ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 265/2022

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19.11.2018 pe rolul Tribunalului Bihor, secția I civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, anularea deciziei nr. 75/03.09.2018 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și a hotărârii nr. 10/19.10.2018 a Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și obligarea pârâtei la acordarea salariului de bază de 14.452 RON aferent poziției din grila de la Capitolul I lit. B) nr. crt. 4 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, cu luarea în considerare a gradației 5 și a vechimii în funcție de 10-15 ani, la care să se calculeze și să se acorde sporurile de nivel de parchet de 7,5%, de condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15%, de suprasolicitare neuropsihică de 25% și de confidențialitate de 5 % și la plata diferenței dintre totalul drepturilor cuvenite și cele efectiv acordate/achitate, începând cu data de 23.07.2018, cu cheltuieli de judecată.

La data de 19.03.2019 reclamantul a formulat cerere precizatoare, prin care a arătat că înțelege să se judece în contradictoriu și cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere că decizia contestată are la bază Nota nr. x/2018 emisă de secția de resurse umane și documentare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin încheierea civilă nr. 619/LM/2019 din 24.04.2019, Tribunalul Bihor, secția I civilă a admis excepția necompetenței funcționale și a dispus trimiterea dosarului la secția a III-a contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Bihor.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018*.

Prin sentința nr. 526/CA/2019 din 19.06.2019, Tribunalul Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Prin sentința civilă nr. 509 din 30 septembrie 2019, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a respins cererea în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

A respins, în rest, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 509 din 30 septembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului arată că are calitatea de angajat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, fiind încadrat ca specialist IT; la data de 23.07.2018 a intrat în vigoare Legea nr. 207/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004, care la pct. 53 a introdus două noi alineate la art. 120, respectiv alin. (6) și (7), care prevăd că specialiștii IT din cadrul instanțelor și parchetelor beneficiază de aceleași drepturi salariate ca specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și faptul că personalul prevăzut la alin, (2) beneficiază de drepturile salariale prevăzute pentru specialiștii de la art. 116 alin. (5) din lege. Ca urmare a acestei modificări legislative, arată că i s-a emis Decizia nr. 75/03.09.2019, prin care i s-a modificat salariul de bază începând cu data de 23.07.2019.

Consideră că prin decizia astfel emisă s-a făcut o aplicare parțial greșită a prevederilor legale, în sensul că a fost încadrat la Capitolul I lit. B) nr. crt. 4 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, intimatul omițând să ia în considerare și vechimea în funcție.

Apreciază că sentința recurată este netemeinică și nelegală, întrucât instanța a interpretat și aplicat eronat prevederile legale incidente în speță, respectiv art. 120 alin. (6) și (7) din Legea nr. 304/2004 astfel cum au fost introduse prin Legea nr. 207/2018, art. 22 secțiunea 6 și Capitolul I lit. B) nr. crt. 4 din Legea cadru nr. 153/2017.

Invocă dispozițiile art. 120 din Legea nr. 304/2004, art. 22 secțiunea (6) din Anexa V la Legea cadru nr. 153/2017, art. 7 din Legea cadru nr. 153/2017, art. 17 din Anexa V Ia Legea cadru nr. 153/2017.

Susține că, în ceea ce privește salariul de bază, prima instanță a făcut o aplicare și interpretare eronată a acestor prevederi legale, reținând că nu se poate face abstracție de prevederile Notei anexate tabelului de calcul al salariilor de bază, care la pct. 1 prevede că prin "vechime în funcție" se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat asistent sau auditor de justiție.

Recurentul-reclamant mai susține că această interpretare este contrazisă de prevederile art. 22 secțiunea (6) din Anexa V la Legea cadru nr. 153/2017 și art. 7 din aceeași lege, care nu fac trimitere la întregul Capitol I lit. B), pentru a se lua în considerare întregul tabel și Nota menționată, ci face trimitere doar la o parte pin acest tabel, respectiv la art. crt. 4, ce privește procurorul cu grad de judecătorie.

