJ nr. 2883/C/2018 s-a stabilit că, începând cu data de 09.04.2015 doamna A., consilier de probațiune la Serviciul de Probațiune București, grad profesional I, clasa de salarizare 81 (corespunzătoare unei vechimi în funcție între 5-10 ani și gradație 5), beneficiază de următoarele drepturi salariale: un salariu de bază de 5345 RON; un cuantum al sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 801 RON; un cuantum al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității de 433 RON. Astfel, Înalta Curte amintește că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenții, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac. În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că deși condiția existenței obiectului acțiunii a fost îndeplinită la data promovării acțiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către recurentul-pârât a Ordinului Ministrului Justiției nr. 4821/C/27.11.2018, în aplicarea dispozițiilor din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2883/C/19.07.2018, intimata-reclamantă beneficiază de salarii brute stabilite prin raportare la valoarea de referință sectorială de 421,36 RON, iar pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, beneficiază de salarii brute stabilite prin raportare la valoarea de referință sectorială de 463,5 RON, urmând a se recalcula drepturile salariale la valorile stabilite. Ca atare, în contextul satisfacerii pretențiilor deduse judecății, în sensul că, potrivit noului ordin de salarizare, care a înlocuit Ordinul nr. 542/C/2018 contestat în cauza pendinte, la calculul drepturilor salariale raportarea se face la o valoare sectorială de referință mai mare decât cea solicitată prin acțiune și acordată prin sentința recurată, iar obiectul cererii sub acest aspect nu mai subzistă. În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că prin Ordinul nr. 4821/C/27.11.2018 au fost recunoscute drepturile salariale pretinse de intimata-reclamantă, fiind realizată pretenția concretă dedusă judecății, astfel că demersul judiciar privind emiterea unui alt ordin de salarizare este la acest moment lipsit de obiect, urmând să fie respins ca atare. Constatând că, prin hotărârea recurată, s-a stabilit în sarcina pârâtei Curtea de Apel București obligația subsecventă de plată către intimata-reclamantă a diferențelor salariale dintre drepturile achitate acestuia începând cu data de 09.04.2015 și cele stabilite prin prezenta hotărâre, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la data scadenței până la data plății efective, Înalta Curte urmează să mențină aceste dispoziții, având în vedere că prin emiterea ordinului de salarizare și rămânerea fără obiect a acestui capăt de cerere nu este atrasă modificarea sentinței atacate în ceea ce privește recalcularea/plata diferențelor salariale, actualizate cu indicele de inflație și plata dobânzilor legale aferente, calculate până la data plății efective, la dosar nefiind depuse dovezi din care să rezulte și îndeplinirea acestor obligații. Astfel, în mod corect a fost obligată pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective. Potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în cazul constatării nelegalității actului administrativ vătămător, persoana vătămată este îndreptățită la recuperarea prejudiciului cauzat prin vătămarea drepturilor sale, care este compus atât din debitul principal, cât și din beneficiul nerealizat. Prin urmare, reclamanta are dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferența de drepturi salariale dintre suma încasată cu titlu de indemnizație și suma ce ar fi obținut-o prin raportare la valoarea de referință sectorială de 421,36 RON, începând cu data de 09.04.2015 la zi. În privința cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflație, precum și a cererii de obligare a pârâtului la plata dobânzilor legale penalizatoare, prin Decizia nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1535 alin. (1) din C. civ. din 2009. În consecință, constatând că în cauză se impune repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamanți prin emiterea unui act administrativ a cărui aplicare a fost înlăturată retroactiv de însuși emitentul acestuia, prin emiterea unui alt act de valoare egală, cu efecte de la data de 9 aprilie 2015, Înalta Curte urmează să mențină celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului; va admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției, va casa în parte sentința recurată și rejudecând va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită un ordin individual prin care să se stabilească drepturile salariale ale reclamantei, prin raportare la VRS de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015 și de 463,5 începând cu data de 01.12.2015, ca rămas fără obiect; va menține celelalte dispoziții ale sentinței și va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Națională de Probațiune împotriva aceleiași sentinței, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,