Pe de altă parte, arată că potrivit alin. (2) al art. 22 din Anexa VI la Legea cadru nr. 153/2017, specialiștii IT beneficiază și de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru această categorie profesională, cum ar fi sporurile personalului auxiliar, exceptând elementele salariale care compun salariul de bază, respectiv vechimea în funcție și în muncă, stabilite pentru categoriile profesionale din care fac parte, întrucât acestea sunt incluse în Cap. I lit. B) nr. crt. 4.

Astfel, arată că instanța a aplicat greșit alin. (2) al art. 22 din Anexa V la Legea cadru nr. 153/2017, luând în considerare doar teza I și omițând teza a II-a a articolului, care prevede că celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care face parte, și anume sporurile, compensațiile, majorările, primele, să fie adăugate de la categoria profesională a personalului auxiliar de specialitate din cadrul parchetelor.

Un alt argument vizează faptul că din definiția salariului de bază, conform art. 7 din Legea cadru nr. x reiese că acesta include și vechimea în specialitate, astfel că la stabilirea salariului de bază trebuia să se ia în considerare și vechimea în funcție prevăzută la nr. crt. 4 lit. B) Capitolul I, cu atât mai mult cu cât "gradația" a fost luată în considerare la stabilirea acestuia.

Precizează că legea nu limitează aplicarea nr. crt. 4 lit. B) din Capitolul I la poziția "Baza 0-3 ani", motiv pentru care consideră că interpretarea instanței de fond reprezintă o adăugare la lege, ceea ce nu este permis. Mai mult, arată că acolo unde legiuitorul a intenționat să acorde doar o parte din grilă, a prevăzut în mod expres acest lucru.

De asemenea, susține că intenția legiuitorului a fost aceea de a aplica specialiștilor IT întregul Capitol I lit. B), inclusiv Nota menționată în continuarea tabelului de salarizare, astfel că legiuitorul a înțeles să asimileze condițiile de salarizare ale specialistului IT cu cele ale procurorilor. Astfel, consideră că se impune includerea sa în categoria "procuror" din cuprinsul Notei nr. x din Capitolul I lit. B) a Anexei V la Legea cadru nr. 153/2017, însă prin raportare la vechimea în funcția de specialist IT, iar o interpretare contrară ar face inaplicabilă modificarea legislativă introdusă prin Legea nr. 207/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004.

În susținerea argumentelor sale invocă jurisprudența Curții de Apel București, precizând că, în calitate de specialist IT în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, este îndreptățit la salariul de bază prevăzut la Capitolul I lit. B) a Anexei V din Legea cadru nr. 153/2017, în cuantum de 14.452 RON, cu luarea în considerare a vechimii în funcție de 10-15 ani și a gradației 5, precum și la drepturile salariale prevăzute pentru personalul auxiliar de specialitate, respectiv sporurile de instanță, de condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, de suprasolicitare neuropsihică și de confidențialitate.

Consideră că modul de interpretare a ordonatorului de credit în ceea ce îl privește încalcă prevederile art. 6 din Legea cadru nr. 53/2017, respectiv principiul nediscriminării și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție.

Referitor la aplicabilitatea Notei nr. x/2018 a ÎCCJ, consideră că în mod greșit instanța i-a acordat o forță juridică pe care nu o are, deoarece aceasta nu reprezintă un act normativ, nu are forță obligatorie și nu poate fi considerată o îndrumare dată ordonatorilor de credite cu privire la aplicarea legii salarizării.

În privința sporurilor de condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase – 5%, de suprasolicitare neuropsihică – 25% și de confidențialitate – 5 %, consideră că în mod greșit instanța a reținut că acestea ar fi limitate la procentul de 30% din salariul de bază al fiecărui salariat, instanța aplicând în mod eronat prevederile art. 4 și 5 din Anexa V la Legea cadru nr. 153/2017 și ale art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017, în condițiile în care aceste texte de lege nu fac referire la vreo limitare a sporurilor la procentul de 30% din salariul de bază. Astfel, apreciază că legea îi dă dreptul la sporuri în procent maxim de 45 % din salariul de bază.

Susține că nici art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017, invocat de către instanță, nu limitează sporurile la procentul de 30%.

În ceea ce privește sporul de instanță, de 7,5%, consideră că instanța a făcut o aplicare greșită a prevederilor alin. (1) și (2) ale art. 22 din Anexa V la Legea cadru nr. 153/2017, care trebuie interpretate în sensul că specialiștii IT beneficiază de salariul de baza prevăzut la Capitolul I lit. B) a Anexei V la Legea cadru nr. 153/2017, precum și de celelalte drepturi salariale prevăzute pentru categoria din care aceștia fac parte, respectiv personal auxiliar de specialitate. Apreciază că în mod greșit a reținut prima instanță faptul că acest spor reprezintă un element al salariului de bază stabilit pentru categoria profesională a personalului auxiliar.

Intimatul-pârât Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate, având în vedere că instanța de fond a soluționat cauza în mod corect, în privința tuturor capetelor de cerere formulate prin cererea de chemare în judecată.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, anularea deciziei nr. 75/03.09.2018 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și a hotărârii nr. 10/19.10.2018 a Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și obligarea pârâților la acordarea salariului de bază de 14.452 RON aferent poziției din grila de la Capitolul I lit. B) nr. crt. 4 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, cu luarea în considerare a gradației 5 și a vechimii în funcție de 10-15 ani, la care să se calculeze și să se acorde sporurile de nivel de parchet de 7,5%, de condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15%, de suprasolicitare neuropsihică de 25% și de confidențialitate de 5 % și la plata diferenței dintre totalul drepturilor cuvenite și cele efectiv acordate/achitate, începând cu data de 23.07.2018, cu cheltuieli de judecată.

Prima instanță a respins acțiunea reclamantului, iar acesta a formulat recurs împotriva hotărârii instanței de fond, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că hotărârea recurată este legală.

Astfel, în ceea ce privește primul capăt de cerere, referitor la acordarea salariului de bază de 14.452 RON aferent poziției din grila de la Capitolul I lit. B) nr. crt. 4 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, cu luarea în considerare a gradației 5 și a vechimii în funcție de 10-15 ani, instanța de recurs constată că pretențiile deduse judecății de către reclamant au făcut obiectul analizei Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, care prin Decizia nr. 31/2021 din data de 17 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 734 din 27/07/2021 și obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., a admis sesizarea formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018 și a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea principiului ierarhizării pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate, potrivit prevederilor art. 6 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în cazul personalului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism care nu are o grilă proprie de salarizare, trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B) de la cap. I din anexa nr. V la același act normativ vizează aplicarea acestor dispoziții doar în ceea ce privește vechimea în muncă, nu și vechimea în funcție."

Prin decizia de unificare a practicii judiciare anterior evocată s-a reținut că faptul că prin nota de subsol nr. 1 la tabelul prevăzut în Capitolul I lit. B) din Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 se prevede că prin "vechime în funcție", în sensul acestui capitol, se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție, ceea ce denotă că ierarhizarea salarizării în funcție de această vechime nu se poate aplica decât categoriilor de personal expres prevăzute, nu și categoriilor de personal a căror salarizare se stabilește prin "trimitere" la coeficientul de ierarhizare (paragraful 94), astfel că mențiunea expresă a legiuitorului privind înțelegerea noțiunii de "vechime în funcție" trebuie interpretată în sensul limitării la funcțiile special și limitativ prevăzute în nota de subsol anterior evocată (paragraful 95).

De asemenea, prin aceeași decizie s-a mai reținut:

"96. Concluzionând, nu se poate vorbi, în cazul personalului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, despre o încălcare a principiului ierarhizării pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța muncii desfășurate, această categorie de personal beneficiind, pe orizontală, de gradația rezultată din cap. I lit. B) nr. crt. 4 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, iar pe verticală, de gradația rezultată din art. 11 alin. (4) din anexa nr. VI la aceeași lege.

Dincolo de aceste aspecte, Curtea Constituțională a mai reținut că includerea, sub aspectul salarizării, a specialiștilor în domeniul informatic în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor reprezintă opțiunea legiuitorului, manifestată în marja sa de apreciere permisă de dispozițiile art. 16 din Constituție privind egalitatea în drepturi. Prin Decizia nr. 408/13 iunie 2017, Curtea Constituțională a statuat că reprezintă dreptul și obligația autorității legiuitoare să elaboreze măsuri de politică legislativă în domeniul personalului plătit din fonduri publice, în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat.

În acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaților lor din bugetul de stat (Hotărârea din 8 noiembrie 2005 pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în cauza Wieczorek împotriva Poloniei paragraful 59, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei paragraful 57).

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la cuantumul sporurilor salariale acordate, care în opinia recurentului-reclamant nu ar fi limitate la 30% din salariul de bază, Înalta Curte apreciază că acest motiv de casare este nefondat, întrucât potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017: "Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz."

De altfel, Înalta Curte constată că această problemă de drept a fost rezolvată prin Decizia 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 921 din 27 septembrie 2021 și obligatorie conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., care a statuat prin dispozitiv că:

"În interpretarea unitară a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V la aceeași lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depășească limita prevăzută de art. 25 din aceeași lege, raportată la ordonatorul de credite care stabilește drepturile salariale."

Prin această decizie obligatorie, s-a stabilit că prin sintagma "fără a depăși limita prevăzută la art. 25", care se regăsește în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicția stabilirii și acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30 % din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții (parag. 79).

Prin urmare, critica recurentului referitoare la aplicarea greșită de către instanță a prevederilor art. 38 din Legea nr. 153/2017 este nefondată, Decizia 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii oferind dezlegare și acestei probleme de drept.

Mai mult, în ceea ce privește cuantumul acestor sporuri, decizia anterior amintită a stabilit că: "82. Prin raportare la conținutul normativ al prevederilor art. 4 și 5 redate anterior, rezultă că, în accepțiunea legii, sporurile nu sunt stabilite într-un procent fix, prestabilit din salariul de bază, deoarece sintagma "până la" semnifică limitarea lor, prin determinarea unui nivel maxim în care fiecare dintre aceste sporuri trebuie să se încadreze. Indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite și acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru (...)".

Cu alte cuvinte, indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor stabilite și acordate de fiecare ordonator de credite să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 și 5 din Capitolul VIII Secțiunea I din Anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru.

Cât privește discriminarea invocată de către recurent în raport cu salariile specialiștilor IT calculate în mod diferit la nivelul instanțelor judecătorești, aspect cu privire la care instanța de fond a reținut că modul în care alți ordonatori de credite au înțeles să interpreteze și să aplice legea nu face obiectul cenzurii instanței de judecată în prezentul litigiu, Înalta Curte constată că nu se poate reține un atare tratament, câtă vreme aplicarea Legii nr. 153/2017 poate comporta particularități în ceea ce privește cuantumul sporurilor acordate în concret la nivelul fiecărui ordonator de credite, obligatorie fiind limitarea generală prevăzută de art. 25 din legea în discuție, precum și limitarea cuantumului fiecărui spor în sensul celor prevăzute de art. 4 și 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017.

Sub acest aspect, este de menționat faptul că prin considerentele aceleiași Decizii nr. 15/2021 din 28 iunie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, s-a reținut că:

"93. Într-o astfel de situație, legea îngăduie apariția unor astfel de diferențe, rezultate dintr-un cuantum procentual diferit al sporurilor acordate, caz în care este evident că se aplică dispozițiile deciziilor Curții Constituționale nr. 818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, și o atare discriminare nu poate fi constatată pe cale judiciară.

Sub același aspect, se impun a fi relevate și următoarele paragrafe din aceeași Decizie nr. 15/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii:

"89. Conform jurisprudenței Curții Constituționale, existența unor diferențe de venit lunar între angajații care prestează aceeași activitate și au aceeași vechime în muncă și în funcție, dar care își desfășoară activitatea în instituții publice diferite, nu este contrară principiului egalității în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabilește diferențe în ceea ce privește salariile de bază/indemnizațiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate pot fi diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții identice sau asemănătoare, dar la autorități sau instituții publice diferite.

În fine, un alt argument reținut de instanța supremă și aplicabil speței de față este cel dedus din paragraful 86 al Deciziei nr. 15/2021, care a statuat că principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeași instituție sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătorești, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 și prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conține o reglementare nouă, ce instituie dispoziții distincte, inclusiv în ceea ce privește principiul egalității care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuiește "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală". În plus, decizia Curții Constituționale menționată anterior este pronunțată în legătură cu o componentă a salariului de încadrare și nu cu un element de salarizare suplimentar acestuia.

Referirile la jurisprudența instanței de contencios constituțional se impun a fi completate cu considerentele Deciziei nr. 697 din 31 octombrie 2019, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pronunțate de Curtea Constituțională a României și publicate în Monitorul Oficial nr. 26 din 15.01.2020, care a statuat după cum urmează:

"16. În ceea ce privește critica vizând existența unor diferențe de venit lunar între angajații care prestează aceeași activitate și au aceeași vechime în muncă și în funcție, dar care își desfășoară activitatea în instituții publice diferite, Curtea reține că aceasta nu este contrară principiului egalității în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabilește diferențe în ceea ce privește salariile de bază/indemnizațiile de încadrare, iar, pe de altă pare, atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate pot fi diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții identice sau asemănătoare, dar la autorități sau instituții publice diferite.

Prin urmare, în speță nu poate fi reținut nici argumentul referitor la încălcarea principiului nediscriminării, prevăzut la art. 6 din Legea nr. 153/2017 și nu se pot reține ca fiind valide din punct de vedere juridic referințele reclamantului privind modul de stabilire a drepturilor salariale în cadrul altor curți de apel, întrucât nu se poate verifica identitatea de situație personală sub aspectul îndeplinirii tuturor condițiilor legale de către colegii vizați de acele decizii.

Astfel fiind, dispozițiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 au fost corect interpretate și aplicate, limitarea instituită prin acest text de lege fiind în mod corect avută în vedere la emiterea deciziei nr. 75/03.09.2018 a Procurorului General al P.C.A Oradea și a hotărârii nr. 10/19.10.2018 a Colegiului de Conducere al P.C.A Oradea.

Dispozițiile art. 4 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017 prevăd că: "pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, corespunzător timpului lucrat.

(2) Condițiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens."

De asemenea, art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017, arată că judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personalul de specialitate juridică asimilat magistraților, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, precum și de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5% aplicat la salariul de bază lunar și la indemnizația lunară de încadrare.

Așadar, legiuitorul a recunoscut personalului din sfera de referință a dispozițiilor art. 4 și art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017, dreptul la un spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare; un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare, ceea ce conduce la concluzia că aceste sporuri, privite în mod cumulat, pot ajunge până la procentul de 30%, nefiind, însă, obligatoriu a fi acordate la nivelul maxim și nici posibil, atunci când s-ar depăși limita impusă de art. 25 din lege.

De asemenea, Înalta Curte apreciază, așa cum s-a arătat, că dispozițiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 se completează cu cele edictate la articolele 4 și 5 din Anexa V a aceleiași legi.

Prin urmare, majorarea cu 25%, începând cu 1 ianuarie 2018, a cuantumului brut al salariilor de bază și a sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este limitată, pe de o parte, de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, iar pe de altă parte, de o sumă a sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite care să nu depășească un procent de 30 % din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare, soluția primei instanțe reflectând în acest sens o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză.

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la sporul de instanță de 7,5%, Înalta Curte apreciază că prima instanță a reținut în mod corect dispozițiile art. 120 alin. (6) și (7) din Legea nr. 304/2004, art. 22 Cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004, apreciind că că dispozițiile art. 17 alin. (4) din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, care prevăd că salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate și personalul conex de la curțile de apel și parchetele de pe lângă acestea sunt cele prevăzute la alin. (2) majorate cu 7,5%, nu sunt aplicabile specialiștilor IT, având în vedere că, în ceea ce privește salarizarea acestora, există dispoziții speciale, derogatorii, aplicabile în cazul acestei categorii de personal, ceea ce exclude acordarea sporului de 7,5% specialiștilor IT.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 509 din 30 septembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 509 din 30 septembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 20 ianuarie 2022.